L-am vindut pe Julien, Range Roverul meu. Asta pentru ca masina a fost pentru mine doar un impuls de moment dupa care mi-am dat seama ca nu o prea folosesc. Intr-un an am parcurs putin peste 2000 de km. A fost o masina buna, puternica, cu personalitate pregnanta, de seducator, de aceea l-am botezat Julien. De la Julien Sorel. Era verde cam ca tema acestui blog si avea 299 de cai. Mi-a placut, dar nu mi-a folosit la nimic. Cred ca o sa-mi iau o masina mica si cocheta, desi nu pot baga mina in foc ca imi mai iau ceva. Practic, ma invirt intr-o arie destul de mica, suprafata care se poate acoperi de minune cu taxiul sau cu automobilele clientilor. De ce sa platesc atitia bani? Pentru o grija in plus? Parcarea era un cosmar din doua motive: lipsa locurilor si antitalentul meu evident la parcarile laterale.
Gentlemanul mi-a facut o oferta pe care n-am putut sa o refuz. Mi-a oferit acelasi pret pe care il platisem initial pe masina cu conditia unui sex oral in interiorul ei. Mi s-a parut echitabil, chiar daca Julien era, pina mai deunazi, nepatat ca o catedrala. N-am acceptat niciodata sa fac sex in masina mea, pentru ca altminteri Julien nu m-ar mai fi iubit. In felul lui, metalic, tinea la mine. Cind il visam, il asemanam cu un leu de coama caruia (verde paduraresc) ma tineam si goneam prin savana. (E ridicol, imi dau seama. Incerc sa ma conving ca sint iubita de niste lucruri din lipsa unor candidati umani). Practic, pentru Julien, cred ca a fost dureros sa-si vada amanta cum il abandoneaza si presteaza, aproape demonstrativ, o muie pe pielea de vitel a banchetelor lui din fata. A meritat, totusi sa fie vindut. Era un model vechi de citiva ani (2005), care ma costa extrem de multi bani si nervi.
Povestea achizitionarii lui e alta. Eram la munte, la Pioana Brasov, Hotelul Alpin, cu un client deosebit de enervant si de larg la punga. Avea masina asta, care m-a uimit de cind am urcat in ea. Scaunul mi-a imbracat trupul, am simtit V8-ul cum toarce si face sa vibreze fiecare fibra a mea. Ma simteam ca iubita lui King Kong: protejata, aparata de un colos. Nimic nu mi se putea intimpla la bordul lui. I-am cerut voie domnului-director-de-dezvoltare-care-joaca-table-pe-bani sa ma lase sa-l conduc un pic. Julien a fornait, a scurmat cu copita si a tisnit impetuos. Uitasem de tot, eram doar noi doi, intr-un vals periculos pe serpentinele de la Posada. Era uluitor. Disponibilitatea mea sufleteasca ma facea sa fiu aproape convinsa ca m-am indragostit.
Am suportat stoica partidele de sex cleios cu domnul cu burta protuberanta si l-am intrebat cit a costat masina. Nu stia, o cistigase la table in urma cu o luna. Unde mai pui ca nici nu-i placea, el venea de pe clasa S. I-am propus sa mi-o vinda. A ris superior si apoi a sughitat si rigiit consecutiv. Era odios. Credea ca sint o studenta saraca de la Zalau (asta era textul cu care ma mai marketam uneori). L-am intrebat cit crede ca face masina. A zis ca intre 30 si 40 de mii. “Luni dimineata iti dau 30 de mii cash pe ea, dar te dai acum jos de la volan si devine a mea din momentul asta”. L-am descumpanit. A acceptat, cu o mina neincrezatoare. In momentul in care am ocolit masina prin fata, m-a frapat asemanarea cu Julien Sorel. Si asa i-a ramas numele.
Asadar, sint cu 30.000 de euro mai aproape de tinta de un milion.
Mircea nu da nici un semn.
Ce draguț, tot la mine iti este gandul. :>