Stau în Iași, în cartierul Universității.
Am 40 de ani și s mereu excitat.
Am nevastă frumușică… dar de care m-am cam săturat.
Și acum un an moare o tanti care avea un apartament în bloc la mine.
Și apartamentul ei îmi rămîne mie.
Și nevasta mea zice hai s-o închiriem. Că are două nepoate de la țară. studente aici la Iași.
Și, ta-daaam, într-o zi o găsesc în sufragerie cu două fete.
Fete de 20 de ani.
Din comuna D., cam rurale… dar frumoaseee, mamă-mamă!!!
Irinel și Catrinel. Studente la Medicină.
Erau verișoare între ele, cică.
Ambele blonduțe, ambele subțirele, ambele scunde, poate 1m65.
Subțirele, chestie rară în invazia asta de fete grase. Cu sîni cam mici, și corpuri ca de fete de 14 ani… dar whatever.
Ce să zic, cînd nevasta îmi zice că ele urmau să stea în apartament, pula mi s-a făcut beton. Așa, bum.
Mai ales că ambele începuseră să mi arunce niște priviri… din alea.
Bine, acum nici eu nu s un prostan să cred orice manifestare a unor puștoaice.
Că multe își bat joc de bărbați.
Dar totuși nu am burtă și nasol nu-s deloc.
Boon, asta era prin martie.
Apoi se face mai.
Cald, cald, și eu excitat-excitat.
Timpul trece și cele două țărăncuțe (ce nu arătau deloc a țărăncuțe) erau foarte amabile cu mine. Îmi zîmbeau nonstop, și cînd soția nu era, mișcau din fund.
Apoi într-o dimineață mă duc eu la ele în apartament să le repar un robinet.
Nevasta, plecată în delegație.
Robinetul din bucătărie era. O garnitură.
Catrinel făcea duș și termin treaba și Irinel zice dacă nu rămîn la o cafea.
Hmm, mă gîndesc. What the fuck?
Irinel era într-o rochiță albă scurtă, cu picioarele goale. Cu părul ei auriu strîns în coc.
Jos, pe covor, picioare goale de fată de 20 ani, cu gleznă subțire. În zi caldă de mai.
Am zis da. Deși mă luase cu amețeli. Ea îmi dă o cafea și se mișcă prin living, dînd din fund. Ciudat mișcarea aia de femeie la corpul ei de elevă.
Stau eu în living cu cafeaua și țigara, și fac conversație cu Irinel.
De la picioarele alea goale, pula mi se făcuse beton-beton, și de acum se vedea urît de tot. Și ochii fetei mai lunecau acolo… Dar nu-mi păsa.
Apoi deodată, zbam, apare Catrinel. Doar în halat, și probabil goală dedesubt.
Aoleuuu…
Aducand cu ea miros de gel de duș.
Eu simt că dau în bîlbîială.
Catrinel îmi zice politicoasă ”bună dimineața domnule profesor” și se pune pe canapea dinaintea mea, picior peste picior, cu halatul mult ridicat, pînă la fund. Sigur nu are chiloței.
Apoi Catrinel a început să mi spună de universitate, dar ce, eu puteam să ascult?
Doar mă holbam la cele patru picioare goale, cu tălpi mici, cy gambe subțiri și catifelate, cu călcîie mici și rotunde, cu degete de picior de fată. Uaaah.
Apoi Irinel aduce lichior Angelli și bem toti trei.
E ora 9 dimineața.
Iar eu nu am mai variat de 22 de zile.
Fetele se uită la mine, și eu la ele. Toti cam luați de alcool.
Apoi Catrinel povestește de nu știu ce actriță care a zis că e lesbiană, apoi zîmbind, o ia pe arătură și calmă mă întreabă ”domnule profesor, ce părere aveti de fetele lesbiene?”.
Mișcând spre mine din degetele de la picior. Ca un semn?
Mă ia un frison și zic că e libertate sexuală.
Apoi ea zice încet – ”domnule profesor, trebuie să facem o confesiune… că nu mai putem… uite, eu cu Irinel ne iubim sexual, dar iubim și bărbații… și de trei luni suntem curioase dacă v ar place ca două fete să se sărute dinaintea dumneavoastră… ăăă, sunteți un bărbat foarte simpatic…”.
Pulsul meu crește la 110 și penisul la 18 centimetri, în chiloți.
Asud și rîd nervos și le spun că s însurat. Apoi le întreb pe puștoaice că de ce fac glume din alea cu mine. Că nu e frumos.
Fetele chicotesc și zic că nu e nicio gluma și că la mine există o nevastă nu e problemă. Și că ele chiar ar vrea ca eu să fac ”pozne” cu ele. Și că ele știu că orice domn de 40 de ani ar vrea o fată de 20. Și că nu o să mă pîrască la nevastă. Și că ele, fetele din Generația Z, sunt foarte precoce sexual.
Eu înghit saliva și cred că visez. Dar nu, nu visez, ele sunt acolo, pe canapea, chicotind și arătîndu mi darnice cracii lor frumoși. Apoi le zic ”drăguțelor, dar eu pot fi tatăl vostru, știți asta?”.
Catrinel se uită la mine, așa, zice că da, știe, dar eu arăt de 30 de ani și ele sunt majore.
Mda, fata avea dreptate.
Deci, de ce nu?
Apoi eu o întreb ce anume ar vrea să facem.
Catrinel zice că se ocupă ele de ”regie”. Oricum, zice ”vrem ceva ca n Brazzers”. Io-te domnule, copilele de la țară se uită la futaiuri Brazzers?
Pfff, asta da revoluție sexuală.
Apoi Catrinel cea blonduță trece la ”treabă” – fără să mai chicotească, aruncă halatul de pe ea și rămîne goală pușcă în sufragerie, pe canapea, dinaintea mea.
Pulsul meu o ia razna și mă uit la ea: e slabă, cu un corp ca de fată de 14 ani, dar excitantă, cu sîni mici și sexul total epilat, și cu labii foarte groase, ca de milfă, dar roz-rozulii.
Apoi o văd că se pune pe canapea și se crăcește și începe să și alinte lindicul cu două degete. Nu mai chicotește și face asta, fără jenă. Gemînd.
Apoi – printre icnete – mă intreabă dacă mă deranjează că o fată se mîngîie așa la pizdă dinaintea mea.
Gem, ud de sudoare, și îi zic că nu, ba chiar îmi place.
Apoi în timp ce Catrinel și-o freacă așa, Irinel vine lîngă mine, mă pupă pe gură și îmi șoptește că acum ea o s-o ”pupe acolo” pe colega ei. Și eu apoi să mă duc la Catrinel să i-a dau ”sus”.
Că ”e visul lor”.
Oooof, Brazzers-Brazzers…
Apoi și ea zvîrle rochia de pe ea (dedesubt era fără chiloți) și rămăne goală. Față de Catrinel , la pîntec are un păr tuns scurt, auriu. Tot slăbuță.
O văd cum oftează și apoi cum se pune în genunchi lîngă Catrinel, îi mîngîie picioarele cu degetele, apoi cealaltă își ridică picioarele complet, cu coapsele îndoite pe stomac, apoi Irinel își bagă fața în sexul expus și, ținînd coapsele Roxanei cu palmele, imediat începe să leorpăie cu drag vaginul ăla cu labii groase. Cu ochii spre mine.
Fără să vreau strig ”Ce faci fato???”.
Valuri de sudoare curg pe mine cînd văd asta pe viu, în camera cu soare de mai.
Catrinel stă deci crăcită la maximum și icnește și își răsucește tălpile de plăcere, în timp ce Irinel îi suge cu drag labiile și lindicul. Plescăie de parcă mănîncă piersici zemoase.
Catrinel, alintată de gura lui Irinel, geme continuu, și aruncă niște priviri disperate, ba la propriul sex unde celalaltă mozolește, ba la mine, să vadă dacă mă uit.
Icnește și dă din fund și o aud cum face ”văleu, văleu, văleu…”.
Eu mă uit, tîmpit, aprope să leșin. Aud zgomotele casnice al e blocului, pe geam vine miros de mîncare de la vecini, dar da, sunt în cameră cu două fete goale pușcă, din care una dă limbi la vaginul celeilalte.
Sufragerie e inundată de mirosurile sexuale ce vin de la cele două corpuri goale de fată. Deodorant și secreții.
Irinel apoi ridică gura de la pizda celeilalte și mi zice gîfîit – ”Dom profesor, acum să mergeti în baie, s-o spălați și să i dați muie lui Catrinel, că acușica îi vine…”.
Aoleu. Aoleeeu.
Am senzatia că visez.
Dar mirosul celor două corpuri goale de fată îmi spune că e pe bune.
Am dat de două fetișcane din Generatia Z, furajate de la 10 ani cu Brazzers.
Ezit, și mă gîndesc cu spaimă și milă la nevastă mea.
Oare se cade să… ?
Dar glandele mele pline țipă că vor golite.
Iute, mă duc în baie, scap de pantaloni si chiloti, mi-o spăl bine cu gelul de mîini Ciel, pus acolo de saraca nevastă mea și revin doar în bluza mea polo și cu penisul ca un drug arcuit în sufrageria plină de gemete de fată.
Catrinel cea linsă la sex stă acum cu gura larga căscată, limba scoasă și cu ochii rugători spre mine. Că vrea penisul în guriță.
Eu ezit. Mă duc lîngă ea, și o întreb dacă chiar mă lasă să i fac asta.
Irinel, dintre picioarele ei, răspunde pentru ea, că da, vrea și îi place ”în amigdale”.
Eu mor.
Capul ei blond e la inaltimea bună, fix la nivelul unui abdomen de bărbat și mă lipesc de ea, și o iau de părul ciufulit, și îi bag în gura căscată penisul.
Complet, pînă la coaie. Prima oară cu penisul băgat total în gura unei femei. Femeie care acum e o fetișcană de 20 de ani.
Cum nici curva de Nicoleta de la serviciu nu face.
”Hoaaaaaaaa…”
Sufrageria răsună de strigătul meu.
Mă mișc acum și mă iubesc cu gura fetei goale așa cum aș face cu un vagin.
Fleoșc fleoșc face pula mea prin gura și saliva ei, care i curge pe bărbie și sîni.
De jos Irinel se uită fix la noi, sugînd labiile umflate.
Plescăitul gurii ei se amestecă cu plescăitul gurii lui Catrinel .
Deși i o dau în gît Catrinel nu zice nici pîs, doar scîncește ușor, aprobativ.
Plăcerea de a mi cufunda mădularul în gura aia mică e enormă.
Apoi deodată, Catrinel de la atîta lins, ajunge la orgasm. Deodată fata uită de pula mea, apoi începe să dea ritmic din fund, pam-pam-pam, dă capul pe spate și orgasmează tare, cu un chirăit ciudat, cu gambele zvîcnind în spasmele ei de femeie.
”Hoah, hoah, hoah…” Se zguduie pînă în tălpi.
De jos Irinel mă îndeamnă, excitatî – ”Dom profesor, acum, acum,dați=vă drumul, peste ea, dați-i iaurtul, haideți, pe țîțe, că așa îi place… ah, aaah…”.
Auzi, iaurtul!!! Vreau să amîn, dar nu mai pot, e prea mult pentru dimineața aia, eu între cele dou fufițe goale, oaaah, îmi apuc penisul și îmi dau labă, fap-fap-fap, și simt acele de foc ale ejaculării, contracțiile vin, strig ca un animal ”Catrineeeeeel…” și mă eliberez de spermă peste sînii mici ai lui Catrinel, scuipînd fetișcana cu țîșniturile multe de spermă adunată în 22 de zile.
Golită, Catrinel coboară picioarele, și rămîne așa stoarsă, apoi deschide ochii și mi zîmbește. Apoi își vede sînii plini de lichidul meu seminal. Șiroaie groase, vîscoase, care i se preling încet pe piele… Chicotește.
”Pfoaaai, vaaai, dom profesooor, dar ce mult ați dat afară…”.
Gîfîim toți trei.
Apoi Irinel vine lîngă ea și amabilă, începe să maseze sînii lui Catrinel cu palmele, cu sperma mea, cum faci cu crema de soare.
Mă privește moale și mi explică, în extazu de mică putană – ”Dom profesor… Uite, proteină pură de bărbat… nu trebuie risipită… zeama asta ce a ieșit din dumneavoastră face pielea catifelată…”
Mirosul de spermă se amestecă cu deodorantele lor.
Apoi Irinel mă pupă cu gura ce i miroase a sperma mea, și zice încet – ”Acum sper că se facă iar mare și tare că vreau musai să mă futeți… că scena voastră mi-a da foc….” Apoi cele două iar se sărută moale pe gură.
Priveliștea celeor două fete goale și mirosul meu de spermă mă fac să reintru iar în erecție mare de tot.
Irinel vede apoi penisul redevenit semeț. Arcuit spre tavan.
Face ochii mari, ”Uau, iar e mare banana? La patruzeci de ani?”
Da fetițo, moșul e iar erect.
Imediat se pune în coate și genunchi pe mochetă, cu fundul în sus.
Cu ochii la mine, începe să rotească fundul.
”Vai ce excitată sunt… Hai dom profesor, acum vreau s-o vîrîți în savarina mea, adîîînc, adîîînc…”
Văleu, dar nu am Durex!
Dar ea e o fetișcană de 20 de ani dornică de penetrare și îi văd bucile perfecte și nu mi mai pasă.
Cu capul ei blond întors spre mine, fătuca dă din fund și scîncește.
”Uaaah, vreau pulăăă… Vreau pulăăă…”.
Mică și dezaxată.
După 5 minute, în genunchi la spatele ei, o pompez pe Irinel fără condom, cu mătărănga mea de bărbat de 40 de ani, uitînd că poate fi fiica mea.
Estimp, Catrinel îi alintă un sîn și lindicul, cu degetele.
O bag și o scot, și o bag și o scot, și sulanul meu plescăie în scoica ei de fată de 20 de ani, scoică din care secrețiile foliculinei ies afară, și îmi plimb palmele pe spinarea ei goală și slabă și fierbinte și îi văd jos tălpile mici și gem ca un animal. Împreună cu scheunăturile ei de femelă ce copulează.
Irinel e deja excitată de ce văzuse mai înainte și nu trebuie s-o pompez mult. După căteva mișcări de pulă în savarina ei, fata chirăie spasmodic și are orgasm, cutremurată de spasme.
”Uaaah Doamneee, Uaaah Doamneee, Uaaah Doamneee, Uaaah Doamneee, Uaaah Doamneee….”
Se zguduie și gata.
După care, care pe burtă, stoarsă. Apoi își revine și zice că vrea și ea să mă sugă, și mă împinge pe canapea și în genunchi lîngă mine imediat îmi ia pula la mozolit, cu mare poftă.
Oaaah ce bine e să stai cu pula în sus și o fetișcană de 20 de ani să ți mestece penisul, iar eu să i mîngîi piciaorele ei catifelate de blondă.
Apoi deodată, surpriza emisiunii, suna telefonul!!
Catrinel mi-l aduce.
Aoleeeu. E nevastă mea, din Cluj.
Deși nu trebuie, eu răspund, fac fetelor un semn pe mutește să nu facă zgomote, apoi am cu ea un dialog ciudat familial, despre facturi si serviciu, dar eu stînd gol pe canapea, gol și cu penisul în sus, dar lins și mozolit de o fata frumușică de 20 de ani ghemuită goalî lîngă ,ime…
Irinel pare excitată de a suge pula unui domn ce vorbește cu soția la telefon.
Anca, soția mea tot zice ceva acolo, dar eu, răpus de plăcerile date de gura aia mică și nerușinată, nu prea aud.
Fetele, cinstite, nu fac zgomot, deși pe tot timpul dialogului Irinel mi-a mozolit glandul cu salivă multă și plescăieli. În timp ce Catrinel pufnește încercînd să nu rîdă. Sunete ăe care sper că soția nu le aude.
Gata, soția a închis și apoi mă decid să ejaculez iar… o iau pe Irinel de ciuful ei blond și mă arcuiesc în gura ei ce suge si suge… și icnesc…. și ridic din șolduri… și strig ”Irineeeel…” și, în timp ce îi țin în mînă degetele de la piciorul mic și fin, penisul meu scuipă pentru a doua oară sperma multă, în contracțiile alea dulci. O parte în gurița ei, o parte afară. Sub ochii excitați ai lui Catrinel , care se joacă nonstop cu mîna la lindic.
Excitată, Irinel continuă să mozolească penisul, pînă la ultima picătură de ”iaurt”, apoi scuipă drăguț totul pe pîntecul meu. Ca si Catrinel, e mirată.
”Vaaai, ce mult ați variaaat…”
Apoi Irinel și Catrinel ling cu drag a doua tură de sperma de pe coapsele mele. Sărutîndu-se moale, așa, cu schimb de salivă și spermă.
Ca pe Hustler, fetișcanele asudate ling și gustă și adulmecă zeama mea cleioasă.
Mă privesc curioase și mă întreabă dacă mi a plăcut.
Eu zic că da și mut de uluire și epuizare, le mîngîi picioarele fierbinți.
Ca toți bărbații după ejaculare, cad imediat în depresie și spaimă. Și realizez ce am făcut în ora aia. În apartamentul îngrijit de soția mea.
Tot ce vreau e să fug de acolo. Deja remușcări cumplite mă săgeată în suflet.
Doamne de ce am făcut asta????? Ce va urma???
*******
Autor lucius.ro@gmail.com
Sublim!! As vrea sa admir curuletele celor doua fete fara ca ele sa stie!! Iar cand ar observa, sa le ling pe rand in pizdulici!!