Capitolul 1: Vizita, Atingerea și Tensiunea
Nu m-am simțit bine azi. O răceală sâcâitoare, combinată cu o febră ușoară care îmi făcea pielea sensibilă la orice atingere, m-a ținut departe de birou. Răzvan, colegul meu, cu care am avut mereu o chimie aparte, mi-a simțit lipsa. După un schimb de mesaje, a glumit spunând că „Superwoman” nu are voie să răcească și s-a autoinvitat, în glumă, să mă vindece cu un ceai și o vizită. Am acceptat. Eram singură, slăbită, dar undeva în spate simțeam o nevoie de atenție… Din partea lui.
Ca să nu miros a boală și medicamente, am intrat rapid sub duș. Deși mă simțeam moale, am vrut să arăt bine. Am ales o rochie de noapte neagră, simplă, din satin fin. Materialul rece aluneca plăcut pe pielea mea febrilă. Era o rochie ușor transparentă în lumină puternică și suficient de scurtă cât să incite. Cel mai important detaliu, pe care doar eu îl știam deocamdată: pe dedesubt nu purtam nimic. Nicio lenjerie care să mă strângă.
Când a ajuns la ușă, ne-am salutat reținut. L-am studiat rapid: purta o maletă neagră, mulată, care îi scotea în evidență brațele solide și pieptul lat. Deși nu era un sportiv de performanță, avea acea constituție solidă de bărbat puternic, cu o masivitate liniștitoare. Pantalonii gri de costum îi conturau posteriorul ferm, iar mirosul lui – o combinație de musk și ploaie – m-a lovit direct în simțuri.
L-am invitat în bucătărie. El, foarte galant, a scos ingredientele și s-a oferit să gătească pui cu legume. M-am așezat lângă el să-l ajut, dar am observat rapid că nu se descurcă prea bine cu tăiatul cărnii.
— Lasă-mă pe mine, am zis eu, apropiindu-mă.
Aici a fost primul contact. M-am pus ușor în fața lui, dar spațiul fiind strâmt, am ajuns cu spatele aproape lipit de pieptul lui. Când am întins mâna să preiau bucățile de pui, mâinile noastre s-au atins, unsuroase de la ulei și condimente. Piele pe piele.
Parcă s-a aprins o scânteie electrică. Am simțit cum se blochează o secundă. Îi simțeam respirația sacadată direct în ceafă, un suflu fierbinte care mi-a făcut pielea de găină instantaneu. Corpul meu a trădat imediat dorința: sfârcurile s-au întărit dureros, împungând vizibil materialul subțire al rochiei, iar căldura febrei s-a mutat brusc între picioare. M-am lăsat puțin pe spate, presându-mi fundul de zona lui inghinală, doar o fracțiune de secundă, suficient cât să simt că începe să se întărească.
Ne-am retras puțin, stânjeniți dar excitați.
— Mai avem nevoie de un vas pentru cuptor, a spus el cu o voce puțin răgușită.
— E în sertarul de jos, am zis eu.
M-am dus la dulap și m-am poziționat cu spatele la el. Știam ce urmează. M-am aplecat adânc, lent, prefăcându-mă că nu găsesc vasul. Rochia scurtă de satin a alunecat în sus, mult peste coapse, dezgolind totul.
Fiind fără lenjerie, i-am oferit priveliștea absolută: picioarele goale, fesele rotunde și, printre ele, zona mea intimă, roz și expusă, strălucind ușor de la umiditatea care deja își făcea apariția.
Am auzit cum și-a oprit respirația, si a înghițit in sec.
Nu a scos niciun sunet, dar am simțit privirea lui ca o atingere fizică, grea, mistuitoare, care îmi mângâia pielea expusă. Am stat așa intenționat încă două secunde, lăsându-l să înregistreze imaginea, să-i rămână întipărită pe retină.
Când m-am ridicat și m-am întors cu recipientul în mână, el privea în altă parte, roșu la față, încercând să pară ocupat. Dar trupul nu minte: prin pantalonii lui gri de stofă se vedea acum, fără niciun dubiu, o erecție masivă, violentă, care amenința să rupă fermoarul. Tensiunea din cameră era atât de densă încât o puteai tăia cu cuțitul.
Am pus puiul la cuptor în liniște, apoi ne-am așezat la masă pentru ceai. Aroma aburilor mă amețea. El mi-a adus cana la gură, grijuliu. Pierdută în ochii lui și în amintirea imaginii cu el excitat, m-am apropiat prea repede și m-am fript ușor pe buze.
— Au… Am șoptit.
Instinctiv, el s-a aplecat spre mine, ținându-mi bărbia.
— Te ustură?
A început să sufle ușor peste buzele mele pentru a-mi calma durerea. Aerul răcoros din gura lui pe buzele mele fierbinți, proximitatea feței lui… A fost prea mult. Nu m-am mai putut abține. L-am prins de ceafă și l-am sărutat.
Capitolul 2: Tortura, Degustarea și Controlul
Sărutul a fost declanșatorul absolut. Buzele lui le-au acaparat pe ale mele cu o sete mistuitoare. Mâinile lui mi-au cuprins talia și m-a ridicat ușor, așezându-mă pe marginea mesei de bucătărie. Contrastul dintre blatul rece și pielea mea febrilă m-a făcut să tresar, dar căldura corpului său lipit de al meu a compensat imediat.
A coborât cu săruturile pe gât, apoi mi-a eliberat sânii din decolteu, jucându-se cu sfârcurile mele deja întărite. Eram atât de excitată încât simțeam nevoia disperată de a mă atinge. Instinctiv, am dus mâna spre zona dintre picioare, dar el a fost pe fază. Mi-a prins încheietura ferm:
— Nu… A șoptit el autoritar. Lasă-mă pe mine.
Voia să mă fiarbă, să dețină controlul absolut.
A tras un scaun și s-a așezat în fața mea. Mi-a luat picioarele și mi le-a pus pe umerii lui, deschizându-mă complet.
A început de jos. Buzele lui calde au atins mai întâi pielea fină de la genunchi, urcând încet, exasperant de încet, pe interiorul coapselor. Simțeam fiecare respirație a lui apropiindu-se de zona fierbinte. Când a ajuns la buzele mele intime, nu s-a grăbit. Le-a conturat cu vârful limbii, savurând aroma, apoi m-a deschis ușor.
Senzația a fost electrică. Limba lui, fermă și curioasă, a intrat în mine, imitând actul sexual, pătrunzând adânc și ritmic.
— Răzvan… Am gemut, dându-mi capul pe spate.
Alterna pătrunderile cu limba cu mișcări circulare pe clitoris. Mă simțeam ca o floare care se deschide sub atingerea lui. Presiunea a crescut rapid. Corpul meu s-a arcuit, degetele mele i s-au încleștat în păr și am explodat. Orgasmul m-a lovit în valuri puternice, iar eu m-am simțit inundată de plăcere. Sucurile mele s-au prelins abundent pe coapse, lăsând dâre lucioase pe piele și pe marginea mesei, dovadă clară a extazului pe care mi-l provocase. El a continuat să mă soarbă, curățând totul cu nesaț.
Liniștea a durat puțin. Îl vedeam cum mă privește, cu ochii întunecați de dorință.
Am coborât de pe masă și m-am așezat în genunchi între picioarele lui. Era rândul meu.
I-am desfăcut pantalonii și i-am tras jos, lăsându-l doar în boxerii mulați. Prin materialul subțire se vedea conturul perfect al erecției lui masive. L-am atins întâi prin material, mângâindu-l încet, simțind cât de tare și fierbinte este dedesubt. El a tresărit și a dus mâna la elastic, vrând să-și dea jos lenjeria.
I-am dat palma la o parte jucăuș, dar ferm.
— Nu, am șoptit. Eu fac asta.
M-am apropiat cu fața de bazinul lui și am prins elasticul boxerilor cu dinții. I-am tras încet în jos, dezgolindu-l centimetru cu centimetru, privindu-l în ochi. Când a fost complet liber, penisul lui s-a arcuit în fața mea, superb și impunător. În vârf, pe glandul roșu și catifelat, strălucea o picătură mică, transparentă — semnul clar al excitării lui extreme și al faptului că mă dorea nebunește.
Am lins acea picătură, savurând gustul ușor sărat, apoi l-am luat în gură. L-am simțit gemând adânc. Am început să-l sug ritmic, coborând până la bază, adorând textura pielii lui. Mâinile mele îl mângâiau, iar gura mea îl strângea exact cât trebuie.
Simțeam cum tensiunea lui crește. S-a încordat brusc, șoldurile lui s-au ridicat spre mine.
— Vine… Acum! A gâfâit el.
Nu m-am oprit. L-am strâns și mai tare cu buzele. A explodat violent, jeturi fierbinți inundându-mi gura. Am înghițit tot, simțind pulsațiile lui cum se sting încet în mine, lăsându-l epuizat și fericit.
Capitolul 3: Pasiune, Spumă și Apă Fierbinte
Am rămas câteva momente în bucătărie, respirând greu, lipiți unul de celălalt, încercând să ne revenim după intensitatea de pe masă.
Brusc, mi-am adus aminte.
— Puiul! Am exclamat, desprinzându-mă ușor din brațele lui.
Am fugit spre cuptor, complet dezbrăcată, simțindu-i privirea arzând pe spatele meu. Am scos tava fierbinte și am pus-o pe aragaz, râzând amândoi de situație: noi, goi și transpirați, salvând cina ca să nu uităm că, teoretic, „găteam”. Acest moment de normalitate a făcut totul și mai intim.
— Acum… Dușul, a spus el, prinzându-mă de mână.
Am intrat în cabina de duș și am dat drumul apei. Jetul fierbinte ne-a lovit corpurile, creând imediat un nor de aburi. El a luat buretele și gelul de duș, făcând o spumă bogată și parfumată.
A început să mă spele, dar era clar că nu curățenia era prioritatea. Mâinile lui mari, alunecoase de la spumă, îmi masau umerii, coborând apoi pe sâni. Îmi strângea formele ferm, iar sfârcurile mele s-au întărit instantaneu sub atingerea lui udă și lascivă. Mă săpunrea lent, insistent, coborând pe abdomen și ajungând între coapse. Degetele lui s-au insinuat printre buzele mele, jucându-se acolo, stârnindu-mă din nou.
M-am simțit jucăușă și dornică să-l provoc. I-am luat buretele din mână.
— E rândul meu, am șoptit.
L-am săpunit pe piept, coborând spre abdomenul lui, simțind cum mușchii i se încordează sub mâna mea. Când am ajuns jos, am zâmbit: era deja semi-erect. M-am lăsat puțin pe vine și l-am luat în gură, preț de un minut. Doar un „aperitiv”. M-am jucat cu limba pe vârful lui, l-am supt ușor, cât să-l fac tare ca piatra și să-l aud gemând, apoi m-am ridicat brusc, lăsându-l să dorească mai mult.
Nu a mai rezistat. M-a întors cu fața la peretele rece al cabinei, contrastând plăcut cu apa care îmi curgea șiroaie pe spate. M-a prins de șolduri, m-a aplecat puțin și m-a penetrat dintr-o singură mișcare, adânc.
— Ahhh! Am țipat, sunetul lovindu-se de pereții băii.
Senzația de „plin” a fost incredibilă. A început să se miște în mine, un ritm posesiv. Sunetul pielii noastre ude lovindu-se, combinat cu zgomotul apei, crea o simfonie erotică. Mă simțeam total a lui. Frecarea intensă și faptul că mă ținea strâns m-au dus rapid pe culmi.
— Răzvan!
Am simțit cum totul se contractă în jurul lui. Al doilea orgasm m-a lovit, mai profund decât primul, făcându-mi picioarele să tremure.
Imediat după ce m-am liniștit, încă aplecată și sprijinită de perete, am simțit cum el se oprește, dar nu se retrage complet. S-a lăsat în genunchi în spatele meu. Cu o mișcare delicată, și-a lipit buzele de zona mea intimă, chiar acolo, în spate, gustând din sucurile mele amestecate cu apa dușului. M-a lins prelung, savurând orgasmul pe care tocmai mi-l provocase. Acel gest, de a mă „gusta” în acea poziție vulnerabilă, a fost de o intimitate copleșitoare.
Știam însă că el nu terminase. Și mai știam că, fiind la a doua rundă, avea nevoie de mai mult timp și de o atingere expertă.
M-am întors cu fața spre el și m-am lăsat în genunchi, sub apa care curgea neobosită.
— Lasă-mă să am grijă de tine, i-am spus din priviri.
Am început al doilea act oral, cel decisiv. De data aceasta a fost lent, profund, extrem de senzual. Știam că nu trebuie să mă grăbesc. Buzele mele alunecau pe lungimea lui, apa fierbinte ajutând la lubrifiere. Îl priveam în ochi de jos, printre picăturile de apă, în timp ce mâna mea îl mângâia la bază, iar gura mea îl absorbea ritmic.
Am simțit cum devine tot mai tare, cum respirația i se accelerează. Îmi plăcea puterea pe care o aveam asupra lui. Am insistat cu limba pe fren, punctul lui slab, și am mărit viteza.
L-am simțit tremurând din toate încheieturile.
— Acum… Doamne, acum! A gemut el, prinzându-mă de cap.
A doua explozie a fost intensă. S-a descărcat în gura mea, jeturi puternice, eliberându-se de toată tensiunea acumulată. Am continuat să-l sug ușor până la ultima picătură, savurând momentul nostru de conexiune totală sub ploaia fierbinte.
Ne-am clătit îmbrățișați, epuizați dar fericiți. Am ieșit din duș, ne-am șters și, înfășurați în prosoape, am mers în sfârșit să mâncăm puiul gătit, zâmbind complice: răceala mea parca trecuse complet.
Captolul 4
Ieșisem din duș, dar simțeam că dorința nestăvilită a corpurilor noastre nu se consumase încă. Niciodată nu aș fi crezut că voi ajunge să fac dragoste cu el; aveam mereu o apropiere profesională la birou, dar sub această lumină – ca un amant pasional – nu l-am văzut nicio clipă.
O tensiune electrică, fierbinte, plutea încă în aer, consecință directă a modului în care situația escaladase. Ceea ce era sigur: barierele intime fuseseră pulverizate.
Ne-am șters repede cu prosoapele. Apoi, am mers să ne îmbrăcăm. I-am oferit niște pantaloni scurți bărbătești de dormit și un maieu – da, păstram haine de bărbați în casă, fiind mai lejere decât pijamalele pentru femei.
Eu mi-am ales tot un maieu alb, larg, și o pereche de pantaloni scurți de dormit croiți cu precizie, ca să lase intimitatea la vedere dacă îmi desfăceam puțin coapsele. Nu voiam să ascund nicio urmă de dorință.
Eu strâng repede prin bucătărie. Răzvan șterge masa, iar eu îl simt cum reface mental scena intensă care tocmai se consumase pe blatul rece. Între timp, duc la baie rochia neagră, subțire, plină de amintiri. Am închis ușa. Am dus materialul direct la nas.
Am simțit mirosul profund al pasiunii interzise, un amestec intens de moscul pielii lui, aroma sărată a spermei și esența mea, dulceagă, rămasă de la degustarea din bucătărie. Era un cocktail al plăcerii pure. Apoi, am făcut pasul final: am sărutat materialul, absorbind acel parfum intim și intens. Această esență era fetișul meu, mă excita teribil.
Nu o spăl, o las într-un sertar. Este amintirea mea intimă,. Bag altele la spălat. Când ajung în zona dușului, mă opresc: văd câteva picături pe gresie, o dovadă vizuală a extazului trăit. Mă redresez, curăț rapid și merg înapoi la bucătărie. El așezase deja masa, iar din pui ieșea un abur care mângâia simțurile.
„Ce crustă delicioasă! După atâta dragoste, foamea se simte și mai intensă, ” zice el. Am confirmat, râzând. Ne-am așezat și am început să mâncăm.
După primele înghițituri, m-am uitat la el. Am observat modul în care buzele lui mușcau din furculiță și m-am gândit la ce tocmai făcuseră pe pielea mea. Un fior cald m-a străbătut, promisiunea tacită a unui nou val de plăcere. Continuam masa, pofticioși, când deodată a sunat mama pe apel video.
„Ce faci, Caty? Cum te simți? Vrei să vin la tine să te ajut cu ceva? ”
„Nu, mama, sunt OK, acum mănânc, mă descurc. ”
În timpul dialogului, Răzvan a scăpat intenționat o furculiță sub masă. Telefonul fiind pe masă, camera îmi arăta doar partea superioară a corpului.
În timpul dialogului cu mama, Răzvan a început să mă sărute pe picioare, urcând agale de sub masă. Probabil că priveliștea oferită de pantalonii scurți – o pereche croită să dezvăluie tot – l-a stârnit irezistibil. „Piersica” mea intimă a simțit brusc o respirație fierbinte, apoi atingerea rece a unui deget.
Răzvan a urcat cu buzele de la degetele picioarelor, atingând în final poarta intimă. Mi-am desfăcut picioarele. Mi-am mușcat buza de jos, transformând durerea în ancora necesară pentru a nu scoate un geamăt. Mama a observat gestul: „Ești OK, Caty? ” „Da, mamă, ” am răspuns, abia reușind să zâmbesc.
Dar, concomitent, el a început să-mi despartă labiile cu limba. Vârful ei cald a imitat o penetrare delicată, apoi a urcat sus, pe clitoris, unde a început să danseze. Am încercat să-l opresc, dar corpul meu refuza să coopereze; mi-am desfăcut picioarele și mai mult, în timp ce el îmi dădea pantalonii într-o parte. I-am pus mâinile pe cap, aducându-l cu poftă să intre mai adânc, să mă savureze. Mama era pe stradă, continuând să-mi povestească despre o rudă. Am început să gem ușor, abia perceptibil, așa că am căutat imediat să închid conversația.
„I-am spus că o sun eu mai târziu. ”
M-a întrebat încă o dată dacă sunt bine, observând că arăt roșie la față. I-am răspuns că este de la febră. Ah, dar ce febră aveam! Mă ardea complet… Am închis. M-am lăsat pe spate, epuizată.
Acum, el îmi sugea punctul cu o ferocitate tăcută, în timp ce cu două degete mă penetra ritmic. Nu pot exprima plăcerea copleșitoare – aș vrea mereu să trăiesc o atmosferă de risc și intensitate ca aceasta! Nu a durat mult și am explodat, orgasmul lovind ca un val seismic. Un lichid alb, ușor transparent, a curs ca o cascadă intimă pe coapse, emblema plăcerii pure. El a lins totul, apoi m-a sărutat pe coapse și a ieșit de sub masă.
Mi-a șoptit că „masa” i-a plăcut enorm. I-am zâmbit și l-am sărutat. Apoi, am continuat să mâncăm ce mai rămăsese.




















Vai ce norocos Răzvan!!!!!
Da 🙂
M-am roșit toată citind 😳 îmi place la nebunie cum ai construit tensiunea, nu te-ai grăbit direct la acțiune. Faptul că ai lăsat lucrurile să ‘fiarbă’ la propriu și la figurat în bucătărie a făcut totul mult mai excitant. Ești foarte bună, Caty!
Îți mulțumesc mult pentru feedback, chiar mă bucur că ai simțit tensiunea din poveste! 😄 Comentariile ca ale tale fac tot efortul să merite
Excepțional ! Te voi propune pentru distincția „autorul anului de literatură erotică” Te rog să mai publici.
Bună, mă bucur că v-a plăcut. Voi mai publica. Mulțumesc!
Gând la gând, Huliganu!
Frumos scris
Mulțumesc! Ce parte ți-a plăcut cel mai mult?
Superb , am fost si eu “colegul “ odata 😂😘
Mulțumesc! Mă bucur că ți-a plăcut și că ți-a trezit o amintire❤️
Bravoo continua
E adevarata povestea? Mai asteptam, scrii foarte bine!
Buna, Caty! excelent scris! in sfarsit, cineva cu talent intr-ale scrisului intr-un domeniu atat de discutabil cum este acestam, al erotismului, al sexului! Felicitari! ai scris totul intr-o maniera foarte excitanta!
Ai apometre, Caty? Pare ca a fost un consum mare de apa acolo…