O dimineta racoroasa si mohorata! Era a doua zi de croaziera pe Marea Baltica. Eram in drum spre Riga, unde trebuia sa ajungem spre seara. Dupa programul intens din seara precedenta majoritatea turistilor au preferat sa doarma mai mult, sarind peste micul dejun.
La restaurant, foarte putina lume. Am servit micul dejun, apoi am umplut cu ceai termosul pe care-l luasem cu mine, mi-am burdusit buzunarele hanoracului cu biscuiti englezesti pentru ceai si am urcat la primul nivel sa admir peisajul si sa-mi clatesc ochii cu imaginea ofiterilor si marinarilor de cart.
Pe puntea de comanda nici urma de turisti! Doar marinarii alergand si trebaluind de zor. Mi-am adus un sezlong, asezandu-l strategic cu spatele la mare si cu fata catre cabina de comanda, a carei usa statea larg deschisa, permitand o perspectiva larga a acelui spatiu atat de interesant.
Sorbeam din cand in cand din ceai, rontaiam biscuitii crocanti si aromati si ma prosteam cu vechiul meu binoclu, scrutand adancimea cabinei de comanda si enervandu-i pe cei de acolo, neobisnuiti cu asa ceva. Pacat ca era racoare si cam batea vantul, marinarii erau bine imbracati si nu le puteam admira tatuajele de pe corpurile lor frumoase si musculatura lor bine lucrata!
Oricum, faptul ca “binoclarea”mea starnea iritare si nervozitate ma amuza teribil si facea sa-mi treaca timpul mai usor. Deoadata, pe usa a iesit un ofiter, care venea spre mine pasind apasat si cu o privire amenintatoare. Era un barbat mai degraba inalt, cu un corp bine legat, de marinar si cu fata acoperita de o barbita roscata. Dupa insemnele de pe cascheta si epoleti am realizat ca era secundul, fapt pentru care m-am ghemuit instinctiv, pregatindu-ma de o “papara” zdravana si binemeritata!
Cand a juns la doi pasi de mine, s-a oprit parca franat de ceva, si-a dat cascheta pe ceafa si a izbucnit intr-un ras homeric! De abia mai putea respira, lacrimile-i curgeau de efort si continua sa hohoteasca! Toti din sala de comanda s-au bulucit la usa curiosi de un asemenea spectacol!
Apoi secundul s-a repezit la mine cu bratele deschise, m-a imbratisat strangandu-ma ca un urs si mi-a spus vesel si cu voce tare, in engleza:
– Salut Vic, salut batrane! Ce naiba cauti tu aici, mosule?!
Inca nu realizam cine putea fi dar eram si mai socat ca ma cunostea!
– Nu ma mai recunosti? Sunt eu, Gunnar, Gunnar Nilsson de pe Ruby Princess!
Abia in acel moment mi-a picat fisa! Era Foxy, ofiterul acelea roscovan care venise pe vapor cam odata cu mine, in primul meu an de job pe vapor. Nu eram prieteni, dar ne cunosteam bine fiind cam de aceeasi varsta, el poate cu vreo 3-4 ani mai mare ca mine.
Venea foarte des pe la mine, pe la sala de fitness ca sa-si lucreze muschii, iar eu stateam cu el ca si cu restul de ofiteri, pana noaptea tarziu, mult peste programul meu oficial. Pe vasele de croaziera nu se permitea accesul personalului navigant, administrativ si hotelier la piscine, saune, fitness, SPA si alte servicii, dar de regula se facea exceptie pentru ofiteri si manageri, care erau oricum putini.
– Salut, Gunnar!
Era cat pe ce sa-i zic Foxy, cum il porecliseram toti de pe Ruby Princess, din cauza parului sau roscat, de vulpoi.
– Ma bucur foarte mult sa te revad! Eu sunt aici intr-o croaziera, de data asta ca turist! Dar, tu?!
Gunnar mi-a dat drumul, in sfarsit, din stransoarea puternica a bratelor sale marinaresti, s-a dat un pas inapoi ca sa ma admire, apoi vesel si entuziast mi-a raspuns, zambind cu gura larga, pana la urechi:
– Batrane, am avansat! Sunt de doi ani pe „barca” asta imputita, sunt secund, mai am de rabdat inca putin, dupa care imi iau si eu Brevetul de Capitan. Apoi imi caut si eu un vapor de linie si ma trag mai aproape de casa! Mi-au ajuns atatia ani sa bat marile lumii, singur si departe de cei dragi!
Gunnar era suedez de origine, de prin partea de sud a tarii si marinar din tata in fiu. Cred ca era la a patra sau a cincea generatie, in familia lui! Altfel, era un baiat simpatic si de gasca!
– Nici nu stii cat de mult ma bucur sa te revad! Pe unde mai esti?! Te-ai mutat in Germania?! Parca erai de prin Serbia sau Romania?!
– Din Romania Gunnar, din Romania! Am revenit acasa si am ramas in tara mea. Am acolo o afacere, un cabinet de avocatura si consultanta juridica.
– Wow! Bravo, te-ai ajuns! De aia iti permiti croaziere de lux! Ia auzi! Domnul avocat!
– Pe naiba! Croaziera asta costa un sfert din tot castigul meu pe un an de zile. A fost o pleasca, un fel de cadou de la fratele meu mai mare, care e mahăr la o fabrica Siemens din Stuttgart!
– OK, mai vorbim, avem tot timpul in croaziera asta! Hai acuma cu mine la Comanda, sa te prezint colegilor mei!
L-am insotit pe fostul meu coleg si actualul secund al vaporului, care plin de jovialitate m-a prezentat personalului din sala de comanda, relatand vesel amintiri din perioada comuna cand am lucrat cu el pe un vas de croaziera.
Ceilalti de acolo, majoritatea nordici dupa nume, vazand ca eram oarecum „colegi” au dat uitarii supararea lor anterioara fata de mine si m-au primit amical in cercul lor. Dupa primele replici ne-am tutuit iar in 10 minute eram deja de-al lor! Mai aveau putin si ieseau din tura.
– Sper ca vii sa mananci cu noi, la popota! Nu e asa de simandicos ca la restaurantele de pe vas, dar mancarea e mai buna. Stii si tu, marinareasca! Si avem un bucatar italian, prima! Ce zici? Parca iti placeau bucatarii italieni!
– Bine inteles, draga Gunnar! Mi-e dor de o supa marinareasca din fructe de mare si de o tocanita de peste, facuta meserias, ca pe vapor! Te rog sa ma crezi ca m-am saturat de meniul asta nemtesc, gras si cu multi carnati!
La aceasta replica, toata sala de comanda a izbucnit in ras si toti baietii m-au batut pe umar in semn de apreciere si de solidaritate. Gata, eram de-al lor!
Am mai sporovait inca ceva timp, apoi cand a inceput schimbul de ture, m-am retras discret la cabina. Aici surpriza, fratele meu inca dormea! Am tras de el. S-a sculat in cele din urma si l-am anuntat ca eu iau pranzul la popota, cu „noii mei colegi” si sa faca bine sa manance cu ”fritzii” lui, cu care s-a inhaitat, cu o seara inainte si au baut ca niste porci!”
M-am schimbat pentru pranz, m-am ferchezuit si am urcat la popota marinarilor unde aveam un loc rezervat langa Foxy, seful de masa la aceea ora! Am fost primit cu urale, am strans din nou zeci de maini inclusiv ale masinistilor si mecanicilor din pantecele navei, pe care-i vezi la fata de-abia in astfel de ocazii.
Era o atmosfera destinsa, camaradereasca, cu glume cazone si marinaresti, specifice pentru acesti lupi de mare, ca intr-o comunitate de barbati adevarati! Mancarea a fost excelenta, gustoasa, picanta iar berea rece, puternica si amaruie.
Pentru ca in popota fumatul era interzis, am iesit pe punte pentru ca Gunnar sa-si fumeze pipa si sa continuam taclalele noastre. Gunnar mi-a facut un rezumat al vietii sale de cand nu ne-am mai vazut, iar eu despre viata mea. Ar fi dorit sa ma invite in cabina lui, la un coniac frantuzesc original (stia ca sunt mare amator de asa ceva) dar voia sa mai prinda cateva ore de somn in aceea dupa-amiaza. Capitanul l-a solicitat in seara aceea la comanda, pentru acostarea la chei, in Riga. Ne-am despartit cordial, urmand sa ne mai vedem si sa bem atunci coniacul!
Din nefericire zilele treceau, dar datorita programului meu extrem de bogat si de incarcat cat si a lui Gunnar, nu am mai reusit sa mai stam de vorba. Ne vedeam sporadic si ne zambeam reciproc cu multa caldura si… speranta. Pana intr-o seara, ultima seara, cand promisiunea s-a infaptuit.
Era banchetul de adio, organizat pe vas! Eram la Oslo, a doua zi paraseam vaporul si croaziera si ne reintorceam acasa. Masa de lux, rafinament, mancaruri selecte, bauturi si vinuri fine, fructe exotice si antren de calitate: trupa de rock germana „Purple Crazy Girls” si doi DJ germani de marca: DJ RIK (House si R&B) si DJ Ulrich (Rock & Dance).
Petrecere, ”drinkuiala” din belsug si distractie pana dupa miezul noptii. In saloane: caldura mare, galagie, muzica la maximum si multa viermuiala.
Nu mai suportam. Doream un pic de liniste. Doream sa fiu numai cu mine si sa rememorez momentele placute ale croazierei, care tocmai se incheia. Desi aceasta incepuse cu stangul si initial aveam rezerve serioase ca imi va face placere, pana la final a devenit interesanta si chiar frumoasa.
Am urcat sus, pe ultima punte, la Comanda, stiind ca acolo era pustiu, doar 2-3 ofiteri de cart care-si vedeau preocupati de treaba, facand abstractie de zgomotul, muzica si chiotele de pe puntile de dedesupt.
Era trecut de ora 23, batea o briza racoroasa care imi facea pielea de gaina, fiind imbracat numai cu o camasa subtire cu maneca scurta si niste pantaloni usori de vara. Stateam zgribulit, aplecat peste balustrada si admiram luminile din portul turistic si forfota de pe celelate vase, unde nici acolo lumea nu se culcase inca.
Deodata cineva m-a cuprins pe la spate in brate si m-a strans cu tandrete, aplecandu-se peste mine si strivindu-ma usor sub greutatea sa. M-a sarutat patimas pe ceafa si cu un glas ingrosat de emotie mi-a soptit incet la ureche:
– De acuma esti al meu! Nu te mai las! Nu mai ratez eu aceasta sansa! Toata vara pe vaporul ala am sperat ca macar o data vei fi si al meu!
Era Gunnar, care nu ma slabea din stransoare. Caldura emanata de trupul lui masiv de marinar imi facea asa de bine iar vorbele lui soptite atat de excintant in ureche, m-au trimis in trecutul de pe Mediterana, atat de frumos si de fericit!
– Si tu, Gunnar?! De cand? Bine, dar eu nu am stiut si n-am banuit niciodata!
– Si eu?! Da’ bineinteles! Parca n-ai fi lucrat pe mare?! Nu, nu sunt gay adevarat, asa cum esti tu, dar sunt bisexual. Pe uscat, cu femeile iar pe vapor, cu „fetitele”! Tu crezi ca puteam rezista cate 10 luni pe an, numai cu filme porno si cu masturbare?! Haide la mine in cabina, ca s-a facut racoare si tremuri ca un pui de gaiana!
Tremuram, dar nu de frig ci de emotie si de excitare! L-am urmat docil pana la el in cabina, care era mare, confortabila si spatioasa, cabina de secund: living, dormitor si baie cu cada si dus. Un adevarat rasfat pe un vapor!
– Bine ai venit, draga Vic, in casa mea unde imi petrec 10 luni pe an! Fa-te, comod si te rog sa te simti ca acasa. Ia loc pe canapea si am sa te servesc imediat cu coniacul promis! Nu am uitat ca erai si cred ca mai esti mare amator de coniac fin frantuzesc.
Imediat Gunar a luat din bar o sticla abia inceputa de coniac Martell Cordon Bleu si a umplut generos doua pahare, oferindu-mi unul mie. Am ciocnit si am sorbit amandoi din licoarea aceea rafinata cu gust minunat, de prune coapte, scortisoara si caramel.
– Multumesc Gunnar! Esti tare dragut si amabil! Minunat coniac! Da, mai beau cateodata coniac frantuzesc, dar mai rar!
– Pai da! Nu mai e Patrick, Daddy, sa te aprovizioneze! Mai esti cu el?!
– Gunnar! Te rog sa nu fii magar si indiscret! De regula beau rar, pentru ca nu stau prea bine cu sanatatea. Inima, stii doar ca am fost gimnast de performanta. Uzura isi spune cuvantul. Da’ de unde stii tu de Daddy?!
– Ha! Ha! Ha! Ma faci sa rad! Toata lumea pe vapor stia de voi! Toti stiam ca erai „fetita” lui Patrick, de aia nici nu erai deranjat si nu aveai habar de realitate. Ma rog, tu mai calcai si pe alaturi de carare! Ca de altfel si Daddy, in perioada cand tu lipseai de pe vapor, pentru facultate. Mai avea pe vapor si alte „fetite”! Ca si el era mare crai! Vezi, dragul meu, ca stiu aproape tot.
(Va continua)
