Intr-o seara racoroasa de primavara timpurie, o femeie necunoscuta m-a oprit cand ieseam de la cursuri pe poarta universitatii: “Anatolia, te caut de un an de zile… te rog sa scrii povestea mea; asta e jurnalul meu intim”. Mi-a pus in brate un caiet si a plecat la fel de misterios precum aparuse. O vazusem doar cateva clipe… era frumoasa, avea cam 35 de ani si niste ochi mari si tristi.
Am destelenit cu greu zecile de pagini scrise marunt si incalcit, insa in final am descoperit o drama complicata, o poveste despre patimi vinovate, placeri interzise si trairi murdare. Ce-a iesit, veti citi in textul de mai jos; as fi curioasa sa aflu parerile voastre!
Ma numesc Venera, am 37 de ani, sunt ardeleanca si locuiesc in orasul Fagaras din Judetul Brasov. Am parul ros**t si cret de la natura, ochi albastri, inaltimea 1,69 si 56 de kilograme. Desi nu mai arat ca la 20 de ani, ma mentin destul de bine din punct de vedere fizic, am picioare lungi si frumoase, fundul e inca rotund, fesele inca tari, coapsele armonioase, talia subtire, sanii nu exagerat de mari dar inca fermi, ca doua picaturi de lacrimi pline si grele, cu sfarcurile proeminente.
M-a ferit Dumnezeu pana acum de celulita, de riduri, de colacei pe burta, de aripioare pe solduri si alte asemenea blestematii cu care se lupta majoritatea femeilor de varsta mea si asta fara sa fac eforturi deosebite, pur si simplu asa a fost conformatia mea din nastere, n-am tinut niciodata vreo cura de slabire si am mancat de cand ma stiu ardeleneste, fara sa numar caloriile!
Daca la 20 de ani eram considerata o tanara sexy, acum, la 37 de ani sunt apreciata ca o femeie frumoasa si inca atragatoare.
M-am casatorit la un an dupa ce am terminat liceul; ma angajasem ca laboranta la Combinatul Chimic din oras si acolo l-am intalnit pe ursitul viselor mele adolescentine, pe Ionut, un inginer chimist de 25 de ani, coleg cu mine.
Era frumos, foarte inalt, de aproape 1,90, atletic, brunet tuns scurt cu ochii verzi, inteligent, manierat, serios; devenise repede tinta atacurilor tuturor fetelor ce lucrau in fabrica, printre care ma numaram si eu.
Lupta a fost crancena, toate femeiustile si-au pus la bataie armele din dotare, artileria grea, pentru a-l atrage in patul lor; unele, deja maritate nu intentionau altceva decat sa-l bage intre picioarele lor pentru o partida zdravana de sex, altele visau sa-l aduca la altar.
Am luptat si eu cum m-am priceput: mi-am scurtat pana la limita indecentei halatul alb pe care-l purtam in laborator, am taiat primii trei nasturi de la guler in jos ai acestuia si am renuntat la sutien ca sa mi se vada mai lesne sanii prin decolteu, mi-am cumparat special niste ciorapi albi de matase cu banda adeziva ce-mi subliniau pulpele pe sub halatul scurt, mulat pe bust, pe talie si pe fund.
Cand aparea Ionut in laborator ma aplecam peste fisele de pe birou pana ce tatele mi se balanganeau cu sfarcurile excitate exact sub ochii lui si de fiecare data imi scapa din maini cate o eprubeta sau vreo lamela cu probe; ma aplecam sa le adun de pe jos dezvelindu-mi fundul pana la chiloti, lasandu-l sa-mi descopere anatomia trupului, starnindu-i imaginatia.
Nu stiu nici acum daca tactica mea de a-l seduce a fost cheia atractiei dintre noi sau daca pur si simplu a fost o dragoste reciproca; cert este ca dupa doua luni, intr-o seara in care ramaseseram singuri sa lucram peste program n-a mai rezistat tentatiilor: m-a despuiat de toate textilele si m-a trantit pe spate pe masa din laborator, printre stativele cu eprubete si recipientii cu substante chimice, mi-a desfacut brutal picioarele si s-a infipt in pantecul meu. M-a futut agresiv, fara vorbe, fara soapte de iubire, fara mangaieri, fara sa ma menajeze si fara sa se abtina, de parca trupul meu i-ar fi apartinut dintotdeauna, de parca eram a lui de cand lumea si pamantul.
Nu mai eram fata mare de la 16 ani – ma deflorase un coleg de scoala si apoi mai avusesem experiente sexuale pasagere cu inca alti patru-cinci barbati – dar sentimentul ca sunt violata salbatic de iubitul pe care-l visam in fiecare noapte m-a facut sa explodez in cel mai profund orgasm trait de mine pana atunci!
Dupa alte doua luni ne-am casatorit cu acte in regula; sot si sotie; aveam doar 19 ani! Disperata sa nu-l pierd si sa-l leg definitiv de mine i-am turnat repede un plod; asa am
nascut-o pe fiica noastra Sorana, devenind mama la 20 de ani.
Sorana are acum 17 ani; este o fata superba, mult mai frumoasa decat eram eu la varsta ei. A mostenit de la mine silueta mladioasa a trupului si parul ros**t si cret, iar de la taica-sau a luat ochii lui verzi, fosforescenti si inaltimea mult peste medie; la varsta ei masoara deja 1,80.
Are sanii mari, chiar prea mari dupa gustul meu, dar trebuie sa recunosc ca sunt foarte frumosi si ca-i sta bine cu ei asa. Este atat de frumoasa incat m-am ales cu o grija in plus; mamele ce au fete foarte frumoase, ispititoare, stiu la ce fel de probleme ma refer!
Cativa ani ne-am trait viata intr-o normalitate banala: ne vedeam de joburi, ne ocupam de fetita noastra si de treburile curente ale gospodariei.
La inceput am locuit in chirie intr-o garsoniera, dar dupa ce socrii mei au decedat ne-am mutat definitiv in casa parinteasca mostenita de sotul meu. Era o casa batraneasca de peste o suta de ani, situata in zona veche a orasului, modesta si fara prea multe imbunatatiri, construita in stil vagon, cu un living spatios la strada urmat de trei dormitoare insirate de-a lungul unui hol lung si ingust, o bucatarie si o baie. In capatul casei, lipita de ultimul dormitor aveam si o bucatarie de vara, cu gratar si cuptor pe lemne. Desi era foarte veche, casa era functionala; aveam o mica curte cu o gradinita de flori in fata si toata proprietatea era inconjurata de un gard de lemn inalt de doi metri si o poarta impozanta, in stilul sasesc specific locului.
Eram fericiti si ne simteam impliniti; n-aveam de ce sa ma plang.
Din punct de vedere sexual nu-mi lipsea nimic; am avut norocul sa fac parte din categoria femeilor care se excita repede si nu aveam nevoie de preludii prea lungi ca sa ajung la orgasm, iar Ionut era foarte bine dotat si viril. Imi era suficient sa fac sex in pozitia clasica a misionarului, intinsa pe spate, cu picioarele desfacute si cu el deasupra mea. Ma saruta patimas, imi mangaia sanii muscandu-mi uneori sfarcurile, ma pipaia de cateva ori cu degetele pe vulva, printre labii si apoi imi umplea vaginul cu scula lui uriasa; iar pentru mine asta era suficient ca sa-mi dau drumul in mai putin de zece minute, in acelasi timp cu el, fara niciun alt efort suplimentar.
Dupa vreo zece ani au aparut primele necazuri – si nu din vina noastra: combinatul a intrat in faliment, s-au facut sute de disponibilizari si astfel ne-am trezit amandoi someri.
Intr-un oras cum e Fagarasul ne-a fost imposibil sa ne mai gasim de lucru in meseriile noastre; o perioada am trait din ajutorul de somaj, apoi am incercat si alte joburi, insa fara succes. Dupa un an de chin am ajuns la fundul sacului: nu mai puteam face fata cheltuielilor curente asa incat am fost nevoiti sa recurgem la o schimbare radicala.
Ionut a aplicat pentru un job in afara tarii si si-a gasit un post de inginer chimist, foarte bine platit la o fabrica de automobile din Italia, la Torino, in timp ce eu am ramas acasa, ocupandu-ma de gospodarie si de fetita noastra, Sorana.
Cu timpul ne-am adaptat noului stil de viata: cu Ionut vorbeam zilnic la telefon, dar il vedeam rar, venea acasa doar de vreo trei ori pe an: de sarbatorile de Paste si de Craciun si vara, in concediul lui de odihna. Mi-era in permanenta dor de el insa n-aveam de ales, el ne trimitea lunar aproape tot salariul lui.
M-am obisnuit si cu lipsa sexului zilnic; avand alte griji pe cap nu il mai consideram o prioritate; ma multumeam sa ma regulez cu sotul meu doar atunci cand venea acasa.
Ca sa fac un ban in plus am inchiriat camera din capatul casei, cea in care accesul se putea face separat prin bucataria de vara. Nu castigam cine stie ce – camera era modesta, baia la comun – dar era ceva mai mult decat nimic. Ca sa atrag clientii, am inclus in pret menajul complet: curatenie, spalat, calcat, mancare calda de trei ori pe zi. Chiriasii pe care i-am avut erau persoane in situatii de provizorat si fara mari posibilitati financiare; nu stateau mai mult de 3-4 luni, dar eu eram multumita.
Dupa ce Sorana a intrat la liceu au aparut alte probleme. Intrase intr-o gasca dubioasa, nu-i mai statea gandul la invatatura, pierdea zilnic o multime de ore mess si pe facebook, incepuse sa se imbrace provocator, sa se machieze strident si sa vina noaptea tarziu acasa.
Anul trecut, cand abia implinise 16 ani am surprins-o duhnind a bautura si cu pachetul de tigari in buzunar.
Am incercat sa-i explic cu frumosul cat de mult greseste, dar a fost in zadar; apoi i-am restrictionat accesul la internet si i-am suprimat banii de buzunar, insa a facut un scandal monstru si m-a amenintat urland isteric ca va fugi de-acasa si ca se va sinucide daca n-o las sa traiasca asa cum vrea ea.
Eram distrusa, sufeream cumplit vazandu-mi copilul batandu-si joc de viata lui, plangeam intruna incercand sa ma lamuresc unde am gresit, nu stiam ce trebuie sa fac…
I-am povestit si lui Ionut, la telefon, problemele pe care le aveam cu Sorana; l-am simtit ca sufera si ca e necajit de toata situatia asta, insa nu ma putea ajuta.
Lucrurile au luat-o razna intr-o noapte cand, macinata de ganduri ce ma impiedicau sa pun geana pe geana am perceput niste zgomote stranii ce veneau din camera chiriasului, aflata perete in perete cu dormitorul meu.
In perioada aia aveam in chirie un tanar de 23 de ani, pe nume Dragos, originar dintr-o comuna din judet ce lucra ca barman intr-o carciuma din oras. Era un tip inalt si desirat, ciolanos, saten tuns scurt, tacut, retras; nu iesea cu nimic in evidenta si n-am avut niciodata probleme cu el.
Mi-am tinut respiratia ciulind bine urechile, incordandu-mi auzul: se distingeau cat se poate de clar gemetele gafaite ale unei femei ce facea sex si scartaitul strident al patului, periodic si regulat ca bataile unui metronom.
M-am enervat brusc si mi-a pierit somnul; il atentionasem pe flacaul ala inca din prima zi ca nu are voie sa aduca femei in casa mea. In fine, am adormit abia spre dimineata, hotarata sa am o discutie serioasa cu el a doua zi, pe tema asta.
M-am trezit tarziu, Sorana plecase deja la scoala si chiriasul la slujba. Am mancat ceva in fuga, mi-am baut cafeaua si m-am apucat de treburile rutinei zilnice: dereticatul camerelor si pregatirea mesei de pranz si a cinei.
Cand am intrat in camera lui Dragos am avut un soc pe care n-o sa-l uit niciodata in viata mea: aerul era incins, imbacsit de miasme grele; mirosea a sex, a pizda, lenjeria era plina de pete mari, inca umede de sperma si de umori femeiesti, totul era vraiste de parca avusese loc o adevarata orgie!
Am deschis larg ferestrele si m-am apucat sa strang cearceaful de pe pat cand, facuti ghemotoc sub perna am gasit chilotii Soranei, uzi leoarca de zemuri intime si patati din belsug cu sperma. Bataile inimii mi s-au oprit brusc, nu mai puteam respira; mi-a crescut tensiunea si mi s-a facut rau.
Tremurand ca varga, ametita, am strans lenjeria de pe pat, am indesat-o in masina de spalat din baie, am aruncat in graba detergentul si i-am dat drumul, de parca incercam sa sterg in felul asta urmele unei crime odioase. M-am privit in oglinda si mi-am vazut fata alba ca varul si pumnul in care strangeam inca, cu degetele inclestate chilotii Soranei.
I-am despaturit si, intr-o pornire inexplicabila i-am dus la nas inhaland inconstienta mirosurile pizdei fiicei mele amestecate cu cele ale spermei baiatului. Mi s-au inmuiat genunchii si m-am excitat ca ultima taratura; am scos limba si am inceput sa ling avida, lacoma, cu pantecul palpitand fiecare centimetru al petecului de panza umeda.
Am simtit un fel de arsura in vagin si nu m-am mai putut stapani: mi-am lepadat hainele si m-am pravalit in cada, lasand jetul puternic al dusului sa-mi biciuiasca sanii pana ce sfarcurile intarite brusc au inceput sa ma doara.
Am inchis ochii si mi s-au derulat in minte cu viteza luminii gemetele de placere ale Soranei pe care le auzisem noaptea trecuta. Para dusului mi-a alunecat printre coapse la un centimetru de vulva si rafalele inspumate s-au abatut involburate asupra clitorisului, maltratandu-l, chinuindu-l… am juisat profund, scancind infiorata, lasandu-mi trupul stors ca o lamaie si sufletul lipsit de vlaga.
Nu ma mai masturbasem asa din anii adolescentei…
Am stat ca pe ace toata ziua, cu mintea invalmasita, alternand starile de plans isteric cu cele de furie oarba, seaca.
Pe la orele pranzului a intrat in casa, venind de la scoala, Sorana. Si-a aruncat traista de pe umar si si-a azvarlit adidasii din picioare in mijlocul holului, asa cum obisnuia sa faca zilnic, apoi s-a repezit direct in bucatarie strigand nerabdatoare:
– Mama, mi-e foame!!!
– Ti-e foame??? De ce ti-e foame, de sex??? Sa-ti fie rusine, panaramo…! am urlat eu aruncandu-i in poala chilotii patati. Asa rusine nu credeam c-o sa traiesc vreodata… sa te intinzi cu derbedeul asta ca ultima curva… la mine in casa!!!
– Mama…. eu… nu… eu vreau sa…; s-a balbait Sorana uluita;
– Ce naiba mai vrei? Vrei sa ma bagi in mormant? Si eu si tac-tu facem eforturi uriase ca sa-ti fie tie bine… sa ai tot ce-ti doresti… si tu te regulezi cu toti golanii… la 16 ani…!!! M-ai nenorocit… esti o curva…! Pe dobitocul ala il dau afara din casa mea chiar in seara asta…!
– Ba n-ai sa dai pe nimeni afara, ai inteles??? a tipat disperata, cu ura salbatica in ochi Sorana, ridicandu-se de pe scaun si rasturnand farfuria cu ciorba pe jos. Daca faci asta, iti promit ca n-o sa ma mai vezi niciodata! Ma doare in cur de eforturile voastre… ma regulez cu cine vreau eu, ti-e clar??? Daca vrei sa stii, nu e prima data… au fost si altii… inaintea lui! Imi place sa ma fut si o sa ma fut cu cine vreau eu, n-o sa-ti cer voie tie! Esti ipocrita… din cate stiu, si tu tot pe la 16 ani te-ai futut prima oara… si nu cred ca ai cerut aprobare de la parintii tai! Ai fost si tu o curva…?!? Te urasc din tot sufletul!
Ridicata in picioare in fata mea, cu ochii verzi sagetandu-si ura si cu ranjetul sarcastic schimonosindu-i trasaturile angelice ale fetei, Sorana ma domina fizic de la inlatimea ei de aproape 1,80 metri. M-am simtit mica si neputincioasa; o gheara mi-a strans inima ca intr-un cleste oprindu-i bataile si blocandu-mi respiratia. M-am prabusit pe gresia rece gemand in agonie, incapabila sa vars o singura lacrima. Am auzit-o pe Sorana iesind in fuga din casa, trantind usile… apoi am lesinat…
Toata dupa-amiaza, seara si pana noaptea tarziu am trait cu o frica cumplita; mi-era teama de o nenorocire… nu stiam unde a fugit fata mea si ce ganduri ii trec prin cap, am asteptat-o macinata de cele mai sinistre sentimente. Renuntasem pe moment la ideea de a-l da pe Dragos afara din casa, n-as fi rezolvat nimic.
S-au intors amandoi mult dupa ora unu noaptea, i-am auzit bajbaind si le-am deschis usa, ingrijorata. Puteau amandoi a bautura si Sorana era moarta de beata, abia se mai tinea pe picioare. S-a repezit impleticindu-se direct la baie si a vomitat abundent deasupra veceului, varsandu-si matele. Dupa ce si-a descarcat stomacul, l-a luat de mana pe Dragos si au intrat impreuna in camera lui, inchizand usa in urma lor, fara sa ma bage in seama.
M-am refugiat consternata in dormitorul meu si mi-am tras patura pana peste cap, tremurand la propriu, cuprinsa de niste frisoane reci ce-mi clantaneau dintii in gura.
Am auzit apoi scartaitul obsedant al patului din camera vecina si gemetele fiicei mele ce se amplificau la fiecare secunda, din ce in ce mai acute si mai sonore.
Mi-am strans pleoapele si mi-am imaginat fiica intinsa pe spate, cu picioarele desfacute si cu pula derbedeului ala in pizda ei… un val fierbinte mi-a incins corpul si am transpirat abundent; imi simteam tatele grele, dureroase, iar vulva dintre picioare mi se umflase ca o basica coapta, gata sa c****.
Am azvarlit patura de pe mine – nu mai puteam indura chinul ala – si m-am masturbat fara rusine, cu o mana bagata adanc in vaginul clocotind de spuma fierbinte si cu cealalta framantandu-mi tatele, piscandu-mi sfarcurile si belindu-mi lindicul. M-am tavalit prin asternuturi in betia simturilor, sfredelindu-mi intimitatea, devorandu-mi carnea si am juisat ca o catea ordinara in mugete salbatice in aceeasi secunda in care am auzit prin peretele subtire urletele de placere ale orgasmului propriei mele fiice!
Au urmat niste zile cumplite; cu Sorana n-am mai vorbit absolut deloc, venea acasa cand avea ea chef, manca ceva (daca manca) si se refugia in camera lui Dragos, regulandu-se cu el de parca venea sfarsitul lumii. Cu Dragos n-am indraznit sa discut, mi-era frica de o reactie necugetata din partea fiicei mele; nu-mi doream o nenorocire in plus.
Mai grava era insa problema mea; cand ma gandeam la ce fac ei acolo ma transformam subit intr-o milfa ordinara si-mi curgeau balele din gura infometata de sex. Ajunsesem sa ma masturbez de cel putin doua ori pe zi: noaptea cand o auzeam pe Sorana cum se fute cu ala si inca o data dimineata cand intram in camera lor ca sa le schimb lenjeria de pe pat, nu ma puteam abtine, ma afundam goala in asternutul imbibat de sperma si de zemuri vaginale, lingeam ca o catea toate acele pete umede si ma masturbam ca o apucata, ca si cum as fost posedata.
A fost o perioada infernala: de copilul meu nu mai stiam nimic altceva decat ca se regula cu ala in fiecare noapte; pe mine insami nu ma mai recunosteam, nu mai stiam cine sunt in realitate, viata, regulile si valorile imi erau date peste cap, pierdusem orice fel de control, totul era o varza, un cosmar! Ma lua groaza cand ma gandeam la reactia lui Ionut cand va afla toate porcariile astea!
Am decis sa am o discutie cu Dragos, cu orice risc; mai rau de atat n-avea cum sa fie…
L-am pandit cand a intrat in casa, in camera lui si am dat buzna peste el fara sa bat la usa. Apucase sa se dezbrace si l-am surprins gol, doar in chiloti. M-am ratoit la el cu obida unei mame careia i s-a furat copilul:
– Ticalosule! Ti-ai batut joc de fata mea… ti-ai batut joc de mine! Nemernicule, sa dispari din casa mea acum, altfel te omor cu mana mea!!!
– Doamna Venera, gresiti! Eu am respectat intelegerea noastra, n-am adus femei in casa dumneavoastra, le-am gasit aici! a replicat cu tupeu Dragos.
– Esti obraznic… esti ultimul om…. te omor!!!
Mi-am iesit din minti si m-am repezit spre el cu pumnul strans. Mi-a prins mana, imobilizand-o, apoi m-a cuprins cu bratele dupa mijloc si m-a lipit strans de corpul lui, sufocandu-ma. M-am zbatut ca sa scap din stransoare, fara sa reusesc. Mi-am infipt dintii in umarul lui si am mus**t cu sete, smulgandu-i carnea, gustandu-i sangele. A gemut scurt de durere si dintr-o singura miscare mi-a dezgolit trupul, sfasiindu-mi halatul si lasandu-ma doar in chiloti si sutien. L-am mai mus**t inca o data, in acelasi loc:
– Derbedeule, vei muri de mana mea…; am bolborosit innebunita de ura. Ce crezi ca faci???
– O sa vezi ce-o sa-ti fac! O sa te fut… asa cum o fut si pe fiica-ta!
– O s-o futi pe ma-ta!
– Stai sa vezi… o sa-ti placa…!
Ma zvarcoleam si-l muscam ca o salbatica infigandu-mi dintii in gatul lui, incercand sa ma eliberez din inclestarea ce ma tintuia prizoniera, dar nu reuseam altceva decat sa-mi strivesc si mai apasat pieptul si abdomenul de trupul lui.
Deodata, o palma aspra m-a plesnit cu putere peste fund lipindu-se fulgerator, ca o arsura de fesele mele. Am incremenit consternata, mi-am reprimat zbaterile si am asteptat cu respiratia oprita… O a doua palma zdravana mi-a zvantat bucile si m-am inmuiat brusc… nu pricepeam ce mi se intampla, parca aveam creierii pe bigudiuri! Nu mi-am revenit din uluiala nici cand Dragos si-a slabit stransoarea:
– Doamna Venera, cred ca te-am nimerit… iti place sa iei bataie la fund, nu-i asa?!? a exclamat surprins la randul lui Dragos.
– Esti nebun… lasa-ma in pace…; am scancit eu neajutorata.
– O sa te las in pace dupa ce-o sa te bat bine la cur…
A inceput sa-mi plesneasca fundul in rafale de lovituri grele; le simteam ca o grindina pe bucile mele, arzandu-le, rascolindu-mi simturile, excitandu-mi brutal niste instincte erotice pe care nu mi-am imaginat niciodata ca le posed. Resimteam usturimea pana in strafundul vaginului, zeama incepuse sa fiarba, lindicul isi iesise din matca, tatele mi se umflasera ca niciodata, sfarcurile se intarisera si ma dureau ingrozitor si o spuma deasa a inceput sa-mi curga din gura, prelingandu-se din coltul buzelor pe barbie. Mi-am pierdut capul si m-am inclestat strans de trupul lui, tremurand, gangurind languros, savurandu-mi pervers isteria erotica cumplita ce exploda ca dinamita in intreaga mea fiinta la fiecare trasnet abatut asupra feselor mele.
Pantecul mi-a vibrat brusc in spasme amestecate: pentru prima data in viata mea mi-a venit sa juisez si sa ma pis in acelasi moment… am incercat sa-mi incordez sfincterii… insa n-am reusit… mi-am lipit instinctiv vulva cu toata puterea de pulpa piciorului lui incercand sa opresc astfel presiunea scapata de sub control ce statea sa rabufneasca exploziv din adancurile mele… n-am mai rezistat, mi-am dat drumul icnind si bataind din fund intr-un orgasm ciudat, varsandu-mi sucul din vagin diluat de suvoaiele de pisat ce tasneau nestapanite prelingandu-se in lungul picioarelor noastre impletite, filtrate doar prin bumbacul chilotilor de pe mine.
Mi-am revenit din betie tremurand toata, imi bubuia capul si mi-era rusine de mine… imi venea sa mor! M-am desprins de el si am vrut sa ma duc la baie sa ma spal de zoaie; m-a oprit cu un gest scurt si mi-a intins un prosop deja folosit, jilav, acelasi cu care se stersese el pe pula si Sorana la pizda noaptea trecuta. Mi-am sters scarbita zeama uda dintre picioare. Mi-a cautat ochii si m-a privit admirativ, vizibil incantat si extrem de surprins:
– Dumnezeule! Ce fel de femeie esti…!?! Auzisem de squirt… am vazut prin filme… dar niciodata n-am… esti fantastica!
– Dobitocule… esti un putoi… n-a fost niciun squirt… doar ca m-am pisat pe mine… si m-am pisat si pe tine… intelegi??? am replicat eu plina de nervi.
– Daaa… am inteles! Acum stiu ce-ti trebuie… si unde te mananca… o sa-ti mai dau asaaa! Dar acum o sa te fut… m-ai excitat!
– Du-te-n pizda ma-tii! Fute-ma dracului odata… fa-mi ce vrei tu!
Mi-a dat jos sutienul si chilotii uzi, m-a trantit pe spate pe pat, mi-a desfacut picioarele si si-a bagat limba intre labiile mele. M-a cuprins un sentiment de jena si de dezgust profund, nu eram rasa la pasarica si musteam de lichide femeiesti amestecate din belsug cu pisat. Era pentru prima oara in viata mea cand un barbat ma lingea in pizda si eram atat de murdara acolo…! In intimitatea fanteziilor mele visasem de multe ori asa ceva si mi-as fi dorit sa fiu curata ca o floare.
M-a lins asa cum linge o vaca drobul de sare, mi-a imbibat cu saliva flocii de pe pubis si din jurul labiilor, si-a bagat adanc limba in mine, i-am simtit-o scormonindu-mi vaginul, mi-a bagat-o in anus, mi-a supt lindicul… mi-am dat ochii peste cap de placere, am inceput sa ma misc haotic impingandu-ma in limba lui, sa guit ca o scroafa si sa smulg furibund cearceaful de sub mine cu degetele inclestate… apoi m-am cutremurat in spasme ample, am mugit prelung cu gura larg cas**ta, mi-am infipt violent labiile si lindicul in gura lui si am juisat in cascada ca ultima curva din lume…
A fost prima data in viata mea cand un barbat mi-a facut sex oral si, sincera sa fiu, mi-a placut la nebunie!
Cu gura inca plina de zeama mea Dragos si-a dat jos chilotii si atunci i-am vazut madularul intaia oara. Am ramas oarecum dezamagita: avea o pula subtire ca un bat si mult mai mica decat barosul sotului meu! Nu inteleg nici acum, dupa un an de la evenimentele alea cum a fost posibil ca lungana mea de fata de 1,80 sa se multumeasca cu chestia aia infima…
S-a aruncat intre picioarele mele si si-a bagat-o respirand grabit in mine, dar eram atat de uda si de largita incat n-as fi simtit nici macar daca un tren de marfa ar fi intrat in vaginul meu, cu atat mai putin pula aia mica si subtire ca un creion. Dadea din fund ca iepurii, insa nu-l simteam absolut deloc… si nici el pe mine. S-a oprit brusc din coitul acela jenant, si-a scos-o din mine si m-a privit frustrat, dispretuitor:
– Dumnezeule…! Esti mai larga decat tarfele de pe centura…! Ai o pizda ca o caldare… ca un hau fara fund!
– Ce vorbesti?!? Tu nu vezi ce pula de tot rasul ai??? Cu piticania aia cat un bat de chibrit ai pretentia sa satisfaci o femeie??? Mai repede ma rezolvi cu limba… sau palmuindu-mi curul… cu pula aia, niciodata!!! am ranjit eu sarcastic, umilindu-l.
S-a albit la fata si a racnit iesit din minti, s-a tras cu fundul peste pieptul meu si a inceput sa-si frece pula ca un dement cu ambele maini, deasupra fetei mele. M-a fortat sa deschid gura si si-a varat glandul printre buzele mele, ejaculand in jeturi tremurate direct in gatul meu. Nu mai gustasem samanta de barbat pana atunci si gelatina aia ce mi se lipise de cerul gurii si-mi incleiase limba mi-a provocat o senzatie de voma. Am evitat greata diluand sperma ce-mi umpluse gura cu propria mea saliva si am ingurgitat totul pe nemestecate, fara sa-i simt gustul.
M-am dat jos din pat, mi-am cules chilotii, sutienul si halatul, i-am intors spatele si am pasit spre usa fara sa-l mai privesc. M-a oprit inainte sa ies, a ingenunchiat in fata mea cuprinzandu-mi copasele cu bratele si afundandu-si fata in flocii dintre picioarele mele, lingandu-le umezeala statuta si inhalaindu-le cu nesat mirosurile murdare.
– Venera… n-am avut in viata mea o femeie ca tine…! Te rog… o sa fac orice-mi ceri tu… orice iti place tie… poti sa-ti bati joc de mine… nu-mi pasa! O sa te bat la fund daca asa iti place… orice… numai lasa-ma sa-ti ofer placere!
M-am smuls din imbratisarea lui, am iesit din camera indreptandu-ma spre baie, reprimandu-mi un gand pervers: era deja al meu!
Urmatoarele doua saptamani am trait cea mai confuza perioada a vietii mele, ametita si bulversata. Dragos devenise jucaria mea, insa si eu ajunsesem dependenta de el.
In fiecare noapte ma masturbam salbatic ascultand cu simturile perfect treze cum o fute pe Sorana si-mi sincronizam din instinct momentul orgasmului cu cel al fetei mele; mugetele mele de placere se amestecau cu tipetele ei ascutite ce razbateau acut prin peretele subtire dintre camere, apoi adormeam plangand, blestemandu-mi pornirile acelea nefiresti ce-mi excitau simturile pana la alienare in clipele orgasmelor Soranei.
Dimineata, pandeam momentul in care Sorana pleca la scoala, intram imediat in camera lui Dragos, goala pusca si ma asezam aplecata cu mainile sprijinite de marginea patului si cu fundul in sus, asteptandu-mi umila bataia izbavitoare fara de care aveam impresia ca nu mai pot trai. Baiatul se aseza in spatele meu si incepea sa-mi palmuiasca puternic bucile cu ambele maini, provocandu-mi senzatii ireale si gemete a****lice. Usturimea feselor arse mi se propaga rapid in tot corpul, pana la creier; o simteam in vaginul ce incepea sa fiarba, in lindicul zbuciumat, in crampele stomacului, in sanii umflati si durerosi, pana in varful sfarcurilor erecte.
Se oprea din palmuit doar dupa ce ma vedea terminata, scuturata de convulsii inconstiente si de orgasme salbatice insotite invariabil de jeturile de pisat ce-mi tasneau nestapanite din pizda, udandu-mi picioarele si scurgandu-se baltind pe dusumea.
Deveneam apoi o simpla leguma, o carpa, o zdreanta si-l lasam sa faca cu mine, cu trupul meu absolut tot ceea ce dorea. Ma punea capra si ma futea pe la spate, desi rareori il simteam in mine… nu ne potriveam… ori pizda mea era prea larga pentru pula lui, ori pula lui era prea mica pentru pizda mea… nu stiu… ma regula insa intre tate, imi dadea niste limbi fantastice intre labii si pe lindic, ma futea in cur si-mi dadea muie cu nemiluita… De altfel, nici acum nu-mi aduc aminte de momentul in care m-a dezvirginat in cur; cand m-a patruns acolo prima data n-am simtit nicio durere, doar senzatia aceea pe care o are oricine cand i se introduce un supozitor in anus! Ma obisnuisem si cu gustul spermei, nu-mi mai era greata si chiar incepuse sa-mi placa s-o simt in gura si s-o inghit.
Nu-mi explicam insa de ce ma excitam in asemenea hal si-mi pierdeam mintile cand imi flagela fundul, nu pricepeam ce resort defect imi declansa orgasme atat de monstruoase si de grotesti ce ma faceau sa nu-mi mai pot controla sfincterii vezicii urinare si sa ma pis pe mine ca o vaca proasta, ca o masochista. Initial m-am amagit ca sunt una d-aia cu talent la squirt, dar m-am gustat singura si am constatat ca ceea ce tasnea din mine nu era nimic altceva decat pipi chior, cu vagi urme de secretii vaginale.
Ritualul se repeta zilnic si nu eram in stare sa ma abtin… in fiecare zi imi propuneam sa pun punct nebuniei, dar era ca un drog; cand imi priveam fundul plin de vanatai ma treceau valuri de caldura din vagin si pana in obraji si tremuram orbita de patima!
Nu-l doream ca mascul, nu simteam nici cea mai mica atractie fizica, emotionala sau erotica fata de el, nu m-am sarutat niciodata cu el, nu i-am luat niciodata limba in gura, nu-l iubeam… ma excita doar cand imi cravasa fundul strivindu-mi tatele si cand il auzeam regulandu-mi fiica!
Intre noi totul se desfasura in tacere, pe muteste… nu ne vorbeam, doar sunetele zbierate ale orgasmelor ne uneau… eram doar niste a****le ce se impreunau, nimic mai mult.
O singura data a incercat un dialog cu mine:
– Venera… esti o femeie foarte frumoasa, fantastica… uluitoare! N-am crezut ca exista asa ceva! Esti facuta pentru sex! Sorana e o biata gasculita prostuta, n-are inca talente de femeie, ea se reguleaza aiurea, fortat… tu te regulezi din instinct… esti mai buna de pula decat fata ta de o mie de ori!
– Zau??? m-am prefacut eu indignata desi am simtit complimentul direct in stomac; Pai atunci de ce nu-mi lasi fata in pace si-ti bati joc de ea? Fute-ma pe mine, bate-ma la fund, fa ce vrei tu cu mine, umileste-ma… mie-mi place si am orgasme… ai vazut asta! Dar las-o in pace pe fata, ce vina are ea??? De ce te regulezi cu ea daca eu sunt mai buna la pat?
– Pentru ca ea are 16 ani si tu 36, intelegi? Pentru ca ea este proasta de da in gropi si tu esti desteapta; pentru ca pe ea o domin si-o posed in timp ce pe tine nu simt ca te am nici macar atunci cand iti dai drumul pisandu-te pe tine de placere… si nici cand iti umplu curul sau gura cu sperma mea! De fapt, tu-ti bati joc de mine, tu ma folosesti pentru placerea ta perversa… Habar n-ai cat de mult am ajuns sa te iubesc!
– Esti jalnic! Tu habar n-ai cat de mult am ajuns eu sa te urasc! Pula ta este o gluma proasta, esti impotent! Sunt dependenta doar de propria mea deviatie masochista, nimic mai mult. Si daaa, sunt mai femeie decat este fata mea, dar tu n-ai niciun merit in privinta asta! Dobitocule, ia-ma la palme, ca de altceva nu esti in stare!!!
M-a privit dement, cu ochii injectati, si-a inclestat dintii in tatele mele muscandu-le cu sete, zdrobindu-le sfarcurile; am urlat de durere zvarcolindu-ma ca un a****l si i-am bagat degetele in ochi scormonindu-i orbitele. M-a imobilizat, m-a rasucit cu fata in jos pe pat si mi-a tras cea mai crunta si mai violenta bataie din viata mea, invinetindu-mi fundul si coapsele, rananindu-le pana la sange… Am juisat innebunita de orgasme, beata de patimi, strangand coltul pernei intre dinti si pisandu-ma pe mine intinsa pe burta in mijlocul patului, scaldandu-ma ca o scroafa satula in jegul propriei troace!
In perioada aia, desi sunt mama, marturisesc ca de Sorana nu mi-a mai pasat deloc: nici ce-a facut la scoala, nici ce mananca, nici cand vine acasa si nici cum si cu cine se fute. N-o mai simteam decat noaptea tarziu, cand se regula cu Dragos; si asta doar pentru ca-mi provoca fantasme erotice incredibile in urma carora ma masturbam ca o apucata.
O luasem razna, nu-mi mai pasa decat de mine, nu mai aveam alt scop in viata decat sa-mi simt bucile invinetite de palmele lui Dragos si sa-mi vars orgasmele… traiam ca un zombie, dezumanizata si pierduta in placeri carnale si perverse, devenisem sclava propriilor mele fantezii!
Apoi s-a intamplat ceva ce avea sa schimbe totul….
Am intrat ca de obicei intr-o dimineata in camera lui Dragos imediat dupa ce-am auzit-o pe Sorana iesind din casa. Mi-am primit portia de palme si mi-am satisfacut patima aceea mistuitoare sfarsind ca de fiecare data in acelasi orgasm umed si murdar, apoi m-am asezat in pozitia obisnuita pentru ca Dragos sa ma futa pe la spate: cu picioarele departate, indoita de la mijloc, cu fundul in sus si cu mainile sprijinite pe pat. In spatele meu, in picioare, Dragos mi-a strapuns labiile si a inceput sa ma pompeze in vagin tinandu-ma cu ambele maini de solduri si tragandu-ma spre el in contre, facandu-ma sa gafai din ce in ce mai repede.
Am auzit usa dormitorului deschizandu-se si mi-am ridicat capul: am inlemnit, era Sorana!!! Ne-a privit inmarmurita, a deschis gura parca pentru a spune ceva dar a ramas cu ea asa, paralizata. Dragos a observat-o si el si s-a oprit brusc din actiune, blocandu-se. M-am uitat drept in ochii ei mari si verzi, i-am vazut pupilele marite de uimire, holbate, gata sa-i sara din orbite. Am gemut ragusit si mi-am impins fundul in spate, infigandu-ma mai tare in pula baiatului:
– Nu te opri…!!! Nu vreau sa te opresti! Trage-mi-o… fute-maaaa!!!
Indemnul meu l-a trezit din uluiala si a inceput din nou sa-mi foreze vaginul, tragandu-ma cu si mai multa forta in pula lui, impingandu-se in mine, facandu-ma sa icnesc si sa gem profund, cu tatele atarnate balansandu-mi-se haotic.
Nu mi-am desprins nicio clipa privirea de chipul Soranei; o fixam direct in ochi, de la un metru si ceva distanta. Am vazut-o cand s-a albit la fata; apoi brusc s-a inrosit ca o sfecla si un firicel de saliva a inceput sa-i curga din gura si sa i se prelinga pe barbie. Ii tremurau genunchii si s-a rezemat cu spatele de tocul usii, cat era ea de lunga, sprijinindu-se ca sa nu cada din picioare.
Se excitase privindu-ne si intrase in transa: si-a bagat o mana pe sub tricou si a inceput sa-si mangaie si sa-si maseze sanii iar cu cealalta si-a desfacut fermoarul blugilor si si-a bagat-o in chiloti, pipaindu-se pe vulva.
Ne uitam una in ochii celeilalte de parca eram hipnotizate, de parca incercam sa ne transmitem din priviri secrete ascunse, intime si interzise.
Sorana n-a mai rezistat in picioare, si-a tras blugii pana la glezne, cu tot cu chiloti si s-a lasat in jos de-a lungul tocului usii, pe vine, cu genunchii departati la maxim, expunandu-si pizda cas**ta in toata splendoarea ei. O vedeam pentru prima data: era complet epilata, era frumoasa, parca pictata, cu labiile perfect conturate, ingrijite, cu mugurasul iesit semet din teaca umflata de sub pielea vulvei, cu interiorul catifelat si umed, roz sidefiu, presarat cu perlutele albe si stralucitoare ale stropilor de nectar scursi din adancul vaginului excitat.
Mi-am iesit din fire cand am vazut-o bagandu-si doua degete in gaurica aia ce pulsa umeda si dezmierdandu-si lindicul cu degetul mare, am simtit ca explodez! Tot corpul imi devenise un rug arzand in flacari uriase, nn val fierbinte mi-a inundat pizda si in valtoarea aia inspumata penisul lui Dragos s-a pierdut. Nu-l mai simteam deloc in mine, auzeam doar clipocitul sacadat cand intra si iesea din balta vaginului meu. Mi-era ciuda… mai mult ca oricand imi doream un orgasm atunci, in fata fiicei mele!
M-am scos brutal din pula lui si am urlat isterica:
– Baga-mi-o in cur… vreau sa ma futi acolo… sparge-mi fundul… acuuum…!!!
Mi-am infipt curul in pula lui ca o disperata. A intrat toata din prima, parca era unsa… era mult mai bine, am oftat usurata simtind ca macar gaura aia era bine astupata…
Sorana isi dezvelise complet tatele imense si si le framanta excitata, masturbandu-se frenetic cu cealalta mana ce-i disparuse inghitita in haul lacom cas**t intre picioare, gemand infundat si tremurand din toata fiinta ei; eu ma zbuciumam fututa naprasnic in cur, cu tatele ciocnindu-se libere si cu zemurile siroindu-mi printre picioare…
Nu ne-am dezlipit nici o clipa ochii una de la alta; ne stimulam reciproc din priviri placerile de parca intre noi ar fi existat o intelegere tainica, misterioasa. Ne impleteam gafaiturile, icnetele, gemetele si tipetele intr-un singur glas, pe o singura voce.
O priveam cum se masturbeaza si mi-o doream cumplit, topita de patimi si balind de pofte interzise… as fi iubit-o acolo, pe loc… din cap si pana in picioare… era atat de frumoasa… atat de senzuala si atat de ispititoare!
Am murmurat terminata, incapabila sa mai rezist:
– Dumnezeuleeee!!! Nu mai pot sa ma tin… imi vineeee…! Te rooog… da-ti drumul si tu… odata cu cu mine… vreau asta!
– Aaahhh…. daaa… imi placeee… si eu vreau asaaa…! a perceput Sorana mesajul meu, intetindu-si imediat ritmul mainii cu care se masturba.
Am vazut-o strangulandu-si lindicul intre doua degete imbibate de zeama, ciupindu-se agitata cu cealalta mana de sfarcurile tari ale tatelor, muscandu-si buzele, dandu-si ochii peste cap si convulsionandu-se spasmodic… in acelasi moment am juisat si eu; ne-am dat drumul amandoua tipandu-ne orgasmele intr-un singur glas, tremurand impreuna, gemand si respirand sacadat in acelasi ritm, contopite parca in aceeasi fiinta.
Am apucat s-o vad prabusita pe dusumea, respirand greu, cu degetele in gura, gustandu-si in extaz propriile ei sucuri; apoi m-am intors cu spatele la ea oferindu-i imaginea gaurilor mele deschise: vaginul larg si insiropat si rozeta cas**ta a curului.
I-am luat pula lui Dragos in gura… ma simteam flamanda… mi-era foame de sperma…
Am supt-o, am lins-o de la cap si pana la coaie, am belit-o si i-am facut laba pana cand a ejaculat in gura mea… samanta lui mi s-a parut atunci mai gustoasa ca oricand!
M-am intors cu fata spre usa, cu gura plina de lichidul cleios… Sorana disparuse! Nu mai era acolo, plecase lasand in urma ei o pereche de chiloti patati si niste urme umede pe dusumea, in dreptul tocului de la usa…
Cateva zile nu ne-am mai intersectat unii cu altii, in niciun fel; nici macar buna ziua nu ne mai dadeam. Ne evitam reciproc: cand Sorana intra in bucatarie sau in living ieseam in secunda urmatoare si invers. La fel procedam amandoua si fata de Dragos, ne ignoram total toti trei, nu ne vorbeam si nu ne priveam in ochi nici un moment.
Atmosfera devenise sumbra, apasatoare. Mi-era rusine de spectacolul oribil de tarfa ordinara prin care ma expusem in fata propriei mele fiice; ma simteam distrusa si-mi venea sa ma omor. Probabil ca Dragos si Sorana erau la randul lor cuprinsi de sentimente asemanatoare, de aici si raceala de gheata ivita brusc intre noi trei.
Gresisem cumplit si sufeream enorm, iar gandul ca niciodata n-o sa pot repara imaginea de mama depravata la care m-a impins boala desfraului m-a adus in prag de suicid. Ma blestemam in fiecare clipa, ma uram, ma dispretuiam, mi-era sila de mine si plangeam smulgandu-mi parul din cap.
In zilele alea nenorocite Sorana n-a mai intrat in camera lui Dragos, si-a petrecut noptile singura, in dormitorul ei. Nici eu nu m-am mai masturbat si nici nu mi-a mai ars de placeri masochiste sau de futaiuri cu Dragos. Ne pierise tuturor cheful de sex!
Ceva mai tarziu, intr-una din zilele acelea mohorate am auzit-o pe Sorana intrand in casa dupa orele pranzului, venind de la scoala. Eram cu ibricul de cafea pe foc si m-am precipitat sa sting flacara aragazalui si sa ies repede, sa evit sa dau ochii cu ea, banuind ca va intra in bucatarie sa manance. Am incercat sa ma strecor ca o umbra tacuta pe langa ea, dar m-a prins de mana si m-a tras inapoi in bucatarie:
– Mama… eu nu mai pot asa! Trebuie sa vorbim… noi doua!!!
M-am prabusit pe taburet si m-am albit la fata. Mi-era groaza de ce-o sa-mi spuna, de cum ma va judeca si de cum ma va umili. Ma temusem de clipa aia, stiam ca va veni odata dar sperasem ca putin mai incolo… aparuse insa atunci, rece, nemiloasa, amenintatoare…
Sorana a aprins aragazul, a terminat de clocotit cafeaua, a turnat-o intr-o cescuta si mi-a pus-o pe masa. S-a asezat pe un scaun in fata mea si a asteptat privindu-ma impietrita sa sorb din licoarea aburinda. Am incercat sa duc ceasca la gura insa n-am reusit: mainile imi tremurau ingrozitor si lichidul fierbinte s-a varsat oparindu-mi degetele. Mi le-am ascuns rusinata in buzunarele halatului simtind in pleoape presiunea lacrimilor.
Sorana s-a ridicat brusc de pe scaun si m-a invaluit cu bratele la pieptul ei generos, sarutandu-ma haotic pe obraji si pe gat:
– Doamne… mamica mea draga! Te rog sa ma ierti! Te-am facut sa suferi… te-am necajit… am fost rea! Am fost o proasta! Te rooog… iarta-ma!!!
– Saaa… te iert… eu…?!? am exclamat uimita. Eu sunt cea care a gresit! Eu nu trebuia sa… sunt mama ta si… mi-e rusine de ce-ai vazut… nu cred ca voi putea repara vreodata ce-am facut, mi-e sila de mine! O sa ma dispretuiesti toata viata!
– Mamico… nu mai plange! O sa te iubesc mereu! N-ai facut nimic rau… eu te inteleg, chiar daca sunt inca mica! Nu-mi pasa… chiar mi-a placut… cand te-am vazut… Sa stii ca am terminat-o cu Dragos, definitiv… oricum nu-l iubeam si nu-mi placea de el, a fost mai mult asaaa… un moft! Poti sa-l pastrezi pentru tine, eu nu…
– Ai innebunit?!? am intrerupt-o eu siderata; Sa-l pastrez eu pe Dragos??? Crezi ca-mi pasa de el? Niciodata…!!!
– Mamico… eu stiu ce-am vazut cu ochii mei… erai asa de… nu stiu cum sa spun… Deci, daca-l vrei, sa stii ca e doar al tau… eu nu ma mai bag intre voi! Si-ti promit ca n-o sa-i spun tatei niciodata nimic, o sa fiu mormant… va ramane doar secretul nostru! Suntem femei… si intelegem amandoua chestiile astea!
– Fetitooo!!! Tu-ti dai seama ce vorbesti? Esti normala la cap??? Ei bine, afla de la mine ca Dragos nu ma intereseaza absolut deloc! Nu-l vreau!!! Iar lui taica-tau ii voi spune eu totul, absolut tot ceea ce s-a intamplat… asa ca n-am nevoie de secretele tale!
– Doamne… mama! O sa-i povestesti chiar tot?!? Esti nebuna… daca se supara…
– Daca se supara, are tot dreptul! Am gresit enorm fata de tine si fata de el, am calcat in strachini… imi merit soarta! Dar n-as putea sa traiesc mai departe alaturi de el intr-o asemenea minciuna, pentru ca il iubesc enorm! El este singurul meu barbat, ai inteles? O sa-i marturisesc totul… cu orice risc! Iar pe Dragos o sa-l dau afara din casa chiar maine!
– Oooo, daaa… da-l afara… nici eu nu mai vreau sa-l vad in casa noastra! Cand i-am cerut explicatii si-a batut joc de mine… mi-a spus ca nu sunt femeie… ca tu esti mai buna de pula… ca eu nu stiu sa ma fut… ca tu faci squirt si eu nu… ca te pricepi mai bine decat mine sa sugi pula… Doamneee… daca-ai sti cat de tare m-a umilit! Il urasc!!!
– Draga mea, te inteleg, dar sa stii ca a avut dreptate; si mie mi-a spus aceleasi lucruri. Insa nu o lua in tragic; la urma urmei, la 16 ani eram si eu la fel de priceputa la facut sex cum esti si tu acum! Ai rabdare, esti foarte frumoasa si foarte dotata… ai tot timpul din lume, nu te grabi!
– Daaa… cred ca ai dreptate! Am priceput asta abia cand te-am vazut… atunci… cand te regula Dragos pe la spate! Dumnezeule… cat de frumoasa erai… ca o zeita a sexului… te miscai atat de lasciv si de natural… atat de senzual… ochii tai erau atat de plini de patima, pareai invaluita intr-o aura erotica supranaturala! Ohhh… Doamne, cat de mult mi-a placut! Nu-mi venea sa cred ca esti mama mea! Niciodata nu m-am mai masturbat atat de excitata… imi venea sa sar pe tine si sa te calaresc… sa te… ohhh, mi-e rusine sa-ti spun la ce ma gandeam atunci!
Mi-ai produs cel mai teribil orgasm din viata mea… n-as fi crezut niciodata…
– Draga mea… te-am simtit… te inteleg… mi-e jena si mie, dar tu m-ai excitat, nu Dragos! Si mie-mi venea sa te… offf, gata!!! E cazul sa incheiem discutia asta acum. Ne-a placut, ne-am facut amandoua de rusine… gata! Sper sa uitam amandoua toata blestematia aia!
– Ai dreptate, dar sa stii, de azi inainte nu vei mai fi doar mama mea, vreau sa fii prietena mea, confidenta mea intima! Vreau sa vorbesc cu tine orice, toate prostiile ce-mi trec prin cap! Am nevoie de tine, simt ca poti face asta pentru mine! Te-am judecat gresit, am crezut ca esti o femeie incuiata si de moda veche, de-asta te uram! Dar cand te-am vazut… uauuu…. cum te zbateai in orgasmele alea fantastice, mi-am dat seama cat de mult m-am inselat si nici nu-ti inchipui cat de mandra m-am simtit atunci ca esti mama mea! M-am indragostit de tine, te iubesc!
– Sorana, iti promit ca voi fi pentru tine tot ceea ce-ti doresti: mama, prietena, confidenta… orice! Te iubesc prea mult ca sa-ti refuz ceva!
Ne-am imbratisat strans si am ramas asa, lipite, cu lacrimile amestecandu-ni-se pe obrajii umezi, sarutandu-ne cu buzele aburite de sentimente confuze, neclare. Imi pierdusem fetita cu mult timp in urma; o regasisem acum intreaga, vie, frumoasa, insetata de iubire, insa… femeie! “Poate prea femeie”, m-am gandit atunci infiorata, incercand sa ma scutur de instinctele perverse ce-mi animau dorintele intime…
In seara aia i-am strans toate lucrurile lui Dragos si i le-am indesat in sacosa lui de voiaj. Cand a ajuns acasa i-am pus traista la picioare si i-am comunicat scurt ca in casa mea nu va mai calca niciodata. A ramas perplex, i-am spus adio si i-am trantit usa in nas. Apoi am rasuflat usurata…
Sorana se domesticise, renuntase la anturaj, la cluburi, la viata de noapte, la alcool si la tigari; venea de la scoala direct acasa, isi vedea de lectii si petreceam serile impreuna glumind si palavragind vrute si nevrute. Avea uneori tendinta de a aduce in discutie acea intamplare care ne-a marcat pe amandoua, insa faceam toate eforturile ca sa evit subiectul ala sensibil.
Un apel primit de la Dragos mi-a tulburat linistea regasita: m-a chemat sa-mi restituie cheile de la casa si sa-mi achite banii de chirie pentru ultima luna. Am stat in cumpana: de bani nu-mi pasa prea tare dar la chei nu prea as fi renuntat. Asa ca, in dupa-amiaza urmatoare am cautat adresa pe care mi-o notasem bajbaind printr-un cartier marginas de blocuri vechi si saracacioase, cu tencuiala cazuta. Am urcat scarile intunecoase si am sunat la usa garsonierei. Mi-a deschis Dragos, dezbracat, doar in chiloti.
Am intrat in holul ingust si am intins mana, fara sa scot vreo vorba; Dragos si-a luat blugii din cuier si a extras din buzunare cateva bancnote mototolite si o pereche de chei; le-am insfacat repede, le-am indesat in geanta, apoi i-am intors spatele; doream sa plec cat mai repede de acolo!
L-am surprins cu coada ochiului scotandu-si cureaua de pe gaicile pantalonului; am auzit suieratul surd si plesnitura mi-a sfredelit curul, taindu-mi respiratia. Am gemut ca o vita si am intepenit, complet paralizata. Mi-am dat seama ce se intampla abia cand cureaua mi-a brazdat a doua oara fundul; am simtit lovitura rasunandu-mi in timpane si capsele metalice ale buzunarelor de la spate ai blugilor infigandu-se adanc in carnea feselor.
Am inceput sa tremur si mintea mi s-a blocat : mi-am bombat fundul catre el cu mainile sprijinite de usa, cersind, implorand… A treia joarda mi-a deschis robinetul vaginului, presiunea din mine incepea sa dea pe-afara…
S-a oprit, m-a incolacit pe la spate cuprinzandu-mi tatele in maini, storcandu-mi-le ca pe niste lamai, apoi mi-a soptit pervers in ureche:
– O sa-ti dau na-na la fund… pana o sa te saturi! Dar mai intai o sa dam blugii jos… esti fetita cuminte si nu vrei sa-i faci leoarca de pisat, nu-i asa?
– Ihiii…! am inganat eu cu ochii dati peste cap;
Mi-a dat blugii jos si a inceput sa-mi cravaseze curul, plesnindu-ma naprasnic cu centura aia lata. Fierbeam toata ca o oala sub presiune, usturimea loviturilor n-o simteam pe fesele sangerande, ci in adancul stomacului, in vintre, in varful lindicului, in sfarcurile tatelor si direct in creier. Era ceva nou: pentru prima oara nu mai eram palmuita cu mainile, ci biciuita cu cureaua… placerea mi s-a parut mult mai intensa, imi lua mintile! Aveam impresia ca sunt posedata de toti zeii cerului si pamantului… nu ma mai saturam, imi doream sa nu se mai termine niciodata!
Insa m-am terminat… mi-am dat drumul slobozindu-mi lichidele printre picioare, zbierand ca un a****l si zbatandu-ma salbatic, cu mintea plecata intr-o alta lume…
M-a cules de pe jos inerta si m-a dus pe brate in camera, aruncandu-ma pe pat. Mi-am revenit speriata, rasufland inca greoi: langa mine, intinsa pe spate si cu picioarele cracite se lafaia o femeie…
Am privit-o incremenita: era o pustoaica cam de varsta fiicei mele, satena cu ochi mari si caprui, micuta, slabuta, firava, cu picioarele subtiri si cu sanii mici ca doua jumatati de portocala. Ne-am cercetat reciproc pentru cateva clipe, din cap si pana in picioare.
– Adela, ti-am adus o pizda! a ras sarcastic Dragos; Ea e Venera… pana acum n-am mai intalnit o femeie de calibrul ei, e fantastica! Cred ca o sa-ti placa si tie!
– Uauuu, ce surpriza… chiar imi doream sa ma fut cu o pizda! E foarte frumoasa… imi lasa gura apa cand ma gandesc!
Am incercat sa protestez dar n-am mai avut timp. Adela s-a ridicat sprintena si s-a asezat cu fundul pe fata mea, strangandu-mi capul intre coapsele ei subtiri. Si-a facut loc dand din fund, lipindu-si labiile de buzele mele, frecandu-si-le in sus si in jos de ele. M-am zbatut degeaba, pizda ei imi intrase complet in gura si-i simteam lindicul micut jucandu-se pe varful limbii mele. In prima clipa nu i-am simtit gustul: din ea se scurgeau in gura mea doar niste siroaie cleioase de sperma proaspata, semn ca Dragos o futuse si ejaculase in ea cu cateva clipe inainte. Am inghitit toata chestia aia fara probleme, eram obisnuita si chiar imi placea.
Am ramas insa surprinsa cand fata a inceput sa-si zemuiasca propiile ei sucuri. Se zbuciuma futandu-ma in gura, bataindu-si vulva, strivindu-mi buzele intre labiile ei umflate si intepandu-le cu lindicul micut dar vartos, in timp ce din vaginul fierbinte isi picura seva intima in stropi din ce in ce mai mari direct pe limba mea. La inceput mi s-a parut scarbos, salciu, apoi am realizat ca gustul ei e acelasi cu cel pe care-l savurasem odinioara lingand chilotii umezi ai Soranei… si asta mi-a declansat patima aceea nefireasca pe care de luni bune incercam sa mi-o reprim si s-o uit. M-am inecat in propriile mele pofte si fantezii, mi-am bagat toata limba in vaginul ei lingandu-i infometata interiorul, i-am luat clitorisul intre buze, l-am supt si l-am ros intre dinti pana cand a inceput sa se zbata disperata, i-am stors sanii in causul palmelor… innebunisem de-a binelea imaginandu-mi ca o ling in pizda si ca ma fut cu Sorana… a fost ceva groaznic… stiam ce fac si totusi nu mi-am putut abtine nici gandurile si nici instinctele, mi-era o sete cumplita de fiica mea, s-o gust, s-o patrund!
Si-a dat drumul in cateva orgasme imense, scancind anemic, picurandu-mi pe limba sucul ce i se scurgea din vagin:
– Doamne… ce bine a fost!!! Esti bestiala! In viata mea nu m-am mai futut cu o femeie in halul asta!
Dragos se excitase privindu-ne si se chinuia facandu-si laba. Adela l-a scutit de efort, s-a ridicat in capul oaselor, i-a luat pula in gura si l-a supt ca o profesionista, de la cap si pana la coaie, frecand-o in pumn, facandu-l sa ejaculeze in gura ei.
A pastrat sperma fara s-o inghita, si-a lipit buzele de ale mele si mi-a varsat-o pe toata in gura, apoi si-a innodat limba de a mea si s-a jucat cu ea sugandu-mi-o si lingand-o cu o senzualitate uluitoare. Mi-am scaldat limba incleiata de sperma in gura ei, pierduta in betia simturilor, sarutandu-ma lasciv pentru prima data cu o femeie… am inchis ochii si mi-am imaginat ca patrund intre buzele Soranei… un tremur cumplit mi-a sfredelit maruntaiele, mi-am apropiat genunchii strangandu-mi puternic coapsele si am juisat fara sa vreau… a fost un orgasm reprimat, inabusit…
Ma simteam rau, eram ametita… m-am dat jos din pat, m-am sters cu chilotii uzi pe gura, pe fata si printre picioare, mi-am imbracat in graba blugii si tricoul, mi-am luat jacheta, mi-am aruncat geanta pe umar si am fugit din casa aia fara sa ma mai uit in urma.
Am mers pe jos pana acasa, impleticita, ingrozita de ceea ce facusem.
M-am aruncat direct in baie incercand sa ma spal de mizerie si sa-mi curat gandurile…
Pe Dragos si pe Adela nu i-am mai revazut niciodata!
Cand Ionut a sosit acasa in concediul de vara am crezut ca m-am nascut a doua oara: il asteptasem cu nerabdare, aveam nevoie de el ca de aer.
Ma pregatisem: curatenie generala in toata casa, totul lustruit si aranjat; ma facusem frumoasa la un salon de cosmetica: manechiura, pedichiura, masaje, depilat, epilat complet, inclusiv la pasarica, tuns, coafat, pensat, rimelat, rujat, pudrat, parfumat… tot tacamul! Nici cand am fost mireasa nu ma dichisesem asa!
Am organizat o masa festiva, cu lumanari parfumate, cu mancaruri si bauturi fine; ne-am bucurat toti trei ca suntem impreuna, am povestit si ne-am oferit cadouri si multe clipe magice…
Tarziu, mult dupa miezul noptii ne-am retras in dormitoare, la culcare.
S-a lungit in pat stingand lumina. Asteptasem momentul asta: am aprins toate becurile din dormitor si m-am dezbracat lasciv sub ochii lui uluiti.
S-a holbat cu gura cas**ta la pizda mea complet rasa, si-a plimbat privirea pe sanii si pe coapsele mele; in 17 ani de casatorie nu ma vazuse niciodata asa… goala si provocatoare… si in niciun caz scaldata in lumina aceea violenta si intepatoare:
– Venera… ce… ce ti-a venit???
– Nu mi-a venit nimic… ma intreb doar daca-ti mai place de mine…
– Sigur ca da! Esti superba si vreau sa facem dragoste! Stinge lumina si vino in pat… te doresc!
– Nu, dragule! Nu sting nicio lumina! De data asta, o sa te fut asa cum poftesc eu!
M-am aruncat peste el in pat orbita de dorinta, l-am dezbracat de pijama, i-am luat pula in gura, i-am supt-o infiorata de patimi, i-am molfolit coaiele in gura, am strans-o intre tatele mele, i-am belit-o salivand in nestire vazand-o cum se mareste si cum se intareste in mainile mele; am icnit pofticioasa cand am facut-o imensa, mare, groasa, tare… am simtit ca ma trec toate apele si crampele au inceput sa-mi fluture prin stomac…
Insa n-aveam chef sa ma grabesc…
M-am urcat peste el incadrandu-i capul intre genunchi. Mi-am desfacut labiile cu degetele si pret de cateva secunde l-am lasat sa-mi admire pizda in toate detaliile ei, pana in fundul haului. Nu i-am dat prilej sa respire si imediat mi-am lipit-o de buzele lui. Am zambit parsiva vazandu-l ca nu stia ce sa faca… Gustul i se parea probabil oribil, dar eram sigura ca pofta vine mancand! L-am ajutat eu, imbatata de atata placere… Mi-am lins pizda de gura lui cu miscari domoale, apoi ceva mai apasat, mi-am frecat lindicul de buzele lui si, in clipa in care i-am simtit limba intrandu-mi adanc in vagin am fost convinsa ca am reusit. Din momentul ala l-am futut in gura ca o curva si barbatelul meu m-a rasplatit lingandu-ma profund si avid, sugandu-ma cu pofta, facandu-ma sa gem de placere si sa-mi dau drumul vibrand in gatul lui.
A ramas asa, uluit si manjit pe bot, uitandu-se la mine ca la un extraterestru, excitat cum n-a mai fost niciodata in viata lui! A incercat sa-mi spuna ceva, dar l-am oprit sarutandu-l cu patima, astupandu-i gura cu limba si sorbindu-mi propria mea zeama de pe buzele lui. I-am facut semn sa taca, m-am tras in jos si i-am potrivit varful madularului in dreptul gaurii mele deschise. M-am lasat sa alunec incet in pula lui, din cateva miscari, pana cand i-am bagat-o pe toata in mine. Am scos un tipat de multumire si de satisfactie; ma umpluse toata, o simteam in mine mare, vie, calda, tremuranda… Apoi a urmat ceva de vis: l-am calarit nesatula, minute in sir, intrand si iesind din el agonizant de incet, strangandu-l in vagin, frecandu-mi lindicul de pubisul lui, ondulandu-ma, strivindu-mi disperata sanii in propriile mele maini, ciupindu-ma de sfarcuri, muscandu-mi buzele pana la sange…
Am terminat gemand lugubru si zvarcolindu-ma in nestire in pula lui, zbatandu-ma, dandu-mi ochii peste cap, cu balele curgandu-mi siroaie din gura!
Am iesit din pula lui tremurand terminata, cu vaginul inca pulsand spasmodic, ejectandu-mi ultimile ramasite fierbinti ale extazului cu respiratia intretaiata. I-am lins madularul cu pofta, incremenita de placerea gustului propriilor mele sucuri, apoi i-am facut laba savurand fericita momentul in care a ejaculat si m-a impros**t cu jeturi abundente de sperma din cap si pana in picioare, in gura, pe ochi, in par, pe tate, pe piept si pe gat… A fost fantastic!
A ramas fara suflu privindu-ma siderat cum imi culegeam cu degetele darele de sperma imprastiate pe corp si cum plescaiam satisfacuta din limba indesandu-mi-le lacoma in gura… Am citit in ochii lui placerea aceea suprema, dar si suspiciuni, dileme si multe semne de intrebare!
Venise momentul adevarului, nu mai puteam da inapoi. M-am intins laga el si l-am cuprins cu bratele, l-am sarutat cu gura inca plina de sperma, apoi l-am privit in ochi:
– Iubitule, trebuie sa-ti marturisesc ceva…
– Ma gandeam eu… m-ai dat gata… cum arati… rasa la pasarica, machiata, aranjata… futandu-te ca o curva de bordel… ceva s-a intamplat…
– Ssstttt… taci si asculta-ma! O sa ma judeci dupa aia… sa-mi faci ce vrei! Pe scurt: te-am inselat… m-am regulat cu altul… si nu numai atat… o sa-ti povestesc…
I-am istorisit totul: despre Dragos, despre Sorana, despre mine, despre orgasmele mele umede si masochiste cand sunt biciuita, despre atractia mea sexuala fata de femei in general si fata de Sorana in special… i-am spus ca-mi place sa sug pula si sa inghit sperma, i-am spus ca nu mai sunt virgina nici in fund, i-am spus ca am facut sex cu o fata, i-am spus ca-mi place sa dau si sa primesc limbi in pizda, i-am spus c-o doresc carnal pe fiica noastra… i-am spus tot ceea ce am trait si am facut in absenta lui. Nu i-am ascuns nimic!
– Acum stii cine sunt si ce-am facut! Mi se parea normal sa-ti spun, pentru ca te iubesc la nebunie si vei ramane pentru totdeauna iubitul meu! In seara asta mi-am dorit sa fac sex asa… ca o curva… poate pentru ultima oara… sa-mi aduc aminte toata viata! Nu-mi pare rau, a fost sublim! In fine, ai tot dreptul sa ma… iti acord divortul si o sa-mi asum intreaga vina, iti las tie copilul… nu sunt o mama prea buna… n-am nicio pretentie, nu merit absolut nimic, sunt o tarfa, o dereglata!
– Draga mea… uite cum zic eu sa facem: mai intai o sa ma mai futi inca o data, asa, ca o curva…ca mie mi-a placut; apoi mai discutam… mai vedem…
– Esti nebun? Sa ne futem… Adica… ma ierti??? Vorbesti serios? am intrebat eu cu ochii sticlind de sperante.
– Nuuu… nici vorba! Nu te iert, iti vei primi pedeapsa! Te asigur de asta…
– Ohhh…! Te rog, nu-ti bate joc de mine! Am gresit, sunt vinovata, merit toate pedepsele din lume… sunt o curva ordinara, sunt defecta… Doamne, imi bate inima, spune ceva, nu ma lasa asa!
– In primul rand… o sa-ti trag o bataie cu cureaua… ca sa te invat minte…
– Dumnezeule… o sa-mi faci tu mie asta??? am intrebat eu simtind cum imi palpita stomacul. O sa mi-o tragi… asa? Daca o sa ma bati, o sa te ud… o sa fac pipi pe tine!
– Nu ma deranjeaza… o sa te bat pana la sange…
– Ohhh, iubitule… simt deja ca explodez! Bate-ma, altfel te omor eu…
M-am dat jos din pat, i-am scos cureaua de la pantaloni, i-am dat-o si m-am intors cu spatele la el. Primele joarde le-am simtit ca o izbavire a pacatelor, ca o penitenta, apoi a inceput nebunia… noaptea s-a transformat intr-o orgie murdara, imposibil de relatat in cuvinte. M-a batut la sange si m-a futut de mi-au sarit capacele, ca un a****l… n-a mai numarat nimeni orgasmele…
Sorana intrase in vacanta si a plecat la mare cu un grup de amici; noi am renuntat la orice alt plan de concediu si am ramas acasa, petrecandu-ne aproape tot timpul in dormitor, facand sex ca apucatii, in toate pozitiile, in toate felurile si in toate gaurile. Am experimentat cele mai perverse si mai murdare feluri de sex; eu n-aveam limite, insa am ramas surprinsa de apetitul erotic al lui Ionut… nu mi l-am inchipuit niciodata placandu-i toate chestiile alea! M-am simtit cea mai fericita si mai satisfacuta femeie din lume!
In ziua in care a plecat inapoi la munca in Italia am plans sugrumata de o tristete amarnica, nu-mi imaginam cum o sa traiesc fara el, ma indragostisem orbeste si patimas pentru a doua oara de barbatul meu!
Mi-a facut un cadou surpriza la despartire: un vibrator dichisit si o cravasa din piele; le cumparase dintr-un sex-shop din oras:
– Sper sa te ajute astea… sa te masturbezi cu ele! Cat priveste atractia ta carnala fata de Sorana, eu cred ca esti bisexuala si te sfatuiesc sa-ti gasesti o femeie cu care sa-ti consumi fanteziile, altfel o sa-ti nenorocesti propria fiica! Ma doare, dar asta e! Eu te iubesc… asa cum esti!
Am izbucnit in hohote de plans isteric… avea dreptate si-mi venea sa mor de rusine…
Incet-incet m-am reobisnuit cu viata de femeie singura. Ma excitau amintirile si plangeam de dorul lui Ionut, ma amageam masturbandu-ma cu vibratorul pe care mi l-a daruit el si, atunci cand simteam ca nu-mi mai pot stapani instinctele ma autoflagelam cu cravasa aia, potolindu-mi patimile si pisandu-ma pe mine fara sa ma vada nimeni.
Sorana implinise 17 ani, se cumintise, isi vedea de scoala, invata din ce in ce mai bine, se pregatea de bac si de admiterea la facultate. Ma investise insa in rolul de confidenta intima si ma ispitea permanent, atatandu-mi pornirile pe care ma straduiam din rasputeri sa mi le inabus. Imi povestea zilnic cu lux de amanunte si in cel mai colorat si mai vulgar limbaj posibil cum se masturbeaza, cum se excita; imi descria in detalii obscene toate orgasmele ei si toate fanteziile erotice ce-i treceau prin minte.
Incercam sa-i ponderez elanul sexual raspunzandu-i de multe ori in doi peri sau eschivandu-ma in a intra concret in astfel de discutii, dar avantul ei era de nestavilit si cu greu ii puteam face fata. Ii colcaiau hormonii de femeie tanara prin tot corpul, o intelegeam perfect insa pentru mine era prea mult!
Se fataia despuiata prin casa in fata mea exchibandu-si lasciv goliciunea si etalandu-si nurii in cel mai pervers mod posibil. O facea razand, intr-o joaca aparent inocenta dar stiam bine ce urmareste. Era constienta ca arata bestial si simtea nevoia sa fie privita, adulata, admirata, adorata si devorata de priviri infometate si lacome. In momentele alea regretam ca n-are un mascul care sa-i sature poftele, simteam ca am ramas sa ma lupt singura cu o adevarata bomba erotica… si nu eram in stare!
Ma innebunea in fiecare seara cu teme perverse: “mama, ce-ai simtit cand ai fost fututa prima oara in cur?”; “mama, arata-mi si mie cum faci tu squirt!”; “mama, cum e cand te futi cu o femeie?”; “mama, invata-ma si pe mine cum sa dau limbi in pizda unei femei!”… si multe altele de acelasi gen! Era cumplit!
Acum, Sorana se da la mine, pe fata si fara jena!
Se lungeste goala langa mine pe canapea si se masturbeaza fara rusine cu mana la pizda, geme si-si tipa orgasmele in urechile mele, apoi imi povesteste unde s-a atins si-mi baga degetele in gura ca sa-mi arate cat de mult s-a udat si cat de dulce e vagimul ei!
Nu pierde niciun prilej sa-si atinga goliciunea de trupul meu, ma saruta pe gat, pe tate si pe gura cu buzele umede, ma strange in brate strivindu-si sanii impozanti de pieptul meu, ma mangaie cu palmele pe fund alunecandu-si degetele printre picioarele mele, pipaindu-mi labiile si lindicul…
Sunt total bulversata; am momente cand ma simt atat de excitata de gesturile ei incat imi vine sa ma urc pe ea, sa-mi bag limba in gura ei, sa-i musc sanii si sa-i sug sfarcurile, s-o ling in pizda, sa-i mestec lindicul, s-o devorez din cap si pana in picioare, sa ma imbat iubindu-i trupul, s-o fut asa cum n-a mai futut-o nimeni. Ma excita ingrozitor, este atat de frumoasa, de dulce si de ispititoare!
Fac eforturi uriase sa ma abtin si ideea de i****t ma igretoseaza, dar ma masturbez frenetic imaginandu-mi ca o posed, ca fac dragoste cu ea… imi bantuie gandurile, visele, fanteziile…
La randul ei, Sorana si-a creat o pasiune erotica incredibila fata de mine; alaltaieri n-a mai rezistat si mi-a spus pe sleau ca innebuneste daca n-o voi lasa sa se iubeasca cu mine! Ma simt distrusa, as fute-o chiar acum si ea stie asta! Poate ca e lesbiana… nu ma preocupa aspectul asta, problema mea e ca m-a sedus, sunt indragostita pana peste urechi de fiica mea, o doresc sexual si ea ma ispiteste s-o fut!
In fine, am incercat sa caut o femeie care sa-mi potoleasca foamea, sa ma faca sa uit de pizda fiicei mele, dar in Fagaras n-am gasit niciuna.
Astazi, 7 martie 2019 am capitulat si voi pune punct acestui jurnal. Maine, de ziua femeii o sa fac dragoste cu Sorana; o sa-mi fut fiica asa cum n-a mai futut-o nimeni pana acum; amandoua ne dorim si ne meritam clipa asta. Nici eu si nici ea nu mai suntem in stare sa ne opunem la infinit sentimentelor si patimilor ce ne anima atractia de a ne impreuna una cu alta; o sa ne iubim si o sa ne futem ca doua femei indragostite!
Este i****t, dar va asigur ca voi fi cea mai fericita mama din lume!
buna seara ! nu pot sti daca este adevarat sau vreun scriitor a inventat toate astea !! dupa parerea mea este o poveste foarte interesanta care descrie unele fapte posibil adevarate !! dar trecand la istorie(poveste) ! este foarte credibil ceea ce a povestit acea mama ! (si foarte incredibil) ! poate ca suna prea pervers,dar acea mama a facut un lucru prin care si-a redobandit fiica !! adevar ca unii nu ar fi de acord cu cele citite,dar ce nu face o mama pentru fiica ei !!!!!!!!!!!!ORICE . Apreciez ce face un parinte pentru copilul lui ! ma repet..ORICE..si nu in ultimul rand sinceritatea fata de perechea ei (sotul,partenerul de viata),care se sacrifica stand departe de familia lui pentru a le asigura o viata mai decenta !!!! au impins-o sa faca acele lucruri,care prin prisma societatii in care traim,sunt lucruri blestemate !! Poate ca nu am gasit cuvintele exacte sa ma exprim,fapt pentru care i-mi cer umil iertare !! Oseara frumoasa tuturor.
Super cea mai buna fantezie