Eram pe vasul de croazieră ”Princess Daphne”, cu ocazia unei călătorii organizată pe Marea Baltică, având ca scop vizitarea câtorva orașe și capitale nordice: plecarea din portul german Kiel, apoi Gdansk, Riga, Tallinn, St. Petersburg, Helsinki, Stockholm, Copenhaga și Oslo, cam două săptămâni pe apele Balticii. Această croazieră mi-a fost oferită cadou de fratele meu mai mare Cezar, în prezent șef important la o firmă din Stuttgart a concernului Siemens.
Am ajuns în Riga, frumoasa capitală a Letoniei, într-o după amiază senină și însorită. În acea croazieră, organizată de Camera de Comerț si Industrie Stuttgart, programul era organizat, de regulă pe mai multe grupe, deoarece numărul mare de turiști nu permitea accesul facil la muzee sau obiective turistice și nici masa la restaurantele cu meniu național, tradițional.
Deci, în aceea seară la Riga, eu am optat pentru un program cultural: ”Opera Națională din Riga”, ”Seară de dans contemporan” cu ”Trupa de dans modern si contemporan a Baletului Național”. Continuarea programului de seară urma să se desfășoare în ”Clubul Feelings”, cu băuturi strong & light, cu muzică de jazz clasic si contemporan, cât și rock letonian, în general muzică unplugged.
Era ora 18 când am coborât pe chei pentru îmbarcarea în autocare. Se înserase, iar în spatele nostru Golful Riga, parcă luase foc, fiind colorat în roșu, de la soarele care apunea. Am parcurs străzile elegante ale centrului vechi, cu clădiri și palate în stil clasic, apoi în scurt timp am oprit în fața clădirii somptuoase a Operei Naționale Letone.
Am coborât din autocare și am intrat în clădirea elegantă și impozantă, străbătând foaierele bogat ornamentate, în stil eclectic, intrând apoi în Sala Mare. Impresionantă, imensă, dar goală! Am fost informați că eram în afara stagiunii și că spectacolul de dans modern și contemporan se va ține într-o altă sală, Sala Studio, aflată în aceeași clădire.
Directorul Baletului Național, care era gazda noastră, ne-a condus cu amabilitate undeva la subsol, spre sala respectivă.
Toate holurile și culoarele erau bogat ornamentate strălucind în lumina feerică a sutelor de candelabre și aplice de cristal De vis! Am aflat că spectacolul se juca special pentru noi, fiind extra stagiune, iar gazdele erau un pic dezamăgite de numărul mic de spectatori. Inițial a fost vorba de circa 150 de spectatori, iar acolo eram cam 80 de persoane.
Am intrat. Sala era mică, însă elegantă și intimă, cu fotolii confortabile și o acustică de excepție, fiind organizată ca un amfiteatru semicircular. Ne-am așezat la alegere, fiind locuri suficiente, eu alegând primul rând, ca să fiu cât mai aproape de dansatori.
La scurt timp s-au stins luminile și a început uvertura, muzica era înregistrată pe bandă, iar pe scena goală, fără decoruri și fără cortină, se desfășura un joc de lumini, rafinat și încântător. Au intrat apoi dansatorii, fete si băieți, unii foarte tineri, aproape toți blonzi, baltici și ruși după toate aparențele.
Timp de o oră și jumătate am urmărit un spectacol extraordinar. Balet, dans modern și contemporan, trecând prin Debussy, Ravel, Bernstein, Hachaturian, Queen, Pink Floyd, Jean Michel Jarre și câțiva compozitori moderni locali, al căror nume, din păcate, nu l-am reținut.
Ce coregrafie superbă! Ce montaj inspirat! Ce plastică desăvârșită a mișcării și a corpurilor dansatorilor! Impresionant! Nici nu am realizat când s-au scurs cele 90 de minute de spectacol. Aș fi vrut să țină mai mult! Mult mai mult!
Încă de la început am fost atras si impresionat în mod special de un dansator, cred că era unul dintre prim-soliștii trupei. Un băiat blond, cu părul inelat căzut pe umeri, înalt, zvelt, superb proporționat, cu mușchii frumoși și eleganți (a dansat mai tot timpul la bustul gol!), cu o elasticitate si o plastică a mișcărilor desăvârșită! Nu-mi mai puteam dezlipi ochii de la el, fiind ușor excitat de acea splendidă apariție.
La un moment dat am observat că și el a remarcat faptul că îl urmăream cu multă atenție și îl sorbeam efectiv din priviri. După care, m-a privit la rândul lui mai insistent și mi-a zâmbit discret de câteva ori. Normal că i-am răspuns imediat, cu zâmbete largi, fără să mă sinchisesc de moșnegii de lângă mine, care oricum nu aveau ochi decât pentru balerinele tinerele si foarte grațioase. La final am aplaudat ca un disperat minute în șir.
Odată sfârșit spectacolul m-am repezit în foaier să caut intrarea la cabinele artiștilor ca să-mi prezint omagiile dansatorului meu preferat. Cu ajutorul unei plasatoare care știa nemțește (multă lume din Riga știe nemțește.), după un lung parcurs am ajuns la ușa respectivă, iar ea a intrat ca să-l cheme pe Sasha. Cu ajutorul ei am aflat că pe artist îl chema Alexander Gabrans, Sasha pe scurt.
Eram disperat că nu puteam să-i ofer nimic! Nici flori, nici măcar o sticlă de șampanie sau ceva, pentru că bufetul Operei era inchis, fiind pauză de stagiune.
În scurt timp a apărut Sasha, echipat deja de oraș. Am făcut prezentările, ne-am strâns mâinile bărbătește, iar el mi-a zâmbit extrem de amabil și de curtenitor. Avea un zâmbet înnebunitor, niște buze cărnoase, umede și senzuale și niște dinți frumoși, parcă de porțelan. M-a băgat direct in boală!
Nu-mi mai găseam cuvintele! I-am mulțumit pentru prestația sa artistică extraordinară și m-am scuzat că nu puteam să-i ofer nimic. Dar l-am invitat, daca dorea, la un pahar, la clubul din vecinătatea Operei, unde trebuia să continuăm seara, al cărui nume însă, l-am uitat din cauza emoției.
– La Clubul Feelings?! – a întrebat zâmbind ușor si ironic, făcându-mi apoi complice cu ochiul.
– Da, da! La Feelings. Vrei să vii? Te rog!
– OK, fie și la Feelings dacă vrei tu, dar mai bine la un băruleț din apropiere, e mai intim și mai discret ! La Feelings e lume multă și … nu are un renume prea bun. Acolo vin mai mult străinii si unii mai… „’dezinhibați” Noi, localnicii îl cam evităm. Știi tu!- și mi-a făcut din nou cu ochiul. Dar poate că ești legat de restul grupului de turiști.
– Nu, nici vorbă! În principiu trebuie să ajung înapoi pe vapor pe la ora 12 sau 12,30. Hai, chiar ora 1 noaptea!
– Perfect, avem suficient timp la dispoziție. Te rog să mă urmezi!
L-am urmat docil, adulmecând mirosul lui ciudat, amestec de parfum tare, bărbătesc și sudoare proaspătă masculină! Era clar că nu apucase să facă duș și iși mascase graba cu un exces de deodorant!
Sasha avea un mers extrem de elegant, parcă plutea, iar corpul lui grațios și totuși viril, îmbrăcat în hainele negre și mulate, se decupa seducător în lumina scânteietoare a culoarelor. După câteva minute ieșeam în stradă pe o ușă mică și discretă, intrarea artiștilor.
– Uite, chiar acolo, unde e firma aceea colorată în albastru!
Din câțiva pași am ajuns în dreptul barului ”Blue Dreams” și am intrat înăuntru, coborând in spirală mai multe trepte, până am ajuns într-o încăpere ciudată. Era o sală boltită, un fel de pivniță, luminată discret în albastru, cu multe mese, toate cu separeuri, dar cu puțină lume. Într-un colț era o mini-scenă unde cântau jazz, un pianist blond și un saxofonist de culoare.
Am luat loc la o masă și imediat un ospătar, un puști, a venit cu o veioză aprinsă, cu abajur bleumarin, a last-o pe masă și ne-a întrebat ceva în letonă. Sasha i-a răspuns, apoi puștiul a continuat într-o germană impecabilă. După ce m-am consultat cu invitatul meu, am comandat un vin roze spaniol, un Muscatel dulce si parfumat. Pană să vină băutura am ascultat muzica, un fusion, jazz & russian country, extrem de interesant și de liniștitor.
Deodată, privirile mi-au căzut pe degetele lungi si delicate ale lui Sasha și tot universul meu s-a prăbușit într-o secundă: purta verighetă! Noroc că a venit băiatul cu vinul si ne-a turnat în pahare, pentru că nu mai aveam aer! Am ciocnit, iar eu disperat, am mormăit ceva convențional și protocolar, spre surprinderea lui Sasha, care prinzând curaj mi-a urat direct, fără perdea, o noapte fierbinte de amor!
– Ești ironic, dragă Sasha! Și cu cine crezi că aș putea petrece o noapte fierbinte de amor?!
Sasha m-a privit insistent pe sub genele lui lungi, ca de domnișoară și mi-a răspuns în șoaptă, zâmbind visător:
– Cu mine! Dar cu cine, de ce m-ai invitat?
– Bine, dar eu văd că tu ești însurat.
– Și ce, dacă! N-ai mai făcut-o cu bărbați însurați?! Să știi că de felul meu sunt bisexual, îmi plac atât femeile cât și bărbați, iar în relația cu ultimii prefer să acționez tot ca bărbat, adică ”on top” sau ”activ”. Ție cum iți place să o faci?
– In cazul acesta, în seara aceasta voi fi pentru tine ”pasiv”, adică ”bottom”!
– Minunat! Atunci ești al meu! Haide să ne cărăm mai repede de aici și să nu mai pierdem vremea! Știu eu un locușor perfect, unde să ne iubim ca doi nebuni. Sticla asta o luăm cu noi. 20 de euro sunt suficienți, lasă-i pe masă, sub veioză!
(va continua)
