Laura, final

Eu sunt Laura si pina la 40 de ani nu am avut decat un gand…sa ma fut cat mai mult,cat mai profund,cat mai lung si cat mai placut cu omul pe care il iubesc.Am refuzat sa mai dorm in alta camera, am refuzat sa mai dorm fara el,niciodata nu l-am inselat cu gandul sau cu fapta si niciodata nu m-am indoit de loialitatea si dragostea lui.Si atunci o sa va intrebati ce mai pot spune,daca mai este ceva de spus,sau sa fac,daca mai este ceva de facut.L-am intilnit saptamina trecuta pe Mircea.Nu m-am mai gindit niciodata la el si nici nu l-am mai intilnit.

Veneam de la clinica unde este internat Mihai si credeam ca ma pot linisti intr-un fel.Pina acum o saptamina aveam paturile lipite si nimic nu m-ar fi facut sa il parasesc,nici macar pentru un minut.Locuiam in acelasi apartament,amenajat special pentru noi,in clinica pe care abia o deschisesem cu un an inainte.Noi doi,adica Mihai si cu mine eram proprietarii mai multor clinici,farmacii,firme de IT si Inginerie din Tara.Eram bogati…!Si…ce folos!?Cind l-am intilnit pe Mircea,de fapt el m-a oprit pentru ca eu eram asa de adincita in ganduri incat nu vedeam pe nimeni…s-a asezat in fata mea si m-am ciocnit de el…am ridcat privirea si pentru moment nu l-am recunoscut..radea…

– Laura…esti neschimbata…!!!!…am scuturat din cap si am zimbait incercind sa-mi revin…

– Stapina timpului…sunt eu Mircea…!…Cat esti de frumoasa…!! Nu te-ai schimbat de loc…!!L-am privit lung si mi-am dat seama ca de fapt ma schimbasem si eu…era acelasi,cu parul carunt la timple,dar numai un pic,cum ii sta bine unui barbat la varsta lui sa fie mai interesant,la fel de suplu…la fel de echilibrat dar totusi altfel…poate ca parea mai slab decat era normal sa fie…era trist si se vedea pe dedesubtul pojghitei de bucurie cu care ma intimpinase.O tristete care lasase urme…cutele de la coltul gurii,ridurile de la coltul ochilor,fruntea nu mai era la fel si….. mergind pe linga mine mi-am dat seama ca si mersul i se schimbase…parea sovaitor,trunchiat…nu stiu…!Tristetea si cicatrícea care traversa obrazul sting ca o linie albiciaosa,abia vizibila de la craniu si pina in varful barbiei… I-am multumit in gand ca nu m-a imbratisat…nu eram de loc in masura sa raspund la fel….
– Bem o cafea impreuna!?..Acum imi pot permite…a raspuns intrebarii mele mute si ridicarii sprincenelor…

– Am avut un accident acum citeva luni si abia pot spune ca am terminat convalescenta…ce zici ??…
Am acceptat…fara prea mare placere si cind eram pe terminate a sunat telefonul…Dorin!.. directorul clinicii de la care plecasem…cu vesti proaste…
– Mircea…sunt obligata sa plec…aici ai cartea mea de vizita…cind esti dispus suna-ma…!
In salonul casei lui Dorin…impreuna cu Cecilia,cu un pahar de vin negru,rece ,in mana…il ascultam cum imi explica…vocea lui venea de departe n-avea forta sa patrunda pina la mine si abia stringerea de mana a Ceciliei m-a readus la realitate…

– El nu mai este al tau,niciodata nu va mai fi…el este acum al lui Dumnezeu,lumea lui nu se mai poate intersecta cu lumea ta.Tu ,in schimb, trebuie sa te aduni,sa treci peste asta si sa-ti traiesti viata fara el.Nimeni nu a putut sa intoarca dementa (daca este sa raspund cinsit,cred ca nici Dumnezeu nu poate),mai ales ca la el este combinata cu un Alzheimer foarte abrubt.Esti inca tanara si nu poti sa renunti,nu este in firea ta,niciodata nu ai facut decat ce a fost corect si cinstit in primul rand pentru tine.Pleaca,du-te si plimba-te,poti sa uiti,ai toate mijloacele necesare si mai eles un atu foarte important…esti cea mai puternica fiinta pe care am intilnit-o.Si am plecat…

Zi insorita de vara tarizie,banca era asezata linga o tufa de lamiita,undeva intre Louvre si Place de la Concorde,ati ghicit,in Gladinile Tuileries.
Visam cu ochii deschisi,cerul s-a intunecat,am simtit ca o boare mana ce imi mangiia genunchiul urcind catre coapse,picioarele care asteptau mana sa ajunga la sold…asteptam continuarea tremurind , cu pizda care incepuse sa lacrimeze,excitatia urca in mine ca un val…retrasa din aleea principala,aproape ca nu se distingea…incalecasem amindoi banca fata in fata …bluzita,ca o frunza abia daca permitea titelor sa se ascunda…pantalonii scurti de pe mine incepusera sa se ude…m-am tras intre picioarele lui si i-am atins pula ca o bara de otel intre noi,cind o scosese din pantaloni ??…am belit-o de doua ori…m-a tras la el de ceafa transpirata de dorinta sa ma sarute…sarutul lui a fost ca o ventuza fierbinte pe buzele mele si am gemut de placere in timp ce mana nu inceta sa ii “lucreze” pula…cealalta mana desfacea fermoarul si descoperea inceputul fantei…am coborait pantalonii cu chilotei cu tot si m-am intors cu curul la el intinzindu-ma pe banca…am luat-o in brate,cu picioarele drepte si cu curul ridicat catre pula lui…palmele arzinde,pe sub bluzita mi-au cuprins sanii si am simtit arsura ,ca un tarus care ma patrunde…

– Sa nu tipi…lasa-te…
Miscarile lui Mihai erau dure,sacadate,adinci…ma perfora de nu mai stiam de mine si abia am gasit ritmul cu care sa ii raspund…gemeam amindoi,eram excitati si infometati…

Am deschis ochii si mi-am dat seama ca sunt tot singura,in lumina soarelui de septembrie,cu mana sub fusta infipta inconstient in pizda mea care lacrima abundent…am privit agitata in jur si am rasuflat usurata…eram singura…
Si am revenit inainte de Craciun…Dorin si Cecilia,prieteni dragi,imi pregatisera tot.De la aeroport am mers la clinica…in aceesi stare de prostratie profunda Mihai,cufundat in lumea lui,privea ,fara sa vada parcul de vis a vis.Ca intotdeaun,imbracat elegant,curat cu parul complet alb,m-a privit ca pe o ginganie inainte de a se aseza in fotoliu.Nici un fel de reactie pe fata lui!!!Am inchis usor usa locuintei si am multumit in gand prietenilor pentru gentiletea de a ma fi lasât singura linga cel care reprezentase intregul meu univers.

Acasa am deschis plicul pe care Mihai il lasase prietenului meu Dorin cu rugamintea sa imi parvina dupa 6 luni.Am citit cu ochii in lacrimi jumatatea de pagina…
“”Iubito,citind aceste randuri eu nu voi mai fi linga tine.Trebuie sa stii ca eu nu sunt tatal tau.Cind m-am castorit cu mama ta,pe care am iubit-o la fel de mult cum te iubesc pe tine,ea era deja gravida.Cine este tatal tau biologic nu am aflat niciodata…nu am intrebat-o niciodata…a fost singura conditie pe care Sanda mi-a pus-o inainte de casatorie.Eu nu pot avea copii,sunt steril.Tu insa ai obligatia morala fata de mine sa iti cresti copiii.Esti inca tanara…te rog…!!!
De foarte departe,al tau Mihai!!!””

Ne-am casatorit in anul urmator,primavara si Mircea a fost entuziasmat cind i-am dat vestea ca sunt gravida.
Acum,la 61 de ani imi astept copiii,pe Mihai si Mihaela.Vrem sa mergem impreuna la cimitir sa punem flori la mormantul tatalui meu, Mihai.