Ziua trei sute nouzeci și cinci fără atingerea unei femei. Mă simt presat și ușor iritat dar cumva cu un calm interior ce nu-l pot explica. Sunt zece zile de când nu m-am masturbat iar penisul meu resimte lipsa unei ejaculări serioase. Fără vreo femeie care să mă liniștească am gasit metoda ideală dar sper eu provizorie a autosatisfacerii. Ce-i drept îmi place.
xCaut momente liniștite în care să fiu doar eu cu mine și cu penisul meu. E plăcut și caut să mă cunosc, să văd ce mă excita și ce metode interesante mai găsesc. Folosesc des perna, simt o plăcere aparte când mă frec de ea iar orgasmul e atât de intens și plăcut. Singurul inconvenient: trebuie să o spăl după. Acum, simt și mai tare presiunea. Sunt zece zile de când nu am mai simțit căldura spermei în palmă, pe burtă sau oriunde. Încerc să prelungesc cât mai mult deznodământul.
Obișnuiesc să ies dimineața pe terasa casei mele din Azuga. Dormitorul meu de la etajul 1 al unei case aflte intr-o zonă mai retrasă, la buza pădurii are atașată o terasa îndreptată chiar spre aceasta. Ador să ies la ora șase, când mă scol, perfect gol și să respir aerul proaspăt al dimineții de primăvară târzie. Mă simt energizat, la fel și penisul meu ce se trezește odată cu mine. În afară de o altă vilă poziționată chiar lângă curtea mea, nu mai sunt alți vecini ce mă pot „admira” în minutele mele de meditație matinală.
Nu că ar avea ce să admire. Un om la treizeci de ani, cam grăsuț (puțin peste nouăzeci de kilograme), cu o burtă vizibilă, cu un penis absolut banal de șaisprezece centimetri, ușor curbat, cu multe vene proeminente și testicule ce devin destul de puțin vizibile atunci când erecția este maximă. Măcar cu grosimea pot compensa într-o oarecare măsură. Fața nu mă ajută nici ea foarte tare.
Sunt blond cu păr ondulat, ochi verzi și ceva mai frumos ca un dulap. Sunt destul de înalt ceea ce mă ajută să nu fiu complet rotind, ci doar pufos. Acea vilă nu este însă locuită. Aparține unui cuplu ce vine destul de rar în vacanțe pentru a se relaxa. Cum fac și eu de altfel,doar că programul îmi permite să mă bucur mai des ca ei de natura liniștită și plină de energie. Îmi place natura, îmi place liniștea dar și sunetele pădurii. De câteva zile au început să coboare și urșii treziți din hibernare, să caute de mâncare în oraș. De aceea, ieșirea pe stradă după lăsarea intunericului poate fi periculoasă.
Ma simt foarte bine în această dimineață. Razele soarelui ce răsare îmi luminează fața din partea dreaptă. Îmi pun mâinile în șolduri, închid ochii și ridic capul spre cer respirând adânc. Încerc să inhalez tot aerul curat al pădurii din fața mea. Aseară a plouat, deci în această dimineață este un aer și mai putenic, umed puternic oxigenat. Se simte asta. Erecția mea este extrem de puternică. Simt cum sângele circulă cu viteză prin penisul ce pare că se bucură și el la maxim de aerul curat al dimineții. Sunt mai bine de zece minute de când mă bucur de acest răsărit splendid.
Deschid ochii și îmi răsucesc gâtul pentru a detensiona mușchii, întâi spre dreapta, spre soare. Trag adânc aer în piept. Simt cum aerul rece de munte îmi pătrunde în plămâni și oxigenează tot sângele. Închid din nou ochii, apoi întorc capul spre stânga, lent fără mișcări bruște. Îi deschid și rămân blocat. Pe terasa vilei de lângă mine stătea și mă privea cu ochii mari cât două cepe, o doamnă la treizeci și cinci de ani. În primele secunde n-am realizat foarte bine. Rămăsesem cu ochii ațintiți asupra ei, fără să stiu cum să reacționez. Așa cum am spus, o doamnă la vreo treizeci și cinci de ani, brunetă, cu un păr destul de lung, drept, îmbrăcată cu un capot alb, pufos, lung până deasupra genunchilor, cu mâinile în sân, încercând să combată răcoarea de dimineață.
Pare și ea destul de uluita și jenata. Își lasă ochii în jos, și încearcă să evite contactul vizual. După cateva momente fără reacție îmi pun ambele palme în zona penisului, incercand să ascund erecția. Se uită la mine fix în acest moment și zâmbește ca si6cum se amuză de incercarea mea stângace de a-mi ascunde rușinea. Zâmbesc și eu, stânjenit și cu mâna stânga o salut fără a fi convins că gestul este cel corect. Spre surprinderea mea, mă salută și ea, semn că n-a fost chiar oripilata de momentele mele de meditație nud. În schimb penisul îmi svacneste în palmă.
O prezență feminină care să mă admire în plin proces meditativ e ceva nou și prietenul meu vesel pare să se simtă ca o mică vedetă. Așa că se umflă și mai tare în pene. Intru totuși în casă, încercând să evit un scandal în caz că soțul apare din cameră curios fiind la ce se tot uită cu atâta interes, frumoasa lui soție.
La fel a făcut și încântătoarea doamnă, semn că am fost inspirat. Se pare că au apărut și vecinii mei. De când am cumparat casa asta, din toamna anului trecut, i-am văzut doar de vreo două sau trei ori. Nu îi cunosc și în afară de salut, nu am shimbat alte vorbe cu ei.
Totuși, madularul meu nu știe prea multe așa că trebuie calmat cumva. Îmi frec testiculele cu două degete și mă ajut de degetul mare pentru a-mi excita glandul. Mă întind în pat, întins pe spate, cu picioarele larg desfăcute. Îmi masez „ouăle” cu mâna stânga iar cu degetele de la drepata fac mișcări sus-jos pe toată lungimea, de la cap până la bază. Mă misc lent și ritmat folosind lubrifiant din plin. Stau cu ochii închiși și mă gandesc la frumoasa vecină, imaginandu-mi cum mă privește în timp ce mă frec.
Mă întorc pe burtă și îmi pun perna sub penis, astfel încât acesta vine chiar între pernă și burtă. Țin perna cu ambele mâini că sa nu fugă și imit o partidă de sex imaginară prin mișcări rapide de dute-vino. Efortul intens mă face să transpir, iar respirația devine tot mai greoaie. Gem de plăcere și continui să ma frec de pernă mai bine de cinci minute până când orgasmul îmi cuprinde tot corpul. O ejaculare enormă marchează finalul a zece zile de pauză. Mă întorc pe spate și incerc să mă liniștesc, căutând sa-mi reglez respirația. Sunt transpirat, plin de spermă pe burtă și penisul încă svacneste. Adorm aproape instant.
Pe la prânz mă trezesc cu soneria de la poartă ce mă anunță că cineva mă caută. Nu prea are cine, nu cunosc prea multe persoa e în Azuga și nu suntem atât de apropiați încât să mă viziteze și în niciun caz neanunțat. Așadar, curios mă îndrept spre poartă și deschid.
– Salutare vecine
– Salutare vecine
Ușor surprins încerc să înțeleg ce caută vecinul la mine la poartă.
– Sunt Alex, vecinul.
– Andrei, îmi pare bine
– Mă poți ajuta cu bateria de la mașină? A fost cam răcoarea aseară și bateria mea veche face iar figuri. Ai cumva ceva cu care să o pot încărca sau să pornesc măcar masina? Trebuie să ajung până în Brașov.
– Da, da… Am exact ce îți trebuie. Intra, te rog, în casă, până îl caut.
L-am invitat în casă și m-am dus după aparatul special de pornit mașina.
– Uite, ăsta o să te ajute.
– Mulțumesc. Vii, te rog, să mă ajuți? Nu cred că știu să-l folosesc.
– Sigur, o clipă să iau o geaca pe mine.
Ne-am îndreptat amândoi spre curtea lui. În curte, lângă mașină, era soția lui, cea care mă privea amuzata de dimineață. Nu știu dacă s-a văzut dar clar am roșit instantaneu. Nici ea nu a părut prea relaxată.
– Bună
– Bună, Andrei
– Irina, îmi pare bine
Mi-a întins mâna și ne-am salutat amical. L-am ajutat pe Alexandru să pornească mașina și am plecat spre casă fără alte discuții.
În dimineața asta îmi propun să continui meditația mea de dimineață. Nu știu dacă Irina mă va „admira” din nou, dar gândul ăsta mă excita. Astfel că la fix șase dimineața, gol pușcă, mă înființez pe terasă. Închid ochii, îmi pun mâinile în șolduri și îmi fac exercițiile obișnuite de respirație. Apoi îmi întorc capul spre dreapta, trag aer în piept, expir. Întorc capul spre stânga,trag aer în piept, expir și deschid ochii. Este acolo. Nu pot să cred. Este acolo, in același capot alb, pufos, lung până deasupra genunchilor. Îmi zâmbește. Zâmbesc și eu. Nu-mi mai ascund penisul erect. Ba chiar mă îndrept cu tot corpul către ea. Îmi zâmbește din nou.
Ridic capul in sus, închid ochii, îmi pun mâinile în șolduri și las erecția să fie vizibilă în toată splendoarea de către vecina curioasă. După câteva secinde deschid ochii să îi văd reacția. Sprijinită cu mâinile de balustrada terasei, se uita la mine și zâmbea. Îmi vine o idee năstrușnica. Duc mâna stânga la testicule și încep să le masez. Își duce mâna la gură și dă din cap dezaprobator dar zâmbind în continuare. Nu înțeleg mesajul, așa că renunț la idee. Dar se incrunta ușor și îmi face ci degetul arătător a negare. Semn că nu ar fi trebuit să încetez. Așadar, duc mâna din nou la testicule și încep să le masez. Zâmbește din nou. Așa că duc și mâna dreaptă și cuprind penisul cu palma. Îl frec ușor. Moment în care își desface cordonul capotului și se joacă cu el. Erecția este la cote maxime. Mă masturbez cu mișcări tot mai rapide. Lubrefiez cu salivă. Scuip în palmă, și mângâi glandul cu palma umedă. Îmi place la nebunie. Între timp Irina desface capotul și lasă la vedere sânii. Absolut superbi. Medii, cu sfarcuri maro proeminente, fermi, albi ca laptele. Înnebunesc. Mă frec ținând penisul strâns în pumn. Cobor până la bază apoi urc și prind glandul cu toată palma. Umezesc constant cu salivă. Irina își duce mâna între picioare și se masează. E complet epilata cu o singură dungă lăsată pe mijloc parcă pentru a indica unde trebuie să pătrundă penisul. Simt că îmi vine și accelerez mișcările sus-jos. Orgasmul este puternic, genunchii mi se înmoaie și gem necontrolat în timp ce sperma țâșnește peste balustrada terasei. Patru jeturi puternice îmi golesc testiculele de presiune. Ahhh, e atât de bine. Îmi revin cu greu după câteva zeci de secinde de spasme ce au continuat mult după ejacularile masive. Continui să îmi mângâi madularul în timp ce Irina își incheie capotul îmi transmite un pupic zâmbind și fuge grăbită în casă. La fel fac și eu pentru a evita să mă vadă Alex.
Faptul că am continuat acest ritual în ultimele trei zile nu e deloc surprinzător pentru mine. Nu-mi dau seama dacă frumoasa vecină se mulțumește doar privind cum mă autosatisfac sau vrea ceva mai mult. Cert este că și ea la fel ca mine, se înființează pe terasă fix la ora șase dimineața, își desface capotul, îmi arată superbul ei corp și se bucură de priveliștea unui bărbat de treizeci de ani, grăsuț, cu un penis absolut banal ce se masturbează în fața ei. Așa cum spuneam, penisul meu de șaisprezece centimetri, ușor curbat, cu multe vene vizibile și destul de gros, acompaniat de două testicule medii spre mici, nu cred că e un tel pentru Irina. Poate ideea de vedea un bărbat masturbandu-se privind-o e mai realistă. Ies pe terasă și urmez același ritual din ultimele zile. Doar că astăzi Irina nu mai este pe terasă. Mă panichez. A prins-o Alex? Au plecat? Ce s-a întâmplat? Intru în casă, mă îmbrac și ies în curte. Mașina lor este acolo. Nu sunt plecați. Ce s-a întâmplat? Gândurile m-au năpădit. Dacă a prins-o? S-a plictisit? La urma urmei nu cred că e dorința nemărginită a unei femei de a vedea toată ziua un bărbat frecând-o în fața ei. Apoi îl văd pe Alex ieșind din casă.
– Salut Andrei
– Salut Alex.
– Hai pe la noi să bem o cafea. Vrei?
Capcană, sigur e o capcană. Cum să mă cheme din senin la cafea. Sigur ne-a văzut. Simt broboane de transpiratie pe frunte, deși afară este răcoare. Mă îndrept spre el sovaind. Ce fac, ce spun?
Intru in casa si ne îndreptăm spre bucătărie.
– Cum îți place? Mai tare, mai moale, ci zahăr, fără?
– Mai moale, fără zahăr.
– Mersi pentru ajutorul de zilele trecute. Nu reușeam să plec dacă nu mă ajutai.
– N-ai pentru ce. Mă bucur că s-a rezolvat.
Pe neașteptate apare și vecina. În celebrul ei capot alb.
– Bună dimineața
– Bună dimineața
A fost ca un șoc. Nu se aștepta să mă găsească în bucataria lor. Aproape a bâlbâit acel „bună dimineața”. Si eu la fel. Ne uitam unul la altul și păream speriați.
– Vrei și tu cafea? Intervine Alex.
– Da, lasă că o fac eu.
– Ok, te pricepi mai bine ca mine, recunosc.
Râde către mine. Zambesc și eu jenat mai ales de erecția ce se instalase în pantalonii mei și pe care încercam să o ascund.
– Mă duc să fac un duș și revin repede.
– Bine Alex, hai că te aștept
– Vreau să te mai rog ceva, dacă nu te superi.
– Nicidecum
– Vorbim in cinci minute
– Ok
Rămași singuri o întreb pe Irina
– Ne-a văzut?
– Nu, s-a sculat de dimineață cu chef de treabă. Chiar când să ies pe terasă s-a trezit. Am avut noroc.
– Da, chiar noroc. Doar că eu am rămas neterminat și acum am ditamai erecția.
Zâmbește și se întoarce către mine.
– Dacă termini în trei-patru minute, până fierbe apa, rezolvăm.
Și își desface capotul lăsându-l să cadă de pe superbul ei trup.
Cred că e momentul să o descriem pe suprba vecina. O femeie la treizeci și cinci de ani, cu un par negru lung și ușor ondulat. O piele albă puțin bronzata, catifelată, in jur de un metru șaizeci și cinci, slăbuța. Sânii superbi, medii, cu sfarcuri mari, maronii, epilata in zona inghinala cu o dungă verticală. Ochi căprui, mari, pătrunzători.
Se așează în genunchi, îmi dă pantalonii și chilotii jos dintr-o miscare, îmi apucă madularul cu ambele mâini și îmi linge glandul. Îmi masează testiculele și suge cu poftă, grăbit. Lasă cât mai multă salivă să îi curgă din gură pentru a lubrefia cât mai bine. Mă simt incredibil. E prima dată după aproape patru sute de zile când simt buzele unei femei pe penisul meu. Și sunt atât de catifelate. E atât de bine. Îi prind capul în palme și îndes cât pot in gâtul ei. Îmi prinde fesele cu mâinile și mă suge cu mișcări tot mai rapide. Intru tot mai adanc în gura și gâtul ei apasandu-i capul cu ambele mâini. O aud cum se îneacă dar nu mă pot opri.
Trebuie să termin cât mai repede. Împing cât pot de tare și curând simt că orgasmul e aproape. Îi eliberez capul din palme.
– Îmi vine
Auzind asta, îmi stange fesele în palme și mai tare, strânge buzele cât poate de tare și suge cu ardoare.
Jeturile de spermă țâșnesc din penis cu asemenea putere încât oricât s-a străduit să înghită tot, o mare parte din lichid i s-a scurs pe bărbie și pe gât. După primele două jeturi, a renunțat și mi-a eliberat madularul lăsându-mă să ejaculez pe sânii ei. Ceea ce trebuia terminat curat fără urme, s-a transformat într-un fiasco cu spermă în gură, pe barbie, pe gât si pe sâni. Mi-a lins și ultimele picături de pe capul penisului, s-sa ridicat repede și-a luat capotul pe ea și a luat un șervețel pentru a se șterge. Apa din ibric fierbea deja. A stins focul în timp ce eu mi-am ridicat pantalonii in cea mai mare grabă și m-am asezat pe scaunul de la masa bucatariei. A preparat cafeaua și a pus-o in cești la timp pentru a-l primi pe Alex cu ea gata pregătită. Din grabă Irina a apucat să se șteargă doar la gură si pe gât, acoperind sperma de pe sâni cu capotul și a întins-o cu ajutorul acestuia. Acest fapt mi s-a părut extrem de excitant.
– Eu am plecat sus. Vă las să vorbiți. La revedere.
– La revedere
Alex s-a asezat pe scaun lângă mine. Aveam amândoi cafelele în față.
– Aș vrea să te rog să ma ajuți să ridic un foișor. Am toate materialele pregătite, lemnele tăiate la dimensiune. Trebuie doar asamblat. Dau bere la discreție și facem și un grătar. În plus, te și plătesc dacă consideri necesar.
– Stai liniștit, te ajut cu plăcere. Nu e nevoie să mă plătești. Doar trebuie să ne ajutăm ca vecini
În gândul meu însă socoteam că deja mi-a plătit avansul, soția și o să mă asigur că plătește integral în natură.
Următoarele două zile le-am petrecut instalând foisorul, apoi următoarea zi au plecat. N-am mai apucat nici să urmez ritualul de dimineață alături de superba Irina, nici să mă plătească pentru foișorul soțului său.
Poate cu o altă ocazie.
hmmm.. vreau si eu o asemenea vecina! 🙂
Mia plăcut fantezia ași vrea și eu să ling sperma din pizduta ei dulce Nr de contact îl găsiți în profilul meu de fb vă pup cu drag ioan
De unde ești
Din cta
Interrsant