Mă cheamă Oana, și-s o femeie obișnuită de 35 ani, măritată și mămică. Colega mea de birou se numește Genoveva și este o femei obișnuită de 35 ani, măritată și mămică. Amândouă avem cam un metru șaptezeci, femei drăguțe… dar nu cine știe ce.
În primăvara aia noi două am început să vorbim chestii intime, confesiuni sexuale.
Apoi Genoveva a devenit foarte nerușinată. Roșie ca focul, mi-a zis că de cinci luni are un amant, un tip de 25 ani, pe care nu-l iubește, dar de care e obsedată pentru că are o erecție ”veșnică”, și ejaculează foarte greu… și de aia a reușit pentru prima oară să facă… sex anal.
Și că visa asta de ani de zile și că soțul ei nu voia.
Eu am pufnit și i-am zis că e grețos pentru unii bărbați. Dar dacă îi place, foarte bine.
Apoi Genoveva mi-a zis că noaptea visează că Dani (iubitul ei ilicit) i-o bagă în fund dinaintea unei altei femei. Care se uită și o alintă cu mâna la clitoris. Până la orgasm. Orgasm cu penis în fund și clitoris masturbat de o altă femeie.
Și Genoveva s-a uitat la mine așa, de parcă ar fi zis din ochi ”Nu ai vrea tu să fii acea femeie?”.
Colega mea o luase oare razna?
Un timp nu am mai acceptat așa dialoguri cu ea.
Dar ceea ce îmi spusese ea îmi băgase un spin în inimă… și uneori mi-o imaginam goală și sodomizată. Și era ciudat, că știam că e foarte bisericoasă. Cum adică, seara te închini și apoi iei pula în fund?
Sexualitatea colegei mele mă intoxica, pe zi ce trecea.
Apoi a venit aprilie și natura explodase.
Apoi a venit și mai și eu și Genoveva trecusem la rochiile de vară, ș sandale.
Vântul de vară îmi sufla printre picioare, ca o răsuflare de bărbat și mă gândeam incontinuu la ce face colega mea cu acel mascul. Mă scotea din minti gândul că ea, mămica soțioară, odată la 4 zile merge acasă la acel mascul, se pune în patru labe cu fundul în sus și lasă pe acel hăndrălău să-i vâre în șezut marele lui mădular.
Marea plăcere a bărbaților și act sexual așa urât de femei.
O lăsam să mi povestească, că îmi zicea că se ușurează dacă mi povestește toate alea, că are mari remușcări după ce o face așa.
Nu știam ce să ma cred… și sexualitatea ei mă otrăvea tot mai tare.
Seara – după ce soțul adormea – mă masturbam, atingându-mi și anusul, cea ce nu mai făcusem niciodată. Și un gând bezmetic tot mă împingea – să-i spun”da, vin la voi să vă ajut cu prezența mea că și eu vreau să văd pe viu o femeie sodomizată”.
Dimineața însă, la birou, când o vedeam mi se făcea iar greață. Greață cu excitare sexuală grea, ce combinație patologică era în mine !!
Apoi pe final de mai m-am dus la Genoveva într-o dimineață. Să-i duc un material de rochie. Îmi spusese că soțul și fetița sunt la munte, zece zile.
A deschis, și era doar într-un tricou mai lung.
Automat m-am întrebat dacă are chiloți pe ea.
Apoi în sufragerie am avut un șoc: pe canapea stătea un individ solid, nu prea înalt, cu moacă de arab și barbă deasă. Era frumos dar vulgar.
Era Dani… amantul colegei mele. În viteză am remarcat că la pântec ginșii omului erau ridicați în sus de o erecție are de tot. Doamne, Genoveva copulează cu acest animal? Pe ăsta îl lasă să i-o dea în fund?? M-am zbârlit toată.
Genoveva a făcut prezentările… și vulgarul m-a privit lubric și a mormăit ceva. Privind fix la picioarele mele cu unghii ojate roz.
Stânjenită am zis că nu pot rămâne, dar Genoveva m-a luat de mână și mi a zis încet și parcă cu subânțeles ”Oana… te rog rămâi cu noi…”.
Imediat, prin tot corpul m-a trecut ceva, așa, ca o apă caldă și am simțit cum din vagin mi se preling secreții sexuale. Nu mai pățisem asta. Deși ceva în mine striga că trebuie să fug de acolo… m-am așezat pe fotoliu. Genoveva (așezată pe canapea lângă acel mascul) a început să vorbească… dar nu prea auzeam despre ce. Dani vulgarul se holba la gambele mele goale continuu. Și umflătura pulsândă de la pântec i se mărise.
Apoi, continând să vorbească colega mea, deodată, și-a pus palma ei mică fix la pântecul mârlanului cel frumos, fix pe boalfa aia. Dani a incit, și a săltat din fund. Dar tot cu ochii la picioarele mele.
Genoveva a zis apoi, cu voce răgușită și ochi tulburi:
-Oana te deranjează că îi fac așa? Apropo, Dani stie de dialogurile noastre.
Simțeam că mă sufoc de rușine, dar și ceva ca o excitație. Parcă aerul din sufragerie mă ardea. Între picioare ceva începuse să-mi zvâcnească.
Am scos un sunet, nu mai știu dacă de negare sau aprobare.
Dar am rămas acolo, uitându-mă la ei.
Și dimineața a devenit un film porno, iar Genoveva actrița principală.
-Și acum vreau să vezi și tu ce are Dani aici.
Uitându-se fix la mine colega mea i-a dat jos ginșii și a dezvelit un penis mare și cafeniu și Dani a icnit, tot cu ochii la mine. Și mi-am dat seama că cei doi simt plăceri foarte mari că făceau asta dinaintea unei femei. Devenisem Femeia din visurile lor porno.
Afară se auzea vuietul verii cu vrăbii… și eu mă holbam la colega mea de birou care se juca cu degetele ei fine pe pulanul acelui individ respingător cu moacă de arăboi. Mâna ei fină, albă și cu verighetă maritală, alinta pulanul vânos, lung și gros. Dinaintea mea.
Genoveva apoi a vorbit.
-Oana, tu vezi ce fac eu acum? De ce nu pleci? De ce te uiți?
Știu că gâfâiam.
-Daaa… Văd… Văd…
Apoi Genoveva s-a aplecat și a început să pupe mădularul mârlanului, care a început să mârâie de plăcere. Tot cu ochii la mine. Simțeam că mor: dinaintea mea colega mea cea bisericoasă săruta un mădular erect. Pupa și lingea, plescăind.
Cu gura pe pulanul cel mare, Genoveva apoi a ridicat un picior, arătându-mi o vulvă umflată, bine epilată. La care a dus o mână, începând să și frământe clitorisul.
Sub ochii mei.
Apoi a sărit în picioare, a lepădat tricoul și goală, Genoveva s-a pus în genunchi lăngă canapea, cu fundul în sus, oferit. Buci mari de femeie măritata, dar talia o avea încă fină. Și-a culcat capul pe brațe… mereu cu ochii la mine. Suspina.
Dani și el a scăpat de haine, după care a venit la spatele ei… și-a apucat în mână sulanul… apoi… încet… a potrivit glandul mare la anusul Genovevei… apoi… sub ochii mei… încet… încet… și-a împins mădularul în șezutul colegei mele…. cam jumătate… apoi s-a retras… apoi iar a intrat acolo, cam două treimi… după care a început o mișcare de du-te vino în fundul ei. Cu mâinile o ținea de șolduri și o penetra în fund. Am simțit că leșin. De-abia respiram. Dar nu plecam. Ci mă uitam. Neputând să pricep cum poate primi acolo așa mădular mare.
Icnetele colegei mele au răsunat în sufragerie. Sodomizată, Genoveva se uita parcă disperată la mine.
-Oanaaa… te rog… mângâie-mă acoloooo… mângâie-mă acoloooo… mângâie-mă acoloooo…
Mă implora, cu penisul ăla cafeniu în fund.
Ca drogată, m-am ridicat, m-am lăsat lângă ei… și atentă am dus o mână la vaginul colegei mele, și am împins un deget între petalele umflate și fierbinți. Nu-mi venea să cred: eu femeie, mângâiam sexul unei femei. Nu știu dacă făceam ce trebuie… dar știu că a scos niște strigăte mici și tălpile i s-au încordat și Genoveva a început să se cutremure spasmodic. Îi venise orgasmul.
Imediat și masculul din șezutul ei s-a arcuit și a scos un țipăt și am apucat să văd zeama albă cum izbucnește din anusul colegei mele, în care mârlanul cel frumos se ușura cumplit. Sperma curgea pe coapsele ei albe… ”creampie”… și am simțit că nu mai pot și am sărit în picioare și mi-am apucat poșeta și am tulit-o din apartament, lăsându i pe nebuni să icnească fără mine.
Știu că apoi am stat o oră pe o bancă în parc, cu inima zvâcnind, încercând să mă conving că visasem.