Instituția pentru care lucrez m-a trimis la un curs de perfecționare, în Bușteni. Mare bucurie, munte, aer curat, relaxare. Cursanți, din toată țara. Hotel rezervat, masă, casă, tot… Doar că, la recepția hotelului, recepționera nu mă găsește pe listă. Mă roagă să aștept, pană rezolvă cu cazarea celorlalți cursanti. Intre timp, apare o doamnă trecută de 50 de ani, dar plăcută la înfățișare.
– Bună ziua, sunt Emilia Cozma, de la Cluj, pentru curs…
– Bună ziua! Imediat… Zice recepționera, in timp ce consultă lista… Reia din nou căutarea, trece cu pixul peste toate numele scrise.
-Îmi pare rău nu vă găsesc, în aceiași situație e și domnul, zice arătând spre mine.
-Nu se poate, doar am transmis tot ce trebuie.
Recepționera formează un număr de telefon, incepe să intrebe pe cel de la capătul celălalt al firului. Apoi se intoarce.
Da, s-a produs o greșală. Camerele au fost achitate, doar că un coleg a incurcat hartiile și nu v-a rezervat camerele. Problema este că nu mai avem camere libere.
– Nu se poate așa ceva. Noi trebuie să stăm o săptămână la cursul ăsta, camerele sunt plătite și dumneavoastră trebuie să rezolvați acum problmea, zic, vizibil iritat, după ore intregi de condus…
Doamna Emilia e nervoasă, intervine:
-Nu ne interesează cum faceți, in 10 minute vrem cazarea, altfel chem Protecția Consumatorului.
– Stați puțin, nu vă enervați, doamnă, că rezolvăm… Mai am o variantă. Avem apartamentul de protocol, pe care il ținem doar pentru VIP-uri, e ok pentru 2 persoane, vi-l dăm dumneavoastră, are un pat matrimonial și o canapea…
Doamna Emilia se uită lung la mine… Parcă mă cântărește și mă măsoară.
– Adică eu cu domnul in aceiasi cameră?
-Nuuu, apartamentul are o cameră și un fel de living-room, unde este canapeaua… Nu cred că e o problemă. Vă rugăm să acceptați așa, nu avem altă soluție și toată statiunea e full. Măcar o noapte, pană vedem cu rezolvăm 2 camere… Puteti consuma ce vreti din frigider, e din parte casei, cu scuzele de rigoare pentru încurcătură.
– Ok, zic eu…
-Mă rog, o noapte n-o fi foc… Zice doamna Emilia, dați-ne cheia. Maine revenim, sper că veți rezolva.
Doamna Emilia e nervoasă, eu o ajut cu bagajul, are o valiză uriașă și o sacoșă mare. Eu am un geamantan mic și doar costumul cu umeraș… Ajungem in apartametul VIP, Doamna Emilia bombăne, se repede in camera luxoasă, cu pat mare…
-Ce incompetenți, ce nesimțiți… Cum să nu treci pe listă 2 persoane? Precis au făcut-o intenționat, au dat camerele altora, la negru. Ei, lasă că văd ei mâine…
-Doamna colegă, nu vă necăjiți, dumneavoastră aveți cea mai tare cameră și o să rămâneți aici, iar eu maine o să-mi cut o altă cameră… Că nu cred că vor reuși să scoată 2 camere, in aglomerația asta. Am uitat să mă prezint: marian Barnu, de la Arad…
– Emilia Cozma, Cluj… Nu-i nimic, sper doar că nu sforăiți tare, am acasă unul care sforăie ca un tractor… Sper că poți dormi pe canapeaua aia, pare destul de confortabilă…
-Da, e ok. Haideți să vedem ce-i in bar. și deschid ușa frigiderului. Încep să enumăr, cu voce tare: whiskei, țampanie, bere, vin alb, vin roșu, apă minerală, alune, sucuri acidulate, ciocolătele, diverse chestii de ronțăit…ca pentru VIP-uri, ce mai. Ce doriți să serviți?
-Uite, vreau să mă instalez, să-mi pun hainele in dulap, apoi să fac un duș, apoi vedem. Cred că o să beau un whiskei cu gheață, la ce nervi mi-au făcut ăștia… Imi pun si eu hainele pe un fotoliu, imi agăț costumul pe cuier, imi pregătesc patul… Doamna se bagă in baie. Am avut timp s-o studiez. Arată bine, poate putin planturoasă, păr frumos, ondulat, ușor grizonat, tus frumos, ochelari cu ramă subțire, picioare drepte, sâni destul de mari, fund ok, poate putin lăsat… Per total e de bine.
Poate facem ceva la noapte. . De mult n-am mai futut o matură, sper să nu fie proasă și să refuze. Imi fac tot felul de scenarii, ce să-i zic, cu s-o iau… Intru pe laptop, mă conectez la internet și mă uit pe e-mailuri. Doamna nu mai iese din baie, deja e de o jumătate de oră… Merg in cameră, dau drumul la televizor, caut un program de muzică bună… Dau sonorul in surdină.
Pregătesc paharele, astept… Imi pregătesc chilotii cei noi, ciorapii, tricoul si pantalonii scurti,. In sfîrșit, iese doamna din baie.
– Scuze, că am ținut baia așa mult… Dar chiar aveam nevoie de un duș lung… Zice doamna Emilia, imbrăcată in tr-un halat de baie pufos. Intru imediat și mă igienizez, totul pe repede inainte… Să nu se risipească vraja. Ies din bai fresh… Doamna deja era imbrăcată intr-un capot de mătase vișiniu și lung. Observ că purta dress negru…
– Bem un whiski? Și torn în pahare, apoi pun cuburile de gheață…
– Pentru o săptămână inunată!
-Pentru relaxare la serviciu, zic.
Doamna Emilia dă paharul peste cap…
-Eram foarte insetată… Râde și își arată dinții frumoși, porțelan sau zirconiu, probabil opera de artă a unui dentist scump.
– Și eu, propun să mai servim unul, doar e gratis… La ce emoții ne-au dat ăștia cu hotelul lor.
-Aprob!
Torn mai mult în pahare, pun ghiața și desfac și apa minerală… Observ că doamna Emilia și-a pus picior peste picior, dezgolindu-și piciorul, pană sus, neglijent… Imi dau seama că dressul este genul cu decupaj intre picioare. Deja incep să intru la idei… Iar pula dă semne de independență.
– Și, zice ea, ești căsătorit, ai copii, pe ce post ești?
– Da, am 32 de ani, căsătorit și am o fetiță, lucrez pe postul de inspector principal la ape… Sincer, cred că sunt norocos că petrec seara asta cu dumneavoastră, sunteți o companie foarte plăcută… în tot răul e și un bine. Dumneavoastră? Sunt vizibil emoționat.
– Eu sunt directoarea de resurse umane, am doi nepotei mici și sunt o bunicuță cool… Așa cred. Cu soțul meu sunt deja in relații de prietenie, dacă ințelegi ce vreau să spun…
Doamna e directă. Sigur că înțeleg… E nefutută de ani de zile, sau așa se dă.
– Nu arătați a bunicuță, mai degrabă arătați a lady sexy… Dacă mă înțelegeți,
-Ooo, tinere, ai fantezii cu femei mature? Am 58 de ani, fac sport zilnic și incerc să mă mețin în formă. Și da, dacă ai fantezii cu femei mature, să știi că e ceva normal. Și eu prefer să am de-aface cu tipi tineri… Nu că aș avea vreunul.
Doamna Emilia termină și cel de-al doilea pahar de băutură, e roșie la față. Încerc să trec la atac frontal.
-Credeți că eu aș trece testul?
-Ce test?
-Testul dumneavoastră. M-aș incadra in standardele dumneavoastră?
-Hm… Să zicem că da, până acum.
Se ridică brusc, se scuză și merge la baie… Revine in 5 minute, roșie la față… Se pune fix lîngă mine, pe marginea fotoliului, cu paharul in mână.
-Mai toarnă-mi putin…
Torn, ciocnim din nou… Bem in același timp… Apoi pune pharul jos și se pune in poala mea.
-Acum ce facem? Soptește ea. . și mă sărută pe gură. Geme ușor, limbile noastre se impletesc in gura mea, in gura ei. Mainile imi alunecă pe coapsele ei… Apoi se ridică in picioare și lasă să-i cadă capotul de mătase… Un corp bine clădit de femeie coaptă… Dressul este cu decupaj intre picioare, iar micul neglijeu transparent lasă să i se vadă totul. Sânii mari, putin lăsați, sunt voluptoși… Observ că e rasă jos…
O cuprind de mijloc, ea imi trage in jos pantalonii scurti de sport, cu chiloti cu tot… Pula rămane la vedere, sculată… Imediat se pune in genunchi. O gură lacomă imi cuprinde pula… Simturile sunt activate la maximum. Mă linge lacom, apoi imi cuprinde capul in gură… O inghite ușor… Apoi miscarea de dute-vino se intețește… O scoate din gură, o manevrează cu mana
-Mmmm, ce pulă frumoasă, imi place… îmi place mult s-o sug. Hai in pat, intinde-te, te rog…
Mă conformez… Incepe să mă sărute, pe gură, apoi pe gat, mă linge pe piept, pe abdoment, imi prinde pula cu mana, o masează, imi linge coaiele, apoi coboară pe piciorul drept, apoi pe cel stang… Imi ia degetele de la picioare in gură, pe rans… Ce senzatie plăcută… O privesc, ea mă privește în ochi… Urcă din noi si imi ia pula in gură. Usos… O inghite toată. Sta asa pret de cateva secunde, apoi o eliberează. Deja sunt excitat la maximum…
– Îți place cum te sug și cum te ling?
-Daaa, foarte mult…
-Aș vrea să te pui in 4 labe, vreau să te ling in cur acum… Te rog, stiu că esti curat.
Mă conformez, simt vum limba ei desenează cercuri in jurul anusului, apoi simt cu varful limbii iimi intră usor. Ce senzatie ciudată… Dar plăcută. Doamna Emilia mă linge tot mai lacom, apoi imi bagă limba adanc in cur… Mai, mai să-mi dau drumul.
-Wow, ce plăcere… Apuc să zic…
Imi prinde pula si incepe să mi-o mulgă, in timp ce-mi linge curul…
– Vreau să mă futi in pizdă și in cur… Ard de dorință… șuieră printre dinți.
O iau la pulă, ii ridic picioarele pe umeri. Pizda stramtă. Curios lucru, dar imi place… O fut din ce in ce mai tare, incepe să scoată sunete… – Așa, fute-mă bine, vreau pula ta, o iubeeesc muuult…
O intorc și o iau pe la spate… Palme pe cur. îi place. La un momentdat, se opreste, imi prinde pula cu maîna și o fixează pe anus… Impig și… Intră ușor, era pregătită… Asta a făcut la baie, și-ai lubrificat anusul cu gel… Sint cum pula alunecă in curul ei. Mă stange. Simt ceva deosevbit fe plăcut.
-Oooh, ce bine e… Fute-mă, te rog…fi dur cu mine… Dau cat pot de tare, dar incep să-mi dau seaman ca imi voi da crumul imediat.
– O să-mi dau drumul, unde vrei să variez?
– In gura mea… Iese din pulă și se intoarce rapid, imi ia pula in gură… Un val de spermă tâșnește din mine… Inghite tot, e obișnuită, e clar… Cad pe-o parte, ca lovit de tren…
-Ei, ce faci, te ia somnul? Păi, n-am terminat, abia am inceput. . Doamna Emilia abia s-a incălzit, se pare…
Mă ridic cu greu. Ea este deja in baie, sub duș… Iese de-acolo doar in capotelul de mătase. Intru eu, mă gandesc sub duș la următoarele nopți…se pare că voi avea parte de 7 nopti de sex pervers cu o doamnă matură specială.
– Ei, cum facem? Mai vrem alte camere? Intrebarea ei e inutilă.
-Nuuu, în niciun caz. O lăsăm așa. Ii spunem receptionerei s-o lase baltă cu camerele, dar tinem secret că dormin impreună… Da?
– O să ne futem ca in filmele porno, promit… Imi zice zâmbind. Să știi că imi place să dorm cu pula intre buci…
Ce bunicuță perversă… Seara a continuat linistit, obositi fiind după durum, așa că am adormit imbrpțișați, iar pe la 2 noaptea, pe intuneric am simtic cu mana ei imi masează pula… Am făcut un 69 a la cart… Iar a doua zi ne-am prezentat la micul dejun ca doi străini.
Apoi, toată săptămana a fost la fel, cursuri dimineața, prans, cursuri după amiaza, apoi, seara… Futaiuri și fantezii perverse. Nici nu știți ce poate oferi o femeie de 58 de ani… Doamna Emilia a fost cu mult peste tipele tinere care haban-au cum trebuie să se poarte cu un bărbat, să il facă să fie amant adevărat. Oferi și primești intreit…



















