Ma sună Isa…
– Ce faci iubire, în juma de oră sunt la tine.
– Sunt gata păsărico, îmbrăcată, parfumată, pregătită de salt.
– Hai nebuna mea că la ce parașute suntem noi două, n-avem nevoie de altceva.
– Te iubesc, intri să bei o cafea?
– Avem timp și de o limbăreala ceva?
-Doar cafea!
– Bine, hai că intru, puuup țâțele, abia aștept să sa te văd.
Isa intră pe poarta, mai pun o ceașcă de cafea, un cub de zahar lângă și stau calmă la masă, picior peste picior.
– Să-mi fut una-n cur, mamă cum arăți!
– Place, nu?!
Isa îmi măsoară frumos noua ținută, fusta neagră strânsă pe buci, lasă să se vadă puțin chiloțeii cu dantelă vișiniu închis, mai ales că crăpătura de la fustă este un pic pe pulpă, paralel cu elasticul de la „portjartier” – ul ce ține dresurile frumos întinse, fix sub tivul fustei cu talie înaltă. Cămașa albă cu revere largi și guler imens, esarfa vișinie de la gât și sacoul 3 sferturi, pun in evidență sânii ascunși sub sutienul alb, la fel de dantelat, părul l-am strans în coadă scurt și fix la jumatatea capului in spate, în picioare pantofii cu barete peste gleznă, tot vișinii se asortează perfect cu eșarfa.
-Ino, dacă te vede pilotul, te ia in cabină la el și te fute ăla in toate pozițiile.
– N-am ochi pentru el, sunt luați, la pilot, îi fut un genunchi în coaie si gata, e terminat.
Radem amandoua, mai sorbim putin din cafea
si ne pregatim sa plecam.
-Ai tot? Intreaba Isa.
-Normal ca am, pașaport, pașaportul lui, bani de cheltuială, scrisoarea de invitație, actele de la ambasadă și biletele de zbor aici.
– La pizdulice ai dat cu parfum? Miroși de zici că ai intrat la Vichy în parfumeria privată.
– Și!
– Bănuiam eu.
Drumul spre Adonis
Coborâm, Isa deschide portbagajul, bag poșeta si geanta de mână, urcăm și mergem după Adonis. E abia 2 noaptea și ziua abia incepe.
– Sper că este odihnit, îi zic Isei, nu l-ai futut până a leșinat.
– Nu mă, doar am incercat niște poziții noi. Să vezi, am luat niște casete video din T1 de la ăia noi deschiși, se uita libidinosu ăla, vai mama lui.
– Am facut așa, eu crăcănata pe masă din sala de mese, el in spate și m-a rupt. Pe masă, el întins, eu deasupra cu spatele la el, sprijinită pe pieptul lui cu mainile. Eu pe masă, el jos, întoarsă cu fața în sus, supt, lins coaie, băgat pula până în gât de n-am putut să vorbesc a doua zi. Eu pe masă capră, el de pe scaun, înfipt
la fix in pizdulică.
– Hooo, că iau foc nebuno, mai ai multe?
– Mi-a plăcut mult una în care eu am stat în brațele lui, mă ținea de sub genunchi si dădea în mine cu plescaituri, mă țineam de gâtul lui și la faza aia două orgasme la câteva minute diferența, după aceea pe platoul buci… gilor, l-am forțat in anusel, cu stropi a ieșit orgasmul din mine.
– Ma faci să-l fut până la aeroport, tâmpit-o ce ești. Pățim naibii ceva ca ultima dată. Gata, nu mai zi nimic, schimbă subiectul, ca ud chiloții până urc in avion.
– Nu te lasă chiparosul meu iubit, ai să vezi tu, dacă simte mirosul de la pasarica ta udă, te arde!
-Ia zi, m-ai rezolvat cu alea?
– Totu-i rezolvat, așa cum ai vrut, acte tot, ca nou, perfect! Aproape perfect, că mai sunt câteva lucruri de aranjat, minore, nu te panica, până vă întoarceți, e „țâță de mâță”.
– Incredere totală și liniște ca din mormânt, nu vreau să-l sperii.
– Ina, ne știm de atâția ani, secretul e secret.
Ne apropiem de cartierul Adonisului. Sun, raspunde.
– Ce face Adonisul meu iubit?
– Va aștept în stație la taxiuri, am zis sa nu mai veniti pana acasa.
– Perfect iubitel, 3 minute și gata.
Lângă stația de taxiuri, chiar sub stâlpul care luminează perfect, il văd pe Adonisul meu adorat.
– Ce fată… l-am îmbrăcat ca pe un afacerist, ce mai, băiat tânăr, student de acum, nu-ti place?
Mă uitam tâmpă, îi lipsea șapca de pilot și vulturul ăla de la piept plus butonii aurii de la sacou, în rest, am zis că-i rupt din filme cu piloți de avion. Costumul albastru închis, cămașa albă, pantofi la fel, tot la dungă, simt că sângele îmi urcă în cap și coboară în stomac un ghem, se duce încet în uter și o căldură insuportabilă mă arde prin vagin, labiile parcă încep deja să se simtă altfel când mă mișc. Cobor din dreapta, că Isa mea a tras ca nebuna chiar paralel cu un taxiu si ăluia îi cad plombe, dinți și măsele, de ăia din spatele lui nu mai zic.

Fug în spate, Adonis apare dintre mașini și mă
arunc în brațele lui ca intr-un film. Dă drumul la geantă jos și mă prinde, ne sărutăm ca nebunii.
– Gata… ia să vezi acum pornească, zice Isa.
Taximetristul care stătea parcat langa partea din spate a Roverului, avea ochii lipiți de parbriz.
-Bună seara chiparosul meu mediteranean, zice Isa.
– Sărut mâna frumoasa mea Isa, îi săruta mâna și se sărută.
Îi arunc o privire la ăla cu taxiu, deja a scos capul afară și gâtul îi e lung ca de girafa.
– Bună seara Adonisul meu adorat, îi zic frumosului și raspunde cu vocea lui superbă.
– Sărut mâna frumoasa mea Ina, îmi săruta mâna și ne sărutam luuung.
– Bagă mă mucea capul în mașină, îți curg balele pe oglindă, zice Isa.
Șoferul de taxi stătea cu gura deschisă și din colțul gurii, saliva.
Băgăm bagajul lui in spate, de data asta stau lângă Isa în dreapta și el în spate.
Chiparosul, Iuda și Persefona
– Gata, să mergem frumusetilor. Totuși, am o intrebare pentru fiecare!
Mă uit la Isa, asta dă din cap că nimic și face
semn de fermoar pe buze, o omoram dacă se scăpa ceva.
– Isa, încep cu tine, de ce îmi zici tot timpul chiparos?
– Păi, brunetelul meu iubit, arăți ca un chiparos frumos și înalt, iar eu sunt „Iuda” ta, ne potrivim perfect.
– Iuda?
– E un copăcel frumos care se face roz si are frunze in formă de inimioară, iți explic eu.
– Înțeleg, mulțumesc.
Isa răsufla ușurată.
-Ina, iubire, tu de ce îmi zici Adonis, măcar știu că e din mitologia greacă și a avut un sfârșit tragic.
– Adoratul meu, Adonisul meu frumos, nu ai înțeles încă? Eu sunt Persefona și Isa este Afrodita, brunetă si blondă și te iubim ca două disperate.
– Înțeleg, „Persefona”, hmmm, tot Ina îmi place.
Isa sparge din nou tăcerea scurt.
– Ia zi „Chiparosul meu frumos”, ți-a plăcut cum m-am îndoit la marginea patului și mi-ai perforat pizda si fundulețul?
– Hmmm, mi-a plăcut, dar cred că ăia în film sigur se chinuie ceva vreme până găsesc poziția și după aceea filmează 3 minute din mai multe unghiuri apoi, le montează cumva, uneori părea aceeași schemă reluată cumva.
– Mă, Iso, mă faci de mă urc pe el aici, să văd și eu cum e cu schema!
– Ino să mor, o să îți arăt caseta când vă întoarceți, nici nouă nu ne-a iesit din prima, douaj’ de minute ne-am chinuit să găsim poziția perfectă, să scoți din pizda, o-nfigi în cur, o scoți din cur, o-nfigi in pizda.
-Iso… te rog ca deja sunt uda-n chiloți, i-a date aici iubitel, trag fusta in sus puțin și îi trag mâna peste chiloți, apare si mâna dreaptă a Isei.
– Hai, chiar că ești fleașcă, ce ți-aș da o limbă și Grecutu meu să te futa, să-mi dea cu coitele lui in barbă și să o apuc între țâțele mele… nebuneală.
– Vezi ce-mi faci soarele meu, îmi dai foc si na, ce fac eu acum?
– Ne iubim, când aterizam?
– Te fut în baie la aeroport!
În cap îmi rasare o idee, o chestie văzută într-un
film porno cu Isa, gata, asta fac.
Zborul spre Berlin
Biletele sunt la clasa 1, destul de scumpe, cu escală la Franfurkt, zburăm la Berlin. Aniela și Betina, ne vor aștepta în Berlin, a fost destul de greu să obțin vizele, mai ales că nu suntem rude. I-am deschis cont, scrisoare de garanție de la Aniela și Betina, încă ceva detalii, biletele plătite în avans, spagareala la români, la nemți, n-a mers, a trebuit să mergem amândoi. Ne despărțim de Isa, asta cu lacrimi in ochi, nu se mai dezlipea de el, de juma de lume din aeroport se uită la ei de ziceai că sunt intr-o telenovelă.
Urcam printre primii și oricum la clasa 1 nu sunt multe persoane.
Abia acum avem timp de noi.
– Mi-a fost dor de tine, îi zic in șoaptă la ureche.
– Și mie, se intoarce si îmi arde o ventuza de mi-a ravasit gândurile și uterul a coborat în vagin.
Stăm cuminți, ne vorbește pilotul, zice cât facem până la Franfurkt, decolam și gata, apare mesaj cu ” centurile se pot deschide” si deja mă cuibăresc în el, am dat jos pantofii, suntem pe ultima bancheta, de la „First class”.
Visul din avion
– Am o idee adoratule!
– Ce idee prințesa mea cu ochi de zeiță?
– Nu mai am rabdare și vreau să îmi împlinesc un vis!
– Ce vis?
– Să ne-o tragem aici in avion!
– În avion?
– Da mă frumosule, am văzut intr-un film, bine ea, era o pasagera si pilotul i-a tras-o in toaletă!
– Vrei tu așa ceva?
– Te-aș fute mai bine ca aia din film!
– Și cum facem?
– Ma duc eu întâi, vi și tu repede după mine, bați de două ori și încă o dată mai ușor așa! – Hai!
Ies pe culoar, între locurile noastre și ultimii pasageri din față sunt vreo 5 banchete libere. Număr vreo nouă capete de oameni, deci nu o să vină toți la pisat si vreau să fie și toaleta curată.
Intru, îmi deschid cămașa la cei 3 nasturi, deschid sutienul de la gaica din față, ridic un pic fusta și o deschid de la nasturele de deasupra fermoarului.
Bate in ușă codul, deschid, întra, trag zăvorul, îi desfac slitul la pantaloni și îi slăbesc cureaua un
pic, bag mâna și mataranga este ciomag, o trag prin slitul boxerilor, se aruncă să mă sărute animalic, mă excită la culme, simt cum chiloții îmi sunt fleașcă rău între picioare, mă asez cu fața la oglindă, ridică fusta în sus, îmi dă piciorul stâng pe vasul de toaleta, îmi ridică fundul un pic mai sus, mă apleacă înainte, dă la o parte chiloții și o bagă direct, alunecare perfectă, mi-am dat drumul, la a doua penetrare, aproape că am vrut să tip, dar mi-a pus mâna la gură.
-Te vreau adânc, cât poți să o ții acolo, cât de adânc poți, să o simt în uter, să îmi rupi pizda!
– Taci și primește-o pe toată
– Te iubesc când îmi vorbești așa, orgasmicule!
Sânii se lovesc de marginea lavoarului și asta mă excită și mai tare, nu prea este loc să își facă pistonarea cum aș vrea eu, dar atât cât se poate, mișcările scurte și în profunzime, îmi fac vaginul să plângă de fericire în mine, al doilea orgasm nu s-a lăsat prea mult așteptat și a fost parcă și mai intens ca primul, poate așa am crezut eu, dar aproape că mi-am pierdut stabilitatea centrului de greutate de pe piciorul drept și noroc cu el că mă ținea cu mâinile. sub
abdomen că altfel cădeam acolo, de fericire, m-am smuls din pula, am dat cu capul in oglindă și m-am ghemuit să-i-o prind in gură, ia-m dat o sugeala scurtă
– Mai vreau și vreau să-mi termini în pizda asta care mă face sa înnebunesc când îți simte mădularul în ea, futaciosul meu, Adonisul meu!
– Nu știu dacă sunt gata să termin! – Dar tu contezi cel mai mult, întâi tu!
– Întâi eu, am luat deja două bucăți de rai, de am zis că zbor mai sus ca avionul.
– Și nu mai vrei?
– Taci și fute, fute ca un taur! -Vreau, vreau, vreau!
I-o potrivesc peste vulva, fix în dreptul gaurii și îl las să alunece înăuntru, a fost extaz momentul, cum să explic, când faci cârnați, ai mâna dată cu ulei și alunecă mațul ăla în timp ce se umple cu carne, pentru o femeie cu imaginație erotică bogată, senzația aia simțită în palmă, dacă ar fi să fie o pula, ar mângâia carnatul ăla cu o finețe mirifica, de vis. Îi simt pubisul cum se lovește în buci, scurt, se dă înapoi câțiva centimetrii și fandeaza impingand
cârnatul gros în pizda mea fleșcăită deja de primele două orgasme, îi dau în contră și vibrez toată, țâțele îmi odihnesc pe lavoarul mic și țin capul intr-o parte, îi văd fața în oglindă și atunci mă privește și el, mă apucă cu mana stângă de coadă și îmi trage capul pe spate, contactul vizual nu se pierde, ochii îi sticlesc și un dans cu flăcări se aprinde brusc în ochii lui, acesta a fost clicul din creier și vaginul i-a înghițit toată pula care brusc a devenit neincăpătoare, îmi imaginam că vulva este o gură mare care înghite carnatul ăla datator de plăcere sexuală pură, un singur organ era acolo, lipit, sudat din două piese, o pula înfiptă ideal într-o pizda, in pizda asta a mea, înțelegi? ” În pizda mea este înfiptă cea mai frumoasă, mare, tare și lungă pula din viața mea”, creierul îmi repetă fraza asta îmbătat, îmi vine să mă las pe ea și cu o ultimă zvâcnire, forțată involuntar de mușchii străbătuți de toate endorfinele, mă împing și aud in surdină, undeva stins un „AU”, ce naibii mai contează, pula intra si iese, vaginul se contracta si se dilata si tremur, nu mai am putere sa ma spijin pe piciorul drept, genunchiul
s-a rupt efectiv, muschii nu mai asculta si eu eram printre nori, mangaiata si fututa undeva in suspensie, am auzit o ultima data o plescaiala peste buci si gata, mi-am mai revenit cand am realizat ca ma tine sa nu alunec intre el si lavoarul mic. L-am impins in spatiul minuscul si i-am dat inca o sugeala rapida, sa curat fluidele mele de pe pula aia tare ca o stanca si care pulsa intre buzele mele stranse.
– N-am terminat iubire.
– Nu-i nimic.
– Tu contezi mai mult!
– Multumesc iubirea mea!
Ii curat un pic pula cu un servetel umed pregatit gata din poseta, o strecor la loc, se inchide la slit, aranjeaza cureaua, camasa, deschide usa incet, nu-i nimeni si dispare. A trebuit sa mai stau cateva minute bune sa imi revin, am incercat sa trag chilotii inapoi dar eram prea fleasca si curgea din mine seva mea laptoasa, m-am sters cat am putut de bine, am scos chilotii, cu greutate si i-am strecurat in poseta. Nu ma las si o sa-l urc in al 12 lea cer, pana ajungem. Ies din cabina de toaleta si ma clatin
pe picioare, simt furnicaturi deja, aproape ca am amortit in pozitia aia. Dar placerea, placerea a facut totul, frica, teama ca cineva sa nu bata la usa sau sa o incerce, racoarea din cabina ingusta, pubisul lui cum se lovea scurt in vulva si bucile mele, vibratia scurta care o imprima fiecare lovitura de pula in vagin, mi-au dat orgasmele alea atat de intens, ca acum aproape ca as fi vrut doar sa dorm in bratele lui, ah… si sa o sug in timp ce dorm, stai ca aia asa a facut, s-a intors la barba-su’ sau ce pizda mea era si s-a facut ca-i obosita, da voia si ala sa futa ceva ca pizda era buna rau.
Asa fac, i-o sug !
Sub pătură
Ma asez langa el, sta cu ochii inchisi, e asa dulce cand il vad, l-as fute aici in ultimul rand, m-as urca pe el ca in masina atunci si mi-as da drumul direct in pula lui teapana. Nu, nu stai mai bine ma opresc ca si asa n-am chiloti.
Apare stewardesa si o trag de mana, o intreb daca are o paturica ceva ca este racoare. Imi aduce imediat o paturica si o pernuta din aia.
– Iti e frig? Se uita la mine intrebator, cand naibii ai deschis ochii angelicule?
O si vad pe stewardesa blonduta cum intoarce capul spre el si zambeste ca o tampita din alea care intorc uneori capul cand mergem de mana prin statiunile din sudul litoralului.
– Nu iubitelul meu, mai am o dorinta!
– Dorinta ta este porunca pentru mine!
Imi vine sa rad, a spus asta pe un ton comic.
– Nu ma zeuțul meu iubit, stai sa iti zic. – Stai asa pe spate, ca si cand dormi si eu ma asez la tine in poala, ma invelesc un pic cu patura, ca si cand as sta in poala ta pe perna si ti-o sug pe sub patura!
– Esti nebuna!
– Nu ne vede nimeni, promit!
– Bine, hai ca suna palpitant, dorinta zici?
– Porno scena!
Ma invelesc cu patura, ma aplec pe dreapta, trag patura si peste genunchii lui, pana la mijloc, ma imping cu capul un pic in abdomenul lui, cu mana stanga desfac usor cate un nasture ajutata de mana lui dreapta, bag mana stanga in pantalon, gasesc slitul la boxer si ma chinui un pic sa scot „bara” prin crapatura slitului, ma fortez un pic, trag mana dreapta sub corp, baga
mana lui pe. sub bratul meu stang, imi apuca tata stanga, o urc usor pana la gura si mi-o infig ca o infometata, de parca gandeam ca n-am mancat in viata mea carnat ardelenesc.
L-am simtit ca se trage un pic inapoi, a fost surprins de coborarea mea ampla si mi-a strans puternic tata, am simtit cum sfarcul trece peste dantela, primul gand ca s-a rupt sutienul, am adus repede mana dreapta si era la locul lui, dar am dat de mana iubitului meu, i-am usurat calea catre tata si a strans-o imediat in palma lui mare. Oh, ce imi place sa o tin asa in gura, ii sug doar capatana pana o simt ca e ca un varf de inghetata pe bat, apoi o las sa se umple de sange si o sug iar, uneori imi vine in gura gust dulce de migdale, ma ravaseste, simt pizda cum isi vrea portia si ma chinui sa nu ma fatai prea mult ca sa reduc nivelul de fluide si senzatia de ud dintre picioare. Daca ar fi fost sa fim doar noi, i-as fi tras mana stanga, mi-as fi ridicat putin fusta stramta si l-as imbia sa isi infiga degetele in vagin sau sa imi mangaie clitorisul si eu sa o sug. O sug cu atentie de parca inghetata mea se topeste prea repede, o prind in
buze, imediat dupa cap si sug cu putere si ma joc cu limba cat pot sus jos, incet, foarte incet, in curand, mana lui se apasa din ce in ce mai tare peste tata mea, ii simt degetele imprimate pe aureola mamelonului. ” Hai, inca un pic si vars-ti toata samanta in gura mea, gustul ala este superb, este ca mierea pentru urs, pentru ursoaiaca din mine”, la naiba, ” o ursoaica slaba si cu tatele marimea D”. Cand am simtit ca corpul pulii lui se intareste brusc, urmat instant de muschii abdominali contractati si mana lui stanga, care mi-a strans tata de ma durea insotita de dreapta cu care apasa pe capul meu prin paturica, am inghitit-o cat de mult a intrat, cat sa nu ma inec si miimea de secunda pana ce sperma a tasnit cu viteza in gura mea, a durat o vesnicie de fericire, am supt ca la tata mamei, am supt pana la ultima picatura si simteam cum valurile de sperma ii traverseaza si se bucura ca scapa de buzele mele stranse si se revarsa prin capatana aia care imi apasa limba de ma facea sa deschid gura, fenomenal. Ireal ce traiam, in clipa asta, in secunda asta, l-am aspirat cu toata grija mea, cand am scos capul de sub
paturica, avea ochii in lacrimi si m-a sarutat instant, pur si simplu, m-a ridicat ca pe un fulg, m-a intors in aer cu fata la el si m-a ventuzat, cred ca atunci mi-am udat fusta de excitare, nu mai stiu, eram undeva acolo, daca ma atingeai un pic pe clitoris, explodam in orgasm si il sarutam direct pe gura aia fermecata, cu ochii deschisi si magici. M-am simtit ca un star porno in momentul ala dar, ce pizda mea, sunt fericita, e ca si cum in sfarsit imi traiesc povestea de iubire, varsta… mai asteapta, cat pot sa ma bucur de viata, o fac cu bucurie.
Escala la Frankfurt
Avionul aterizeaza in Franfurkt si debarcam doar cu bagajul de mana, in zona intermediara. Ne plimbam putin prin Duty Free si cumparam cateva parfumuri si alte nimicuri. Ii zic sa nu mergem la toaleta ca nu este sigur, o luam usor catre poarta de imbarcare pentru Berlin, cand ajungem, ma asez pe o bancuta de la „lounge zone” si el se aseaza langa mine. Sta in fata mea la masa, ma uitam la el cum sta calm si asteapta sa spun ceva.
– Da, mi-a placut enorm, a fost, aaaaaaaaa… n-am cuvintele la mine.
Rad ca o pustoaica fericita.
– Normal, daca te iubesc, frumosul meu.
– Si eu ma simt un pic murdarel, lipicios.
– Ahahahahhahaha… sclipiciosule. – Lasa ca inca 40 de minute si o sa iesim din aeroport si o sa mergem acasa, sa facem un dus.
– Abia astept, parca simt ca a fost perfect dar… ti-a lipsit ceva.
– O pula-n curulet…
– Si o limba ai fi vrut!
– Si…, radem copios.
Sosirea la Berlin
Se anunta imbarcarea, decolam, aterizam. Trecem prin controlul vamal, ajungem la poarta si in sfarsit o vad pe Aniela. Adonisul meu, ma tine discret de mana. Intai am crezut ca Aniela ma vede pe mine dar, nu ai cum sa observi cand ochii cuiva privesc catre tine dar, nu la tine, pe masura ce ne apropiam cu randul de iesire, ochii ei erau la „Raza mea de soare”. Sa nu uit sa zic, ca si in avion de la Bucuresti la Franfurkt si de la Franfurkt la Berlin, ce-l mai serveau si intrebau sewardesele pe pasarelul meu si mie doar imi zambeau stramb… sa se uite, „ele cu uitatul, eu cu pupatul, si fututul ha! „
– Anielush… iubirea mea… o trezesc din vis
– Ina, frumoasa mea, pare ca ai intinerit cu 10 ani.
– Am si de ce! – El, este Cata, frumosul meu Adonis.
Asta mic din palma mea, cu ochii in pamant, ziceai ca l-am dus la frizer si ii e frica de masina aia electrica de tuns.
Imi intorc privirea catre Aniela sa ii vad reactia, nu inainte de a ii spune.
– Fi atenta cum faci contact vizual, ca plangi!
Si a luat…
– Buna, eu suuuuunnt Aaaaannnnnniiieelllaaa. . ppppoti ssssa-mi zzzzici Annnni. . . .
Galantul meu, intinde mana frumos, asta cu ochii cat cepele, vrea sa dea noroc, ii intoarce mana si o saruta politicos pe mana…
Gata, a murit Aniela acolo, gura i s-a deschis, ochii s-au facut mari, obrajii ei albiciosi-roscati s-au umplut de pistrui si balbaieli. Cum sa zic, expresia de „I-a cazut fatada”, exprima cel mai bine situatia de fapt.
– Sarut mana Ani, zice Adonis calm, cu vocea lui divina.
Asta ii strange mana si vad ca nu-i ma da drumul, ea, nu el.
– Gata iubita, trezeste-te, nu visa!
-Aaaaa. . . ? Aaah Dddaaaa, aaadicaaa hai caaaaam massina innn ppppaaapppaarcare. – Ce naiba ddddee . . .
– Iti explic eu mai tarziu…!
Iubibilu’ duce bagajele si noi mergem inainte, contactul vizual s-a rupt si Aniela pare ca isi revine din feerie.
– Fata, ce-am vazut? – Dracu gol?
– Si ce drac! Intorc capul si dracul meu iubit in spate cu bagajele, n-ai cum sa nu observi ca femeie ce iubesti un trup, o minte si o fata atat de superba, cum capetele si privirile altor femei se blocheaza cand trec pe langa el, imi aduc aminte ce mi-a zis, ca nu prea iese ziua in multime. Imi e mila un pic de el.
– Cum naiba… Ino, se apropie mai mult de mine si sopteste usor, m-am udat, iti jur, sunt uda jos, am chilotii uzi.
– Vrei sa vezi ceva? Ii raspund pe acelasi ton.
– Ce?
Ma opresc, ma intorc la febletea mea si ii zic.
– Frumosul meu adorat, la ce s-a gandit Aniela cand ieseam pe poarta de la sosiri?
– A crezut ca sunt singur si a vrut sa ma agate, cred ca dupa ce te-a vazut pe tine langa mine a inteles ca ne tinem de mana!
Ani, muta, fata lunga, gura deschisa, ochii mari, ca in povestea cu scufita rosie si lupul.
Adonis continua linistit: – Se gandeste sa ma palm… Da’ n-apuca sa termine ca asta ii arde o palma direct peste falca stanga, o palma de s-au uitat 10 oameni in jurul nostru.
Adonis, cu bagajele in maini, a luat-o frumos peste muianul lui iubibil, i-am vazut falca rosie si o lacrima se strecura incet in coltul ochiului stang.
– Minti cu nerusinare!
– Gata Cata, iubirea mea, nu te speria, il pup pe obrazul fierbinte.
– Ani, calm dragoste, micutul asta minte el, dar nu cu mine.
– Este adevarul pur!
Aniela e rosie ca parul ce ii cade peste umeri.
– Ani, daca minte il palmuiesc si stie asta foarte bine.
– Nu cred!
– Hai ca facem altfel, vino aici, Cata, stai pe loc un moment sa vorbesc ceva cu Aniela.
O trag vreo 10m dupa mine, ne oprim in mijlocul multimii si o calmez.
– Uite, ti-a fost dor de mine, nu-i asa?
– Si ce dor, dar ce are baiatul asta?
– La ce te gandesti tu acum, cum ma vezi asa?
– Imi e dor sa te pupacesc, ca parca esti mai atragatoare ca acu’ trei ani la revelion, cand ne-am facut amandoua de cap in dormitor, cand Hans si Alin erau in Dortmund sa ia masinile alea pe platforma.
– Ceea ce ai spus acum, o sa iti spuna el, chiar daca te gandesti la altceva, o sa auzi vorbele tale prin gura lui si cuvintele lui, jur.
– Sa-mi fut una, nu te cred, i-ai zis de noi!
– Bine, gandeste-te la altceva, la ce vrei tu si il intrebi, bine?
– Ino, te stiu nebuna, da’ nu cred!
– Te-ai gandit? – Hai inapoi ca mi-l fura vreuna!
Ne intoarcem, statea cu ochii in pamant si astepta.
– Iubibilule, hai sa mergem, gata, Ani e calma, nu mai are iesiri!
Adevărul din mașină
Ajungem la iesire, ne indreptam catre masina calauziti de Aniela, deschide portbagajul, Cata baga bagajele inauntru inchide si urcam, eu in dreapta langa ea si el in spate. Se intoarce la el, ii cade fata din nou, nu se poate stapani si-l intreaba:
– Ssssii llllaaa ccceecee mmmaaamaaa ggggaaanndesssc aacccum?
– Sincer?
– Dddaaadaaaa . . . !
– Incep cu inceputul dar sa nu mai dai, te rog frumos! Intai si intai, recunoaste ca ce am spus acolo este adevarat!
– DDDDDAAAAA ESSSSTTEEE ! urla asta ca nebuna.
– Bine, o sa fiu foarte direct! Cand m-ai vazut in rand, nici nu stiam cum arati dar am simtit ca o pereche de ochi „ma ard”, din prima clipa cand mi-am trecut privirea peste toata multimea, te-ai udat toata cu singurul gand care suna astfel, „Mama, ce futabil e italianu asta”.
Aniela are din nou fata cazuta, gura ii este
deschisa si pupilele de chihlimbar ii sunt dilatate la maxim. – Abia intr-un tarziu ai vazut-o pe Ina si doar pentru cateva clipe ai fost atenta la ea, dupa aceea te-ai intrebat, de ce mergem aproape in acelasi timp si in acelasi ritm si ai vazut ca ne tinem de mana, gandul cu futabilitatea, nu s-a stins nici o clipa, Aniela este perplexa, se uita la mine ai se uita iar la Adonis. – Apoi te-am privit si am vazut aproape toate gandurile tale de cand m-ai remarcat in multime, clare si cand ti-am sarutat mana, te-ai scapat putin, pot sa zic?
– Da-i bataie, ii zic calm, Aniela mai are putin si inebuneste, imi strange mana cu putere, de ma doare un pic.
– Da, te-ai scapat un pic in lenjeria intima de placerea atingerii si ai incercat sa ascunzi asta imediat, dar te balbaiai deja. – I-ai spus Inei, ceea ce tocmai ti-am spus acum, ceva de genul ” Ino, am facut pe mine, m-am udat toata, am chilotii uzi”, Aniela nici nu mai clipeste, e gata sa faca un atac, ii pun mana pe umar, sa inteleaga ca sunt langa ea. – Cand am vrut sa spun la ce te gandesti, prima idee a fost ” stie,
da-i fut o palma aici daca ciripeste ceva”, si n-am mai apucat, ca ai dat, acolo undeva ai incercat rau de tot sa ascunzi ceea ce ai simtit, n-a mers. – Cand Ina te-a luat mai departe, nu am stiut nici o clipa ce ai vorbit cu ea, abia cand te-ai intors la mine si m-ai privit, mi-ai zis de noaptea dintre voi doua cand partenerii vostrii erau plecati, pe unul il stiu si l-am vazut accidental Alin, pe celalalt, nu l-am vazut in viata mea dar, e un anume. Hens, Hensi?
Ochii Anielei care nu au mai clipit de cand Adonisul a deschis gura, se umplu singuri de la glandele lacrimare ce incearca sa curete pupilele, un mod involuntar uman de a clipi.
– Si ultima, te gandesti cat de dor ti-a fost de Ina si ca nu se va putea abtine sa facem dragoste si abia astepti sa ne spionezi prin gaura cheii de la camera in care vom sta, chiar acum incerci sa ascunzi gandul asta si mintea iti zboara la Hensi, pe care-l compari cu mine.
Adonisul lasa ochii in jos, tine mainile in poala si tace, o liniste de mormant se asterne cateva clipe si Aniela pare ca se trezeste dintr-o sesiune de hipnoza si nu reuseste sa isi
aminteasca de faptul ca hipnotizatorul a facut-o sa cotcodaceasca exact ca o gaina, sa latre ca un caine si sa injure dur asistenta din jur, ca o persoana ce sufera de sindromul „Tourette”.
Cu ochii in jos, pisicosul meu glasuieste smierit:
– Te rog, sa nu aduci tigara aceea speciala, ca nu imi place si o sa ma dezguste, mai mult pierzi decat vei castiga, fi tu sincera cu tine, apoi cu mine.
Imi vine sa rad, dar ma uit la fata asta rosie, cu par roscat careia, lacrimile ii curg pe obraji nu clipeste si isi trage mucii.
– Linistita? Rup tacerea… de mormant care se reasternuse peste toti 3.
– Da, se aude glasul stins al Anielei, am sa tin minte ca azi mi-am luat cea mai crunta lectie despre adevar. Este totul adevarat si te rog sa ma ierti.
– Nu trebuie sa te iert eu trebuie sa inveti tu sa accepti ceva ce nici eu nu stiu bine cum se intampla.
Acasă la Aniela
Aniela tace pana acasa, ajungem in sfarsit, trage masina in curtea imensa, intram si ne conduce in camera noastra.
Pare ca si-a mai revenit, discutam de una si de alta apoi, se retrage sa ne faca niste gustari.
– Crezi ca s-a suparat tare, pisicosul meu frumos?
– Un pic da, dar ii trece.
– Ma duc sa fac un dus, amore!
Prima noapte
Din camera mare cu pat dublu, o usa da direct in dus. Ma sapunesc bine si ma gandesc la momentele minunate din avion, uau ce superb a fost, apa se scurge pe trupul meu si am grija sa nu imi ud parul. Mama ce ma trece un dor de el, dar il las sa faca si el dus si apoi il zapacesc bine in stilul meu, ma frec bine si curat pasarica pana ma simt super curata, ma curat putin si la anusel, ca nu se stie niciodata, cum iau foc si am chef de o nebunie. Termin, opresc apa, ma infasor bine cu un prosop de baie si ies. Sta in pat, pe margine si ma admira, desfac prosopul si ii arat putin sanii, ridic un pic de el in sus si intind un picior, imi surade.
– Vin imediat iubire, un pat este perfect, dispare pe usa si dupa vreo 7 sau 8 minute apare in usa, cu un prosop infasurat in jurul soldurilor, parul e putin ud inca si zici ca-i facut carlionti
cu ondulatorul, pectoralii aia pupacibili si patratelele de pe abdomen ma fac sa ma ud instant, stau in pat, intinsa pe o parte, un genunchi este ridicat usor si cu o mana imi sprijin capul, se apropie usor de marginea patului, se aseaza in genunchi la margine isi pune mainile sub barbie si ma admira, ridic usor un pic de prosop in partea de jos si il invit din priviri…
– Mi-ai citit gandurile, adorata mea.
– Dusul ala m-a revigorat, ma gandeam eu ca o sa vrei sa imi dai o limbuceala buna, dupa ce ti-am facut in avion.
– Eram un pic invidios pe tine, te-as fi luat acolo si ti-as fi rupt pizdulicea…
– Aaaaa… ia arata-mi cum.
– Ca pe o prajitura te savuram…
– Si cum savurezi tu o prajitura?
– Pai intai o simt pe buze, o sarut usor si apoi cu varful limbii…
– Aha aha si de unde incepi?
– De aici?!
Se ridica si se lasa langa mine, incepem sa ne sarutam cu pasiune, il musc de buze, imi
coboara usor si ma saruta pe gat si musca incet de lobul urechii drepte, ii simt apoi buzele peste gat si in cele din urma imi saruta umarul. Imi desfac usor prosopul si dezvelesc un san.
– Si astia ce sunt?
– Astea sunt doua piersici mari si coapte…
– Piersici zici?
– Pepenasi?
– Pepenasi sa fie, dar prajitura cu pepene?
– Da, nu prea merge dar mai bine doua rodii mari?
– Ia lasa tu rodiile si vezi ca vor alintate.
Ma las pe spate, apuc cu mainile de ele si le ridic in sus, incepe cu dreptul si coboara incet de pe piept, saruta, linge si cand se apropie de aureola rozaliu inchis, face niste rotocoale cu limba de se face pielea de gaina pe mine, isi aseaza buzele peste mamelon si suge incet, vacuumul creat imi si da senzatia de sfarc pietros si atunci, musca usor cu dintii, desface mai mult prosopul si se muta la cealalta tata, acelasi tratament, simt ca pizda este uda deja, trage usor de prosop in parti si ii apar goala, toata, departez picioarele, il apuc de par si-l
imping incet in jos, catre abdomen, saruta fiecare bucatica de piele de pe burtica, pana ajunge la buric si acolo imi face niste cercuri de imi da socuri electrice in vagin si uter de aproape ca lesin, buzele i se lasa pana la despicatura muntelui Venus si cand credeam ca imi da o limba apasata peste clitoris, dispare subit, ma ridic socata si instant un alt soc electric vine de la buzele lui care ma saruta pe pulpa interioara, i-as trage capul fix intre picioare, sa-l ventuzez direct pe vulva dar e prea departe, ma multumesc sa-l privesc, ma apuca de fese si strange usor, mainile i se inpreuneaza peste abdomenul meu si urca usor, odata cu ele si sarutarile care ajung pe coapsele interioare aproape de incheietura, acum il pot apuca de par si o fac cu o putere si o dorinta nestapanita, il aduc unde trebuie direct pe vulva, cu o mana il trag de par si cu cealalta, imi departez buzele si trag, direct, fara avertisment, pana ii simt buzele ca se strivesc de vulva mea ce astepta din avion acest contact, nu ezita nici o clipa si cu limba cauta clitorisul, trag putin de piele si il expun, simte si cand ii trage o limba,
am zis ca ma urc pe pereti.
-Asa iubire, linge-l, suge-l si musca-l usor, mai tare, apasa, daaa… Daaaaaaaa, asa, acolo, da si pe labiute si patrunde adanc cu limba…
Executa perfect indicatiile insa ma surpinde cand dispare o secunda, imi baga mainile sub fese, imi ridica putin bazinul in aer si ii simt limba cum incepe un parcurs inebunitor de pe muschiul sfincterului, peste perineu si patrunde in vulva, trece de labiile mari si varful este in vagin, imi desface larg picioarele, se preseaza cu buzele in vulva mea si cand isi impinge limba, il simt exact langa punctul G, un soc electric se descarca direct prin tot vaginul si ma cutremur.
– Inca putin, inca un pic te rog, inca o data.
Nu mai apuc da termin, ca a priceput perfect, isi tuguie cumva buzele si il ajut departand cu mainile la maxim buzele vulvei si ma atinge exact pe varful cel mai sensibil din vagin, un orgasm, sau ce naiba a fost ala, de am simtit ca ceva se scurge din creierul meu incet, ca un val de fierbinteala, peste fata, sani, piept, burtica si se aduna tot acel val fix in locul ala si apoi
explodez, cred ca i-am spart buza sau ceva a fost ca atunci cand m-am impins si am strans din picioare, am ridicat in sus si de bazin si jucam asa in sus si in jos cu tot cu capul lui, in timp ce el impingea limba cu succes, atingand a doua oara punctul ala, i-am tras capul mai sus si l-am ghidat peste clitoris, atat i-a trebuit, ca a si inceput sa suga si sa linga de simteam ca mulge o capsuna coapta bine si suge asa la sfarsit sa nu curga zeama. Am terminat in spasme, ma tineam de tate si el se tinea de bucile mele. Oh ce orgasm superb, l-am tras asa cum era, cu gura plina de fluidele mele si l-am lins peste tot, normal ca nu m-am lasat si m-am rasturnat peste el in sarut si l-am luat la pupacit pe tot trupul lui frumos sculptat.
Fiecare bucatica de piele, intinsa frumos peste muchii pieptului am sarutat-o cu grija si am inceput sa ma joc cu sfarcurile lui, cu grija am coborat peste fiecare patratel de pe abdomen si cand am ajuns la buric, barbia s-a lovit de pula lui tare, n-am mai rezistat si i-am tras o sugeala de s-a incovoiat.
– Iti place adoratul meu?
– La nebunie!
– Iti place sa ti-o sug toata si adanc?
– Daaaaa
– Cat de adanc vrei sa o indesi in gura mea?
– Cat de adanc poti iubire.
– Pana in gat?
– Daaaaa.
M-am lasa cu capul aplecat si am inghitit un sfert din ea, cand am tras capul inapoi, am scos un zgomot ca de dop scos. A vibrat toata fiinta lui.
-Oooh daaaaa, ce bine e.
M-am ridicat inapoi pana peste el si m-am oprit deasupra lui, fata in fata, l-am sarutat adanc si l-am intrebat incet, in soapta:
– Este?
Si-a aruncat privirea pe furis catre usa inchisa si a soptit dupa un sarut adanc.
– Este, dar imi este putin frica!
– Oh, iubirea mea mica, nu ma speria, de ce iti e frica?
– Ca este ca o fiara dincolo de usa, ura, dorinta si niste porniri crunte de a poseda.
– Si eu nu am fost asa?
– Tu ai fost si esti mult mai delicata, iubitoare, sti sa te faci dorita si oferi la fel de mult pe cat primesti.
– Te iubesc, adoratul meu nebun, cum ma sti tu pe mine si ea?
– Ea este geloasa, posesiva, egoista, va incerca in fiecare moment sa te dea la o parte. Se gandeste chiar acum si o freaca de zor dincolo.
Imi vine sa rad
– Si tu vei ceda?
– Nu, dar am nevoie de ajutorul tau sa o opresti cand isi pierde controlul.
– Bine, o chem. Vrei sa ti-o sug putin?
– Vreau, orice imi faci tu vreau.
Cobor incet direct catre puloiul in erectie, strang usor tatele cu bratele si pula se decaloteaza singura trasa de tatele mele, fix cat sa o apuc belita-n gura, o placere. Adun saliva si o las pe ea, o las sa alunece intre tate si ma las iar in jos, apare din nou dintre tate, mai putin belita si ma arunc iar cu gura pe ea. Imi place la nebunie sa simt cum ma trage de coada si cum ne privim cand i-o sug, iubesc cand face la fel, atunci cand limba ii danseaza pe clitorisul meu.
Ușa întredeschisă
Ma uit usor la usa, intind mana dreapta si fac un semn de vino-n-coa cu degetul aratator. Nu se intampla nimic in primele momente.
Mai incerc odata, cu toata mana intinsa si o inchid, intr-un nou gest de chemare.
Butonul rotund al „clantei” se roteste si usa se intredeschide usor, in usa sta Aniela, cum a nascut-o mamicuta ei. Parul roscat ii atarna pe umeri in bucle mari, fata rotunjoara si obrajii putin supti, gatul subtire se termina peste umerii firavi si din pieptul ei se desprind doi sani frumos aranjati ca marime, doar ca aureolele sunt aproape albe si sfarcurile abia se vad, putin in relief, abdomenul este un picut bombat, in buric odihneste un piercing si pe zona pubiana un par la fel de roscat, tuns scurt in forma de inimioara, soldurile sunt subtiri si pulpele mai slabe ca ale mele, picioarele mai scurte un pic, pare cu vreo 10cm mai scunda ca mine, fara platformele alea. Ochii de chihlimbar, m-au scrutat un moment, ma dau un pic in spate si tin pula Adonisului cu stanga, dreapta inca este intinsa catre ea. Pula sta in sus si pulseaza usor in mana mea, privirea ei se muta de la mine,
rupem contactul aproape imediat si o vad cum tinteste direct pula din mana mea stanga.
– Hai… vino…
Se apropie si fiecare pas pe care il face, ii schimba culoarea pielii din alb, in ce in ce mai rosu, pistruii de pe fata se aprind, pieptul i se ridica si coboara din ce in ce mai repede. Ajunge langa marginea patului, cade in genunchi pe covor, intinde mana dreapta, apleaca direct capul, deschide gura si aud aerul cum aspira inainte ca pula sa ii astupe buzele.
– Mmmmmmmmmmmmmooaaaaammoaaaaam, in mod normal, sunetele astea le-as fi scos cand expir aer, ea o facea inspirand aerul.
Pret de doua minute, a fost doar un contact vizual intre mine si Adonisul meu, se uita la mine, un pic rezervat si i-am trimis cateva bezele si am strans usor de pula lui, semn ca sunt aici. Aniela se deventuzeaza de pe pula si abia atunci incepem o mica discutie:
– Ina mea adorata, ce bijuterie nepretuita ai in inima si mana?
– Ani, noi doi, suntem unul si tot asa vrem sa ne primesti sau sa ne accepti.
– Ce cuvinte graiesti fata mea?
– Sa ai doar grija, ca te stiu cand te scapi in jocul placerilor, nu ai limite.
– Inteleg, da. Pot sa te sarut? Sa te ador?
– Ce mai stai…
Ani, se arunca peste mine si ma apuca de tata, o imbuca bine cu gura si mana dreapta ii decaloteaza pula Adonisului, ma retrag putin si ma asez sa privesc, paralel cu el, sa vad din perspectiva lui, de la nivelul ochilor lui. Se uita la ea, cum isi face numarul, asta creste in mine dorinta enorma de a ma aseza pe fata lui.
Totusi in ochii lui nu vad atata atractie cat vad cand se uita la mine.
Ma intind spre el si ii distrag atentia, il trag de barbie spre mine si incepem sa ne sarutam, o mana ii apare direct pe sanul meu si ma maseaza usor, strange ritmic, il preseaza si isi coboara gura pe sfarc, ii imping sanul in gura cu antebratul si imi strecor o mana sub capul lui, ii apuc parul bucalat si fac rotocoale pana pe ceafa, il smulg de pe san si il ventuzez cu buzele.
– Vrei?
– Vreau…
Ma ridic usor, imi trec un picior peste el si ma opreste cand sanii mei atarnati ajung deasupra lui, ii strange in maini si ii saruta pe amandoi simt ca nu mai rezist si pizda imi este un amestec de dorinta acuta, uda si fierbe inauntrul meu acea nevoie subita de a fi linsa, smotocita si muscata de vulva si clitoris, imi trec tatele peste fruntea lui, ii simt nasul cum aluneca pe burtica si cand ajung cu pubisul peste fata lui, ma opreste iar, ma saruta usor pe muntele venusian si da cu limba in despicatura superioara a vulvei mele de ma face sa tresar pentru o clipa, as vrea sa vad ce face Aniela dar, ma tine acolo, placerea este prea mare ca sa ma gandesc la altceva, limba lui jucausa, ma loveste ritmic pe clitoris, un ritm intens, constant, ce ma aduce mai aproape de orgasm, incep sa simt ca salteaua pe care stam, se ridica si coboara incet, apoi ritmul se mareste, gandesc pentru o secunda ca Aniela, a inceput sa-l futa si asta ma excita si mai tare, cred ca a mai lins de vreo 10 sau 15 ori si am explodat, l-am lovit dur peste fata cu tot bazinul cand mi-
am dat drumul si nu se oprea, voiam sa ma imping inainte si ma tinea de solduri puternic sa nu ma arunc in tablia patului. Cateva momente, miscarea de saltea s-a oprit, el ma tot limbuia cu putere si zona sensibila ma facea sa zvanesc puternic sub loviturile de limba apoi, miscarea de saltea a inceput din nou si inca o pereche de maini s-a lipit de fesele mele, simteam mainile fierbinti ale Anielei, mi-au departat bucile si am simtit limba ei cum imi patrunde incet, umeda, fierbinte, in gaura curului, am gemut putin placut.
– OhhhhDaaaaaaa, imi place la nebunie linge-ma cu putere iubire. Daaaa… Ani, baga-ti adanc limba-n funduletul meu fierbinte.
Limba Anielei patrundea din ce in ce mai adanc cu fiecare impingere si asta amplifica senzatia de placere care o resinteam atunci cand Adonisul meu ridica limba pe clitoris si se oprea la varful vulvei. Aniela s-a oprit un moment si apoi, a bagat un deget, umed, dupa cateva zeci de secunde, a mai adaugat un deget si simteam ceva racoros caldut cand degetele au inceput sa se departeze usor largind gaura si indemnandu-
ma sa ma relaxez. Dupa cateva minute, am simtit ca intra in mine ceva tare ud si mai rece, cred ca era una din jucariile ei, era unsuroasa si a patruns relativ usor, nu se mai misca ea, doar Adonisul meu o penetra puternic, pana ce la un moment dat, a ramas asa cu mana pe jucaria care statea in curul meu si a strigat din toata fiinta ei:
– „Ja, ich bin im Himmel, fick mich hart”
Nu stiu ce a zis exact dar unghiile mainii care mai devreme tinea jucaria, s-au infipt in buca mea dreapta cu o forta imensa, ma durea puterea cu care strangea dar totul era compensat de limba care se mula perfect pe nervii vulvei si clitorisului meu.
Am grija sa nu ma mai arunc pe el, ca ultima data, imi alung gandul asta negru. Incet ma dau inainte si eliberez fata Adonisului, in sfarsit o pot privi pe Aniela care, arata incredibil de lesinata, pe o parte, mainile ii atarna pe langa corp, Adonisul meu a prins-o in sfarsit de solduri si ii da sa zaca, cred ca e pentru palma aia, l-am vazut ca a primit-o cu toata falca.
Ma uit la el, se uita la mine, ii fac cu ochiul si un semn, ceva de genul ” Rupe-i pizda n-o ierta” si asta mic da in acelasi ritm, ii vad pielea de pe solduri intinsa de stransoarea palmelor lui, cum o tine ridicata si ii da, cu sete, cu o dorinta animalica de a satisface o femeie care doar doreste sa se futa fara sa gandeasca si la partener. O indeasa nebunul meu, observ ca isi revine, da sa zica ceva:
– „Ich kann nicht mehr, hör auf, meine Fotze tut weh und du hast meine Vagina zerrissen, bitte hör auf. ” ( „Nu mai pot, opreste ma doare pizda si mi-ai rupt vaginul, te rog opreste” nota traducatorului). Lesina iar, cel putin cred ca lesina ca horcaia intr-un fel ciudat ca sa arate a orgasm, cel putin asta vedeam eu. Ma uit la Adonis, era intr-o miscare automata mecanica, nu vedeam sentiment, caldura, senzualitate, am avut impresia ca ori s-a simtit folosit si a reactionat ca atare, exact ca un falus din ala pus pe un piston cu motor si aia se aseza in fata lui
si ii dadea pistonul ala, fara nici o traire, ori se razbuna, in fine, de razbunat, nu cred. Intind mana si ii indrept privirea catre mine, brusc se schimba tot stilul de futut, o lasa mai usor, cu impinsul în Aniela, se ridica, asta e leșinata si aluneca pe salteaua patului si isi centreaza privirea catre mine.
-Iubitule?
– Aaa.?
– Vrei fundulet?
– Al tau… Aniela e in lumea viselor, chiar acum se gandeste cum ar fi cu Hensi si cu mine, dar ii e frica sa nu fie Hensi complexat. Zambeste.
– Maaa… ia uite aici!
Ma intorc usurel si ii arat fundul cu jucaria infipta fix in anus, pana la jumate.
– E rosie, zice „Raza mea de soare”
– Pai, nu vrei sa intre altceva acolo? De exemplu, degetele tale, limba, o pula buna, a ta sa zicem.
– Sa zicem? – Un moment si ne ocupam si de asta. Se apuca mai puternic de Aniela, chiar cand asta isi revenea din lesin mai bine si cand impinge de doua ori puternic in ea, se pisa roscata mea pe ea de la orgasm, sa va zic asa, futea cu stropi, asta aluneca in pat pe o parte si e gata, zvacneste de cateva ori ca o electrocutata si ramane asa.
Il trag pe „Pornociosul” iubit langa mine si il invit sa acceada intai pasarica.
– Incepi cu placerea clasica si termini cu scorbura veveritei…
– Asa ii zicem acum la anusel?
– Da, cuibul veveritei, ca iti aseman puletele asta cu o coada din aia mare de veverita. Rade
– Hai, ca abia astept sa te penetrez in clasic si apoi sa bag veveritoiul in cuib… ce zici?
– Iubeste-ma pana ajung acolo incat sa iti cer, sa te rog, sa te implor sa trimiti veveritoiul in cuibulet. Nu mai sta pe ganduri, se ridica, o plimba de doua ori pe vulva naclaita si ma penetreaza adanc, de primul orgasm a venit aproape ca ala din avion, mai ca am scapat jucaria din fundulet, am simtit mult mai intens, dat fiind faptul ca jucaria aia, imi impingea un pic vaginul si asta facea ca frecarea din interior sa fie mai intensa.
Imi revin incet din orgasm si incepe sa ma pompeze cum imi place, il simt cum intra in reprize, cum imi place progresiv, pana cand preiau controlul si ma imping singura, atunci ma apuca de parul strans in coada si imi imaginez ca sunt iapa pe care o calareste, intr-o scena cu un camp frumos de grau auriu, in departare se
vad cateva dealuri si el imi da usor pinteni, „pleosc”, o palma usoara peste buca stanga de ma face sa ma cabrez putin catre el si atunci, ma saruta pe spate si pe umarul drept, intinde mana stanga si imi strange puternic tata, asa cum imi place, ridica mana si ma impinge cu gatul inspre dreapta, se da peste umarul meu si imi aplica o ventuza adanca pe buze, asta m-a luat total prin surprindere, ajutata si de cabrarea aceea ciudata, un nou orgasm m-a lovit, si n-am mai apucat sa duc bine mana intre picioare, ca a facut-o el, a apasat puternic pe clitoris, cu pubisul, mi-a impins jucaria aia in cur bine de tot, cu stanga imi freca clitorisul, cu dreapta, ma tragea de coada, capul imi era spre stanga si ne sarutam ca nebunii. CE ORGASM SUPERB, IN VALURI, pana si imaginea se ondula si niste luminite circulau intr-un fel de serpuire prin fata ochilor mei deschisi… Extaaaaaz, abia dupa ce mi-am revenit in bratele lui calde si
puternice cu care ma tinea atat de delicat si totodata ferm, am reusit sa o vad pe Aniela, cum se uita ca o fiinta ce regreta tot trecutul amoros si ar da ani din viata sa se bucure cum ma bucuram eu.
– Uau… uau… ” mihn got”, Doamne D-zeule…
Ii replic scurt, pe un ton fericit.
– Iubire, nu stiam sa fi tu asa de credincioasa.
– Cum naiba sa nu fiu cand, mi-am luat pula de ma doare pizda, vaginul nu stiu, ca am lesinat de la un orgasm si m-am trezit in altul si apoi am lesinat iar ca sa ma trezesc fix inainte de orgasmul 3 care mi-a pus capac…
– Si n-ai vazut nimic inca!
Adonisul este concentrat doar la mine, asta imi place.
– Adoratul meu, te vreau in fundulet, acum, aici, in clipa asta, simt o nevoie acuta sa ma
compostezi, sa-ti ascunzi veveritoiul in cuibulet.
Aniela, intinsa langa noi, tolanita pe partea stanga, cu mana dreapta sub cap, tatele atarnand una peste alta, piciorul stang ridicat de la genunchi si pizda indreptata un pic catre Adonis, incearca sa ii atraga atentia… Ramane cu incercatul, ca „Veveritoiul”, patrunde usor in fundulet si incerc sa ii suport grosimea, intra cu capul, apoi dupa cateva miscari de iesire si ungeri de gel, intra inca un pic, il simt cand trece doar capul pulii ingustate de anus si apuc sa…
– Ai grija, ajung la cer… Aaaaaaaaahhhhhh tip, si freaca repede clitorisul cu mana pe dedesubt, n-am inteles cum a fost atat de rapid dar, mi-a dat de am zis ca imi rup pizda si curul in doua de placere. In momentele alea cand am reusit sa ma relaxez cateva momente, m-am impins eu catre el, pana am simtit ca ii aluneca usor si pielea de pe pula stropita abundent cu gel si am
inceput jocul, ma uitam cand la Aniela, cand la iubitul care ma tragea de gat si coada si ma ventuza scurt pe buze.
– Iti place, ” Căluța” mea adorata…si eu impingeam si el impingea mai usor, ma futea intre buculite si ma uitam la Aniela care incepuse sa se masturbeze singura cu jucaria aia, se uita la noi si il intelegeam in sfarsit pe Adonisul meu, vedeam doar o dorinta acuta de a se satisface doar pe ea, chiar daca primise o lectie buna, se parea ca nu-i de-ajuns.
Imi alung imaginea ei si ma concentrez la Adonis, ii simt fiecare centimetru cum intra si iese.
– Mai repede ca e din ce in ce mai bine, ce gel este asta Anielo?
– Vasodilala din ala de iti face bine la poponeata, o sa vedeti voi.
Cert este ca incep sa realizez cum pula aluneca din ce in ce mai usor in anusul meu si as putea sa o infig pe toata dar el are grija sa nu depasim o limita anume a distantei care intra in anusul meu, il respect enorm ca este atent la detaliile astea, dupa mine, sa-mi dea cu coaiele in vulva, cand ma arde cu pasiune-n curulet. Aduce o mana peste tatele mele si cu dreapta imi freaca clitorisul, aproape ca stau lipita de pectoralii lui cu omoplatii, capul imi cumva pe spate, ma intoarce si ma saruta.
– Indunda-mi gaura, te rog, te implor, indunda-ma sa simt toata sperma. ta acolo.
– Sigur?
– Daaaaaa… Si orgasmul ala anal nu s-a lasat asteptat, este total altfel de ceea ce simt cand in vagin se produce explozia aceea de stele si placere. Simt fiecare jet de sperma cum imi invadeaza si ma umple si asta pune presiune pe
vagin, care raspunde imediat, ultimelor zvacniri de pula care ejaculeaza in mine. Lesin, sau aproape lesin, sunt terminata, drogata de atatea endorfine, ce imi strabat creierul si trupul.
Ma strange usor in brate si o simt cum se face mica, o scoate incet sa nu ma doara, este atat de delicat. Stam asa cateva minute si Aniela este blocata total, vede cu cata atentie si finete se poarta Adonisul cu mine. Merg la toaleta sa ma spal, imi place cum imi simt funduletul plin, poate unora li se pare deranjant. Ma urmeaza si ma ajuta sa ma spal usor cu apa calduta.
– Fi atent. Ma fortez putin si sperma iese pe gaura fundului usor, o simt cum iese in afara si se scurge intre picioare.
– Mmmm… pune usor degetul si apasa putin.
– Gata, ca ma exciti iar si te fut aici in dus!
– Pai tu ma inciti!
– Bine, sunt cuminte, hai fa tu dus primul si apoi mai raman eu putin sa ma curat bine.
Se baga in dus, il privesc cum se spala bine, peste tot si il las sa iasa infasurat intr-un prosop de baie in jurul mijlocului.
Ma aranjez si eu, fac dus si intru in camera, este doar el, usa este inchisa. Ma intind langa el, ma ia in brate si ma strange bine, adormim asa goi, eu cu capul pe pieptul lui si mana pe pula linistita, pentru moment. Ma gandesc ca o sa isi revina ea peste ceva vreme. Adorm si visez ceva, nu mai stiu ce… eram prea epuizata de toata aventura asta superba de azi, bine, aproape superba.
Patru fără douăzeci
Ma trezesc pe la 4 fara douazeci, afara ploua si fulgerele lumineaza fereastra, lumina mica de veghe din dreapta ferestrei, paleste subit cand cerul se lumineaza, arata superb. Ma doare putin funduletul dar, a meritat fiecare clipa.
Incerc sa adorm iar si imi atrage atentia ceva sub cearceaf, ridic usor si iubibilu, avea o erectie in somn. Atat mi-a trebuit, m-am bagat sub cearceaf si pe intunericul care se risipea in flashurile fulgerelor pentru cateva clipe, am ajuns fix la locul cu pricina, n-am pus mana, l-am sarutat usor cu buzele, inca mirosea usor a parfumul gelului de dus, luat din Duty-Free. Dupa cateva minute de sarutat, i-am gustat-o un pic mai serios si atunci s-a trezit usor, cu grija a ridicat de cearceaf, m-a apucat de o mana si m-a tras spre el.
-Iubire, nu stiai ca un astfel de moment nu trebuie savurat de unul singur?
– Adica?
– Ia intoarce tu funduletul ala aici si hai sa ne jucam putin
– Oh, da… imi citesti gandurile ca eu voiam sa te fut in somn!
– Eh uite ca nu mai dorm si acum mi-ai facut pofta de pizdulicea ta.
-Mai mai mai, ma las convinsa si imi trec genunchii peste umerii lui, isi trage o perna sub cap sa stea mai bine si ma ia la limbi in timp ce eu i-o sug cu pofta, am terminat aproape amandoi si dupa ne-am sarutat. De data asta chiar eram epuizata si doream doar sa dorm in bratele iubitului meu Adonis. Si-a strecurat o mana la pasarica si eu am adormit cu pula lui in mana.
Micul dejun
A doua zi ne-am trezit pe la 9 jumate, ne-am spalat pe dinti amandoi, frumos, eu am ramas mai in urma sa ma aranjez putin, sa imi prind parul si sa ma machiez un picut.
Cata sta in bucatarie, la masa si se serveste cu suc de fructe, paine prajita cu unt si gem si 1 ou fiert.
Aniela este pe scaun langa el, poarta doar un sort de bucatarie peste solduri, tatele ii stau un pic atarnate, nici nu imi da atentie, ochii ii sunt mari si privesc doar la el. Ma opresc si ma uit la ei, contrasteaza enorm, el brunet, ea alb/rosie.
– Cata, cum fffaaci?
Bag seama ca, Adonisul o priveste si ea e pierduta in ochii lui negrii.
– Cum fac?
– Cccummm aaaadica. . cccum fffaaci asta?
– Nu prea stiu bine, mama zice ca atunci cand m-am nascut, nasa mea a venit cu o babuta din aia de zice de noroc si nu mai stiu ce. S-a uitat la mine si a ramas asa 5 minute fara sa zica nimic. Apoi le-a tras pe ea si pe nasa deoparte si a zis ca o sa fiu idolul femeilor, sa aibe grija ca o sa fiu spargator de case. Mama a intrebat ce fel de spargator si babuta i-a mai zis ca o sa
rup gatul femeilor care o sa vada focul din ochii mei, vor cade in vis si isi lasa casa, o sparg. Mama a zis ca nasa mea a ras cu pofta si spus dupa aceea ca de fiecare data cand ma vede, ii vine sa-mi pape putulica de frumos ce sunt. Babuta a mai zis, ca ochii o sa fie negri carbune si cine o sa vada sclipiri in ei, e gata pierdut.
– Ppeee bbbunnneee?
– Ce crezi ca patesti acum?
-Nnnuuu dddaaaa’ . . . . . cum sti ce gggaaanndesssc, cccce gaaannndeste o persoana?
– Ma uit, nu intreb, ea spune tot prin ochii ei, nu stiu exact. Cert este ca babuta aceea i-a mai zis mamei, ca fie barbati sau femei, vor grai fara sa vorbeasca cu mine si voi sti dinainte ce vor a spune, nu tot timpul si nu cu oricine. Si vor fi barbati ce vor pierde femeia din mana, ca sunt slabi de inger.
Apar din capatul scarilor unde stateam sa privesc si pasesc in bucatarie. Aniela rupe contactul cu el, se ridica de pe scaun si vine la mine. Se uita in ochii mei si spune:
– Si tu, esti vrajita de ochii lui?
– Am fost, prima zi, am zis ca mor de un dor nebun si l-am rapit din poarta Isei.
– Pe bune… nu cred!
– Serios! Nu-i asa Adonisul meu adorat?
– Asa este, m-a luat un domn cu masina din poarta Isei si m-a dus la Ina acasa, nu stiam unde merg si nici la cine, m-a lasat acolo si Ina m-a surprins total. Chiar o iubesc si pe Isa o iubesc, pe amandoua la fel.
– Vezi, ii zic Anielei. – Nu merita iubit?
– Ina, trebuie sa recunosc, zice Aniela, mutandu-si privirea de la Adonisul meu. -Ieri a fost ceva
deosebit, nu cred ca am avut parte de un futai ca asta in ultimii ani, crede-ma ca, mi-am mai bagat ceva pe langa Hensi si mai mari ca asta da’ nu asa sa lesin.
Imi vine sa rad, dar Aniela e serioasa de data asta.
– Bine, ce mancam, ca am o foame, zic si infulec jumatate din oul brunetelului, se uita mirat la mine si ma trage in bratele lui.
– Hei… ma smotoceste pe buze bine, aveai ceva acolo pe buze.
Atmosfera se destinde si felurite fructe, mezeluri si croissante, apar pe masa, puse frumos de Ani.
Mancam, radem si glumim la un moment dat, incepem sa vorbim despre fantezii din astea ciudate…
– Pana la urma, cred ca eu as vrea sa facem un
trio in gradina din spate, zice Aniela, tu Inuta, ce zici? -La ce te gandesti?
– Asa, deci! Cred ca, vreau sa fac o chestie cu iubi dar, am nevoie de câteva lucruri.
– Cum ar fi?
– O salopeta din aia americana, cu bretele și o rochiță din aia cu volane și decolteu larg.
– Am niște magazine în zonă, dacă vrei, mergem.
– Acum?
– Ce mai stăm! – Mă îmbrac imediat. -Voi puteți sa mergeți așa!
– Așa, în sort și tragi un tricou pe tine.
La cumpărături
Zis și făcut, urcăm și tragem hăinuțe pe noi, țop în mașină, Aniela pornește, în 10 minute suntem într-un fel de parcare mare cu mai multe magazine de o parte și de alta.
– Uite, aici e magazin de bricolaj, găsim
salopete, peste drum acolo, găsim niște rochițe din alea de care vrei tu.
– Ca de nemtoiace?
– Exact din alea!
Întrat în magazinul de scule, Aniela ne conduce printre niște coridoare lungi, cu tot felul de materiale și scule și ajungem la un stand unde erau tot felul de salopete. Ii aleg una pe măsură lui Adonis, o pune asa pe el, e un pic mare, ma uit după alt număr. Găsesc una pe măsură și gata, la casă, plătește Ani și ieșim.
Traversăm, intrăm în magazinul cu rochițe, acolo a început show, că trebuie să probez, găsesc în sfârșit una cum vreau eu, plătesc și ieșim.
– Tu nu vrei nimic?
– Ba da, imediat găsim!
– Intrăm în alt magazin, surpriza este imensa.
Un magazin cu articole doar pentru sex, tot felul de pule din cauciuc, costume din latex și rochii incitante, atârnă pe niște umerașe frumos aliniate mai in spate. Sincer, de afara aveai impresia ca este doar o tutungerie ceva, geamurile nu lăsau sa se vadă prea multe detalii din interior. Ajungem intr-o zona cu tot felul de geluri, tuburi și tubulete stăteau aranjate pe rafturi, unele aveau poze pe cutii cu funduri, altele poze cu diverse fructe. Aniela citește ceva pe unele și alege vreo 5 cu căpșuni, niște uleiuri se uita pe la câteva articole de îmbrăcăminte și până la urmă ieșim.
– Gata suntem, mergem la casă, plătește, baga intr-o sacoșă de hârtie tot și ieșim în parcare. Ne urcăm și plecam înapoi.
În mașină începe discuția:
– Și, la ce te-ai gândit?
– Vă spun acasă când ajungem, ma uit la Adonis, sigur înțelege tema.
-Dar tu? Ma uitam la Aniela atentă, ii sticleau ochii.
-Eeee când ajungem acasă.
– Bine!
Grădinarul
Ajungem, parchează mașina și ne facem planul, cum începem!
– Încep eu, Aniela trebuie sa stai jos în living, te faci ca pleci, Adonis este meșterul, grădinarul ce vrei tu sa fie, eu sunt menajera și îți fac cu mana de la camera noastră… de acolo, știe el ce sa facă, important este ca eu sa fiu jumate ieșită pe geamul ala care se ridica în sus.
– Sună interesant, după? – Nu vine sa ude în grădină, în spate și eu fac plaja, am niște șezlonguri în luminișul din mica lizieră și o sa vedeți voi acolo ce urmează.
-Asa facem! Ma duc sa îmi pun rochița. Fug pe scări sus, Cata rămâne jos sa se schimbe, tip de pe trepte. -Salopeta, fără chiloți și fără tricou ceva!
– Bine, se aude de jos.
Durează un pic pana sunt gata, ma parfumez bine, am pus doar rochița fără chiloței, ma strâng la mijloc cu șnurul ala special și asta face ca sânii sa se ridice în sus și sa lase un decolteu interesant, părea ca am țațele cu 2 sau 3 mărimi mai mare, perfect.
Deschid geamul, dau drumul la perdelele aranjate de o parte și de alta și ies în ușă dormitorului și strig.
– Sunt gata!
– Bine, și noi se aude vocea Anielei.
Îmi mai potrivesc odată rochița, sa stea puțin peste buci, ultimul detaliu, desfac coada si
rapid, imi fac doua codite in laterale.
– Incepem? Se aude din living.
– Incepem, strig excitata deja, imi simteam pizda uda si umeda intre picioare, pervazul mic al ferestrei, venea perfect undeva deasupra pubisului, verific inca o data inaltimea si cum m-as apleca si este perfect. Bag mana intre picioare, verific pasarica, „fleașcă”. E superb, si abia aștept.
– Te pup, paaaa, se aude vocea Anielei și aud ușa de la intrare cum se trântește. Mă arunc la geam și aștept, apare, se întoarce și face cu mâna, ma întind și eu un pic peste geam, cât sa trec cu tatele dincolo de margine și ii fac bezele.
Ușa de la cameră tocmai se da de opritorul din covor și îl simt pe Adonis ca intra, nu ma întorc, fac cu mana, Aniela face cu mana de jos încă o data și se preface ca se urca în masina.
Doua mâini îmi ridică rochiță ușor, mai apuc sa dau puțin drumul la șnur, ca să îmi alunece țațele afara și pula lui se înfige direct în pizda uda, sunt atât de excitata ca mai sa leșin de plăcere.
– Oh… vai, ce se întâmplă domnule grădinar?
– Așteptăm de multă vreme sa ne iubim, domnișoară, funduletul acesta obraznic, mi-a trezit multe dorințe și abia așteptam sa va penetrez.
– Oh, vai de mine, ne vede doamna.
– Nu vede nimic, zice Adonis și îmi arde o palmuta peste buca dreaptă.
– Oh, ce rău sunteți!
– Domniță dragă, simt nevoia acută, sa va ud grădinița aceasta, observ ca este destul de bine stropită.
– Ah, daaaa este perfect.
Adonisul meu, își înfige cu putere pula în mine și în curând simt cum coaiele se lovesc de pulpele interioare, țațele îmi joaca pe fereastra în afara, au ieșit din rochie. Aniela se uita excitata la maxim din curte, sta cu un picior în mașină, și se freacă de zor cu o mana între picioare, pe sub fusta ei mini.
– Doamnă, strig de la fereastra printre micile momente în care Adonis se oprește din palmuit bucile, v-ați uitat chiloții în cameră.
– Nu am nevoie, zice Aniela din curte.
Sunt atât de excitata ca îmi vine sa urlu de plăcere, Adonis observa cozile, abandonează loviturile peste buci și ma prinde cu forța de ele, atât mi-a trebuit, ca orgasmul a coborât din creier direct în vagin și uter, ma împingeam în contra lui și din spatele meu se auzea doar
plescaitul făcut de pubisul lui ras, peste coapsele mele atât mai auzeam, ca totul s-a incetosat și câteva secunde ce au părut ore, imaginea a dispărut, mi-am revenit și el tot ma penetra cu aceeași ritmicitate și aceeași forță.
– Oh, vai, ce-mi faceți?
– Va fac bine, trebuie sa musteasca apa din grădină, trebuie sa udăm bine de tot. Se aude vocea din spate.
-Oh da, aveți dreptate, acolo, în colț, încă un pic, așa!
Da din toate părțile, simt cum pula lui intra și din stânga și din dreapta și îmi place la nebunie, ma uit pe fereastra și în depărtare, o alta fereastra este deschisa la o alta casa și un tip cu par grizonat, se uita cu jumătate de corp ieșit afară, mâinile ii stau pe pervaz și se vede cum are gura deschisă.
– Doamnă, se uita unu la noi, ii strig Anielei, asta era în culmea frecusului cu mana sub fustă.
– Sa ma lingă, crede ca turnam un film porno, se mai filmează uneori pe aici asa ceva. Zice Aniela gatuita de orgasmul ce o face sa tremure pe ușa mașinii, fără sa își dezlipească privirea de la mine. -Se aude pana aici cum plescaie, mai zice Aniela.
Și da, chiar se auzea puternic, din cauza fluidelor mele ce amplificau zgomotul produs de loviturile din spatele meu.
– Domnule grădinar, nu vreți sa va ajustez puțin furtunul?
– Ba da, cum să nu!
Ma dau din fereastra, ma smulg din pula și ma asez în genunchi. Nu pot sa nu observ, ca o bretea ii este căzută intr-o parte, este transpirat tot și pielea ii strălucește superb din cauza
asta, își joacă perfect rolul și chiar se șterge de transpirație pe frunte cu dosul palmei, și apucă cu mana și mi-o pune la gura, o sug instant, fără nici o reținere, dorința arde în mine, eu cu ea și el împreună cu noi, cum cu care noi, cu mine și pizda mea în flăcări. O sug bine, ma ridic puțin și o potrivesc între tate și ma joc asa cu ea, strâng țâțele puternic cu brațele și ma las în jos, se apleacă puțin pe spate și din genunchi, ii flexeaza ca să păstrăm contactul și participa perfect. O apuc cu gura, ma smulge dupa câteva momente de supt, ma împinge pe pat, cu fata în jos și ma ia asa pe la spate, simt palmele lui cum îmi lovesc iar bucile, nu da tare, dar suficient încât să îmi amplifice senzația de excitare și plăcere și gem ușor sub fiecare lovitură. Și pleosc, iar pleosc, peste buci și îmi place și tensiunea creste și atunci am căzut iar în extaz, dar ce extaz, patul ma ținea perfect la înălțimea ideala și pula intra superb în vulva,
trecea de vagin și o simțeam cum ma lovește în uter. Burta mea pe pat, făcea ca punctul meu G sa stea fix unde trebuie, mângâiat de partea de dedesubt a puii care intra și ieșea fără oprire… am leșinat, sub cantitatea imensa de endorfine ce își lansau valurile de plăcere în creierul meu.
La fix, la fixul fixului!
Din camera de zi se aude vocea Anielei.
– Hallloooo, am sosit acasă, mi-am uitat chiloții!
Cu ultimele puteri ma smulg din pula lui fierbinte, i-l iau de mana și îl bag în șifonierul mare de pe perete, un fel de dressing room, plin de haine și rochii de ale Anielei.
– Stai aici domnule grădinar, sa nu ne prindă doamna.
– Bine, dar… ce facem cu furtunul?
– Terminam dupa.
Ies în ușă și Aniela e pe trepte. Nu rade, dar este roșie dupa orgasmul avut.
– Gata?
– Gata!
Adonis, iese încet din șifonier, cu pula scoasa din salopeta, transpirat tot.
– Doamne, am văzut film porno, va jur. Începe Aniela sa vorbească. -Jur, am văzut o scena dintr-un film porno și m-am udat toată.
– A fost superb Ani, mai ales ala care se uita de la geam, avea o față, asta m-a excitat și mai rău.
– Se uita unu? Întreabă Adonis.
– Dacă îți zic, ii curgeau balele bine!
Adonis încă sta cu ” mataranga „ ridicata ca steagul Americii peste Casa albă.
– Bine, eu fug in luminis, îl găsiți voi imediat, aleea din spatele casei, va poarta direct acolo.
-Hai, venim in 5 minute, zic și ma întind ușor si-l pup strașnic pe „grădinar„.
Luminișul
Ne aranjam puțin hainele pe noi, iesim prin spate, curtea mica se termina intr-un gardulet, alb, cu o poarta drăguță și cocheta, in stânga porții se afla niște greble, cazmale și niște stropitori de udat gradina, din alea de tabla, mai vezi și pe la noi.
Apuc o grebla din aia, o stropitoare și o luam amândoi pe alea îngustă la brat, ne mai pupacim un pic, mai o mana pe buci, eu lui, el mie. În fata ne apar copaci de o parte si de alta a aleii, se tot îndeasă și la un moment dat, direct intr-un luminis imens, în mijloc este un fel de pavilion și lângă, stau deschise câteva umbrele și șezlonguri. Ma ascund dupa un copac, Adonisul din spatele meu, profita de moment și ma loveste direct in pizda cu pula tare ca o sculptura șlefuita frumos.
– Aaaaahhhh, nu ma pot abține, chestia asta m-a luat prin surprindere și cateva zeci de secunde, n-am realizat bine ce se întâmplă.
– Domniță draga, stropitoarea dumneavoastră trebuie umplută.
As vrea sa rad, dar sunt prea concentrata și încă un orgasm își pregătește o lovitura de gratie, îmi tremura picioarele, abia ma țin de trunchiul arbustului și pleosc, iar peste buci, norocul meu ca ma tinea tot timpul sa nu alunec din pula si sa ma trezesc prin iarbă.
Ma smulg din nou de pe pula lui, ii dau o palmuta și zic.
– Nu va este nici un pic de rușine, dacă ne vede cineva?
– Oare cine?
Pe unul din șezlonguri sta Aniela, corpul ii lucește, dat cu uleiurile acelea, sub lumina
soarelui, tot corpul ii luceste, in fata șezlongurilor este un fel de foile de cort mare și pe ea sunt aruncate diverse cearceafuri albe și prosoape.
– Hello, aici va rog, domnișoara, veniți sa ma ungeti pe spate cu crema solara…
Ma apropii, încerc sa întru in rol, inca nu înțeleg bine, dar îmi dau silința.
– Oh, doamna, imediat vin. Îmi aranjez fustița, cât de cât. Brunetelul, sta cu grebla pe umăr in spatele meu, amândoi arătăm ca doi pitici in pădure, îmi vine sa rad dar, ma abțin din nou.
Brusc, mă trage dupa un copac, ridică rochița, ma apleacă înainte și își vara iar madularul in pizda mea încă udă. Nu rezist și ma sprijin de copac, ma uit la Aniela care, se uita la noi și in mana tine unul din recipientele alea cu ulei, din care curge ușor un lichid pe tatele ei si cu o mana intinde pe tate si pe sub, pana la vulva ce
straluceste puternic. Adonis nu se lasă, ma prinde ușor de codițe și începe sa tragă. Aniela își lungește gatul, suntem undeva la vreo 10m de ea și ne vede bine.
– Offf, domnișoară, nu va fie frică, nu va mănânc. Își mângâie vulva, cu un dildo, la fel de strălucitor și sta cu fata la noi, picioarele deschise la maxim.
Adonis îmi da câteva pompe și ma smulg din pula tare, mi-ar fi plăcut sa mai stau asa, înfiptă acolo și penetetrată dar, Aniela dădea semne de nerăbdare.
Ma apropii ușor de ea.
– Pe spate, cu crema solara, imediat va dau.
– Așa, luați această crema vă rog, îmi pune in mana sticla mare cu ulei, se întoarce pe burtă și ii ung ușor spatele, ciudat ca uleiul asta miroase a capsuni. Stau aplecata, cu fata la Aniela, din
spate apare Adonis, il aud cum fluiera, un cântec și se oprește, se aud câteva zgomote și Aniela zice șoptit, cât sa aud doar eu.
– Joaca perfect! – Acum sta ascuns dupa un copac, in marginea luminișului și se uita la noi, are o pula sculata și ii zvacneste puternic.
-Are și de ce, ii răspund Anielei.
O ung ușor pe spate, pe mijloc și pe buci, strecor ușor gatul sticlei si apas, uleiul curge intre picioarele ei, inclusiv între buci și masez un pic între pulpele ei.
– Inuta, da te rog și pe gaurica cea fermecata, ca o sa vreau și acolo. Scoate de sub șezlong un dildo grosut și cu un extra corn de dat și in anus. Mi-l da in mana. -Sti tu ce sa faci cu el!
Înțeleg perfect, il plimb între buci, ii departe putin picioarele, desfac bucile cu o mana, bag partea groasa in pasarica ei deja uda fleașcă, se
întoarce ușor cu capul către mine, ma aplec și începem sa ne sărutam. Eu cu fundul in sus, rochița ridicata peste buci, ea cu fundul ridicat pe șezlong. Nu durează mult și pe foia de cort, se aude mișcare, câte un pas, apoi încă unul, pana ce ii vad papucii de plaja ai lui Adonis, cum stau promptiti undeva in laterala mea.
– Aaaa… cred ca trebuie spălat puțin aici! În raza mea vizuala apare capul pulii, apuc sticla plina pe jumate și ii torn pe capatana pulii ușor.
– Este bine? Întreb, făcând pe mirata.
– Perfect!
– Vai, ce este acea piesa? Intreaba Aniela.
– O piesa importanta ce se va potrivi perfect la gaura hidrantului dumneavoastră, răspunde Adonis. -Dar mai întâi, sa ne conectam cu domnișoară care va unge?
– Da, te rog, raspund, fara sa ii mai las timp
Anielei, ma da și el un pic cu ulei din sticla între buci, potrivește gatul sticlei si apasă, lichidul uleios intra imediat și pula îmi aluneca relativ ușor in anus, o placere vecina cu extazul, mi-a lovit subit pizda din interior, presata fiind de canalul anal, produce o placere intensa, dacă este stimulat corect. Tocmai se întâmplă asta in acest moment delicat, mădularul intra incet in profunzime, ma relaxez la maxim.
Aniela se întoarce cu fata in sus, îmi eliberează tatele din decolteu și se ventuzeaza pe una din ele, îmi place la nebunie situația asta.
Nu ma las și cum sta pe spate, readuc dildoul in poziția ideala prin care ii pot masa și vaginul, cât și anusul incet. Aniela începe sa geama de placere.
– Asa, te rog și in cercuri, ca să fie pregătită și gaura fermecata.
Mișcările ușoare făcute de Adonis, care între
timp a primit de la Aniela, o sticla plina și pe care o plimba peste bucile mele in deschizătura lor, îmi dau o senzație deosebita, îmi place chestia asta și pare ca este de 10 ori mai buna ca acele geluri de pe la noi. Lichidul cald, amplifica senzatia deosebită, imi vine sa o abandonez pe Aniela pentru moment.
-As vrea si eu sa îmi umblați puțin la hidrant va rog domnule grădinar, zice Aniela.
– Imediat, va rog. Scoate ușor puletele din mine, Aniela se așează cu mâinile pe sezlong, lângă mine, in picioare, sta aplecata. Adonisul ma trage înspre el, începem sa ne sarutam puțin, dupa care ma ia de mana si zice.
– Potrivește te rog aici, ca eu trebuie sa lucrez la hidrantul acesta. Scot puțin dildo-ul, cornul iese afara, bag o mana pe sub burta Aniele si manevrez frumos de acolo jucăria cu grijă. Adonis își potrivește pula la gaura ei, intr-o
mana are sticla. Profit de moment si trag de buca stanga a Anielei si ea trage cu mana dreaptă, Adonis o pătrunde ușor si ceea ce văd, imi ridica tensiunea excitarii la maxim.
-Cred ca si la mine curge puțin hidrantul, se poate sa reglați si la mine?
– Normal, raspunde adorabil Adonis.
Ma asez lângă Aniela si începem sa ne sărutam amândouă.
– E superb iubita mea, e superb, ii simt fiecare fibra de pe pula aia fermecata in gaurica mea strâmtă.
– Nu ma lăsa sa aștept prea mult, ca o vreau si eu.
– Am o surpriza deosebita pentru voi, sper sa îți placă, zice Aniela.
– Hmmm… abia aștept, ma gândeam ca cine știe ce invenție de a ei mai scoate de sub
șezlong.
Hensi
Aniela, fluieră ușor. Nu durează mult si de lângă pavilion apare „Hensi”, gol face pași ușori prin iarbă si se alătură trio-ului. Adonis, nu-i surprins, ba chiar se da cu tot cu Aniela un pic intr-o parte. Hensi se așează in spatele meu, o potrivește plimbandu-si pula un pic pe vulva mea si ma pătrunde încet, întorc capul si ma uit la Adonisul meu, vad cum imi privește funduletul cu poftă si începe sa dea mai apăsat in Aniela de ii tremura bucile ăsteia. Hensi zice intr-o romana stricată:
– Eu venit acum la voi, reparat in casa curent electric, verific priza la domnișoara. -Speram sa este bine, priza.
Nu pot compara pula lui Hans cu a Adonisului meu, este mai micuța a lui Hans, dar merge bine până aici. Hans ma tine bine de solduri si ma penetrează cât de adânc poate, vaginul obișnuit
cu mărimea lui Adonis, pare mai mult gâdilat dar, ma mulțumesc să privesc cu coada ochiului la iubitul meu care o pătrunde bine pe Aniela.
– Schimbam puțin, întru la doamna sa verific priza si tu intra la domnișoara la udat?
– Bineînțeles prietene, răspunde Adonis.
Isi schimba poziția fiecare, Adonisul meu ma ia direct si o înfige pana la capăt de gem puțin si din câteva mișcări, un orgasm imi taie picioarele, de mă sprijin cu genunchii pe șezlong. Pierd un pic contactul si Aniela tipa lângă mine, lovita si ea de un orgasm provocat de Hans. Asta nu sta mult si o împinge pe Ani, peste șezlong, o întoarce cu fata in sus, se pune in genunchi, o trage cu fata la el si i-o baga direct in gură.
– Domnu grădinar lucrează putin la doamna, la gura hidrant, poate?
– Imediat, răspunde Adonis. Ma lasă un pic, da ocol la șezlong, se lasă in genunchi, ridică picioarele Anielei si proptește pula in pizda ei direct si cu putere. Hans, ii dădea in gura si Adonisul meu o lovea cu putere in pizda, ma excita la culme, mai ales ca ultimul orgasm, ma adusese in zona unde era cel mai superb, acea situație in care, mai vrei placere si orgasmele se succed in cascada si la distanta de câteva minute, toată scena ma excită la maxim, asa ca m-am așezat in aceeasi poziție ca si Aniela, mi-am lăsat capul ușor pe spate si am zis:
– Acum eu?
– Întâi sa se regleze doamna, spune Adonis… si nu durează mult ca Aniela se zvarcoleste intr-un orgasm puternic, in timp ce Hans ii umple gura si o face sa geama de răsună tot luminisul.
Imediat, bărbații se muta la mine, Hans se apleaca puțin si o apuc in gura. Ei, asta ma
excita la maxim, Adonis, isi plimba pula un pic peste vulva si când si-o înfige, ma face sa am orgasm instant, aproape ca lesin, senzatia de o pula in uter si una in gura, ma ridica la cer. Intind o mana si o trag pe Aniela peste mine, in încercarea de a imi suge tatele, se executa instant si acum totul este aproape excelent, zic aproape, ca mi-as fi dorit ca Adonis sa aibă doua pule, una sa fie in pizda si una in curulet si parca a știut asta, ca doar imi revin puțin si simt cum o scoate, imi ridică un pic picioarele, le apasă si imi expune gaura curului, potrivește pula, toarnă ulei din ala si o înfige direct in anusul relaxat, cu o mana imi ridică piciorul, imi suge degetul mare la piciorul stâng si cu cealaltă imi smotoceste lindicul care aștepta asta. Am zis ca sărut cerul, muie, tate, cur si orgasm clitoridian, le voiam pe toate acum. In clipa in care orgasmul anal mi-a inundat creierul, am supt cu o putere extraordinara din
pula lui Hans, care, ajuns la momentul ejaculări, a scos-o si i-a dat-o in gura Anielei. Adonisul mi-a băgat degetul arătător urmat de mijlociu in pizda si a stimulat direct la punctul G, am lesinat de placere. M-am trezit la un minut dupa, când, Adonisul meu, tocmai își dădea drumul in curuletul meu si am lesinat din nou, stimulata in vagin de degetele lui. Nu mai știu ce s-a întâmplat o vreme, m-am trezit doar când Aniela, imi masa tatele peste care vărsa din gura sperma lui Hans, Adonis imi tinea picioarele cu mâinile lui si Hans încerca sa o futa in cur pe Aniela. Asta se lăsase pe pubisul meu si ii sugea pula de ultimele picături de spermă iubitului meu. Extaz total.
Intr-un sfârșit, totul s-a liniștit si Hans întinde mana către Adonis.
– Hello, eu este Hans…
– Bună ziua, eu sunt Cata. Încântat!
– Drăguț, politețe băiat, frumos lucrat, Aniela avut orgasm puternic, fericita, uite fata ei!
– Mulțumesc, asemeni pot spune despre Ina. Se uita la mine si Adonisul meu spune:
– Te-ai simțit bine iubire?
– Extaz, fericire si dezmăț orgasmic.
Adevărul este că a fost surprinsa un pic de situație, Hans este un bărbat frumușel, are aproape 1,70, parul blond, tuns nemteste scurt, fizic atletic, cu un pic de burtă binișor definita si pectoralii un pic lăsați. Bine, nu se compara cu Adonisul meu, mai ales la scule.
Ne retragem toți către casă, noi urcam sa ne schimbam si sa facem dus si ei rămân jos, isi fac dus la baia de lângă living.
Prin Berlin
Ne îmbrăcăm si noi si iesim un pic in oraș, vizitam câteva locuri interesante din Berlin, câteva muzee si o grămadă de magazine.
Pe seara ne întoarcem rupți de atâta colindat si noi fetele ne punem pe gătit, băieții sunt afara, pregătesc un grătar. Hans insistase sa mănânce mici românești si in drumul către casa, am găsit un magazin cu specific romanesc dar mezelurile fiind produse local.
Pe la 11 seara ne-am retras in camera sa dormim, pentru următoarea zi am plănuit sa vizitam Poarta Brandenburg, Memorialul Holocaustului, Muzeul „Insula”, ne-a luat aproape toată ziua sa vizitam cele 3 muzee de pe „Insula”. Superb, timpul trece repede când ai parte de o atmosfera plăcută si oameni drăguți pe lângă tine.
Cert este ca de a doua zi am observat ca Aniela, încă nu era asa mulțumită.
– Inuta iubire!
– Da Ani?
– Hmmm… Hans si cu mine am vrea sa facem ceva si, hmmm.
– Spune draga mea, nu te rusina acum, ce naibii.
– Mda, Hans si cu mine vrem sa o facem doar cu Adonisul tău, adică, sa facem una din aia cur/pizda si eu vreau sa ti-o ling cumva. M-am conversat toată noaptea cu Hensi al meu si a zis ca i-a plăcut si l-a excitat enorm. -Stai, nu te gândi ca Hensi, ar vrea ceva cu Cata, nici nu se gândește la asta dar, a zis ca i-a plăcut cât de delicat si bine m-a mânuit si eu i-am zis ca ce ar fi sa încercăm un trio cu ei doi si tu sa privești de început.
– Suna interesant, o sa vorbesc cu Raza mea de Luna si vorbim la cină, ce zici?
– Super, ma duc sa ii dau vestea cea buna lui Hensi.
Jocul geloziei
Ma îndrept către camera, dau sa intru si când
deschid ușa, ii ard una in cap la Adonisul meu de am zis ca i-am spart freza.
– Auuuu…
– Doamne iartă-mă, ce faci aici pe jos?
– Făceam niște flotări, încerc sa ma mențin in forma zilele astea cât nu merg la antrenamente.
– Mai mai mai… mai bine intreaba pe Ani, cred ca au ei o camera mica de fitness ceva pe aici.
-Te-am lovit tare?
– Nu, noroc ca m-am retras la timp, ca ma lăsai lat. Rade
– Offf… Adorabilul meu! – Da sa pup sa treacă.
Ma aplec ușor si ma trage jos pe covor, ma strânge in brate si începem sa ne sărutam aprins, din ce in ce mai aprins, imi ridica bluza si imi prinde sânii in mâini, ușor ii masează si se joaca cu ei, încep sa ma aprind. Stau deasupra
lui, sprijinita in mâini pe pieptul lui gol si bazinul imi odihnește pe abdomen, undeva deasupra bazinului. Simt cum iau foc si pasarica incepe sa isi ceara dreptul de a fi iubita si posedata, ma joc ușor cu mișcări înainte si înapoi si in curând ii simt pula in erecției cum impinge in pantalonii scurți din satin care, din cauza mișcărilor s-au lipit de vulva umedă. Din cateva mișcări, isi strecoară pula pe lângă un crac al pantalonilor si o simt fierbinte, undeva pe pulpa interioara.
– Stai sa-i dau jos, ori fi ei scurți si larguti dar, vreau sa o simt toată. – Mai bine stai sa trag o dantela, ca pare mai excitant.
– Nu-i rea ideea!
Sar de pe el, ma duc la geamantanul de călătorie, smulg o pereche de bikini, cu dantela negrii, scot pantalonii, ii trag pe mine, bluza larga zboară cât colo si el deja ma așteaptă cu pantalonii dați jos.
– Hai sa te vad, ma uit la pula lui țeapăn, cum pulsează si imi face o pofta nebună.
– Ce mai aștepți, treci la loc!
Ma asez exact ca înainte si încep același joc, înainte si înapoi, pana simt ca pula se indeasa in dantela de pe vulva. Imi duc o mana la spate si dau materialul intr-o parte, ma joc puțin acum, cum imi place. Ma apropii pana ii simt capul tare al pulii lipindu-se de vulva si ma ridic ușor pana trec de ea, apoi ma dau înapoi, mangaind-o între buzele vulvei. Tremura tot de placere dar si eu simt cum ma trec valuri de căldură, nu-l slăbesc din săruturi si ii permit uneori sa ma sărute pe sâni, de fapt, se ventuzeaza si trage cu buzele de sfârcul, pe rând.
– Te incomodează?
– Nu chiar, este excitant.
– Ai vrea sa-i rupi asa?
– Nu zici rău!
– Hmmm… stai ca am o idee.
Ma ridic de pe el, din geamantan scot o pereche de ciorapi cu chilot, dau jos bikini, trag ciorapii, se rup ei prin anumite locuri, smulg o fustița cu volane din geamantan, o trag pe mine si ma asez cu burta pe pat.
– Ia vino aici!
Sta pe coate si se uita la mine.
– Vrei asa un pic de duritate?
– E un joc interesant!
– Hmmm… si eu sa fiu un fel de violator, sa spunem?
– Surpinde-ma!
Fusta zboară in sus la palma lui pe fund, îndeajuns de tare încât sa ma miște un pic. Se arunca peste mine si ma prinde de gât, imi da
capul intr-o parte si cauta sa ma sărute forțat, încerc sa-l resping, ii simt pula tare cum se împinge in chilot si vulva ma arde, sunt uda toată, senzatia este excitanta.
– Și nu vrei sa cedezi, răutate mica ce ești?
– Nu, te rog nu, te implor!
– Ba chiar acum o sa te pedepsesc pentru momentele alea in care erai in extaz cu Hans!
– Da, mi-a plăcut cu ” Hensi”, pula lui are gust mai bun ca a ta!
– Nu cred!
Ma smulge de pe pat si ma trage in jos, ma. pune in genunchi si imi da cu pula prin fata ochilor.
– Zici ca era mai buna ca asta?
– Da, am supt-o cu placere!
– Ia si suge aici, o sa vezi ca nu se compara putulica aia cu o pula adevărată!
Ma prinde de bărbie, se uita la mine, ii fac cu ochiul ca este in regula si continuam.
– Nu vreau sa o sug!
– Ba o vei suge cu grija, sa nu o zgârii!
Ma apuca de coadă cu o mana, isi potriveste pula la gura mea.
– Deschide si suge!
– Nu, te rog, nu!
Se lasă in jos, ma săruta pe gura si imi da o palma peste tata, nu doare dar este excitant. Ma. las convinsa si fac pe victima.
O apc ușor cu mana, o decalotez si o bag ușor in gura, aproape ca iau foc de excitare.
– Mai cu talent, cu a lui Hensi, te-ai împrietenit imediat, crezi ca mi-a plăcut?
– Pai…
– Pai nimic, o sa o sugi frumos fără sa o musti!
O tine cu mana in fata gurii mele si eu o țin doar ușor mai de vârf.
O sărut asa ca si cand mi-ar fi teama, doar cu buzele, când prinde momentul mi-o indeasa in gura si ce bine a fost, încep sa o înghit ușor.
– Mai apăsat, cu pasiune, sa vad asa cum vedeam ca o sugeai lui Hensi, hai!
Normal ca imi place pula Adonisului meu, dar acum jucam rolul unei scene de gelozie.
Ma fac ca refuz si o impinge din nou in gura mea, o sug din ce in ce mai cu pasiune si la un moment dat, când am crezut ca se abandonează gurii mele, se smulge, ma palmuieste ușor, ma ridica de mâini si ma arunca pe pat cu fata in jos, ridică fusta si aici deja încep sa o iau razna rău, cu o mana ma apasă pe spate aproape de mijloc, cu alta imi
ridica fustița, isi infige un picior între pulpele mele si încearcă sa imi depărteze picioarele, ma opun, nu foarte tare, nici el nu forțează puternic, e un joc din ce mai incitant, isi retrage mâinile si ma apuca de ciorapii chilot, ii rupe cu mâinile si imediat e cu mana pe vulva.
– Aha, zici ca nu-ti place cu mine si ești uda toată!
– De frica!
– Frică? – Stai sa îți ofer plăcere!
Chilotul rupt, imi strânge o jumate de buca si undeva pe pulpa interioara, am crezut ca o sa isi infiga dur madularul in pasarica uda, surpriza a fost mai mare când i-am simțit limba între buci, in timp ce încerca sa imi alinte vulva, m-a ridicat ca pe un fulg de bazin in aer, m-a tras spre el de automat m-am crăcănat si mi-a înfiptă limba direct in vagin prin ruptura materialului, orgasmul m-a lovit imediat dupa
primele câteva limbi.
– Nici sa ma futi nu poți!
– Este doar un scurt preludiu! – Te fut de rup pizda-n tine, mai rau de cât am futut-o pe Ani!
Nu am mai reușit sa ma abțin, mi-am împins bazinul in sus si i-am oferit clitorisul fierbinte, care fusese deja atins de câteva ori de bărbia lui rasa si alunecoasa. M-a prins de mijloc si m-a tras in sus, mi-a reglat picioarele pe umerii lui lati si m-a tras spre el, am ajuns cumva cu capul in jos si pula lui era aproape la nivelul gurii mele, de sus aud vocea mea iubita.
– Acum suge-o!
– Asa?
– Asa, fara comentarii!
N-am. mai apucat sa comentez ceva, ca una din mâinile lui imi impingea capul spre pula si cu cealalta ma tinea de mijloc strâns, capul lui deja
stătea între picioarele mele si limba i se plimba pe vulva, eram in extaz in acea clipa, chiar ca m-a surprins situația asta atat de excitant, ca m-am aruncat direct cu gura-n pula fără sa mai comentez, in tot acest timp, el deja limbuta bine vulva si clitorisul, uneori urca pana la perineu, de ma făcea sa tremur toată, materialul de nylon, care ma strângea pe piele, amplifica toată senzatia, m-a ținut asa vreo 7 minute in care am avut 1 orgasm de l-am strâns de urechi cu pulpele, nu înțeleg de unde avea atâta forță sa ma tina bine, sa nu alunec, sa dea si din fund ușor, sa ma si linga in același timp. La inaltimea mea de 1m 70cm si cele 58kg se descurca excelent si ma manevra fără nici un efort deosebit. După vreo 10 minute, simteam ca sângele „imi vine in cap” cum se spune si ma întoarce ca pe o scândură, ma arunca in pat cu fata in jos, imi crăcăneaza picioarele si o infige in vulva, o simt cum intra puternic si rapid, se
oprește doar cand ii simt pubisul lovindu-se in bucile mele… am murit acolo de placere, am înviat si am murit iar. O nebunie, cred ca a împins de vreo 10 ori si m-am smuls din pula din cauza orgasmului intens si a vaginului care brusc s-a contractat atat de puternic, încât am amestecat plăcerea cu o durere plăcută, tremurau picioarele si el încerca sa ma tina de solduri, m-am tras pana a ieșit si mi-a infipt-o iar. Era o nebunie in momentul acela, ma prefăceam ca vreau sa scap din pula si cand eram gata sa ma imping mai in fata, ma trăgea de solduri înapoi, cred ca vreo 4 sau 5 orgasme la rand m-au lovit la interval de 1 sau 3 minute diferența unul de altul, imi curgea saliva din gura de placere. Mi-a dat in stilul asta vreo 20 de minute apoi, m-a întors pe fata, mi-a ridicat picioarele, le-am pus pe pieptul lui si cu o mana imi rupea restul materialului, zgomotul produs ma incita si mai tare si am început sa ma
ondulez cu miscari verticale peste pula lui in timp ce el impingea si iesea aproape din vaginul flescait de fluidele mele.
– Vrei sa imi dau drumul in tine?
– Nunu, nu vreau… te rog nu!
– Ba da, am vazut eu ca asa ai fi vrut cu Hensi!
N-am mai apucat sa spun nu. La cum ma manevra in momentele alea, am simțit ca ma inunda cu sperma lui exact când orgasmul vaginal m-a lovit, surpriza a fost si nu am înțeles, cum a reușit sa isi strecoare doua degete de la mana care o ținea sub bazinul meu, fix in anus, orgasmul m-a luat prin surpindere si…
– Aaaaaahhhhh asa… Daaaaa asta futut adevărat iubitule! Am țipat ca nebuna.
– Îți place pula mea?
– Daaaa, ii răspund pe un ton încet, atat de bine
ma lovise ultimul orgasm si pula lui încă imi inunda generos vaginul in valuri plăcute si fierbinți, m-a tras de mâini in sus si ne-am ventuza direct, ma strângeam cu ultimele puteri de ceafa lui si ma tinea de sub fund cu o mana si cu cealalta pe dupa omoplați.
– Te iubesc nebuna mea!
– Și eu te iubesc, Adonisul meu brutal!
Am rămas asa câteva minute, cu buzele lipite, cu sânii mei lipiți de sânii lui si cu pula înfiptă in vaginul meu fericit dupa cateva orgasme nimicitor de plăcute, dure si extaziante. Ne-am lăsat ușor in pat si am stat asa in bratele lui, peste el, pana pula a ieșit singura din pizda mea terminată de acest joc delirant de placut.
Intr-un târziu, ne-am ridicat si am făcut un dus amândoi, ne-am schimbat si ne-am așezat in pat.
-Mi-a plăcut enorm!
– Și mie, iubita mea!
– Chiar ai fost gelos pe Hensi?
– Un pic, e prima data când te vad cu un alt bărbat!
– Hmmmm, nu-ti face griji Adonisul meu iubit, tot pe tine te iubesc si te vreau, te vreau non stop. Dacă ar fi dupa mine, as face ceva, sa te aresteze la domiciliu cu mine, te-as fute zi si noapte, te-as iubi, alinta, ti-as sugeo, as adormi cu ea in gura, in pizda, in fundulet si tot asa m-as trezi.
– Sigur?
– Jur pe viata mea!
– Te cred.
– Hai sa dormim puțin ca mai târziu o sa fiu eu geloasa!
– Hmmm, de ce?
– Ce sa vezi, Aniela ar vrea sa facă o nebunie!
– Ce nebunie?
– Pai, ar vrea sa o facă cu tine si cu Hensi, ceva de genul, Hensi sa i-o tragă in fundulet si tu sa i-o dai in pasarica, in același timp si ea vrea sa îmi faceți loc si mie, ca să ma linga la pasa.
– Și tu ce ai zis?
– Ca o sa vorbim si le spunem mai târziu răspunsul! – Ce zici? Eu una cred ca as vrea!
– Sigur, sau doar te gândești?
– Sigur as vrea! – M-ar excita la maxim, mai ales ca ea zice ca vrea sa stau deasupra ei, Hensi sa i-o dea in fundulet tu sa i-o tragi in pizdulice, deci o sa ai acces la tatele mele si la gurița mea.
– Dorinta ta, este porunca pentru mine, zice
Adonisul meu.
– Bine, hai sa ne odihnim puțin si mai pe seara coboram la cină, da?
– Da! Adonisul ma strange in brate la pieptul lui, imi las capul sa se odihnească pe încheietura dintre umăr si corp si adorm fericita, sunt iubita, dorita si alintata. Ma trezesc un pic si simt pielea calda a „zeuțului” sub obrazul meu, doarme dezvelit fără chiloți pe el, de altfel si eu dormisem la fel. Normal ca privind-o cum sta intr-o parte, am simțit nevoia acuta de a o apuca cu mâna, de data asta, am fost atentă la maxim sa nu-l deranjez si sa-l surprind bine. M-am tras usor de pe pieptul lui, m-am lăsat înspre mijlocul, am tras genunchii sub mine si ridicandu-ma, am ajuns in dreptul mijlocului.
Stupul cu miere
„Stupul cu miere” odihnea undeva la 30cm de fata mea, intind usor mana, ma aplec înainte, trec mana peste mijlocul lui si dau sa ma aplec
cu capul sa o sărut puțin așa, doar ca am uitat de tatele mele, care atârnă un picuț in aer, las capul in jos sa ma uit si coada aproape ca imi aluneca si o aud prin liniștea camerei, cum trece pe lângă urechea mea dreapta, „NOROC”, imi zic in gand. Acum trebuie sa ma gândesc cum fac, ori coada, ori tatele cu o mana doar, ma risc, imi țin tatele cu mana libera si ma aplec iar, norocul imi surâde, coada rămâne pe dupa urechea dreapta, avusesem grija sa o prind cu doua elastice, unul la baza parului si unul pe la jumătatea lui si multe fire se agatasera cumva de ureche. Ma apropii, ii simt căldura si o sărut ușor, la naiba, as lua toată bucățica aia care imi oferă atat de multe clipe minunate direct in gura, ajutată de o mana, dar erau ocupate, o mai sărut o dată, ii plimb limba pe preput si pare ca da ceva semne, întorc usor privirea către el sa vad dacă am deranjat somnul posesorului de paloș, doarme încă, e bine.
Continui sa ii mangai cu limba corpul pulii si incet, incepe sa se ridice, inca un pic si ma pot aplecata intr-o parte si o apuc ușurel între buze, as musca-o direct si as cuprinde cât pot din ea in gura, ma abțin cu brio si continui, la fel si ea, da semne ca se ridica si se mărește simțitor, mai întorc încă o data capul către el, încă doarme. O apuc usor si acum deja pot sa încep sa o decalotez bine, imi umezesc buzele bine si imi imping capul cat sa imi pătrundă usor in gura si incep sa o ling cu limba, nu sug încă, dar mărimea falusului este destul de mare si ajunge pana la a imi umple bine gurita umeda, salivez si înghit fără sa sug. Imi place la nebunie ceea ce fac, imi imaginez ca este intr-un vis umed. S-a ridicat bine in sus si ma retrag puțin sa o privesc, nu mai rezist dorinței de a o înghiți, deschid usor buzele umede si o las sa alunece, fac asta de câteva ori, in timp ce simt ca pizdulicea si burtica mea, isi cer drepturile de a
fi satisfăcute, e fierbinte acolo jos, atat de fierbinte, încât ma doare, ma doare placut sa o am in mine. Ma opresc, am impresia un moment ca se mișcă, imi place ideea asta, totuși ma gândesc cum sa fac sa trec peste el sa nu simtă. O apuc din nou între buzele mele umede si ma imping iar peste ea, e o placere sa simt cum fiecare centimetru posibil alunecă usor in gura mea si o simt calda, fierbinte si tare. Fac câteva pistonase si vreau sa vad dacă încă doarme. Îmi retrag capul si rămâne asa in aer, dau sa ma întorc si el este cu capul ridicat si se uita la mine. Șoptește usor:
– Chiar asta visam, ca nu vei ierta momentul acesta si îți va fi pofta sa profiți de mine in somn.
– Placut mod de a te trezi, nu?!
– Oh da, e superb.
– Și nu crezi ca… hmmm, e ceva pe aici in
flacari?
– Cum sa nu simt, eliberezi un parfum care ma atrage instant, continua liniștită, pot privi!
– Mi-ai citit gândurile!
– Un singur lucru, de fapt doua! – Da tatele alea superbe sa la smotocesc! – Ah, sunt 3, da si gura aici, ca termin cu tatele si vreau sa îți pap si buzele alea futacioase!
Nu a trebuit sa repete a doua oara, mi-am dat imediat genunchiul drept peste el, nici n-a trebuit sa o asez la gaura, doar m-am reglat un pic din bazin si a alunecat usor in vulva uda si fierbinte.
M-a tras puternic inspre el si m-a sărutat ud.
– Îți faci un obicei, de care te vei dezvata greu, zice Adonisul.
– Eeeee… nu-ti place?
– Ba da, dar când o sa plec la examene sau la școală, ce o sa faci?
– O sa-mi comand o pula, exact ca asta!
– Hmmm… Pana atunci, sa ne bucuram de clipe superbe.
Și ma ridica un pic de bazin, ma trage înspre el, lipește gura de a mea si apoi ma tine cu amândouă mâinile si incepe sa pompeze rapid in mine, am explodat dupa cateva minute. A trebuit sa ma dau in fata peste el ca nu mai puteam de plăcerea pistonase si imi era sa nu leșin. Am revenit, a întrat singură, știa deja la fix poziția de întrare si m-a pistonase iar, de data asta a durat un pic mai mult si nu am mai ieșit dar, m-am apasat pe pubisul lui si am dat înainte si inapoi.
– Gata… ca trebuie sa coboram… ma ridic si fug la dus.
– Si eu?
Ii răspund din dus:
– O futi bine pe Aniela pana lesina, zice ca vrea sa ii dai tot laptele in ea…
– Na, sa vezi ca joc rolul ” vânzătorului de lapte” pe la uși! Rade copios. – O sa imi golească sticla si raman fără marfă pana ajung si la căsuța ta!
Rad sub dus de imaginația lui. Ma frec bine, vine si el la dus, când intra, nu pot sa nu remarc puletele in erectie.
– Hai ca o spal eu, ii zic. Dau cu dusul un pic si ii ard o sugeala rapidă.
– Maaa, ai zis ca doar o speli.
– Eeee… si asta nu-i spălat?
– Un fel!
– Bine, hai duseaza-te si te așteptăm jos!
Scufița Roșie și Iepurele
Ma șterg bine, imi găsesc o fustita scurta, cu volănașe si niște flori de culoare roz aprins, o trag peste mijloc fără chiloti, o bustiera si cobor in living. Hens stătea pe canapea in fata tv-ului si Aniela pe un fotoliu, o remarc pe Aniela întâi si observ ca avea o rochiță aproape ca a mea, diferența doar culoarea si faptul ca ii lipsea partea acea de pânză ce mie imi acoperea sanii, la ea, sanii erau afara. Arata fix ca o nemțoiaca din filmele pornografice. Hans, surpriza, o salopeta, exact ca a lui Cata, ma pufnește un pic rasul si ma uit la ei, se uita la mine.
– Pai, chiar l-am trimis pe Hensi sa se echipeze ca Adonisul tau, ca mi-a plăcut enorm faza din luminis.
– Ja, mărime bun la salopet Hens place, frumos făcut acolo la soare. – Convins Adonisul tau sa joaca?
– Abia așteaptă!
– Oioioioilariooooo, canta Hens si radem toți trei copios. – Asta este switzerland cântec da, merge.
– Am si pentru Adonisul tau un costum, sper sa se potrivească, Aniela scoate dintr-o punga un costum de iepure pentru adulți, chiar ca ma pufnește râsul.
– Ești nebuna!
– Mi-a placut asta când am fost zilele trecute, înainte sa veniți, i-l voiam pentru Hensi dar, na!
-Hai ca îl duc sus, sper sa i se potrivească, sa vina intr-un mod anume?
– Sa topaie, ideea este ca eu sa-l salvez, de vânătorul care este Hensi si tu sa faci pe scutita roșie, Hensi o sa-l „împuște” si eu îl ajut pe rănit, Hensi o sa stea puțin si ma găsește calare peste el, o sa ma rupă pe la spate, totul e pregătit.
-Bine! Fug repede pe scări, al meu tocmai iesea
din dus, cu prosopul in jurul mijlocului.
Ii explic scena, i-l ajut un pic cu costumul, un pic măricel, are o gaura in fata, destul de mare sa scoată pula, se așează puțin si eu fug înapoi pe scări. Ma asez pe unul din scaunele de la masa din bucătărie si ma pregătesc de show.
Îmi venea sa rad, cum arata cu capul de iepure când a întrat, ma reped la frigider, il deschid si in compartimentul cu legume, dau de un morcov. I-l arunc, il prinde si il infige in gura capului de iepure. Radem toți 4.
Topaie usor prin spatele Tv-ului, Hensi se ascunde dupa canapea si întâi apare o pana, apoi o palarie de vânător verde si vârful unei cozi de matura, scurtează în stânga si dreapta cu coada pusa la ochi, pe post de pușcă, il ia la țintă si face „PAC”, al meu o ia la fuga, Hensi încearcă din nou ” PAC” si iepuroi cade undeva lângă scările ce duc spre dormitor. De pe fotoliu
se ridica Aniela si se uita in jur. Îmi vine sa rad cu pofta, dar toți actorii sunt serioși. Adonis se zbate lângă scări, Hensi se face ca se uita cu un binoclu sa vadă iepurele, Aniela imita un fel de căutat prin iarbă, calcă usor in stanga si in dreapta. „Iepuroiul„ se mai zbate un pic si se da pe spate, cu genunchii flexati si mainile la fel flexate, ziceai ca-i iepure adevărat. Aniela ajunge la el, se ajuta unul pe altul si se trag in mijlocul camerei imense. Aniela se preface ca are grija de el, pune morcovul victimei lângă si săruta capul de iepure. Ma abțin bine de tot sa nu rad, scena este comica bine. La un moment dat, Aniela începe sa îl mângâie pe burtă, isi baga mana in gaură si scoate pula afara, se uita la ea, se uita in stanga si in dreapta, isi duce mâinile la obraji, a supărare si îngrijorare si zice:
– Of iepuraș rănit ce esti tu, dar ce pula mare ai.
Din capul de iepure, vocea Adonisului, înfundata
se aude:
– Trebuie sa ma faci bine ca ma doare de la alicele vânătorului.
– Aaaa… si unde te doare? Continua Ani.
– Aici, si cu lăbuța dreaptă indică pula, pe care Ani o scosese și stătea într-o parte.
– O vai, e rănită rău!
Stau pe scaun și pufnesc un pic în ras, Aniela se uita răutăcioasă la mine:
– Scufițo, vezi-ți de fragi și mure!
Tac, dar Hensi mai are puțin și se prapadeste de râs. Aniela se apleacă peste burta „iepurelui„ și începe sa miște, nu se vede ce face, doar se aude din când în când:
– Uite, începe sa își revină, mai trebuie un pic!
Din capul de iepure se aude:
– Da, e mai bine.
– Mmmm, are gust de căpșune, cred ca mi-a crescut temperatura de cât ți-am făcut respirație artificială.
Nu mai pot, sunt gata sa rad iar, Hensi se uita la mine și eu la el, ne facem semn sa nu râdem.
– Sa îmi pun termometrul sa văd dacă am temperatură, se urca pe iepure, își potrivește pula sub rochiță și se lasă ușor. – Oh, ce termometru mare și gros!
Începe sa se ridice și sa coboare cu pula în ea bine de tot, nu vad exact, dar îmi dau seama după fata ei din ce în ce mai roșie că, un orgasm se apropie, curând începe sa țipe ritmic, când ajungea pe burtă iepurelui icnea puternic și după încă vreo 10 sau 15 urcări și coborari, trage un țipăt puternic.
Apare Hensi de după canapea, în timpul asta Ani își revenea din orgasmul care tocmai o lovise,
își duce o mana la spate sub rochiță și văd că scoate ușor un dop anal, destul de mare și-l împinge înapoi.
– Ce făceam la iepure meu vânăt?! Prins la tine, ca învie iepure! Se lasă in genunchi, ii ridică rochița, deschide slitul la salopetă, trage pe o parte pălăria de vânător, scoate pula si se protapeste la curul Aniei. Nu stă mult si ii smulge dopul din cur.
– Ce avem aici? Capcana! Din buzunar scoate sticla cu uleiul acela special si ii da între buci, acum vad bine, in unele momente, Iepurele își ridică burta și pula intra între picioarele Aniei.
Hensi isi aranjează cateva detalii si Aniela nu se mai mișcă deloc, Hensi o penetrează încet în anus, iepurele se oprește câteva secunde din mișcări, Aniela tipa puternic, îl apuca pe Hensi de salopeta și trage spre ea…
– Daaaaavânătorule, Daaaaaaaaaaa…
JAAAAAAAAA, te-am prins în capcană!
După cum se incovoiae, îmi dau seama ca un alt orgasm a lovit-o, nu știu dacă anal sau vaginal, cert este ca are o fata transfigurata de plăcere.
Hensi se mișcă încet și pătrunde tot mai adânc în curuletul ei, face câteva mișcări și Aniela țipă iar.
– Capcana asta e gata sa… si nu mai zice nimic, ca tremura toată. – „Oh Gott, ich habe einen großartigen analen Orgasmus”, nu am inteles bine, decât „analen si orgasmus”, față lui Hensi se luminează fericită, se oprește puțin sa ii dea timp Aniei sa își revină si începe iar. Iepurele se mișcă încet de tot, îl vad cum se ridica și coboară, în timp ce Aniela sta nemișcata și Hensi baga din ce în ce mai amplu în curuletul ei, de undeva, apare si morcovul in gura capului de iepure si asa cum privesc eu de pe scaun, ai impresia că-l mănâncă. Îmi vine sa
rad, dar vad cu câtă seriozitate tratează situația Hensi și Ani. Se începe iar mișcarea Aniei care oscilează între Iepure și Vânător. Își mai revine puțin si se uita la mine.
– Scufițo, ce faci tu iînppădure Ai ieșit sa culegi fragi și mure? – Dar te uiți tot după pule?
Intru rapid în rol și ma apropii de ei în pași salvarea, ma mai aplec ca și când as culege câte ceva de pe jos, îmi dau seama ca toată scena asta sexual comica, m-a excitat bine, că atunci când ma aplec, simt ca vulva îmi este răcorit de aer și udă rău, nu mă așteptam.
– Chiar și limbi la pasarică primesc de la o fată frumușică, încercam să găsesc rima perfectă.
– Dă-te aici, scufiță dragă, o limbă chiar acum vine, să îți facă pizda largă asează-te lângă mine, continua Ania.
Hensi tace și pompează în curuletul Aniei care
continuă…
– Aaaaaaaahhhh, îmi vine sa strănut, cred că-i de la futuuuuuuuuuuuuut, ce bine-i vânătoruleee! Trage fermoarul de la costumul de iepure și își înfige palmele cu unghiile direct pe pieptul Adonisului transpirat.
Se lasă peste el cu sânii, doar curul ii este ridicat, de mâinile lui Hensi. Ma așez cu curul la Aniela și o imbii sa înceapă treaba, cum își revine, ii simt nasul ca îmi lovește perineul ușor și limba ii scapă instant în vulva fleșcăită de atâta excitare și mai ales așteptare, înfige puternic în vagin și buza de jos mângâie clitorisul, cred ca a dat de vreo 9 sau 10 ori și am amețit de la orgasm, ma aplec un pic și mă uit la capul de iepure, ma excită puternic chestia asta, o sa o încerc și eu cu Adonis, acasă. Ania ma linge bine în vagin și cu un deget ma masează ușor, observ după câteva minute ca
degetul nu era al ei ci al iepurelui, scos prin una din cazurile de la lăbuțele mâinilor și masa de zor pe clitoris. Încă unul vine, ce se întâmplă în spatele meu, nu îmi dau seama, cert este ca la un moment dat, Ania se oprește din lins și țipă.
– „Gott, das este ein göttlicher vaginaler Orgasmus! ”
Pricep bine e de la Iepure. Urmat la câteva minutele de Hensi care, strâns puternic de anusul Aniei, nu mai rezista și își da drumul în ea, Iepurele se oprește, cât Hensi este cazut efectiv peste curul Aniei, care rămâne cu limba înfiptă în vaginul meu câteva zeci de secunde.
-Mmmm… Mmmmm… Mmmmmm… miaaam miaaam miaaaam, se aude din spatele meu vocea gătuită si înfundată a Aniei. -Hai și tu iepure, nu mai pot, hai cu mine. Iepurele își ridica brusc bazinul, îmi abandonează clitorisul și o apuca cu lăbuțele pe Ania, care ma
abandonează și ea și ma împinge de pe iepure și începe sa danseze pe el în contra timp, când i-a lovit orgasmul pe amândoi, Ania a sărit în sus, cred ca i-a dat pana în uter de a sparto bine ca asta a leșinat după ce a revenit înapoi pe bazinul iepurelui, s-a lăsat fleașcă pe el. Acum ii vedeam pe toți 3, sincer, ma bucurasem și la acel orgasm, ca a fost mai mult pentru dorința ei de a ma limbui, în timp ce ei doi o futeau în cele doua găuri. Hensi era dat pe spate, transpirat tot, curgeau apele pe el de ziceai că l-a pus cineva la sapă pe 40 de grade afară, Ania leșinata peste iepure și Iepurele, nemișcat.
Când își revine, Ania se uita la Iepurele nemișcat și zice…
– Offf iepure, nu te-am salvat, mi-ai luat temperatura pana am leșinat și vânătorul din capcana a scăpat!
– Ce bine, ca am luat trofeu, cap la iepure, a
meu, zice Hensi victorios. Futui bine la domnișoară roșcată și vazut fund la scufița fermecata. – Acum fugit amandoi, rămas singur cu Iepuroi!
Ania se da de pe Iepure și îl ajuta sa scoată capul, apare și Adonisul meu cu o fata transpirata, parul ud și zice cu voce stinsa:
– Sincer, îmi e sete rău, asa cum sunt leșinat, va pup și am plecat.
Toată lumea rade cu poftă. Ne așezăm fiecare pe unde are loc, Adonis sta pe covor, ii sta bine cu costumul, zici ca e un Bugs Bunny mai musculos și cu pielea atarnand pe la burta, costumul este fleașcă și de la transpirația lui, dar mai ales în zona pulii, acolo mustește de la Ania care se pișase pe ea cred. Pana la urma discuția s-a terminat și am urcat în camera cu Adonis. Am închis ușa și m-am aruncat pe el, să-l sărut, a răspuns instant.
– Îmi era dor de gura asta, Ania e amatoare!. – Oh da iubitule, fugi și spală-ți puțin puțulica și ramai în costumul ăsta că vreau și eu să am parte de o verificare cu termometrul!
– Trebuie să-și revină!
– Imediat îl aduc la viață, ai să vezi.
După 5 minute iese și direct pe pula mă agăț cu gura, o smotocesc un pic între buze, o sug ușor și după nici un minut, e gata de testare, vreau să mă întorc cu curul la el și nu ma lasă, ma aruncă pe pat cu fata în sus, ridică rochița, pune mâna, observă că sunt fleașcă și o bagă direct.
Urlu sa ma audă casa și doua cartiere.
– Da… ce temperapulaaaaa… și orgasmul m-a lovit ca un ciomag în uter, un ciomag plăcut și iubit, Iepurele meu cu capul lui Adonis, ma comporta bine în pizda umflata de atâtea limbi date de Aniela. Cred ca m-a babardit așa vreo
25 de minute fără oprire, nici nu îmi aduc aminte câte orgasme sau succedat, simțeam doar creierul cum se inunda de endorfine, ma scăldat într-o mare laptopul și caldă de plăcere.
Într-un târziu, l-am simțit ca vine, m-am smuls din pulă si cu sânii strânși peste rochița, l-am îmbătat în genunchi sa ma stropească toată, în timp ce cu cealaltă mana i-o frecam de zor.
– Oh domnule Iepure, ce ejaculare puternică aveți.
– Am și motive iubita mea Scufiță, ai vrut fragi și mure și ai găsit pule, adică pulă!
Se trântește pe covor lângă mine și terminam scena în săruturi lungi.
Intram la duș l, ne spălăm bine și ne băgăm în pat. Un gând îmi da târcoale, mâine este ultima zi din vacanta in Germania. Am sa-l las sa se odihneasca deși nu cred ca o sa ma slăbească o
sa vreau el ceva. Ma uit la ceasul de la mana lui si arata 11 si douăzeci, pffff târziu rău, dar si distracția a fost pe măsură. Adorm strânsă de bratele lui, cu mana mea dreapta ii țin pula flasca si cad in lumea viselor.
Ultima zi
Ma trezesc dimineața singura in pat, rupta încă de seara trecută, ma spăl pe ochi, pe dinți, imi aranjez parul, trag o fustița fără chilotei si o bustiera si cobor la ceai si cafea in living. E doar Aniela.
– Băieții au ieșit un pic prin oraș, te iubesc Ino.
– Si eu păpușă roșcată!
-Hensi n-a dormit toată noaptea, am vorbit de scena noastră, abia pe la 3, am adormit amândoi. – A zis ca vrea sa-l surprinda placut pe iubitul tău, drept recompensa, ca si-a jucat rolul perfect.
Ne-am luat amândouă câte o cafea de la
esspresor si am ieșit in curtea din spatele casei.
Am mai vorbit de una si de alta si pe la vreo 2 dupa amiaza, vin băieții.
Cadourile lui Hans
Eram prin living cu Aniela si sporovaiam, când intra ăștia cu vreo 3 sacoșe pline ochi.
Hens le pune pe masa in living si incepe sa scoata din ele, pantaloni, bluze, cutii de tot felul.
– Am fost la magazine si cumpărat la Iepure, cadou. Hens este cel mai fericit, Aniela iubește mult la mine si eu la ea, ați facut viata noastra monoton sa fie vesel. – Pentru asta Hens, face cate cadouri la voi, semn de iubire de la mine.
– Hensi… ce naibii, avem de toate in țară, ii zic un pic jenata. Si el si Aniela știau bine ca nu duc lipsa de absolut nimic.
– Poți sa aveți ce vrea, nu e de la Hensi! – Tu primește cadou!
– Doamne, nebun mai ești, noi am venit sa ne
distram si tare mult ne-am distrat, jur, au fost zile superbe.
– Si la noi, Hens o trage pe Aniela lângă el si o săruta apasat, asta ii ia mana si o pune pe țațele ei rotunjoare.
– Ina, nu acceptam nici un refuz!
– Adonisul meu, ce ti-a facut Hens? Îl vad cât de jenat este de situatie.
– Ce sa zic, orice am zis nu, Hens nici nu mai întreba, m-a lăsat la o zona unde am mâncat Bokwurst si am băut puțin Bok, la insistentele lui Hensi, apoi m-am trezit cu el si pungile.
– Hahaha da da, Bockwurst bun?
– Excelent dar nu imi mai trebuie cârnați jumatate de an. Hensi rade cu poftă.
– Asa deci, aici e telefon pentru iepure, scoate un T28 nou in cutie. Telefon pentru domn iepure.
– Aici, telefon la doamna Scufița, roșu frumos, mic. Scoate un 8210 din altă punga.
– Ceas pentru el, ca face înot asa a înțeles Hensi. Sa cad pe jos si nu alta, când Hensi scoate dintr-o punga o cutie cu sigla Rolex, o deschide si înăuntru alta cutie de culoare verde, o deschide si pe aceea, scoate din ea un ceas cu cadran verde, ma uit mai bine, imi vine sa-l bat pe Hans. Tinea in mana un „Submariner” ediție limitata.
-Hans, ești cumva nebun?
– Hans, nu-i nebun, Hans e fericit, fericire, nu se cumpără la bani! -Banii vine, se duce, vine altii bani, români cumpăra mașini multe, Hensi câștigă de doua ori bani dat aici pe o masina. – Plătit casa in 2 an cu afacere de la mașinii. – Tu tace, vine rand si la tine.
Ii aseaza ceasul la mana lui Adonis, asta e
verde ca ceasul, semn ca asa nu ii place, i-l cunosc bine deja, ma întreb cum o sa reacționeze la surpriza de acasă. Cred ca grav, va trebui să-l pregătesc cumva.
– Asa, continua Hans, acuma stai ca mai am ceva la Iepure, ceva mai multe. Scoate din alta punga un costum de iepure identic cu cel din camera de sus. – Asta e pentru voi doi sa joaca acasă, ca Hensi auzit de jos, facut fericita pe tine si pe Aniela si pe mine, jucat frumos, iubesc la băiatul Iepure
– Pentru iubita mea Ina, dulce fata Scufiță, aici telefon frumos, da telefon are nevoie de fata noua daca este supărat sau vesela sa pune fata nou. Scoate vreo 10 fete de telefon de toate culorile. – Si aici, costum de scufița roșie.
M-am simțit puțin cumpărată dar apoi, m-am gândit cum se va simți Adonisul meu când îl voi pune in fata unui fapt împlinit, ce imi va spune,
cum va reacționa, cum se va mai uita la mine? Se va schimba in comportamentul lui, o sa regret alegerea făcută?
Pentru moment, am. lasat grijile deoparte si ne-am distrat pe seama costumelor. Adonis insista sa ia costumul folosit de el si Aniela mai ca a facut o criza, ca sa-l îmbrace cu costumul pe Hensi, ca ii place lui Hans, cum mirosea in interior costumul. Bine, asta mai mult la insistentele Aniei, ca ea era înnebunită. Spre seara ne-am pregătit sa facem bagajele si Hans, mai apare si cu niște parfumuri, scoase din cutii si puse in niște hârtii de ziar.
– Fara cutie, nu plateste vama la Romania!
Gânduri negre
Stam pana târziu in noapte si gândurile negre imi revin. Ce o sa fac acasă?
Dacă era după mine, l-as fi sechestrat non stop, mai era si Isa… si nu uit ce mi-a zis, sa nu-i tai aripile când va dori sa zboare. Offf…
Observa ca sunt îngândurată.
– Persefona mea iubita, ce te apasă?
– Nimic deosebit, ma gândeam cât de frumoase au fost zilele astea si ca s-au terminat. – Totuși, aș vrea să imi promiți ca orice se va întâmpla când ajungem acasa, nu te vei supăra si nu ma vei parasi, as fi distrusa fără tine si nici pe Isa.
– E de rău, de ma faci sa promit asa ceva? -Si nu, n-am sa va părăsesc si nu am de ce sa fiu supărat cumva pe voi, sincer, nu ai de ce te teme, a fost o vacanță minunată si distractiva, cel puțin, fazele cu Aniela si aceea de la fereastră, chiar au fost superbe. – Bine, mai puțin faza cu Iepurele, au fost momente când aproape ca m-a pufnit rasul in costumul ala si momente când am zis ca mor de căldură.
Adonisul meu zâmbește.
Întoarcerea
Ne-am hotărât sa fim cuminți, inclusiv pe avioane. A doua zi ne-au dus amandoi la aeroport in Berlin de dimineață, pe la 6 seara eram in București, Isa ne aștepta nerăbdătoare la ieșirea de la poarta de debarcare.
– Hei… frumoșii meiiiiiiii ce bine va stă!
– Sarut mana Isa.
– Da sa te pup chiparosul meu iubit, pentru moment aveai impresia ca sunt mama si băiatul meu își reintalneste iubita.
– Ce faci dragostea mea bruneta, zice Isa.
– Bine frumusețea mea blonda si sexoasa, ii răspund, ne apropiem, ne pupam pe guri, ma strange in brate si la ureche imi zice incet:
– Totul este gata, fresh, excelent, perfect!
– Îmi era frică, ii răspund la fel de susotit.
– N-ai de ce, ai să vezi, totul va fi bine, promit, ii dau bătaie dacă o ia razna, jur.
– Mergem frumoasele mele Afrodita si Persefona?
– Mergem Adonisul nostru, răspundem in cor si oamenii din jurul nostru se uita mirați.
Ajungem la Constanța pe la 9 si ceva. Isa se îndreaptă către cartierul lui Cata dar, când sa ajungem la stația de taxiuri, in loc sa oprească, merge înainte, virează pe câteva străduțe, e concentrată.
– Nu ma lăsați acasa?
– Mai avem o chestie de facut si apoi te lăsăm, zice Isa si se uita la mine, nicidecum in oglinda retrovizoare.
Cata se uita la mine si ii evit privirea.
– Am greșit cu ceva?
– Nu fi prostuț, n-ai greșit cu nimic.
-Hmm, Isa, ești cumva geloasa ca am fost in vacanta cu Ina?
– Un pic da, zice Isa fără sa isi ia ochii de la drum.
– Hmmm, ma gândeam eu, sa ști ca i-am zis si Anielei, ca pe voi doua va iubesc la fel de mult.
– Bine, zice Isa forțat, sa nu se dea de gol.
Apartamentul
Ajungem in cartierul nou, Isa trage lângă trotuar.
– Gata, toată lumea jos, mergem intr-o vizita la niște prieteni.
– Prieteni, vizita? Pai, doar ce suntem de pe drum.
– E urgent, zice Isa. O las sa preia fraiele, e mult mai curajoasa ca mine, întotdeauna a fost si uite asa l-a facut om pe Petruș, curajul si banii ei l-au propulsat in lumea afacerilor. Cam asa si
la mine, Alin ar fi fost azi, încă un mic patron de butic. Imi alung gândul.
– Hai hai repede, lăsăm bagajele in mașina si hai. Isa intra in scara, tropaim pe trepte, la etajul 2. Isa bate in usa de doua ori, apasa clanță si ne împinge înăuntru pe amândoi, închide usa si toanele se aud coborând pe trepte in viteza.
– Ce naiba… Cata da sa deschidă ușa, e închisă automat si se deschide doar cu cheia. – Usa asta este închisă, ce gluma sinistra face Isa, spune Cata.
– Iubitule, vrei sa intram un pic. Îmi iau inima in dinți, il prind de bratele si îl împing in living. -Vino sa stai jos si sa îți explic ceva.
– Nu înțeleg, ce se întâmplă?
– Stai jos, te rog, îți explic.
– Bine, sper ca nu ma sechestrati aici, nu?!
– Nu!
– Bine. Se calmează puțin si se aseaza pe unul din scaune. – Te ascult.
– Iubitul meu, viata alături de tine, m-a facut sa înțeleg din nou cât de mult înseamnă sa fi iubit, dorit si respectat, părerea sa îți fie ascultata si intr-o relație, sa fie doi. Viata mea cu Alin, oricum era redusa doar la salut si la bilanturile anuale sau lunare, in rest, el cu viata lui si eu cu a mea, de dragul fiului nostru, nu ne-am despărțit si legal, dar in curand va trebui sa ii spunem si lui adevărul, plus ca observa deja ca Alin, nu mai pe acasa nu mai sta sau vine foarte rar.
– Înțeleg dar, ce are de a face asta cu ce se intampla acum?
– Uite, eu cu Isa, ne-am sfătuit si am zis asa. Si acum ori niciodată, trebuie sa ii spun, hai. inca un pic, curaj si nu ma parasi ca mor aici.
– Noi doua ti-am luat un apartament! – Bine, mai mult eu.
– Poftim? – Stai puțin ca nu am inteles bine ceea ce ai spus! – Ina, tu imi spui mie ca mi-ai luat un apartament, împreună cu Isa, adică acest apartament?
– Da, asa ceva.
– Adică, este un mod de a reține, de a îmi limita viața la ceea ce doriți voi?
– Nu, uite, poți face ce vrei tu, viata ta este viata ta si cum sa îți spun. Toți avem nevoie de o mana de ajutor. -Noi, adică eu si Isa, am zis sa te ajutam pe tine. – Ai văzut, Petruș ti-a promis ca îți plătește facultatea dacă iei cu peste 8,50 oriunde dai tu, ai luat la doua, e mort de fericire, Isa ti-a luat o mașină, e fericita alături de tine, fericirea asta pe care o vedem in ochii tai, ne face sa ne aducem aminte cat de greu ne-a fost
noua si vremurile de azi, oricum sunt ciudate.
– Pot sa ma mai gândesc? Zice Adonisul, are lacrimi in ochi si este dezamăgit, este prima data cand nu vad in ochii lui acel foc, acum arata ca o gramada de cărbuni stinsa si gri.
E prima data cand ochii lui arata altfel, vad doar durere, cred ca mândria lui de a realiza ceva in viata, tocmai a fost călcată in picioare. Simt nevoia acuta sa îl strâng in brate, sa-l iubesc, sa îl alint, sa fac orice, doar sa-i vad zâmbetul si sa ii simt caldura. Te rog… te rog din suflet, acceptă, zi ceva…
– Hmm, pot sa merg acasă?
– Ești acasă
– Acasă, la ai mei, la mine!
– Ești acasa la tine si ai tai pot veni oricând sa te viziteze, este casa ta si atat. Eu si Isa o sa venim când vrei tu si de fiecare data te vom
suna, chiar dacă am avea memorie acuta de iubirea ta.
– Ma vezi ca pe o persoana slaba, un suflet ce are nevoie de alinare si un acoperiș?
– Nici intr-un moment, nu m-am gândit la asta, nici sa îți tai aripile, nici sa te controlez sau sa îți impun ceva anume. – Ma doare sa te vad asa, știu ca te-am surprins si nu placut. – Vino sa te iubesc, hai in bratele mele.
– Pot sa stau aici, trebuie sa ma gandesc bine. – Da-mi răgaz aceasta noapte, îți voi da răspunsul meu de dimineață. -Vrei sa faci asta pentru mine?
– Da.
– Vei lăsa si usa deschisă?
– Da, merg chiar acum sa o deschid!
Noaptea de pe vârful cuțitului
Inima imi este mica, mai mica decât a unui purice, il las liniștit, are capul in palme si se
gândește. Plec in una din camere si ma intind in pat, încerc sa adorm, privesc tavanul alb si număr zilele frumoase, refac scene privind in gol si redand toate momentele trecutului. Toate momentele frumoase si cele mai putin frumoase.
Vibrează mobilul, un sms de la Isa: ” Cum e iubire, trebuie sa vin? „
Răspund cu degetele tremurand: ” Nu, nu încă, e undeva pe un vârf de cuțit, se gandeste”.
E o liniște care ma doare, îmi e dor de mâinile lui și este pentru prima data când suntem atât de aproape și totuși departe. Pieptul ma apasă tare și abia ca pot respira, încerc sa adorm. Închid ochii dar imi apar tot felul de scenarii negre, încerc iar, la fel. „Ma vad singură, dimineață. Patul din camera alăturată este gol, ma arunc in lacrimi pe cearceaful mototolit, strâns cumva in mijloc. Haine sunt așezate
frumos pe scaunul de lângă pat. Vreau sa le ating si totul se năruit, ca un castel de cărți, simt durere in suflet, incep sa alerg prin casa asta pe care nu o recunosc, il chem si cuvintele imi rămân in gât, încerc sa strig si n-am aer, totul in jur se destramă încet, ca o carte ale cărei pagini arse sunt luate de vânt si purtate in văzutul fără sfarsit „. „ As vrea sa ma trezesc si nu pot, sunt incantata de pat, o forta ma tine si nu ma pot mișcă, simt cum sufletul ma părăsește, încet ma ridic si ma vad, chircita cu genunchii la piept si bratele peste ei si imaginea lui lângă mine, cum se dimineață încet intr-un nor de fum, intind mana sa-l mai simt o data, o singura data, il ating dar totul se transforma într-o grămadă de nisip ce sa pierde printre degetele mele. Cobor încet in ființă mea si ma lipesc, ma contopesc cu trupul meu, asa cum sta ghemuit si un val cald vine de undeva, nu vad, nu vad nimic simt caldura cum creste in intensitate si
imi acopera trupul, simt de parca ar fi ultimele momente si stomacul, un ghem mare ce apasa puternic, caldura ma învăluie si creste in intensitate, incep sa transpir si vreau sa respir, aerul parca fuge de mine si caldura, este acum aproape de insuportabilitate”. Încerc sa ma dezmorțesc si incep sa simt, caldura este reala si simțurile se trezesc la realitate. CALDURA ESTE REALA. Si salteaua de la spatele meu este un pic înclinată, parca stau sa cad din pat, as vrea sa întind mana si sa ma tin de ceva. Întâi, am simtit respirația calda, in ceafa mea, apoi bratul lui s-a așternut peste bratul meu si sa mulat pana pe mana mea. Încet, trupul s-a contopit cu al meu si respirația de pe ceafa s-a apropiat si atunci am simtit nasul lui in păr, buzele s-au lipit de ceafa mea transpirată, un sărut a urmat si buzele s-au imprimat acolo, au rămas asa. Imi este frica sa ma mișc, nu știu daca este vis sau realitate, dacă este aici sau
doar imaginația mea, visul meu, care imi joaca feste, imi e teamă.
– Ești aici? Întreb cu toată ființa, încet, de teamă sa nu destramă acest vis. Imi e teama de răspunsul pe care l-as primi, sau de tăcerea ce se va așterne. Aștept si așteptarea asta face ca ghemul sa urce in gatul uscat, vreau sa imi umezesc buzele, la fel de uscate. Răspunsul nu mai vine, era doar imaginația mea.
– Sunt aici. . . . . .
Si sunetele prind formele literelor rostite si iarna se pierde sub puterea razelor de soare, triburi purtate de aerul ce vibrează ușor, le simt cu toată ființa, cum trec prin mine si le absorb cu creierul. Îmi e frica sa ma întorc, imi este frica sa pun mana pe bratul ce sta pe umărul meu. DACA VISUL ASTA ATAT DE REAL, ESTE DOAR UN VIS?
Si atunci, mana ce sta pe umărul meu, ma trage
înapoi, imi e teama sa deschid ochii si Aștept, poate ma întorc doar eu, in visul meu, caldura de pe ceafa se pierde încet si respirația se îndepărtează. Ma las trasa in acest vis si ajung pe spate, cu fata in sus si o alta emanatie calorica se apropie de fata mea, calda, apoi mai fierbinte si picuri calzi imi cad pe obraji, ploua, o ploaie caldă, imi uda buzele si încerc sa îmi potolesc setea si sa unezesc buzele mele uscate, trec limba ușor peste buze si simt sărat.
Deschid ușor ochii, ” Te implor sa nu fi doar un vis, te implor”, visul se destramă si incep sa ii disting fizionomia deasupra mea, in lumina ce se strecoara timida prin fereastra, deschid mai mult ochii si buzele imi sunt fermecate si umezit pe alocuri, o noua picătură calda imi cade peste obraz, ridic încet o mana si cu palma ii caut obrazul, ” Oh, te rog sa nu fi un vis, te rog”.
– Nu sunt un vis… imi răspunde vocea si
cuvintele zboara frumos rânduit si o noua picătură din ploaia calda imi ajunge pe buze, scot ușor limba si o sorb cu putere, este sărată si călduță.
Vreau sa spun ceva si gatul inca imi este uscat si imi e teama sa glasuiesc, încerc, o ultima încercare.
– Iubeste-ma si strange-ma in brate… atat pot scoate. Caldura se apropie mai mult si vreau sa imi ridic capul, nu pot, totul este atat de greu si ma simt lipita de pat. Buzele mele se umezesc încet si o noua picătură din ploaia calda imi atinge obrazul, se prelinge ușor si se usucă acolo, pielea se imprima si pare ca fiecare nerv o simte. Caldura imi apasa buzele din ce in ce mai puternic, dau drumul genunchilor si încerc sa ma intind, mana rămasă libera o ridic in căutarea unui obraz si atunci, palma mi-a fost încălzită de obrazul lui umed, privesc in
întuneric si este aici, ma tine in brate si buzele-i sunt lipite de ale mele si lacrimi ii curg din ochii lui negrii, mangai obrazul fierbinte si continui pana la ceafa in sus si atunci am tras cu putere, o putere titanica, sa simt buzele acelea umede cum se strivesc de buzele mele uscate si se lipesc pe vecie. „ESTE AICI, ESTE, ESTE REAL, PALPABIL! „ Este singurul gând in aceasta clipa, as vrea sa fie o eternitate. Ma smulg o secunda din stransoarea buzelor si vreau sa fiu sigura ca nu este un alt vis.
– Ești aici?
– Da iubita mea, sunt aici. Si buzele se lipesc din nou si fericirea apare in pieptul meu, ca o pasare Phoenix ce se ridica timid din cenușă.
– Te iubesc! – Te ador!
– Eu, te iubesc mai mult, o sa vorbim mai multe mâine. Acum încearcă sa dormi.
– Nu pot, încă cred ca ești un vis, ești un vis?
– Un vis frumos, ce isi așterne încet lacrimi pe obrajii și buzele tale.
– Imi e frica sa nu le strivesc.
– Pe cine sa strivește?
– Pe ele, pe… lacrimi.
– Atunci, le poți opri.
Si ma ridic si ii sărut ochii, sta o clipă asa si apoi ne-am iubit. Ca prima data ne-am iubit, ca doi iubiți ce se revăd dupa secole de despărțire.
( File din jurnalul Inei, caietul cu coperți groase, învelit în piele, pe care sta scris cu litere aurite „Viata și fericirea sunt trecatoare”, așezat frumos pe raftul bibliotecii din living)



















