Salutare tuturor,mă numesc Andrei,am 19 ani iar astăzi am să vă povestesc cum am început să îmi fut mătușa.
Dar înainte de toate să vă spun câte ceva despre mine,sunt un tip cu destul de multă experiență sexuală,par timid la prima vedere dar dupa încep să am tupeu ușor ușor. Țin să precizez ca nu voi utiliza numele ei adevărat și nici al meu pentru a fi sigur ca ne vom păstra secreta identitatea.
A era sa uit,eu sunt mutat in Anglia cu familia de aproape 5 ani iar mătușa mea a decis sa vina cu băieții ei să stea la noi pentru ceva timp(aproape un an jumătate,ca să fiu mai exact)deoarece voiau să se mute și ei în Anglia.
In fine,o să încep prin a vă spune câte ceva despre mătușa mea,Maria. Maria este o femeie de 35 de ani,brunetă,cu ochii căprui,înaltă și care are un corp superb,are niște sâni de mărime medie,un fund bine bombat și o talie fină.Este cam perversa de felul ei și mereu mi-a lăsat de înțeles ca vrea pula dar am refuzat să cred,până într-o zi când totul s-a întâmplat fără ca măcar să mă aștept.
Într-o dimineață,excitat fiind am început să mă masturbez iar mătușa mea a intrat în camera mea fără a bate la ușă,pentru a-mi aduce niște haine care erau uscate,așa ca m-a găsit cu mădularul în mână făcându-mi laba. Nu a zis nimic,doar a ieșit din cameră.
Eu,jenat find nu am mai continuat nimic,am așteptat să îmi revină pula la normal și am ieșit din cameră,încercând să evit cat mai mult posibil ochii mătușii mele și privirea aia perversa. La un moment dat mi-am luat inima în dinți și m-am dus să vorbesc cu ea despre cele întâmplate iar atunci mi-am dat seama ca suntem singuri acasă și ca părinții și verișorii mei sunt plecați. M-am dus la ea în bucătărie și am început să vorbim:
-Dada,în legătură cu ce s-a intamplat de dimineața… îmi pare rău….
-Eh…e ok mai… dar data viitoare când îți dai laba să mă chemi și pe mine..vreau să îți mai admir mădularul ăla măcar odată …
Surprins fiind,m-am uitat la ea cu poftă și i-am zis:
-Ca tot suntem singuri,nu vrei să profiți de el acum înainte să vină ceilalți acasă??
-A deci mă exciți așa direct? *zice ea uitându se la mine cu o privire perversa și sexy rău*
-Da,pentru ca știu ca vrei pulă și ca ești disperată după ele. Acum hai în genunchi și la treabă !!!!
Și-a dat maieul,sutienul și pantaloni jos,s-a pus în genunchi,mi-a dat jos pantalonii de pijama și chiloții iar după aceea a început să mi mângâie coaiele și pula până când mi s-a sculat.
A continuat să mi-o frece pentru câteva minute iar după a luat-o în gură,a început să mi o sugă,sugea ușor și fără grabă,se vedea ca avea experiență și ca știa cum să-mi producă plăcere. După alte câteva minute,am simțit un val de căldură în corp și am început să mi dau drumul ,undeva la 3/4 jeturi groase de sperma i-au umplut gura.Vedeam plăcerea în ochii ei având gura plină de sperma și lăsând-o să curgă pe sâni in jos,pe stomac și chiar pe chiloți ei negri și aproape inexistenți S-a uitat la mine cu o privire perversa și satisfăcută și mi-a zis:
-Doamne ferește ce pula bună ai. O mai vreau!!
-Hai să ți-o dau dacă chiar asta vrei!!
Am luat-o de mână,am târât-o până în cameră la ea,am aruncat-o în pat. I-am dat două palme pe fundul ăla enorm și am început să mă joc cu pula prin chiloții ei tanga și negrii,i-o băgăm puțin și i- o scoteam,o excităm ca pe o curva și îi plăcea!! Se uita la mine cu o privire excitată si cu o plăcere imensă. M-am mai jucat cu pula prin pizda ei 5/10 mine iar după am trecut la lucruri mai serioase,i-am dat chiloții uzi jos,i-am pus picioarele pe umerii mei și am început s-o iau la pulă,o excitam din ce în ce mai rău și o făceam să geamă ca o adevărată curva ce era!! Avea pizda largă dar și mădularul meu era pe măsură..
După nici 5 minute de du-te vino a început să tremure de plăcere și să urle ca o adevărată curva,avea primul orgasm dar eu nu eram încă gata să mi dau drumul în pizda ei. Am pus-o capră,i-am lipit câteva palme pe fundul ăla bombat si am continuat sa o fut în pizda,coaiele mi se lipeau de clitorisul ei în timp ce o futeam. O trăgeam de par,o pălmuiam,scuipam pe curul ei. O tratam ca pe sclava mea,dar și ei îi plăcea,gemea extrem de tare,ea mă ruga să nu mă opresc din a o fute pentru că vrea cat mai multă pulă. După încă 15 minute de futai intensiv,a început dintr-odată să țipe și să tremure,avea un al doilea orgasm..atunci am avut și eu primul orgasm și nu am mai ținut,simțeam un val de căldură în coaie și mi am dat drumul în pizda ei largă și plină de lichide,i-am umplut pizda de sperma mea caldă. Se uita la mine ca o curva satisfăcută,cu pizda plină de o amestecătură dintre sperma mea și lichidele ei, și mi spune:
-Acum trebuie să cureți,vreau să cureți ce ai murdărit. Nu știu cum faci,mă ștergi,mă lingi,oricum dar vreau să fiu curată. Îmi vreau pizda,fundul și sânii curați!!
-Bine curvo,te curat dar o fac în felul meu! Cum vreau eu!
Am tras-o spre mine,i-am dat două palme și i-am spus « data viitoare să nu-mi mai dai ordine! ».Am început să o ling peste tot pentru a o curăța,i-am lins buzele pline de sperma după muia de mi-o făcuse înainte;i-am lins sânii de sperma,sânii ăia superbi în formă de pară și de mărime medie;i-am lins sfarcurile drepte și întărite;am lins-o pe burta plină de sperma mea;într-un sfârșit am ajuns la pizda ei,plină de sperma,udă,cu clitorisul roșu și cu labile super depărtate din cauza excitării!. Am început să îi dau limbi,să i sug clitorisul,să-i ling pizda și să curăț mizeria pe care o făcusem!! După ce am terminat de « curățat »,cu toată sperma de o acumulasem în gură m-am dus la ea și am început să o sărut transferându-i sperma din gura mea,s-a jucat cu ea,și-a pus-o pe degete,o mirosea și începea să geamă excitată.
Până la urmă a decis s-o înghită pe toată,până la ultima picătură.
Se uita la mine ca o curva excitată și-mi spune:
-Mi-a plăcut sexul cu tine,vreau să ne futem de câte ori putem,nu contează ca sunt 10 minute,15 minute,vreau să profit de pula ta în fiecare moment în care suntem singuri!! De azi înainte sunt curva ta,fac ce vrei tu,mă fut cum vrei tu și cu cine vrei tu. Sunt sclava ta,te las să faci ce vrei din mine,dă-mi ordine și mă voi supune,pedepsește-ma când nu te ascult. Fă ce vrei din mine,sunt curva ta,atâta timp cat am pula asta și mă pot bucura de ea,fac ce vrei tu!
-Foarte bine,așa facem. Dar înainte de asta am câteva reguli!
-Ascult,orice pentru a avea pula ta!
-Unu,oriunde suntem,ca suntem acasă sau în oraș ori la party uri,nu îți iei chiloți și sutien pe tine! Te îmbraci sexy și ca o curva pentru mine!
-Bine o să mă îmbrac ca o curva,fără sutien și fără chiloți,dar dacă mă vede soră-mea și mă întreabă de ce mă îmbrac așa. Ce i spun?
-Îi spui mamei(mama e sora ei) ca te îmbraci așa pentru ca vrei și tu o pulă pentru ca soțul tău nu-ți da! A doua regulă este să mă exciți zilnic,nu să ne futem doar să mă exciți!
-Bine Andrei,asta îi spun mamei tale. Și cum ai vrea să te excit dacă nu ne futem?..
-Păi îmi trimiți nude uri când ești în cameră,îți mai bagi o periuța în pizda,mai sugi un castravete,mai gemi în vocale. Fix ca o curva ce ești! Ai zis ca ești sclava mea și ca faci tot ceea ce îți ordon!
-Bine,de fiecare dată când vrei să îți trimit ceva doar îmi spui și îți trimit
-Ok,regula numărul 3: îmi îndeplinești toate fanteziile oricât de hardcore ar fi ele și oricât de naspa ți s-ar părea!
-Bine..așa facem!;
-Regula numărul 4:filmăm fiecare futai pentru că vreau să am la ce sa mă uit și pe ce să îmi dau laba când ești tu la muncă!
-Bine filmam dar cu o condiție..
-Accea fiind?…
-Să avem amândoi filmările ca si eu vreau sa am la ce să mă uit și pe ce să mă masturbez la muncă..
-Bine curvo,așa facem! Acum hai să ne îmbrăcăm ca o să vină ăștia acasă și nu cred ca vrei să ne vadă așa.
Ne-am îmbrăcat,ne-am mai « jucat noi » putin,excitandu-ne până au venit ei acasă și cam aici s-a terminat prima partidă de sex cu curva mea. Dar asta nu era să fie ultima partidă de sex din ziua aceea incredibilă!
Oare să vă zic în partea asta unde ne-am futut? Cum ne-am futut? Cat timp? Si cu cine? Sau să o țin pentru o a doua parte?.. Hmmm,hai ca vă zic acum . După-amiaza trebuia să mergem la un grătar cu niște prieteni de alor mei. M-am uitat la curva mea și i-am scris « știi ce ai de făcut ». S-a îmbrăcat ca o curva perversa,așa cum i-am cerut. Și-a luat pe ea o fustă scurtă de tot,mulată pe cur de culoare albă ,în sus un top negru cu decolteul super mare,iar în jos si-a luat un dres cu plasă negru și o pereche de sandale cu toc albe. Arată sublim,îmi venea să o fut numai când mă uitam la ea! Am ținut totuși să verific dacă a respectat regula nr 1 așa ca atunci când am avut ocazia,i-am băgat mâna pe sub fustița aia sexy și am început să-i bag un deget în pizda,pentru a mă asigura ca nu are chiloți pe ea. A gemut ca o proasta și era să fim prinși.. dar am scăpat la limită.. Timpul a trecut și am ajuns la grătar,erau multe fete sexy acolo dar niciuna mai sexy ca,curva mea. Îmi venea să o fut acolo de față cu toată lumea..
Dar m-am abținut,mă mulțumeam cu niște vorbe excitante,de genul « uite ce bună e tipa aia. Vrei să merg la ea să o întreb dacă vrea să ne futem? »; « vreau să-ți simt pula in mine acum,aici,in acest moment,de fata cu toată lumea asta! »; « hai sa ne futem cu lumea de aici. Să facem toți o orgie »,până la urmă am apucat să fim singuri câteva minute ca să putem « vorbi »,ne-am dus într-un loc mai ascuns puțin fără a fi văzuți de multă lume,s-a pus în genunchi mi-a scos pula din pantaloni și a început să mi-o sugă ca disperata,nu mai sugea calma ca și de dimineață. Acum se vedea ca o voia. S-a înecat de 2/3 ori cu pula mea iar la un moment dat mă uit în larg și văd una dintre tipele alea sexy de la grătar ca se apropie de noi,curva mea nu o vedea ca era prea ocupată să profite de mădularul meu enorm dar i-am spus eu:
-Vine o tipă sexy înspre noi,oprește-te ca nu vreau să fim prinși așa.
-Stiu ca vine,eu am chemat-o. I-am promis un futai cu unul cu pula mare așa ca a ta!
-Ești nebună,este iubita unui prieten de familie. Vrei să mă fut cu ea de față cu tine,curvo?
-Nu,vreau să ne futem toți 3!!
-A deci vrei să-mi împarți pula cu altele,să vă iau la pulă în același timp. Foarte bine curvo,așa facem!!
-Da vreau pentru ca mă excită să te văd cum o fuți pe alta. Dar nu ne futem de tot acum,i-am spus să vină doar ca să-ți încerce pula repede. Să îți facem o muie amândouă iar după de futut cum trebuie,avem noi o surpriză pentru tine.
Pe fata cu care trebuia să ne futem o chema Andreea,avea 29 de ani și arată bine rău. Era îmbrăcată sexy,cu o rochie mulată pe tot corpul,neagră;era blondă cu ochii albaștri;avea sânii și fundul mai mari ca Maria;arata bine. Vine spre noi și spune:
-Bunq frumosilor,pot să mă alătur și eu distracției voastre?
-Da iubita,hai treci în genunchi să vezi ce pula bună are băiatul ăsta. M-aș fute cu el fără oprire. (Spune Maria continuând să se joace cu pula în mâna ei)
-Vrei să-mi faci muie singură sau o împarți cu tușa?(ziceam eu printre gemete)
-Ți-o luăm amândouă în gură,oricum nu ar fi prima oară când împart o pulă cu ea.(spune Andreea in timp ce se pune in genunchi lângă tusa și mi ia pula sculata în gură)
Au început amândouă să-mi sugă pula simultan,eu gemeam tare iar după nici 5 minute mi-am dat drumul,șiroaiele de sperma coborau ușor pe fețele lor. Au început să se lingă reciproc pentru a se curăța,între timp eu îmi bag pula în pantaloni și mă uit la ele. Au terminat după câteva minute,mă uit la ele și le spun:
-Așa și acum ce facem fetelor? Ne întoarcem înapoi cu lumea sau vreți să riscăm si să ne futem acum?
-Nu,aștepți până diseară ca să ne fuți. Îți pregătim noi ceva. (Zice Andreea cu un zâmbet pervers pe față)
-Da,așteaptă să plecăm de aici ca să ne ai pe amândouă. (Completează Maria uitându-se la mine)
-Bine,eu aștept dar poate nu sunteți pe placul meu ca nu mai primiți pula,curvelor!
-O să fim pe placul tău,știm toți că-ți plac curvele ca noi și ca ne-ai fute fără oprire,acum și aici,de față cu toată lumea asta.(Zic amândouă în același timp)
Timpul a trecut,s-a făcut seara și Maria le spune alor mei:
-Vedeți ca eu și fiul vostru mergem până la Andreea ca ne-a rugat să o ajutăm cu ceva
-Bine,duceți-va(Spun ai mei fără ca măcar să știe ce urma să facem noi cu adevărat)
Țin să precizez ca iubitul Andreei era plecat în Spania la maica-sa și ca Andreea nu avea copii.
Am plecat spre mașina Andreei,și Maria spune uitându-se cu un zâmbet pervers la mine:
-Conduc eu,tu treci în spate cu Deea ca aveți
treabă!
-Bine trec dar ce treaba avem noi fără tine ?
-Stai să vezi,îți arăt eu ce treaba avem!( spune Andreea uitându-se pervers la mine)
-Abia aștept,curva mea!(zic eu zâmbăreț și pervers)
Am ajuns la mașină,m-am urcat în spate cu Andreea;Maria s-a urcat la volan și mașina s-a pus în mișcare. Nici nu am plecat de acolo că Andreea a început să se dezbrace,își dă rochia și sutienul jos și rămâne doar în chiloții tanga,negri. Felul in care arata ma înnebunea,se lasa în jos spre mine,cu curul la vedere și cu sânii pusi pe bancheta din spate,începe să-mi sugă pula și coaiele,eu gemeam ca un nebun.
După aproximativ 5 minute în care curva mea m-a supt cu adevărat,un val de căldură a apărut în coaiele mele, mi-am scos pula și am ejaculat direct pe fața ei. Gemea plăcut și se curăța de sperma pe care o avea pe ea. Am lăsat-o să se curețe,am pus-o capră,i-am dat chiloții într-o parte și am început să o fut în pizda,o lipisem cu fata de geamul de pe lateral și o tot futeam brutal. Între timp Maria cu o mână pe volan și cu una in fustiță,se masturba și gemea uitându-se la noi cum ne futeam! După alte 10 minute de futai intensiv cu Andreea și după două orgasme foarte plăcute,mi-am dat și eu drumul în ea,sperma țâșnea în pizda ei udă. Dădeam să curăț sperma cu limba dar Andreea mă oprește și-mi spune:
-Nu cureți nimic,lasă sperma acolo! Vreau să o simt în mine,să o simt cum îmi umple chiloții,cum mi udă,cum se scurge ușor ușor pe picioarele mele în timp ce merg pe stradă.
-Bine dacă așa vrei tu.(zic eu cu un zâmbet pervers)
Curva de Andreea nici nu se mai îmbrăcase,a plecat în chiloții plini de sperma,cu sutienul în mână și cu rochia care îi ascundea sânii enormi.
Pana la urma am ajuns acasă la Andreea, am urcat în apartament-ul ei și ne-am pus pe canapea ca să discutăm:
-Așa,acum ca am ajuns aici. Ce vreți să facem?Sunteți futute și satisfăcute amândouă!.(Zic eu curios)
-Păi e simplu,o să fim sclavele tale în seara asta. Ne vom fute cum și cu ce vrei tu,în ce poziție vrei,unde vrei tu.(Zic ele cu un zâmbet pervers și sexy pe față)
-Bine curvelor atunci o să începem cu ceva ușor,vă îmbrăcați cat mai sexy și mai indecent iar după aceea aveți 5 minute fiecare să mă faceți să ejaculez. Dar fără gură,doar cu corpurile voastre de curve adevărate.
-Bine,mergem să ne îmbrăcăm și venim pe rând.(Zic ele fericite)
Am pus telefonul să filmeze,așa cum stabilisem cu ele. Iar după a început spectacolul.
Prima a fost Maria,a venit îmbrăcata în niște pantaloni minusculi,de casă;albi prin care i se vedeau bucile alea enorme;și cu un maieu alb transparent,fără sutien,prin care i se vedeau sânii de mărime medie. Nu avea șosete și picioarele alea lungi,mă excitau enorm. A început să-mi danseze în poală,să-mi lingă buzele,gâtul,umerii. M-a excitat enorm dar ultima chestie pe care a făcut-o m-a făcut să ejaculez imediat. A luat niște ulei de masaj și a început să și-l împrăștie pe corp,iar brusc dintr-odată maieul ăla alb deja transparent devine și mai transparent iar fundul și picioarele alea extrem de hot,devin lucioase și de 1000 de ori mai sexy ca înainte.
În nici două minute am ejaculat uitându-mă la corpul ei lucios și super hot. M-a cucerit imediat,nu am putut să mă abțin.. Maria a câștigat. După aceea a fost rândul Andreei,a venit într-un tricou roz,super larg,fără sutien,nu avea pantaloni pe ea,doar o pereche de chiloței tanga,roz și super sexy. A început să faca twerk și tricoul ăla se tot ridica pe fundul ei în sus. M-a excitat enorm și am ejaculat pe fundul ei,prin tricou.
Ambele m-au făcut să înnebunesc așa ca a venit rândul meu să le satisfac. I-am dat pantalonii jos Mariei,am lăsat-o doar în chiloți,Andreei nu i-am făcut nimic. Le-am întins pe ambele pe spate în pat,am început să le sărut buzele;gâtul;sânii prin hainele pe care le purtau;am coborât până la chiloți,moment în care le-am dat amândurora chiloții într-o parte și am început să mă joc cu degetele în pizdele lor,gemeau simultan și asta mă excita enorm. Am început să le iau la limbi,când pe una,când pe alta;după ce m-am săturat,mă uit la ele excitat și îi spun Andreei:
-Pune-te capră,acum! Vreau să te fut,să te fac să urli,să te aud cum gemi! În același timp,vreau să îi dai limbi Mariei,să o satisfaci și pe ea.
Andreea s-a conformat imediat,și-a dat chiloții jos,a dezbrăcat-o pe Maria de chiloții ei uzi,s-a pus capră și a început să-i dea limbi. Eu mi-am potrivit mădularul și am început să intru ușor ușor în pizda ei udă dar nu chiar atât de largă pe cat m-aș fi așteptat. O auzeam cum gemea având limba în pizda largă a Mariei. Gemeam toți trei într-o armonie perfectă;am avut orgasme multiple fiecare. După vreo 15 minute în care am penetrat-o pe Andreea,mi-am dat din nou drumul în pizda ei strâmtă și udă. A început să geamă din ce în ce mai tare și tot îi mușca clitorisul Mariei,lucru care o înnebunea și o făcea să urle de plăcere.
După ce mi-am scos mădularul din pizda ei,sperma a început să se scurgă în jos,pe piciorul ei,până pe lenjeria albă. Am lăsat-o,m-am uitat la pizda ei plină de lichide și la un moment dat i-am spus:
-Hai,ție îți ajunge. Las-o și pe Maria să ia pula acum. Maria pune te pe spate,acum! Iar tu Andreea pune-te în 69 cu fundul pe gura ei,ca să iei și tu limbi.
Ambele s-au conformat imediat. Maria s-a pus pe spate,cu picioarele depărtate,gata să-mi ia pula în primire. Asta am și făcut,mi-am dus mădularul spre pizda ei largă și plină de lichide și am băgat-o pe toată dintr-odată,Maria avea 21 de cm în ea și tot gemea plăcut. În același timp,Andreea gemea și ea excitată,luându-și limbi în pizda și uitându-se la pula mea,cum intră și cum iese din Maria. Se uita la mine excitată și-mi cerea să-i mai dau și eu cu pula peste gură din când în când. Însă,eu cum voiam ca Maria să fie satisfăcută la maxim,nu am ascultat-o și am continuat să o fut agresiv. Maria terminase deja de făcut curățenie în pizda Andreei,îi curățase toată sperma pe care i-o băgasem eu.
Am futut la Maria undeva la 20 de minute,timp în care toți trei am avut orgasme unul după altul. Undeva la al 4-lea sau la al 5-lea orgasm mi-am dat drumul in Maria,3-4 șiroaie de sperma au pătruns pizda largă și udă. Gemeam excesiv și tremuram toți 3. Senzația a fost incredibila. Andreea și Maria erau pe culmea fericirii,erau satisfăcute și umplute de sperma. Eram toți 3 întinși în pat,pizdele mele se sărutau senzual iar eu mă uitam la ele. M-am dus,am luat telefonul si am oprit filmarea. Tot sexul nostru durase o oră și ceva. Ne uitam toți 3 excitați la videoclip.La un moment dat le-am zis Mariei și Andreei:
-Haideți la duș fetelor ca trebuie să mergem și acasă. Facem duș unul după altul,nu împreună.
-Off bine.. Facem cum spui tu(zic ele dezamăgite)
Prima a fost Andreea,eu cu Maria stăteam dezbrăcați,eu cu o mână pe fundul ei bombat și cu o mâna pe coapsa ei,lângă pizda iar eu cu mâna pe coaiele mele.
A ieșit Andreea,a fost rândul Mariei. Pe Andreea am luat o la sărutări,i-am spus ca dacă geme macar odată nu o să-mi mai poată avea pula niciodată. I-am sărutat sânii,burta,coapsele. Am luat-o și la limbi,ii lingeam coapsele,fundul,pizda. O lingeam peste tot dar nu a scos nici măcar un sunet,nu a gemut nici măcar odată. Oricât de tare o excitam eu.
A ieșit și Maria de la duș și a venit într-un sfârșit și rândul meu. Am intrat repede la duș și m-am spălat. Am ieșit doar în chiloți,mă duc în cameră la fete și îi zis Mariei:
-Imbraca-te,mergem acasă!
-Off,bine… Mergem..(zice ea tristă și supărata)
Ne-am îmbrăcat amândoi,am sărutat-o senzual pe Andreea și am ieșit din apartament. Am ajuns acasă și ne-am prefăcut ca nu s-a intamplat nimic,doar ca am ajutat-o pe Andreea cu niște documente in Engleza(adică asta le-am zis alor mei.)
In seara aia,epuizați fiind,am stat cuminți. Nu am mai făcut nimic.
Și aici se termină prima mea experiență cu mătușa. Prima dar nu ultima,o să vă povestesc toate experiențele mele cu ea. Am avut câteva,ținând cont ca timp de un an aproape,ne futeam pe unde apucam și când apucam.
Partea #2: https://curvette.ro/2024/incest-cu-matusa-2/
Mia plăcut fantezia ași vrea și eu să ling sperma din pizduta lor dulce Nr de contact îl găsiți în profilul meu de fb mulțumesc vă pup cu drag ioan
Ai admirat vreodata o femeie goala fara ca ea sa stie??!!
Cand eram mic mereu o spionam pe mama
La asta nu m-a dus gandul niciodata dar am facut-o cu alte femei!! Eram innebunit cand le vedeam fundul!!
Esti timid?
De ce timid??
Dc
bravo pe maicăta ai fututo vre odată și stali liniștit că incestul nu e faptă prevăzută în noul cod penal . felicitări pentru fantezie .
Nu?
?
Partea următoare