Am crescut intr-un orasel mic din sudul tarii, genul de loc in care nu se intampla vreodata ceva notabil, unde cunosti aproape pe toata lumea si unde plictiseala este inevitabila. Tocmai de aia stiam ca nu o sa stau acolo toata viata si mi-am luat zborul odata cu intrarea la ASE.
Desi nu eram o tocilara, in sensul clasic al cuvantului, eram foarte buna la matematica, examenul nu mi s-a parut greu si oricum si mi s-a parut singura optiune viabila sa plec de acolo, cu sacul plin de vise marete si planuri care mai de care. Acasa oricum nu ma tinea nimic, nu aveam nicio relatie stabila asa ca priveam cu mult entuziasm spre viitor.
Dar, ca de obicei, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. La camin efectiv nu am putut sa gasesc un loc si singura optiune a fost sa inchiriez o garsoniera, cu putinii bani pe care ii stransesem. Aveam bani doar pentru trei luni si trebuia sa-mi gasesc urgent de munca, ai mei neavand posibilitatea sa ma ajute financiar. Pentru mine era oricum ceva incredibilca la sfarsit de saptamana ma duceam la autogara sa primesc clasicul pachetel cu mancare. Deja aparusera primele indoieli, atentia de la cursuri imi era distrasa de gandul ca in curand trebuia sa platesc chiria si de munca nu imi gaseam undeva cu un program cat de cat flexibil, ca sa pot sa ma prezint si la cursuri. Dupa doar o luna si un pic, idealurile mele marete se prabuseau ca un castel de carti.
Colac peste pupaza, intr-o vineri dupa cursuri, ajung acasa si constat ca o teava era fisurata si sub masca chiuvetei era un lac de toata frumusetea. Nu stiam ce sa fac, sa-l sun pe proprietar? Daca o sa spuna ca e din vina mea? Cu ce sa platesc? De unde sa opresc apa, macar sa nu mai curga? Eram total dezorientata si nepriceputa asa ca singura optiune a fost sa ma duc la administratorul blocului, un tip foarte jovial de vreo 50 de ani care era si instalator, se ocupa si de renovari, practic era omul bun la toate. Il vedeam aproape zi de zi ba cu o scara, ba cu o trusa cu scule, cum se plimba de la un apartament la altul.
Bani sa apelez la niste profesionisti clar nu aveam asa ca m-am dus la usa omului, intamplarea facand sa stea chiar pe acelasi palier cu mine. Desi imi era rusine, am apasat pana la urma butonul soneriei,asta dupa ce m-am holbat la usa vreo 10 secunde.
– Buna Amalia !!! Ma intampina nea George cu un zambet larg. Ce faci? Cum o mai duci? Intra, intra.
– Buna ziua nea George. Nu vreau sa va deranjez dar…am si eu o problema cu o teava sparta, e apa sub chiuveta si tot picura..Puteti sa ma ajutati? ii raspund eu cu un zambet timid.
– Da cum, se pune problema? Stai sa-mi iau geanta cu scule si rezolvam noi.
Ramasesem in pragul usii iar nea George a disparut ca o nevastuica si s-a intors dupa doar cateva zeci de secunde cu trusa lui de scule.
L-am condus in bucatarie si omul s-a bagat imediat sub chiuveta si imi spunea ce constata acolo, de parca si stiam despre ce vorbeste..
– Da, e putin fisurata aici dar se rezolva usor, punem un guler cu un cauciuc si nu ar trebui sa fie probleme. Si i-am zis lui Marian sa schimbe tevile cand a renovat dar il doare-n cur. Un tampit..
Marian era proprietarul pe care il vazusem o singura data si dupa spusele lui George, daca totul era ok si ii trimiteam banii la timp, nici nu aveam sa-l mai vad. Ceea ce mie imi convenea, tipul fiind de o aroganta dusa la extrem.
– Nu vreti un pahar de suc rece? Il intreb eu politicoasa. E foarte cald afara, am niste Fanta, e ok? Sau vreti apa minerala?
– Esti o draguta Amalia, apa e perfect. Mersi frumos. Intoarse capul la mine de sub chiuveta si imi arata din nou zambetul lui molipsitor.
I-am zambit si eu din reflex, desi ochii lui coborau deja si imi fixau picioarele lungi. Aveam niste pantalonasi scurti cu care stateam prin casa si nu imi daduse prin cap cat de indrazneti si mulati sunt. Am rosit aproape instant dar faptul oricum era consumat. George a terminat repede treaba si s-a ridicat sprinten de jos, surprinzandu-ma. Avea parul grizonat dar o energie pe care barbati cu 20 de ani mai tineri ca el nu o aveau. Probabil din cauza ca tot timpul era activ.
– Multumesc din suflet nea George, sa imi spuneti cat ma costa.
– Ei as, cat te costa, fii serioasa domnisoara. A fost o nimica toata !
– Dar nu pot sa accept nea George, ma simt aiurea..
– Uite cum facem, nu imi mai spune nea George si suntem chit. George si atat, ce zici? Si din nou zambetul lui tineresc ii lumina fata.
– Bine..George. Multumesc din suflet, raman datoare.
– Stai linistita. Ia zi daca tot sunt aici mai ai nevoie de ceva, ca jepcarii astia daca ii chemi te usuca de bani si stiu ca tu ca studenta nu prea ai. Nu ti-ai gasit inca de munca?
– Inca nu, astept un raspuns de la o terasa, macar mai strang niste bani pana gasesc altceva. Acasa am mai lucrat si castigam binisor. Eram surprinsa de cat de bine stia situatia mea materiala dar nu era de mirare, fiind mai tot timpul pe afara, practic ma vedea tot timpul cand veneam de la cursuri si nu mai ieseam.
Aveam in camera o priza care abia se mai tinea in perete si am zis sa-mi incerc norocul daca tot s-a oferit omul.Nu imi placea chestia asta dar ce dracu, cu prea mult bun simt mori de foame mi-am zis eu.
– Am o priza care aproape ca sta sa cada, daca vreti…daca vrei sa ma ajuti si cu ea ar fi super.
– E o nimica toata o priza draga mea, ce dracu..
A umblat pe la contoar sa opreasca sigurantele si apoi m-a urmat in camera cu o surubelnita in mana. S-a aplecat si a inceput sa desfaca priza aia. Ochii i-au fugit pentru cateva secunde spre pat si mie mai ca mi-a venit sa tip cand am vazut la ce se uita.
Pe pat trona in toata splendoarea jucaria mea, un dildo argintiu de 18 cm. Imi venea sa ma urc pe pereti de rusine si cred ca eram rosie ca racul ! Pisica parca imi mancase limba si efectiv ma uitam ca proasta in aceeasi directie ca George. El isi intoarse privirea spre mine si mi-am intors si eu capul. Ma privea in ochi, de jos de unde statea si imi spuse calm.
– Nu ai de ce sa te rusinezi, esti o fata frumoasa, tanara si atata timp cat nu ai un iubit trebuie sa gasesti..alinare cumva. Oi avea eu o varsta dar stai linistita ca am mai vazut jucarii sexuale nu sunt asa incuiat. Nu uita ca e un bloc unde majoritatea sunt tineri studenti si studente ca tine. Si rase cu pofta.
Incepeam sa ma relaxez. Nu eram o fata pudica, din contra dar nici nu ma asteptam la asa ceva. George vorbea non stop si „mesterea” la priza aia deja de vreo 20 de minute, mai mult cu ochii la mine decat la surubelnita. Il vedeam cum imi admira formele si slava Domnului „aveam cu ce”. Am zis ca daca tot ma ajuta, macar sa-l las sa-si clateasca ochii. M-am pus pe scaunul de la masuta, picior peste picior si ma invarteam usor cu el, dintr-o parte in alta. George se uita fara nicio jena la picioarele mele si isi misca privirea in ritmul in care ma miscam eu.
– Ai niste picioare extrem de frumoase, perfect drepte, scuza-ma ca o zic dar sunt hipnotizante.
Am inceput sa rad dintr-o data si nu neg ca imi placea fastaceala pe care incepea sa o afiseze George.
– Mersi frumos, esti foarte dragut. Ma relaxasem total si incepusem sa fiu constienta de fizicul meu.
La 1.70 aveam niste picioare lungi si tonifiate, practicasem handbal in scoala generala si liceu si din ce mi se spusese chiar aveam sanse sa ajunga la o echipa bunicica daca ma tineam de treaba. Dar cantonamentele erau obositoare, antrenamentele grele daca voiai sa ajungi de top si m-am lasat.
Macar am beneficiat fizic de pe urma sportului.Sanii nu erau uriasi dar nicidecum mici, erau un pic peste medie si perfect rotunzi. Eram foarte mandra de ei. Aveam o tunsoare tip bob, vopsita blond, niciodata nu avusesem un par lung, multi imi ziceau ca imi sta mai bine asa, imi scoate gatul finut in evidenta. Mi-as fi dorit niste buze un pic mai carnoase dar pana la urma nu poti sa le ai pe toate.
Ochii albastri, limpezi si niste gene lungi, mostenite de la tata, pentru care eram foarte invidiata de alte fete. Fundul era atuul principal, din punctul meu de vedere. Era, fara falsa modestie, perfect si pentru asta o sa fiu vesnic recunos**toare handbalului.
Imi placea din ce in ce mai mult sa-l tachinez pe George, imi placea ca avea un fel de…nerusinare, un tupeu aparte cand ma privea. Nu ascundea asta, nu intorcea privirea, de parca era un „duel” intre doi pistolari si trebuia sa vedem care cedeaza primul.
Statea in genunchi, la nici 2m de mine si efectiv ma privea cum ma misc pe scaun, lasase si surubelnita din mana. Nu stiu ce mi-a venit, am departat picioarele putin, pantalonasii abia imi acopereau pizda si chilotei oricum nu purtam pe caldura aia. A observat si George asta si eram sigura ca o sa se ridice grabit si sa imi spuna ca trebuie sa plece, pentru ca jocul mersese prea departe.
In schimb s-a ridicat si s-a pus pe marginea patului, ma privea fix in ochi si nu spunea nimic. Ma excita situatia, as fi ipocrita sa nu recunosc. Am departat picioarele mai mult dar ochii lui George erau fixati tot pe ai mei. Am pus un picior pe manerul scaunului si am zambit provocator, eram sigura ca o sa-si coboare privirea mai jos. Dar nu o facea desi imi dadeam seama cat de mult vrea asta!
Am coborat mana usor si mi-am ridicat tricoul pana sub sani, mi se vedea alunita din partea dreapta pe abdomen, pe care o consideram extrem de sexy. Stiu ca George a vazut-o cu coada ochiului dar tot nu s-a uitat fix la ea, parca ii auzeam vocea in cap cum ma provoaca, ceva gen „atat poti?” Orice pustan cu care mi-am tras-o in trecut ar fi fost pana acum calare pe mine, as fi fost deja fututa, 2-3 minute de glorie.
Mereu auzeam dupa „Amalia, scumpo, esti prea buna, cum dracu sa nu termin”? Un compliment frumos care sa se ascunda esecul. Un compliment care imi incalzea ego-ul dar care nu-mi satisfacea pizda. Nu mi-o mai trasesem de peste 4-5 luni si ma gandeam de pe acum la senzatia dusului pe clitul meu umflat, alaturi de „Mr.Silver”, cum imi botezasem dildo-ul. In contul gurii lui George aparuse un mic zambet, aproape rautacios as putea sa spun, de parca nu era deloc impresionat de ce vede!
Ei la dracu ! Eram deja excitata bine, am tras aer in piept si mi-am bagat incet mana in pantalonasi. Eram uda leoarca, nu-mi venea sa cred. Acum nici o ora nu stiam cum sa-mi iau inima in dinti sa sun la usa lui George, roseam ca se uita la picioarele mele si in secunda urmatoare aveam mana in chilotei si picioarele desfacute larg in fata unui tip de 50 si un pic de ani, cu care inainte de asta nu schimbasem alte vorbe in afara de buna ziua. Ce o sa creada? Ca sunt o nefututa? Ca faceam pe mironosita?
Sa rada? O sa se duca vorba? Intrebarile astea mi-au trecut prin cap in cateva secunde apoi am alungat gandul ca si cand nu a fost niciodata acolo. Pana la urma cui sa spuna George? Nevasta nu avea, pe ai mei nu-i cunostea iar in Bucuresti efectiv nu cunosteam pe nimeni. Fuck it, when in Vegas…Si am inceput sa-mi frec pizda din ce in ce mai repede. George ma privea aproape enervant in ochi, nu am putut sa-i mai sustin privirea.
– Iti place ce vezi domnuleeee..George? Am spus eu, punand accent pe domnule.
– Pai nu vad nimic! spuse el cu un calm incredibil.
Ma lasase fara replica in cateva secunde, am vrut sa fac si eu pe smechea si nu mi-a iesit
– A da? Acum e mai bine? Mi-am ridicat fundul si am tras nerabdatoare de pantalonasi. Mi-am pus si celalalt picior pe bratul scaunului,efectiv stateam cracita la maxim in fata lui. Acum ia zi,tot nu vezi nimic?
– Da, e mai bine, spuse el la fel de calm, abia invrednicindu-ma cu o privire fugara.
E comedie ! Mi-am tras peste cap si maieul, ramanand complet goala in fata lui. I l-am aruncat in fata, in joaca. L-a prins si l-a mirosit adanc, incercand parca sa se imbete cu parfumul de pe el.
– Da, acum e mai bine spuse el si in sfarsit il vedeam cum isi plimba privirea pe corpul meu. Ma cerceta atent, din cap pana in(tre) picioare.
chii lui parca imi ardeau pielea si ma faceau sa ma ud peste masura. Ca fosta sportiva de performanta, fusesem in permanenta in contact cu alti sportivi, cu trupuri parca sculptate, muschii bine definiti, dupa atatea zeci de ore la sala si la antrenamente. Si cu toate astea, niciunul nu ma excitase ca un tip de peste 50 de ani, imbracat in niste pantaloni de lucru si un tricou banal.Nu eram obisnuita ca barbatii sa-mi reziste, era invers,eu le rezistam lor…pana azi !
Stateam fara reactie pe scaun, mana stanga imi atarna pe langa corp iar dreapta era lipita de pizda uda, pe care abia o mai frecam.
– De ce te-ai oprit? Imi spuse George aproape cu severitate. Freac-o ! Am inceput sa reiau activitatea atat de placuta si mi-am bagat din prima doua degete in pizduta uda. L-am vazut pe George cum vine mai aproape, mi-am impins bazinul intre el, pentru a-i da de inteles ce vreau dar parca facea orice numai sa nu imi faca pe plac. In clipa aia voiam sa-i simt limba pe clit mai mult decat orice pe lume.
A venit atat de aproape, era la nici 30 de cm e pizda mea dornica, pe care o frecam deja ca disperata, ii simteam respiratia si asta imi dadea fiori pe sira spinarii. Ma uitam insistenta la el, eram convinsa ca stie ce vreau dar numai de al dracu nu o facea!
– Chiar e nevoie sa te rog? Ii spun eu zambind.
I-am simtit o mana pe picior, cum urca de la glezna in sus, cum imi cuprinde gamba si o strange usor,cum imi mangaie genunchiul si cum se apleaca si ii da o sarutare, cum urca pe coapse cu mangaierile. Efectiv udasem scaunul!
– Da, normal ca trebuie sa ma rogi, raspunse el.
Nu-mi venea sa cred. Nu eram eu Miss Univers dar eram o femeie de 21 de ani dupa care intorceau capul pe strada noua barbati din zece, si al zecelea era probabil gay. Si tipul asta, fara nevasta, facea asa figuri cand avea la dispozitie o asemenea femeie? Incredibil.
mi venea sa-i dau un picior in cap si sa-l dau dracu afara. Eram o fire destul de colerica, nu de putine ori mi se spusese ca ma enervez din orice, prea repede, prea rau. Si totusi…
– Te rog frumos sa imi lingi pizda ! Nu mai pot..
– Domnule..
– Poftim?
– Domnuleeee George…
-…Te rog frumos sa-mi linga pizda domnuleee George ! Te rog. La dracu cu rusinea, la dracu cu umilinta, nu fusesem in viatamea atat de excitata, credeam ca mor daca nu il simt.
A inceput sa ma linga ca un expert, imi gadila toate simturile, pe langa cele fizice. Nu au trecut nici 40 de secunde si m-a cuprins un orgasm furtunos, tremuram ca o varga sub limba magica a lui George. Degetele lui George le inlocuisera pe ale mele si „fora” in pizda mea ca un profesionist. Am tipat atunci de cred ca m-a auzit jumatate de scara dar nu imi pasa. Traiam senzatii de vis in clipa aia si asta datorita unui om care daca l-as fi vazut pe strada fara sa-l cunosc, ar fi trecut neobservat ca un graunte de nisip luat de vant.
Am avut nevoie de cateva minute sa imi revin si sa judec clar. George era in picioare si se descheia la pantaloni. Voiam sa ma futa si chiar daca prin absurd nu as fi vrut cred ca oricum o facea. Si-a dat pantalonii jos incet si a scos la iveala o pula groasa cum nu mai vazusem vreodata. Era si destul de lunga, cam cat dildo-ul meu dar grosimea efectiv imi lua ochii. Ma si gandeam daca imi intra macar in gura si George parca mi a citit gandurile.
– Treci si arata-mi cat de buna esti la asta. Si da-ti toata silinta !
M-am pus imediat in genunchi si pofticioasa, i-am luat pula in gura. Abia reuseam sa bag un sfert din ea in gura, atat era de groasa. Pulsa in gura mea, de parca avea propria inima, o simteam cum parca vibreaza. O scoteam din cand in cand si o frecam, in timp ce limba mea facea un du-te-vino nebun pe toata lungimea pulii, cobora pe coaie, le dezmierda si apoi urca inapoi spre cap, pe care il sugeam si apoi scuipam pe el, privind saliva cum se prelinge incet pe coaiele lui mari.
Era o surpriza extrem de placuta, era epilat peste tot si asta imi facilita „cursele” pe care le faceam pe toata suprafata ei. I-am simtit mana cum imi prinde parul si cum imi forteaza gura, era ca un berbec care lovea in portile unei cetati care inevitabil urmeaza sa cedeze.
– Nu te mai impotrivi ca proasta si deschide gura, relaxeaza-te imi ordona el. Nu imi place sa repet, da-ti toata silinta, clar?!
Putea sa imi zica orice in clipa aia, ca oricum faceam. Mi-am ridicat privirea, cu pula lui in gura, si l-am privit in ochi, apoi am dat incet din cap, in semn de aprobare.
Mi-am relaxat gatul si am incercat din rasputeri sa-mi controlez senzatia de inec. Pula lui imi intrase in gura aproape jumatate, i-o simteam in gat, simteam cum ma sufoc si aveam lacrimi in coltul ochilor. De ce dracu il las sa imi faca asta? Si de ce imi place?!
A inceput sa pompeze din ce in ce mai repede, imi futea gura de parca mi-ar fi futut pizda, o scotea exact cand credeam ca nu o sa mai am aer si o sa ma sufoc. Trageam aer cu nesat, pret de 1-2 secunde, pana isi relua asaltul nemilos.
– Ahhh, asa, vezi ca poti fetito? Esti naturala la asta ! Hai, gura mare pasarico, inca putin. Ma apucase de cap cu ambele maini, saliva mi se prelingea din colturile gurii si imi curgea pe barbie si pe sani. Am dus o mana din reflex la gura sa ma sterg dar mi-a indepartat-o repede. Eram plina de saliva, ciufulita si fututa in gura ca ultima curva. Pret de cateva secunde m=a tinut strans de par, s-a oprit si am simtit jeturi dupa jeturi de sperma calda cum imi inunda gatul. Nu stiu cum de nu m-am inecat, cum de nu am vomitat, cand mi-a dat drumul la par m-am pus in fund si ma uitam la el respirand sacadat. Nu stiam ce reactie sa am, efectiv nu stiam..
Mi-a intins mana si m-a ridicat ca pe un fulg apoi mi-a cuprins barbia si spre marea mea surprindere, a inceput sa ma sarute. Limba lui imi invada gura unde doar cu cateva secunde inainte fusese pula lui, unde isi daduse drumu cat un cal. Stiam ca barbatii sunt aproape oripilati de asta dar George ma saruta cu o pasiune cum nu mai vazusem vreodata.
Mi-am petrecut bratele in jurul gatului sau si i-am raspuns la sarut, mozolindu-l si pe el cu seva de care eram deja plina. Cred ca ne-am sarutat asa 4-5 minute apoi nu am putut sa zic decat: woow.
– Aveai nevoie de asta domnisoara, imi spuse el, redevenind calm si jovial ca inainte.
Am ras ca proasta cateva secunde apoi l-am privit si i-am dat dreptate. De parca nu era destul de evident.
– Du-te si puneti niste tocuri, vezi sa fie inalte. Vreau sa te fut pe tocuri. Si machiaza-te, cat mai strident
Nu am stat sa-l intreb de ce si cum, eram inca in transa si am executat de parca era cel mai normal lucru din lume, ce puteam sa fac? M-am dus la dresing si am luat o pereche de pantofi negri, cu un toc cui, auriu apoi in baie sa aplic machiajul. Eram constienta ca sunt frumusica si fara, machiata ca de club de exemplu, eram, conform barbatilor, bomba sexy.
Cert e ca ma machiam asa strident extrem de rar. Dar acum era o ocazie speciala. George s-a dus in bucatarie sa fumeze o tigara si cam in 20-30 de minute, pasii mei faceau numai poc-poc pe parchet. Era ca si cand imi anuntam intrarea, parca urma o defilare pe podium, numai ca singurul meu public era administratorul si instalatorului blocului, un tip grizonat si la prima vedere banal pana in maduva oaselor.
Statea tolanit in pat, gol si oricat a incercat sa se controleze, a tresarit cand m-a vazut asa aranjata. Era clar ca ii depasisem asteptarile.
– Iti place? Am facut o pirueta incet, ca sa ma vada din toate unghiurile. Pe langa tocuri imi pusesem niste chilotei minusculi, care se prindeau in lateral cu un snur iar la gat aveam un colier stralucitor din gablonturi,mai mult pentru efect. Niste cercei lungi, tip lantisor completau tot ce purtam.
– Esti formidabila ! remarca el. Stiam eu ca te prinde stilul asta. Pune mainile pe perete si cabreaza curul.
Am facut imediat ce mi-a spus si l-am simtit cum se ridica din pat. Am vrut sa ma intorc dar mi=a tintuit ambele maini pe perete cu mana lui mare. Nu ti-am zis sa te misti. Am zambit si i-am facut jocul. In clipa urmatoare am simtit o palma peste buci si am scos un tipat ascutit, clar nu ma asteptasem la asta. I-am simtit apoi rasuflarea pe ceafa, in timp ce imi mangaia bucile peste care ma pleznise.
Fetele neascultatoare primesc bataita. Am dat din cap, mai mult ca sa-mi dau mie de inteles sa nu mai fac. Ma excita enorm jocul asta si voiam sa-l duc pana la capat. Ma saruta pe ceafa, de parca ii soptise un spiridus ca ala era locul meu sensibil, imi dezmierda lobul urechii si in cateva minute deja aveam o dara de lichid dulce care mi se prelingea pe picior.
Intr-un final mana lui mi-a coborat pe abdomen si incet, incet, agonizant, si-a strecurat-o in chiloteii mei fleasca. Am simtit niste socuri cand mi-a atins si a inceput sa-mi mangaie pizda excesiv de excitata. Si-a strecurat doua degete in ea in timp ce continua sa-mi sopteasca la ureche cat de buna sunt si cat de tare o sa ma futa. Snurul chiloteilor mi-a fost desfacut dar nu i-a dat jos de tot, ramasesera asa agatati pe un picior, parca o dovada a „redutei” pe care o cucerise. I-am simtit pula groaza cum ma impunge,deja gemeam tare si imi cabrasem si mai tare fundul.
Voiam sa il simt in mine mai repede, rabdarea nu ea deloc punctul meu forte si sucurile care ii inundau degetele erau cea mai buna dovada. Si-a scos degetele din pizda mea si mi le-a bagat in gura.
– Gusta-te, uite in ce hal te-ai udat curva mica..Iti place curvistino?
– Da..rau..hai,te rog, fute-ma Geo.
– Geo a? Acum o ora si ceva eram domnul George, apoi George acum Geo, se amuza el. Vrei sa-ti bage Geo pula gagicuto? Vrei sa fii curva lui Geo?
– Te rog, da !!! Vreau ! Nu mai ma chinui !
Imi baga brusc pula, pana la capat, de am simtit-o pana in creier. Am tipat de parca am fost injunghiata, tipat urmat de un oftat prelung, plin de dorinta.
– Asaaa ! Asaaa, fute-ma, fute-ma te rog!! Da-mi-o !
– Ce sa-ti dau Amalia? Spune. Se misca in mine ca un melc, in timp ce o scotea iar cand era iesit aproape tot capul, o baga la fel de brusc, de a****lic, facandu-ma sa-mi scape gemete peste gemete.
– Da-mi pula, fa-ma curva ta, fute-ma, asta vrei sa auzi? Rupe-mi pizda numai fute-ma !!!!
Si intradevar m-a futut cum nu mai fusesem fututa vreodata. E greu de exprimat in cuvinte, parca stia sa-mi „loveasca” tot alfabetul, nu doar punctul G. Marea ritmul, incetinea, ca apoi sa o ia iar la goana, la fel ca pulsul meu. M-a luat de par si m-a pus in pat, continuand fara oprire.
Am pierdut numarul orgasmelor la 3 si eram socata de rezistenta lui George, nu puteam sa inteleg cum de rezista atat in pizda mea stramta. La urma urmei nici nu imi pasa, atata timp cat imi dadea ce altii nu fusesera in stare sa imi dea pana acum. I-am simtit pula cum s-a intarit si cum m-a intors brusc, zicandu-mi printre gemete guturale: deschide gura!
Am deschis-o si mi-a luat-o la tinta, stropindu-ma peste tot, peste gura, peste ochi, in par. Nu eram o fana a spermei, poate si pentru ca nu lasasem decat un tip inainte de George sa-mi termine in gura. Dar aproape inconstient am luat cateva picaturi de pe fata si le-am bagat in gura. Stiam ca barbatilor le place asta, macar la asa ceva sa fie bune si filmele porno si zambetul satisfacut al lui George mi-a confirmat ca aveam dreptate. I-am luat pula in gura si i-am curatat-o ca o fetita cumine, tanjind nejustificat dupa aprecierea lui. De data asta nu m-a sarutat, s-a pus in pat cat era de lung si mi-a zis doar atat: – Vino !
M-am trantit langa el si priveam in gol la tavan, extenuata. Picaturi mici de sudoare ca niste perle mi se formasera pe piept si pe gat, vestigii ale unui sex salbatic, sex de care nu-l credeam vreodata posibil cu un „mosulica” gen George.
– Amalia, ce ai zice tu daca ti-as spune ca poti sa depasesti toate problemele financiare cu ajutorul acestei mine de aur? Zambi, in timp ce imi curprinse cu fermitate pizda.
Dupa ce a fumat o tigara iar eu mi-am tras sufletul, George mi-a spus ca are o oferta pentru mine.
– Nu vreau sa-mi dai raspunsul acum, doar gandeste-te, ok? In primul rand ai un corp realmente superbe, spuse el in timp ce isi plimba un deget pe abdomenul meu.
E de nota 10 si asta fara sa exagerez. Altii ar da bani grei sa se poata bucura de el si nici nu ai avea mult de munca, daca te ajut eu. Pentru o partida poti sa iei pana la doua sute de euro, partea ta, daca te duci cu recomandare buna. Eu ma inteleg cu ei separat. Nu o lua ca pe o jignire, pur si simplu este o oferta pe care nu te obliga nimeni sa o accepti, nu te judeca nimeni, programul ti-l faci cum ai tu chef, daca ai chef si mai ales, nu o sa afle nimeni, zambi el. Pastile banuiesc ca iei, nu? Am dat din cap din reflex ca da.
In loc sa-l injur cum as fi facut in orice alta situatie, suma imi ramasese intiparita in minte. Doua sute de euro sa ma culc cu cineva si intr-o ora as avea banii de chirie pe o luna. Sau as putea sa ma duc cate 10-12 ore pe zi la o terasa, sa vin lesinata acasa si fara sa am garantia ca o sa castig suficienti bani si timp de cursuri nici atat…Pana la urma altele cum pot? Daca nu afla nimeni, macar sa incerc, o fac de cateva ori si strang si niste bani. In cateva minute deja imi facusem planul in minte si doar subconstientul meu parca a vrut sa se impotriveasca, mai mult asa de forma:
– Dar nu sunt profesionista George, pur si simplu ce am facut acum a venit natural…am spus eu incet.
Ochii lui George licarira de parca era o felina care statea si se uita la prada, gata sa o prinda in ghearele sale:
– Exact !!! Tocmai asta e si ideea. Tocmai de asta o sa castigi o gramada de bani. Pentru ca nu stii sa te porti ca o profesionista. Cel putin nu inca, incepu el sa rada.
Am zambit si eu automat, nestiind ce sa-i raspund. Incercam sa-mi elimin din minte toate intrebarile legate de moralitate si sa-mi vad interesul, sa vad linia de sosire nu modul cum ajungi acolo. O sa am mai tarziu timp de regrete dar alea nu tin de foame si nici nu platesc chiria.
– Deci? Vrei sa iti spun mai departe? L-am privit fix cateva zeci de secunde, fara sa spun nimic, apoi i-am spus ferm
– Da, vreau. Te ascult.
– Bun. Treaba sta in felul urmator. Daca ai avut timp sa observi in blocul asta rar vezi oameni cu copii, familii in adevaratul sens al cuvantului. Multi sunt studenti si studente ca tine si restul majoritatii sunt pensionari din cadrul armatei sau politiei, care au iesit cu niste pensii de zeci de milioane si stau la nici 60 de ani si toaca banii. Pe majoritatea i-au lasat nevestele pentru ca sunt niste betivi si niste curvari. Il stii pe nea Gelu, ala de la 2? Fost procuror, efectiv nu are ce face cu banii, in afara de femei si masini pe care le schimba ca pe ciorapi, nu face altceva cu ei.
Pe ala de la patru de are Mercedesul ala, fost smecher in armata, l-a gasit nevasta in pat cu o gagicuta de nouaspe ani.
Ce circ a iesit cand a adus-o fii-su mai devreme, sa-i faca o surpriza lui barba-su ! La majoritatea le e rusine sa cheme vreo escorta, ca de, gura lumii, daca ii vad vecinii, daca nu stiu ce. Sa se duca la hoteluri nu e genul lor, ca rade lumea. Asa ca daca nu se duce Mahomed la munte…
– …vine muntele la Mahomed? Am raspuns eu dupa cateva secunde.
– Intocmai !! Si frumoasa si desteapta. Se apleca brusc si imi dadu un pupic pe frunte. Nici nu trebuie sa te deplasezi in alta locatie, decat rar. Doar te duci cateva etaje mai sus sau mai jos si le-ai luat banii, spuse el razand. Daca nu iti place, renunti si gata, astia oricum nu o sa zica nimic.
– Dar…de unde stii ca o sa am asa cautare? Intreb eu prosteste.
– Ador dramul asta de naivitate, esti incantatoare, spuse el cu aceeasi vivacitate ca de obicei. Pai crezi ca esti singura studenta care a facut asta cat timp a stat aici? Unele si dupa terminarea facultatii mai vin din cand in cand pentru o partida. Eu nu fac decat sa le ajut, pentru un mic comision, o atentie…Si imi puse din nou mana la pizda, zambind. Crede-ma, o sa-mi multumesti. Hai pana la mine sa iti arat niste rochite si tinute pentru asemenea ocazii. Diversitatea este totul. Se ridica repede din pat si abia am avut timp sa-mi trag niste pantaloni pe mine si un tricou. Omul asta isi traia viata la 100 km/h !
Cand am intrat la George in apartament, am ramas cu gura cas**ta cand m-a dus intr-o camera care zici ca era recuzita pentru un platou de filme xxx. Zeci de rochite, fustite, lenjerii de toate felurile si culorile, tinute de asistenta, menajera, politista si cate si mai cate, plus o groaza de cutii cu pantofi de toate culorile si marimile. Ramasesem cu gura cas**ta, ce dracu sa mai zici cand vezi asa ceva in casa unui barbat? Ce era cu adevarat fascinant era ca absolut toate erau puse intr-o ordine desavarsita, ca de altfel toata casa lui George, lucru pe care l-am aflat ulterior.
– Iti alegi de aici ce vrea inimioara ta. Astia au tot felul de fantezii, pot sa fie ocazii cand doar te duci la ei, te schimbi si efectiv stai de vorba si te platesc. Bine, nu cat pentru o partida dar tot iei bani. Nu e bine?
– Ba e…Dar nu am bani pentru asa ceva George, uite si tu, majoritatea sunt aproape noi..
– Pentru ce-ti faci tu probleme frumoaso, izbucni el in ras. Pentru niste carpe. Lasa ca ne intelegem noi, tu ia tot ce ai nevoie ca sa le sucesti mintile, ok? Ma duc sa fac o cafea si pun la facut niste creveti cu paste, e o reteta de a mea, o sa-ti placa ! Mananci, da?
N-am apucat sa raspund ca a si plecat fredonand o melodie si lasandu-ma singura in camera aia. Mi-am ales cateva rochite si fustite, am luat vreo 3 perechi de dresuri plasa, noi noute, doua perechi de pantofi superbi (mai tarziu am aflat ca George cumparase singur absolut toate astea, avea niste gusturi realmente surprinzatoare) si niste cercei care iti luau ochii.
Am vorbit apoi vrute si nevrute, culmea, despre ce studiez la scoala, ce vreau sa fac in viitor, daca am un plan bine pus la punct. George asculta atent raspunsurile mele, nu ma intrerupea deloc si cand lua cuvantul imi dadea calm unele sfaturi de viata, cum sa procedez in unele situatii si chestii de genul. Era un om fascinant, educat peste masura si muream de curiozitate sa-l intreb de ce insista cu reparatiile absurde prin apartamente si alte lucruri banale, cand era evident ca putea sa faca orice altceva. Am decis ca e prea devreme sa-l intreb asta, asa ca am lasat-o pe alta data.
Gatise extraordinar si oricat am vrut sa mananc ca o vrabiuta, am sfarsit mancand doua portii. George ma privea zambind si imi spuse iar ca adora naturaletea mea.
Inainte sa plec mi-a spus ca diseara la zece sa fiu pregatita si aranjata frumos ca ma duc la domn colonel. Am ramas blocata cand mi-a intins doua sute de euro. L-am privit cu ochii mari, neasteptandu-ma sa intru „in paine” atat de repede.
– De unde stiai ca o sa accept? Deja ai vorbit cu el? Daca ziceam nu?
– E ziceai nu…spuse el calm. Imi cuprinse mana si imi puse banii in ea, apoi o stranse.
Ma saruta usor pe buze prima data, involuntar am inchis ochii si i-am raspuns la sarut. A urmat un sarut in toata regula, cu limba, urmat de un pupic delicat pe gat. Daca ar fi continuat, putea sa ma futa acolo in pragul usii ca nu as fi zis nimic. Hai fugi, dormi putin si diseara te duci direct la el, te asteapta. Vorbim noi maine.
Dupa ce am ajuns in casa, m-am trantit in pat si abia atunci mi-am dat seama ca inca strangeam banii in mana. Banii de chirie pe o luna. Bani care puteam sa-i inmultmesc si totul depindea doar de mine. Primii mei bani ca si curva. Asta a fost cuvantul pe care mi l-am implementat singura in minte. Un cuvant dur, care vine odata cu o eticheta invizibila. Ce escorta, ce dama de companie? Eram curva ! Asta era adevarul…adevar pe care l-am acceptat mult, muuult mai usor decat as fi crezut, pe care l-am imbratisat, aruncand practic la gunoi toate regulile societatii dupa care fusesem crescuta pana atunci.
Reguli care aveam sa aflu mai tarziu, fusesera trasate de altii, de o societate care te obliga sa traiesti cum vrea ea, nu cum vrei tu. Am adormit nerabdatoare la seara ce urma. De dimineata eram fata din provincie iar pana la finalul zilei urma sa fiu studenta care deja se culcase cu doi barbati in aceeasi zi.
M-am trezit pe la sapte jumatate, dormisem o ora si ceva si eram fresh ca roua. Am facut un dus, m-am dat cu unt de corp, care imi facea pielea ca de bebelus si am inceput sa aplic un machiaj strident, cu mult negru si rimel din plin.
Am ales o rochita neagra din cele luate de la George si cand am pus-o am observat cu adevarat cat de scurta era, la nici doua palme de fund! Imi venea ca turnata, perfect mulata si suficient de decoltata ca sa nu lase prea mult imaginatiei. Mi-am pus ciorapii cu banda, care era acoperita la limita. Daca m-as fi aplecat un pic, s-ar fi vazut toata banda ciorapilor. In picioare mi-am pus tocurile pe care le purtasem mai devreme si pentru George si am ales niste cercei, perlute, foarte chic.
Am pus si un lantisor, ruj rosu din plin si cand m-am uitat in oglinda abia m-am recunoscut ! Eram o curva de lux! Aproape cand am ras cand m-am gandit ca ar trebui sa-mi aleg si un nume „de scena”, cum au actritele din filmele porno.
Am luat telefonul si i-am dat un mesaj lui George: „sunt gata”. Mi-a raspuns in cateva secunde: „Du-te, te asteapta. Distractie placuta frumoaso”.
M-am indreptat increzatoare spre usa sau cel putin asa voiam sa par. „Colonelul” statea doua etaje mai sus si am apasat butonul liftului. Noroc ca nu erau camere pe scara si ca era destul de tarziu, nu mi-ar fi placut totusi sa ma vada lumea asa, oricat faceam eu pe viteaza.
Am sunat la sonerie repede si mi-a deschis un tip care nu era mai inalt decat eram eu pe tocuri. Avea in mana un pahar de whiskey, pahar scump de cristal de Bohemia, de care maica-mea era obsedata. Era singurul ei viciu si avea acasa cateva seturi pe care le avea din tinerete si la care tinea ca la ochii din cap.
– Pfuai sa-mi trag una, George nu a mintit ! Exclama el. Eu eram ca o statuie si i-am aratat cel mai frumos zambet de care eram in stare. Dar unde imi sunt manierele fi-mi-ar capu al dracu sa-mi fie ! Te rog, te rog, intra domnisoara. Imi intinse mana de parca voia sa ma ajute sa trec peste un sant. A inchis usa si ma privea efectiv ca tampit ! Marian Tanasescu, la dispozitia dumneavoastra preafrumoasa domnisoara.
Se apleca si imi saruta tandru mana. Acum eu eram cea care ramasese blocata, neasteptandu-ma la asemenea maniere alese. I-am raspuns zambind, Amalia, dupa care am zambit din nou. Imi imaginam viata de curva exclusiv ca pe ceva degradant, unde femeia e folosita si atat dar isi vede interesul si cu asta basta.
Si oricat imi placea mie sa fiu folosita in pat, in viata de zi cu zi era invers iar colonelul imi arata o consideratie la care nici nu visam.
– Ce vrei de baut scumpete? Am niste crema de whiskey, am inteles ca asta Baileys e cea mai buna, am lichior din ala antirasism daca vrei.
– Antirasism?! am intrebat eu mirata.
– Sheridans, din ala jumatate alb, jumatate negru, sa fie toata lumea impacata.
M-a pufnit rasul instant si am tinut-o asa cateva secunde bune. Tipul era extrem de amuzant, pe langa faptul ca era si sarmant.
– Putina crema de whiskey ar fi foarte buna, multumesc.
Avea un minibar in living cu mai multa bautura decat vazusem eu in unele pub-uri.
– Dupa asta, iti pregatesc cel mai bun Martini pe care l-ai baut vreodata. Daca m-as fi dus la vreo emisiune din aia cu barmani, ii trimiteam la culcare pe pustanii aia, pe cuvant de onoare. Am discutat nimicuri pret de o jumatate de ora. Din una in alta Marian mi-a spus de ce il lasase nevasta, lucru pe care il stiam deja de la George. Dar felul cum povestea Marian era absolut demential !
-…si eram infipt in asta, puf puf, dadeam ca disperatul, ma luase valul, ma treceau toate traspiratiile ! Era geamul deschis ca de, era cald si cu aerul conditionat nu ma impac asa bine si cand simt asa curent la spate. Printre gafaituri ii zic la maimuta asta. Pentru ca iarta-ma, dar maimuta era, sa nu ma misc de aici ! Nu fata superba si finuta ca tine, o panarama ordinara nu alta. Dar ce sa fac, daca imi plac femeile? Un dobitoc, asta sunt ! In fine, si ii zic la asta, bai Mirelo, ai lasat geamul deschis la bucatarie, ma trage curentul la cur. Asta a intors capul la mine, se uita ca broasca la sudura! Ce ai Mariane, te-ai tampit sau te-ai imbatat? E hai ca esti proasta fa, ai lasat sau nu geamul deschis, efectiv ma trage la sale. Ea mai dadea o contra, eu o palma peste buci si cand o aud pe nevasta-mea, cum tipa din usa:
– Nu porcu dracu ce esti, e usa de la intrare deschisa, nu geamul de la bucatarie, futu-ti gura ma-tii de curvar nenorocit.
Si eu care mai aveam putin si terminam, i-am raspuns tot tipand, in timp ce Mirela ramasese ca o statuie:
– Pai inchide-o in pula mea, ca stii ca am probleme cu salele ! Si am continuat sa dau in Mirela. De atunci am mai vazut-o doar la divort pe nevasta-mea, rase el cu pofta.
Eu aproape aveam lacrimi in ochi de ras, imi era frica sa nu mi se stearga machiajul. Marian nu arata atat de bine la corp ca George dar umorul lui fantastic ma facea sa ma simt foarte bine si nici nu ma atinsese inca.
M-am uitat la el si mi-am departat putin picioarele, lasand sa vada ca nu aveam chilotei. Marian se opri brusc din ras si facu ochii mari, privind atent intre picioarele mele.
– Arat mai bine ca maimuta de Mirela? Departam picioarele din ce in ce mai mult si la fel ca si George cu cateva ore inainte, Marian era deja al meu.
– Mirela e la juniori, tu joci in elita scumpo ! Se puse in genunchi si veni de-a busilea catre mine. Am intins un picior si Marian mi l-a cuprins delicat cu mana si a inceput sa-mi sarute glezna, ca un catel cuminte. A urcat asa pana deasupra genunchilor apoi s-a oprit si a aplicat acelasi tratament si celuilalt picior. Ma amuza si ma excita in acelasi timp cata pasiunea punea in pupaturile si in linsul lui, desi nici nu ajunsese inca la „desert”. Dar si cand a facut-o…Marian era un limbist de nota 10+, avea o limba de aur nu alta. In nici cinci minute m-a adus la orgasm, de parca eu il plateam pe el, nu invers. Apoi m-a luat de mana si ma condus la canapea.
– Imi faci te rog un striptease? Vreau sa vad cum te dezbraci. A pus niste muzica, pe care o avea deja pregatita si tot dintr-o telecomanda a micsorat intensitatea luminii.
M-am pus in mijlocul livingului si am inceput sa ma misc usor, cu miscari lascive, in ritmul muzicii. Dupa cateva zeci de secunde am tras de rochita in jos si am lasat la iveala sanii cu sfarcurile intarite la maxim. Marian isi aprinsese un trabuc si mirosul dulceag-intepator ma invaluia, la fel ca si fumul lui. M-am apropiat de el, rochita deja era ridicata si el isi plimba avid ochii pe trupul meu gol. Mi-am pus mainile in cap, cuprinzandu-mi parul si el a intins mana cuprinzandu-mi un san.
Am scof un oftat de placere, natural si i-am cuprins mana cu mana mea, apoi i-am ghidat-o in jos, spre pizda care deja era foarte uda. A scos un ohhhhhh de mirare cand a vazut cat de uda eram !! Cu trabucul in coltul gurii, avea acum ambele maini pe corpul meu. Ma roteam incet, sa ii dau acces peste tot. Imi mangaia fundul, pizda, picioarele, cred ca in clipa aia ar fi vrut sa aiba 3 perechi de maini ca sa poate sa ma mangaie peste tot in acelasi timp.
M-am pus in genunchi si l-am descheiat nerabdatoare la slit, imi trebuia pula ! Nu ma interesa ca Marian avea burta si ca pielea nu ii statea la fel de tare ca lui George, in clipa aia voiam cu adevarat sa ma futa. Ce mai conta un batranel in plus? Desi era un pic mai in varsta ca George, Marian avea pula par! Nu m-a interesa daca lua pastile, imi placea sa cred ca eu aveam efectul asta asupra lui ! S-a descheiat la camasa si am am vazut un piept acoperit de par grizonat.
Cand i-am luat pula in gura a inchis ochii si mi-a pus usor mana pe cap. Am inceput sa-l sug incet dar apasat, jucandu-ma cu coaiele lui in acest timp. Nu era epilat complet ca George dar oricum nu ma deranja, mi se parea oricum masculin si submisiva din mine a iesit la iveala cand am ridicat ochii si l-am vazut cum sta cu trabucul intr-o mana si cealalta o tine pe capul meu, de parca avea la pat o catelusa ascultatoare. Avea pula de marime medie, grosuta si eram surprinsa ca nu a terminat in primele minute. Ar fi facut-o daca as fi continuat dar m-a oprit, m-a ridicat si m-a pus capra.
– Ai un cur incredibil Amalia, nu cred ca am avut vreodata parte de asa ceva. Se apleca si imi mai dadu cateva limbi, de parca nu as fi fost indeajuns de uda dupa care mi-a bagat pula, tare, din prima. Am scos un oftat de placere si am cuprins spatarul canapelei. Marian a inceput sa ma pompeze sanatos, ritmic, o scotea aproape de tot si o baga pana la capat, cu precizie de metronom.
N-a durat mult si i-am simtit pula cum se intareste la maxim, stiam ca o sa ii vina sa termine. I-am dat cateva contre si palma pe care mi-a aplicat-o pe cur parca a fost impulsul de care aveam nevoie ca sa termin. Am inceput sa gem tare, asa, asa, asaaaaa, si am terminat in acelasi timp in care si el imi umplea pizda. A ramas in mine pret de cateva secunde, se misca incet si imi mangaia spatele arcuit ca al unei pisici.
– Asa ceva !! Esti de vis, nu alta. Pentru una ca tine m-as insura iar doar ca sa ma prinda nenorocita aia de nevasta-mea iar si sa-i zic „vezi fa? Daca aratai ca Amalia, acum tu erai in locul ei, a dracu cu ma-ta aia comunista”.
Am inceput sa rad iar in timp ce sperma lui Marian mi se prelingea pe picior. Era clar cea mai ciudata ipostaza in care puteam sa rad dar parca il cunosteam de-o viata pe omul asta, nici macar o secunda nu ma facuse sa ma simt aiurea, sa simt ca sunt acolo doar pentru ca ma plateste. Eram convinsa ca daca toate curvele ar avea parte de asa clienti in genul lui Marian, n-ar mai fi femei care sa lucreze si altceva.
Mi-a aratat unde e baia si am intrat sa fac un dus rapid. Am fost din nou surprinsa cand am vazut cel putin 4-5 geluri de dus de dama, era clar ca nu eram singura fata pe care o futea Marian. Macar omul nu fusese ipocrit si a recunoscut ca era obsedat de pizda.
Dupa dus nu am stiut cum sa procedez…sa ma imbrac sa plec? Sa mai stau? Eram platita doar „un numar”? George nu-mi spusese asta si exact cum ii zisesem si lui, se vedea ca nu sunt profesionista. Nu aveam alte planuri in seara aia, eram super bine-dispusa si cand am iesit cu prosopul pe mine m-am dus la Marian si l-am sarutat. De ce? Habar nu am, pur si simplu asa mi-a venit ! Era in mod vadit surprins dar mi-a raspuns la sarut.
– Vrei sa raman pana maine dimineata? Dar numai daca promiti sa imi mai povestesti ceva..Si sa-mi mai dai cel putin un orgasm.
Era ca la dentist!
– Da, da, mi-ar face o deosebita placere daca ai ramane, frumusete mica. Zi ce vrei sa papi, comandam orice vrei tu !
Am luat trabucul din scrumiera si am tras si eu un fum, tusind apoi zgomotos de cateva ori.
– Asta nu se trage in piept, spuse el zambind. Stai sa luam unu nou, da-l dracu pe ala. Lua un nou trabuc din frumoasa cutie de lemn, ii taie capatul si apoi il aprinse. Trage si tine fumul in gura, lasa-l sa te gadile putin, apoi da-l afara usor. Incearca.
Am ascultat ce a zis si am facut si eu ca el. Era o senzatie placuta, incepusem sa ma maimutaresc cu uriasul trabuc in mana, ca o copila care a descoperit o noua jucarie. Am mai tras cateva fumuri pe care le-am suflat inspre el.
Marian ma privea razand si ma aplauda, de parca cine stie ce realizasem.
– Cohiba Behike 52. Ce nume pompos au ales. Cat e un trabuc din asta? am intrebat razand
– 100 de dolari.
– 100 de dolari o cutie de trabucuri??
– Nu, zambi el. Bucata.
Ramasesem ca proasta, uitandu-ma ba la el ba la trabuc, cum efectiv dadusem foc la 100$ si nici macar nu eram vreo cunos**toare.
Pana dimineata, Marian m-a mai futut odata iar de lins…cred ca a stat cu botul in pizda mea cel putin doua ore adunate. Nu regretam nici macar un minut ca am ramas desi am aflat ulterior ca el platise pentru o singura partida. Pe la 6 dimineata m-am dus acasa, Marian mi-a zis ca a fost cea mai tare seara a lui, la care nici nu visa si mi-a dat si 150 de dolari, desi cei 200 de euro ii primisem deja de la George. Am vrut sa zic ceva dar mi-a inchis ferm gura.
-Asta e un bonus pe care il meriti cu prisosinta ! Ai fost incantatoare ! Ne mai vedem..daca si tie iti face placere !
I-am zis ca abia astept si i-am zis-o din suflet, negandindu-ma la bani in clipa aia. Era bine? Era rau? Habar nu aveam, eram prea obosita, am facut un dus si am adormit bustean.
Era aproape de pranz cand m-a trezit sunetul telefonului, era George. Am raspuns omnoroasa, cu un aloooo prelung.
– Ce faci frumusico? Sunt la tine la usa. Si in clipa aia am auzit si soneria.
Eram ciufulita si vai de capul meu dar m-am dus sa-i deschid.
– Ei, cum a fost aseara, totul ok? Imi intinse un pahar pare de la Starbucks, cu numele meu pe pahar, alaturi de semnul de la dolar, $. Uite ti-am pregatit si cafea.
Se putea sa nu-mi aduca un zambet pe fata?
– A fost suuuuper, i-am spus eu. Sincera sa fiu, nu ma asteptam. Am ras de m-am prapadit cu Marian.
– Daaa, e o figura aparte domn colonel. Si stai, ca inca nu l-ai prins beat, e crima cu el atunci.
– Multumesc frumos pentru ocazie George. Aaa, era sa uit, uite, mi-a dat si 150$, a zis ca sunt bonus. Sa ii schimb si sa iti dau si tie.
– Ce sa-mi dai mie? Sunt banii tai scumpo si crede-ma, i-ai castigat tocmai pentru ca esti cum esti, nu o profesionista. Ti-am zis ca esti o mina de aur..pentru tine in primul rand !
Ma saruta apoi pe frunte dar eu i-am cautat gura. A fost un pic surprins dar mi-a raspuns la sarut. Nici nu mi-am dat seama ca eram complet goala, de cum ma ridicasem din pat. Avea omul asta un lipici ceva de speriat, parca il cunosteam de o viata !
I-am cautat pula in timp ce il sarutam si era deja intarita. Ca o fetita cuminte, i-am tras brusc pantalonii si m-am pus in genunchi.
– Mai, mai dar ce catelusa nerabdatoare am eu aici. Pai sa-i dam un…os, nu? Si-a scos-o si fara alte comentarii mi-a bagat-o in gura. Il sugeam repede, cat de bine puteam, dorind intr-un fel sa-i multumesc pentru ca datorita lui aveam in cateva ore niste bani la care nici nu visam. Dar in primul rand il sugeam pentru ca eram disperata sa ma placa.
Sa ma placa pe mine, Amalia, fata din provincie, nu Amalia curva in devenire. Am retinut de ieri ca ii place o muie umeda, cu multa saliva, asa ca am folosit din plin. Dupa 10 minute m-a anuntat ca ii vine si m-a intrebat unde vreau sa termine. I-am raspuns scurt: – In gura !. Exact in locul in care pana atunci nu voiam sub nicio forma. Dar LUI ii placea. Mi-a umplut gurita si am inghitit tot, apoi mi-am lins buzele teatral in fata lui. A inceput sa rada si din nou m-a sarutat, de parca abia mancasem o prajitura, nu sperma lui. Ma excita incredibil de mult chestia asta.
I-am povestit cum a fost cu Marian, mi-a zis ca mai are vreo 2-3 tipi in bloc care platesc la fel de generos, toti oameni cu bani multi, de treaba, curati si discreti.
A urmat o perioada de vreo doua luni in care dupa cursuri, odata la doua zile maxim aveam cate un tip care ma futea. Nu atat de bine ca George, nu atat de amuzanti ca Marian, dar toti oameni super ok, care nici macar o secunda nu ma facusera sa ma simt ca o stricata. Stransesem vreo 3000 de euro, asta pe langa ce cheltuisem pe toate prostiile, telefon, laptop si orice alte nimicuri. Credeam ca pe strada mea rasarise in sfarsit soarele, ma inscrisesem la scoala de soferi si aveam in plan sa-mi iau o masina buna, o „broscuta” de la Volkswagen, care imi placea extrem de mult.
George ma futea de vreo trei ori pe saptamana, evident ca nu ii ceream bani, ma „platea” el cu orgasme. De multe ori adormeam la el sau el la mine, de parca eram intr-o relatie. Nu-mi uitam totusi locul si nici el nu imi aratase vreodata ca vrea mai mult. Sa fi fost diferenta de varsta sau faptul ca aveam o relatie…profesionala?
Nu stiu, de cateva ori m-am gandit la el cand eram singura, as fi vrut sa fie langa mine, nu neaparat sa ma futa doar…sa fie ! Am lasat totul sa vina de la sine, daca e sa se intample bine, daca nu, iarasi bine. Eu urma sa ma bucur de viata si de banii pe care ii castigam atat de usor ca era aproape de ras. Dar toate aveau sa se schimbe la un moment dat…
ohhh da
ce povestire… ce as fute-o si eu pe Amalia
asa pofta de pizda imi fac povestirile astea aoleuuu
daca si prietena mea ar fi asa dezinhibata
va iubesc pe toate
Una din cele mai frumoase lecturi erotice pe care eu am citit o în foarte mulți ani de cat tot citesc asa ceva….
Efectiv mi a oferit o anume stare de efervescenta erotică atât la nivel mental cat si sexual….
E scrisa foarte bine,foarte coerent si cu foarte multe detalii care ele de fapt dau acest farmec acestei povestiri.
Nu stiu daca e fantezie sau chiar E real dar ești genială pentru modul în care ai reusit sa o transpui. Te felicit 😘🤗🥰
Extraordinara povestire… ca si povestea fetei din ea. Continua te rog!
As vrea sa angajez voluntar la un dispensar studentesc si sa iau temeraturile studentelor in FUND!!!