Uneori, cad intr-o pasa foarte asemanatoare cu ceea ce in termeni moderni se numeste workoholism. Muncesc o saptamina in sir, vreme in care sertarul in care arunc banii in fiecare seara aproape se umple de bancnote de pe toate continentele, ravasite, ca niste bani falsi de Monopoly. Mi-e foarte lene sa sortez vraful ala de hirtii, sa-l pun pe caprarii, dolari, euro, lei. Banii, ca obiect, sint niste jeguri pe care le desconsider profund si de cele mai multe ori mi-e sila sa pun mina stiind prin cite labe nespalate au trecut. In fine. O sa- i sortez si o sa ma duc cu ei la banca, cum fac de citiva ani incoace de citeva ori pe luna.
Sa fii workoholica in prostitutie e mult mai greu decit la orice multinationala. Orele de peste program sint pe palierul orar 3-6 dimineata cind iesi de la un client si parca ai mai lua unu-doi, desi nu stii exact ce sa faci cu mia aia de euro in plus in poseta. Ele (orele suplimentare) nu se platesc mai bine decit celelalte ci, de obicei mai prost, pentru ca iei client beat, client artagos, potential violent. E ca la condusul pe distante lungi. Ultimele zeci de km sint, de fapt, cei mai lungi si mai riscanti. Acolo faci accident si, desi stii asta, te incapatinezi sa mai mergi.
Mi-am luat o palma de la un taran pentru ca am facut greseala de neiertat sa uit sa-i cer banii inainte. Dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta si cu sperma pe burta mea, a inceput sa spuna ca nu am prestat de 500 de euro si ca el imi da 300. Am vazut negru in fata ochilor, pentru ca ma asteptam la asta, dar mi-am dat seama cind deja incepuse sa pompeze. Avea ochi mici, porcini, si un par negru si des, de armean. Mi-a dat o palma pentru ca i-am zis ca nu plec din casa de la el pina nu imi plateste. A trebuit sa plec, pentru ca loviturile la fata ma pot tine pe bara zile in sir…
