Dantela roz și promisiuni nearticulate
Laptopul degaja o căldură slabă prin tastatură, iar Aura își sprijinea tâmpla în palmă, privind ecranul fără să vadă cu adevărat rândurile din raportul trimestrial. Colții cămășii de mătase i se înfipseseră în ceafă, iar cureaua fustei creion îi marca talia cu o presiune constantă, familiară. În aer plutea mirosul de hârtie încălzită și cafea răcită. Biroul în care lucra de șapte ani era o celulă confortabilă, tapetată în bejuri și nuanțe de gri, iar plantele de plastic din colț adunaseră praf într-un ritm pe care nimeni nu-l observa.
Un clinchet de ceașcă o făcu să ridice privirea. Victor, șeful de departament, își sprijinise șoldul de marginea biroului ei. Își ținea cafeaua într-o cană personalizată cu însemnele companiei, iar cămașa albastră, ușor întinsă peste burtă, se ridicase deasupra curelei, lăsând să se întrevadă un pliu de piele palidă. Avea părul cărunt pieptănat peste chelie, iar ochii căprui, mici și adânciți, o măsurau cu aceeași insistență pe care Aura învățase s-o recunoască în ultimele luni.
– Raportul pe luna trecută, domnișoară Aura… Ai uitat să-mi trimiți anexele.
Vocea lui avea o răgușeală joasă, iar cuvântul „domnișoară” căzu între ei cu un aer voit nepotrivit. Aura își îndreptă spatele, simțind cum sutienul i se înfige puțin sub omoplați. Zâmbi profesional, un gest mecanic pe care-l repeta de douăzeci de ori pe zi.
– Sunt în atașamentul de la ora zece, domnule Victor. L-ați primit?
El sorbi din cafea fără s-o slăbească din priviri. În liniștea care urmă, Aura auzi foșnetul unui teanc de hârtii pe un birou vecin și o sonerie de telefon undeva departe. Victor își duse mâna liberă la guler, trăgând ușor de nodul cravatei.
– Adevărul e că am vrut să văd dacă porți fusta aia nouă despre care vorbeai ieri. Îți vine bine. Mai bine decât cele negre.
Aura simți cum i se încălzește pielea deasupra claviculelor. Își aminti cum, cu o seară înainte, stătuse în fața oglinzii din dormitor, întorcându-se dintr-o parte în alta, pipăind materialul fustei bleumarin, mai scurtă decât obișnuia să poarte. Alex, soțul ei, ridicase privirea din carte și spusese doar „E drăguță”, apoi se întorsese la pagină.
– Mulțumesc, spuse ea și își îndreptă tastatura, deși nu avea nimic de tastat.
Victor nu se mișcă. Rămase acolo, sorbind din cafea, iar Aura simți cum tăcerea lui capătă o greutate fizică, o presiune care-i împingea umerii în jos. În minte i se derulară imaginile din ședința de acum trei zile, când Victor se aplecase peste umărul ei să arate ceva pe grafic, iar degetele lui atinseseră, poate accidental, încheietura mâinii ei. Ea tresărise atunci, dar nu-și retrăsese mâna.
– Ai ceva împotrivă să bem o cafea după program? întrebă Victor, iar tonul lui alunecă într-un registru mai moale, aproape complice. Discutăm și despre proiectul pe semestrul viitor.
Aura clipi. Știa că nu era vorba doar despre proiect. Îl cunoștea pe Victor de cinci ani, de când fusese numit șef de departament, și învățase să-i citească inflexiunile vocii, modul în care buzele i se întredeschideau ușor când o privea mai mult decât era necesar. În trecut, refuzase astfel de invitații cu politețe, invocând treburi casnice sau oboseală. Dar acum, ceva în interiorul ei ezita.
– Nu știu dacă pot rămâne, spuse ea, dar vocea îi sună mai puțin ferm decât își propusese.
Victor zâmbi și dădu din cap, de parcă tocmai obținuse un răspuns afirmativ. Se întoarse spre biroul lui, iar Aura rămase cu privirea lipită de ecran, fără să mai vadă nimic.
Se făcu ora cinci și jumătate. Colegii începură să se ridice, să-și tragă gențile pe umăr, să-și ia rămas-bun cu formule uzate. Aura își închise laptopul și se uită spre biroul lui Victor. El stătea cu spatele, vorbind la telefon, iar mâna lui liberă mângâia marginea biroului într-un gest absent. Ea ezită, apoi își luă geanta și se îndreptă spre lift. În oglinda metalică a ușilor, se văzu: brunetă, părul ciufulit de aerul condiționat, fusta bleumarin și cămașa de mătase. La patruzeci de ani, corpul ei păstra curbe pline, sânii generoși și talia bine definită. Alex îi spunea uneori că e frumoasă, dar o spunea fără să o privească.
În mașină, în parcarea subterană, Aura rămase câteva minute cu mâinile pe volan, fără să pornească motorul. Își aminti cum, în urmă cu o săptămână, Victor se aplecase spre ea la dozatorul de apă și îi șoptise: „Ar trebui să porți mai des fuste, Aura. Ai picioare care merită văzute. ” Ea râsese crispat, dar nu se simțise jignită. Simțise altceva, o undă de căldură în zona pelviană, o tresărire pe care o îngropase imediat sub un strat de raționalizare.
Acasă, Alex o aștepta pe canapea, în fața televizorului. Se uita la un meci de fotbal, iar pe măsuța din fața lui stăteau o sticlă de bere și o farfurie cu resturi de pizza. Ridică mâna în semn de salut fără să întoarcă privirea.
– Cum a fost la birou?
– Bine, spuse Aura și se duse direct în dormitor să se schimbe.
În oglinda dulapului, se privi din nou. Își scoase cămașa și fusta, rămânând în sutien și chiloți. Sutienul era unul practic, bej, cu bretele late. Chiloții, o pereche simplă de bumbac. Își trecu mâna peste burtă, apoi mai sus, peste coaste. Își aminti cum Victor o privise în ultimele săptămâni, insistent, lacom aproape. Și cum, în mod inexplicabil, acel mod de-a o privi o făcuse să se simtă mai vie decât o făcuse Alex în ultimii ani.
Își trase pe cap o rochie lejeră de casă și ieși în sufragerie. Alex băuse deja jumătate din bere. Se așeză lângă el, iar mâna lui îi atinse absentă genunchiul.
– Alex, spuse ea după un timp, te-ai gândit vreodată… La noi? Adică, la cum am putea să… Schimbăm ceva?
El întoarse capul, surprins.
– Ce să schimbăm?
Aura își mușcă buza de jos. Se gândi la cuvintele pe care și le pregătise, dar care acum păreau greoaie, inadecvate.
– Nu știu. Poate să încercăm ceva nou. Să ieșim din rutină.
Alex râse scurt, fără veselie.
– Ce rutină? Avem o viață bună. Casă, mașini, servicii stabile. Ce vrei mai mult?
Ea nu răspunse imediat. Se uită la ecranul televizorului, la jucătorii care alergau pe iarba verde, fără sens aparent.
– Mă gândeam… Ai fi deschis să… Introducem pe cineva? În dormitor, vreau să spun.
Mâna lui Alex se opri pe genunchiul ei. Tăcerea se întinse peste cameră, acoperind zgomotul mulțimii de pe stadion. Când vorbi, vocea lui era precaută, dar nu indignată.
– Adică un alt bărbat? Te referi la un trio?
Aura încuviință, fără să-l privească. Simți cum inima i se accelerează, iar obrajii i se încălzesc. Alex își retrase mâna și se ridică să aducă o altă bere din frigider. Când se întoarse, se opri în fața ei, privind-o de sus.
– De unde ți-a venit asta?
– Doar o idee. Mă gândeam că poate ne-ar apropia.
Alex desfăcu berea și bău o înghițitură lungă. Aura îi urmări mărul lui Adam ridicându-se și coborând.
– Habar n-am, spuse el în cele din urmă. Trebuie să mă gândesc.
Ea nu insistă. Se ridică și se duse în bucătărie, unde începu să spele farfuriile rămase în chiuvetă. Apa caldă îi curgea peste mâini, iar aburul îi aburea ușor fața. În minte, însă, nu era Alex. Era Victor, cu mâna lui sprijinită de marginea biroului ei, cu vocea lui răgușită și ochii aceia mici care o măsurau fără rușine.
A doua zi, la birou, Aura purta o bluză mai mulată, cu un decolteu care cobora suficient cât să arate umbra sânilor când se apleca. Își prinsese părul într-un coc lejer, lăsând câteva șuvițe să-i cadă pe tâmple. Când intră în sala de ședințe, Victor o aștepta deja, singur, în picioare lângă tablă. Pe masă era întinsă o hartă a proiectului, cu marcaje colorate și linii trasate cu markerul.
– Bună dimineața, spuse el și zâmbetul îi dezvălui dinții îngălbeniți de cafea. Arăți.. . Foarte proaspătă astăzi.
Aura se așeză pe un scaun și își încrucișă picioarele. Fusta de astăzi era gri, ușor mai scurtă decât cea de ieri. Materialul se întinse peste coapse, iar ea observă cum privirea lui Victor alunecă în jos, oprindu-se o secundă mai mult decât era profesional.
– Mulțumesc, spuse ea și deschise mapa cu documente.
Discutară despre termene limită, bugete și alocări de personal, dar sub fiecare frază profesională, Aura simțea un curent subteran, un schimb mut de semnale. Victor se apleca peste masă să arate un grafic, iar brațul lui atingea brațul ei. Ea nu se trase. Când ea îi întinse un document, degetele lor se atinseră, iar el le ținu acolo o secundă mai mult, suficient cât pielea să se încălzească.
– Aura, spuse el brusc, lăsând markerul jos. Vreau să fiu sincer cu tine.
Ea îl privi, iar respirația i se opri pentru o clipă.
– Ești o femeie frumoasă. Foarte frumoasă. Și cred că știi asta. Dar ceea ce nu știi e că… Mă gândesc la tine. Des.
Cuvintele căzură între ei ca niște pietre aruncate într-un lac liniștit. Aura simți cum i se usucă gura. Se așteptase la asta, într-un fel, dar tot nu era pregătită pentru impactul direct, fără filtre. Victor se aplecă în față, sprijinindu-se cu ambele palme de masă.
– Nu vreau să te sperii. Nu vreau să te simți presată. Dar nu mai pot să mă prefac că nu simt nimic când ești lângă mine.
Aura înghiți în sec. Își duse mâna la gât, simțindu-și pulsul accelerat sub piele. În minte îi răsunară cuvintele pe care i le spusese lui Alex cu o seară înainte: „să introducem pe cineva”. Acum, acea idee vagă căpăta o formă concretă, un chip și un nume.
– Domnule Victor, spuse ea, dar vocea îi sună straniu, prea subțire. Eu… Sunt căsătorită. Știți asta.
– Știu, răspunse el și zâmbi din nou, dar de data asta zâmbetul era altfel, mai blând, mai puțin prădalnic. Și nu vreau să stric nimic. Dar poate… Poate putem găsi o cale.
Ea nu răspunse. Se ridică de pe scaun, își strânse mapa la piept și ieși din sala de ședințe fără să mai spună nimic. În baia femeilor, se sprijini de chiuvetă și se privi în oglindă. Obrajii îi erau îmbujorați, iar pupilele dilatate. Își dădu seama că, în ciuda aparenței de șoc, nu simțea nici o indignare reală. Simțea altceva, o anticipare caldă, un gol pulsând în pântece.
Zilele următoare deveniră un joc de-a șoarecele și pisica. Victor își intensifică avansurile, dar cu o subtilitate care le făcea ușor de negat dacă cineva le-ar fi observat. Îi lăsa pe birou ciocolăți, îi trimitea emailuri cu subiecte de serviciu care conțineau fraze duble, îi spunea „dragă” când erau singuri și „doamna Aura” când erau de față colegii. Ea se prefăcea că nu observă, dar începu să se îmbrace diferit. Fustele deveniră mai scurte, bluzele mai transparente, tocurile mai înalte. În fiecare dimineață, în fața oglinzii, se privea și își spunea că o face pentru sine, pentru încrederea ei. Dar știa că nu era adevărat.
Într-o seară, după o zi în care Victor îi atinsese spatele, chiar deasupra fesei, pretextând că o ajută să-și pună haina, Aura ajunse acasă cu o senzație de nerăbdare pe care nu și-o putea explica. Alex era în garaj, lucrând la bicicletă. Ea se duse direct la el, fără să se schimbe, iar zgomotul tocurilor pe beton îl făcu să ridice privirea.
– Vrei să vorbim despre ce ai spus zilele trecute? îl întrebă ea, sprijinindu-se de cadrul ușii.
Alex se ridică, ștergându-și mâinile de o cârpă unsuroasă.
– Despre trio?
– Da.
El oftă și își scoase ochelarii de protecție. Se așeză pe o cutie de scule și o privi pe Aura cu o expresie pe care ea nu i-o mai văzuse de mult, o combinație de curiozitate și teamă.
– M-am gândit, spuse el încet. Și nu știu. Adică… Nu e ceva ce mi-aș fi imaginat vreodată. Dar dacă tu vrei…
– Eu vreau să încercăm, spuse Aura și se apropie de el. Vreau să ne apropiem din nou, Alex. Simt că ne-am îndepărtat.
El o trase lângă el și o sărută pe frunte. Mirosea a benzină și praf. Aura își sprijini capul pe umărul lui, dar în minte, imaginea care persista era cea a lui Victor, a modului în care o privea când credea că nimeni altcineva nu observă.
– Bine, spuse Alex după un timp. Bine. Dar cum facem? Cine ar fi… Persoana?
– Mă pot ocupa eu de asta, răspunse Aura și simți cum un fior rece și fierbinte în același timp îi străbate coloana vertebrală.
În următoarele zile, planul începu să prindă contur. Aura îi spuse lui Victor, într-o pauză de cafea, că soțul ei ar fi deschis la ideea de a introduce un alt bărbat în relația lor. O spuse cu voce joasă, aproape șoptită, în timp ce stăteau pe balconul biroului, privind orașul întins sub ei. Victor o ascultă fără să clipească, apoi râse scurt, un râs care suna mai mult a satisfacție decât a surpriză.
– Interesant, spuse el și își duse ceașca la buze. Foarte interesant. Și.. . Te-ai gândit la cineva anume?
Aura îl privi drept în ochi. Soarele amiezii îi arunca umbre pe față, iar ridurile din jurul ochilor lui păreau mai adânci. Ea nu răspunse, dar tăcerea ei fu suficientă.
– Aura, spuse Victor și se întoarse cu spatele la balustradă, sprijinindu-se de ea. Dacă vrei să facem asta, vreau să fie ceva special. Nu vreau o noapte într-un hotel prăfuit. Vreau un weekend. La munte. Eu am o cabană, retrasă, cu șemineu și cadă mare. Tu, eu și soțul tău.
Aura simți cum genunchii i se înmoaie ușor. Imaginea pe care i-o descria Victor era atât de concretă, atât de palpabilă, încât aproape o putea atinge. Se văzu pe sine, goală, între cei doi bărbați, cu focul trosnind în fundal și mirosul de lemn ars umplând camera.
– Nu promit nimic, spuse ea, dar vocea îi trădă emoția pe care încerca s-o ascundă. Doar un weekend. Fără alte așteptări.
– Fără alte așteptări, repetă Victor, dar zâmbetul lui spunea altceva.
În acea noapte, Aura stătu trează lângă Alex, ascultându-i respirația regulată. Se gândi la ultimii zece ani de căsnicie, la rutina care se instalase încet, ca un mușchi pe o piatră. Își aminti cum, la început, Alex o privea cu aceeași intensitate cu care o privea acum Victor. Cum mâinile lui explorau fiecare centimetru al corpului ei, cum o făcea să râdă și să geamă în același timp. Unde dispăruse totul?
A doua zi, la birou, Victor o aștepta cu o cutie de cadouri pe biroul ei. Era ambalată în hârtie roșie, cu o fundă neagră. Aura o deschise cu mâini tremurânde, sub privirea lui atentă. Înăuntru era un set de lenjerie intimă, un sutien din dantelă transparentă și chiloți asortați, minusculi, abia acoperind ceea ce trebuiau să acopere. Materialul era roz pal, aproape inexistent.
-Pentru weekend, spuse Victor simplu și se întoarse la biroul lui.
Aura împături hârtia și puse cutia în geantă, simțind cum obrajii îi ard. Toată ziua, în timp ce lucra la rapoarte și răspundea la telefoane, mintea ei rămase la acea lenjerie, la modul în care materialul s-ar fi așezat pe pielea ei, la modul în care Victor și-ar fi imaginat-o purtând-o.
Acasă, după cină, Aura îl trase pe Alex în dormitor și închise ușa. Scoase cutia din geantă și i-o arătă. El o privi, apoi o privi pe ea, iar expresia lui trecu prin mai multe stadii, surpriză, confuzie, apoi o undă de excitare pe care încercă s-o mascheze.
– De unde ai asta?
– De la… Persoana despre care vorbeam, spuse Aura și se apropie de el. Vrei să o văd pe mine?
Alex înghiți în sec, dar dădu din cap. Aura începu să se dezbrace, încet, lăsând fiecare articol de îmbrăcăminte să cadă pe podea. Când rămase doar în lenjeria roz, se întoarse cu fața la el. Dantela era atât de fină încât i se vedeau sfârcurile prin ea, iar chiloții abia acopereau triunghiul de păr pubian.
– Doamne, șopti Alex și se așeză pe marginea patului.
Aura se apropie de el și îi luă mâinile, așezându-le pe șoldurile ei. Simți cum degetele lui se înfig în carnea moale, cum îi încearcă conturul taliei, apoi coboară spre fese. Ea își arcui spatele, oferindu-se, iar Alex o trase mai aproape, îngropându-și fața în pântecele ei.
– Cine e? întrebă el, cu vocea înfundată de pielea ei.
– Șeful meu, spuse Aura și simți cum corpul lui Alex se încordează pentru o clipă, apoi se relaxează. Victor. Are o cabană la munte. Ne-a invitat la un weekend.
Alex ridică privirea spre ea. Ochii lui erau sticloși, iar maxilarul strâns. Dar nu spuse nu. Nu se retrase. În schimb, o trase pe Aura pe pat, lângă el, și o sărută cu o pasiune pe care ea nu i-o mai simțise de ani de zile.
– Bine, spuse el când se desprinse din sărut. Bine. Mergem.
Aura zâmbi, dar în spatele zâmbetului, un gând mai întunecat prindea contur. Se gândi la Victor, la mâinile lui, la vocea lui răgușită, la modul în care o privea de parcă ar fi vrut s-o devoreze. Se gândi la Alex, la cum stătea acum lângă ea, excitat și speriat în același timp, acceptând un joc ale cărui reguli nu le cunoștea pe deplin. Și se gândi la ea însăși, la transformarea pe care o simțea în interior, ca o floare care înflorește în întuneric.
Ultima zi dinaintea weekendului fu cea mai tensionată. Victor o chemă în biroul lui sub pretextul unei ședințe, dar când Aura intră, găsi ușa închisă și jaluzelele trase. El stătea pe fotoliul de piele, cu cravata slăbită și primii nasturi de la cămașă desfăcuți, lăsând să se vadă pieptul acoperit de fire albe.
– Aura, spuse el și îi făcu semn să se așeze pe scaunul din fața biroului. Vreau să fim amândoi pe aceeași lungime de undă. Weekendul ăsta… Nu trebuie să se întâmple nimic ce nu vrei tu. Dar vreau să știi că eu… Eu te doresc. Te doresc de luni de zile.
Aura se așeză și își încrucișă picioarele. Purta o rochie neagră, scurtă, cu bretele subțiri. Se aplecă ușor în față, lăsându-l să-i vadă decolteul.
– Știu, spuse ea simplu. Și eu… Simt ceva. Nu știu exact ce e. Dar vreau să aflu.
Victor zâmbi și se ridică. Ocoli biroul și se opri în spatele ei, punându-i mâinile pe umeri. Aura tresări, dar nu se trase. Simți degetele lui masându-i ușor mușchii încordați, apoi coborând spre clavicule.
– Atunci e stabilit, șopti el lângă urechea ei. Vineri, după program. Eu vin să vă iau. Pe tine și pe Alex.
Aura închise ochii și se lăsă pe spate, simțind cum mâinile lui Victor îi cuprind gâtul într-o atingere ușoară, posesivă. În acea clipă, știu că trecuse un punct fără întoarcere. Ușa pe care o deschisese nu mai putea fi închisă.
În seara aceea, acasă, Aura și Alex făcură dragoste cu o intensitate pe care o uitaseră. El o luă de la spate, apăsând-o pe saltea, iar ea gemu mai tare decât o făcuse de ani întregi. După aceea, stătură goi, unul lângă altul, cu cearșafurile mototolite în jurul lor. Aura își trecu mâna prin părul ciufulit și simți cum buzele îi sunt încă umede. Alex o privi, cu prosopul înfășurat în jurul taliei, și spuse:
– Mi-era dor de asta. De noi.
– Și mie, spuse Aura, dar în minte se gândea deja la Victor, la cabana de la munte, la lenjeria roz și la tot ce urma să se întâmple.
Vineri dimineață, în timp ce-și făcea bagajul, Aura puse cu grijă lenjeria roz, apoi adăugă o cămașă de noapte din dantelă prin care se vedeau chiloții, și o pereche de tocuri înalte. Își privi soțul, care își verifica portbagajul mașinii, și un zâmbet subțire îi flutură pe buze. Transformarea începuse, iar ea abia aștepta să vadă unde avea s-o poarte.
