Doamna de la Lidl

Nu știu exact ce mă făcuse să intru în Lidl în ziua aia – cred că voiam doar niște chestii basic, gen ouă și iaurt. Eram într-o zi chill, cu hanoracul pe jumate și mânecile suflecate, tatuajele la vedere, că aveam călduri în aprilie. În timp ce mă uitam la raftul de legume, simt privirea cuiva. Întorc capul și dau nas în nas cu o doamnă classy, gen milf vibes, dar nu genul forțat de Instagram. Avea undeva la 50, dar arăta super bine – pielea îngrijită, părul desprins, buze ușor rujate, o cămașă albă mulată și niște ochi care m-au citit pe loc.

„Îmi plac tatuajele tale”, mi-a zis, zâmbind subtil. Vocea ei era calmă, dar cu o undă de curiozitate.

Am râs și i-am zis ceva gen „Mersi, sunt cam addictive… ca unele plăceri.” A râs și ea, gen un râs scurt, dar cumva… încărcat.

Am crezut că o să se oprească acolo, dar m-a urmărit printre raioane. La un moment dat, mă atinge ușor pe antebraț și zice:

„Dacă tot m-ai fermecat cu tatuajele alea, mă ajuți și tu cu plasele până la mașină?.”

Și jur că am simțit un fior în șira spinării.

Fast forward, suntem în mașina ei, un SUV curat și scump, trasă într-o parcare aproape goală. Nici nu știu cum am ajuns acolo – cred că m-a invitat „să bem un suc și să vorbim”, da’ ce-am vorbit noi n-a avut nicio treabă cu sucurile. A închis ușile, s-a aplecat spre mine și m-a sărutat. Gustul ei avea ceva dulceag, dar și amar – gen gustul vinovăției asumate.

Când i-am prins gâtul cu o mână și am tras-o mai aproape, a scos un oftat de parcă îl ținea în ea de ani. Cămașa i-a zburat de pe ea în secunde, și când i-am prins sânii – fermi, dar moi în același timp – mi-a zis la ureche:

„Tratează-mă ca pe o curvă. Am nevoie de asta.”

Mi-a scăpat un „Jesus…” și am început s-o fut cu o urgență pe care n-am mai simțit-o niciodată. Mă provoca cu fiecare geamăt – îmi spunea că soțul ei o crede o doamnă fină, că o pupă doar pe frunte, dar ea vrea să fie mușcată, trasă de păr, scuipată și futută de un puști tatuat ca mine.

Am dat-o cu fața în pieptul mașinii, i-am ridicat fusta și i-am rupt chiloții – la propriu. Era udă rău. I-am tras-o tare, până gemea atât de tare că am fost sigur că o să ne audă cineva. Dar nu-i păsa. Se uita în oglinda retrovizoare și zâmbea larg, cu rimelul ușor întins.

Când am terminat, și-a tras fusta la loc și mi-a zis:

„Aș vrea să nu fi fost prima și ultima dată. Soțul meu nu se mai întoarce până vineri…”

Și de-atunci, de fiecare dată când intru în Lidl, am un zâmbet ciudat pe buze.