Îi apuc în mână și inspir puternic, mirosul de pizda fresh, ușor intepator și puțîn dulceag îmi explodeaza direct în creierul și așa zapacit de gândul ca pula îmi sta la o distanta de 10 cm de vulva, duc mână pe spatele ei și trag de fermoar…
– Așa, acum este timpul să te bucuri de minunatiile astea, mă dor de dorință, de nevoia de a fi muscati și masati, de a fi supti și sarutati cu pasiune…
Își trece câte o mână, pe rând prin deschizaturile manecilor și în fata se dezveleste bustul ei superb și generos, două sfere perfecte îi sunt asezate la distanta și înălțime excelenta, puțin atarnand, aproape impreceptibil, aureolele sunt perfect de roz și pastreaza o forma de cerc perfect, sfarcurile asezate exact în mijlocul aureolei mamare, te face să crezi ca acolo este centrul universului tatelor, mă apropii încet și prind o tata în mână, o apas și sfarcul se ratoieste la mine din umbra, asteptand să fie degustat, muscat și apoi sărutat, supt, lovit cu limba și sărutat din nou… Se lasă ușor pe vine, nici nu trebuie să și-o puna la gaura.
Organele sexuale se întâlnesc singure, unul invadează și celălalt acapareaza, se lasă încet și la cât de udă este, alunecarea se produce fără nici un moment de oprire. Se opreste doar când vulva ei se așează pe pubisul meu, când muntele Venus, se odihneste în poala mea… Icneste ușor și îi simt contractiile vaginale, are un început de orgasm și creaza presiune și pentru mine…
– Îmi vine să tip de plăcere… îmi vine să o bag cu tot cu coaiele astea mari, mă gândeam ca o să doara sau ca-i prea lunga… Vad ca pasarica-mi este prea infometata și înghite tot, până la capat…
– Și nu-i bine?
– Oh da, nu mișca, mă ocup de tot, lasă-mă să savurez aceste momente…
Îmi simt capul pulii strangulat de cervixul superior, se incrunteaza puțin, semn ca simte ceva durere, se ridică încet și se așează din nou, îmi strange muschii bratului și înfige unghiile în pielea mea, de fiecare data când se împinge, de fiecare data mă strange mai delicat, până când, după 15 sau 20 de urcari și ridicari, stransoarea devine usoara și observ ca doar se foloseste de mână pentru a își pastra poziția…
– Oh da… M-a durut puțîn dar am vrut să o simt până la radacina, daca mai avea 1 cm, o propteai în burtica, își pune mână pe abdomenul aproape plat și se mângâie undeva sub buric… – Pe aici ești iubitule futabil… Te-as tine doar între picioare, să-mi indesi pizda flamanda de tine…
Eram în extaz și încercăm să mă stapanesc, îmi oferea tot timpul mișcări ciudate, se ridică până sus și în timp ce se lasă în jos, se împingea în fata cu bazinul și genunchi și când îmi atingea cu vulva pubisul, se dadea în spate și îi simteam clitorisul cum se țară efectiv, pe zona dintre baza pulii și pubis și urca în acest fel până pe la jumate, apoi își indrepta iar bazinul și facea o mica oprire când ajungea la vârf, repeta acest ritual până ce, după câteva minute, degetele și unghiile ei, se infig din nou cu putere în bratele mele, își strange genunchii și un tremur incontrolabil plus forta cu care vaginul se contracta, îmi da de stire ca un orgasm vaginal e gata să își faca debutul…
– Aaaaaaaaahhhhhh, aaaaaaahhhhhh.. .. Daaaaaaaaaaa, toate sunetele acestea ieseau tremurat ca și când dardaia de frig și, infipta în pula până la radacina, explodeaza într-un orgasm delirant pentru ea, mâinile pierd contactul cu bratele mele și mă întind la timp apucand-i bratele și tragand-o peste mine…
Na, asta-mi mai trebuie, să cada din pula direct pe faleza ce se afla la 10 sau 15 metri sub noi și de care ne desparte doar un trotuar de jumate de metru și un gardulet de 20 cm înălțime… Momentul asta îmi distrage gândul de la futai pentru câteva secunde, timp în care, mă linge ametita pe fata, ochi, se apucă de sâni și curbandu-i, îi împinge către gura mea. Se ridică și începe iar acelasi ritual, de data asta, îi pun mâinile pe umerii mei și o apuc de buci, încep să îi controlez mișcările și caut să îmi dau seama unde este așezat punctul G, pe care-l exploatase mai devreme…
Aha, se simte partea aceea mai gumata, ascunsa în spatele labiilor mici, de obicei pe acolo este și îi împing bazinul în spate, o urc și cobor marind ritmul, o las să cada până ce îi simt oasele pelviene cum îi strivesc vulva sub greutatea loviturilor, îi tin pulpele cu antebratele, tatele-i sunt umflate de bratele ei și este cu picioarele în aer, îi vad placerea orgasmica din ochii ce mă privesc avizi, ca și când m-ar sorbi…
Se aude doar, pleosc pleosc, pleosc ca și când ai lovi cu un prosop ud pe o podea de lemn, constant, când mai zgomotos, când mai în surdina, nu mai tin cont de nimic, ca doare sau nu… Icnelile ei de plăcere, tipetele scurte, îmi sunt estompate de sânii ei ce mă lovesc peste fata, nas și buze. Reusesc uneori să îi apuc un sfarc, când își reaseaza poziția bratelor ce mă strang de ceafa, îi usurez mișcările, când ridic și o las să cada direct pe mine.
Mișcările sunt din ce în ce mai rapide și îmi mut mâinile pe șoldurile ei acoperite de rochita, ce corp superb are, este perfectă, un nou orgasm se anunta când picioarele și bazinul încep să tremure iar și țipă destul de tare, norocul nostru ca nu vede nimeni ce se petrece acolo, stau totusi alert, pentru orice eventualitate…
– Dai.. . Nu te opri, hai. .. . Da în mine, bag-o toata ahhhhh.. .. Doar ce terminase un orgasm ca altul apare mai intens, își strange genunchii și bucile superbe și se lasă pe mine, incetinind ritmul până la mișcări minime de urcare și coborare, face un fel de 8-uri și îi urmaresc mișcările cu palmele sub fundul ei, aștept puțin și întind ușor degetele, ating vulva udă de atata futut, larguta chiar și îmi ung degetele cu fluidele ei și i le introduc în gura, suge degetele inebunita de momentul surprinzator, îmi musca degetele și începe să grabeasca ritmul…
– Vreau să mor cu ea în mine, ești ca un drog ce mă face dependenta și vreau să îl am acum, da-mi ceea ce vreau acum… îi dau pompe, ca un disperat alternand ritmicitatea, uneori, o ridic până pula îmi iese afara și apoi, chiar de nimeresc sau nu, o las să cada de la câțiva centimetrii…
– Aaaaahhhhhh, banditul meu brunet… Musca-mi tatele, linge-le, smotoceste-le, ahhhhhh…
O apuc de par cu o mână și îi trag capul pe spate, rămâne așa și o sprijin de undeva dintre omoplati cu palmele mele mari, sânii îi stralucesc minunat sub razele lunii și mă face să o las mai pe spate, se zbate în mâinile mele și îmi indoiae pula impingandu-și genunchii înainte și pastrand trupul așezat în palmele mele, simt ca mai am puțîn și ajung și eu la orgasm…
– Vin.. .. Nu mai pot.. ..
– Stai ca sunt gata, se întinde și îmi trage o palma de îmi zboară toata minunatia orgasmica din creier, trezindu-mi simturile când simt urmele lasate de taria loviturii crancene ce mi-a maturat obrazul stâng…
Termina în acelasi tremurat și eu sunt încă în momentul la care îmi construiesc din nou tensiunea pentru a ajunge la orgasm, vibreaza tot bazinul ei în socuri. … O rasfut așa, simt cum labiile ei și vaginul mai devreme stranse de valurile orgasmului se relaxeaza și dau iar ca nebunul cu capul de pereti…
– Nu mai pot, o strang bine cu mâinile de spate. Se smulge de pe mine, își trage picioarele rapid și se așează în fata mea cu tatele peste pantaloni și boxeri și mă invita să îi ejaculez pe unde nimeresc… As fi vrut în pizda ei minunata, să o umplu așa cum umpli o cana cu iaurt… Apucă pula cu o mână și cu cealalta își da părul de pe fata, o înfige în gura și pompeaza ca și când as fute… îmi dau drumul în gura ei
și sunt strabatut de stele și fulgere ce se sting încet în fata ochilor mei, suge și îmi da socuri peste socuri care mă fac să tresar și să arunc tot din coaiele supraincarcate.
Își tine limba exact pe capul pulii și îi da ocoale cu gura închisă… Mă chinuie așa câteva zeci de secunde în care îmi simt stomacul, pieptul, fata și urechile cum vibreaza în valuri la unison… înghite tot, se ridică de pe vine și după ce se asigura ca a lins absolut totul, se apleacă peste mine și îmi arde un sărut, îmi da o palma și apoi, îmi întinde un sân caruia sfarcul alungit îi dadea o forma de cupa, musc cu pasiune și o trag peste mine, se așează frumos la pieptul meu și toarce efectiv, ca o pisica. …
– Ești minunat și abia mi-ai deschis apetitul… Vezi ca seara nu a luat sfarsit și faptul ca suntem aici mi-a plăcut enorm… își aranjeaza sânii pe abdomenul meu și sta cu urechea lipita de pectorali…
– Unde mă mai duci… La hotel n-as vrea…
– Știu un loc…
– Daca-i ca asta, normal ca nu trebuie ratat.
Sta în aceeasi poziție, ghemuita peste mine, în brate, îi simt vulva cum își lasă fluide pe pulpele mele și nu da nici o atenție, se întinde și din poseta rosie închis, scoate port-tigaretul și o bricheta, extrage tacticos o țigară din aceea slim, o aprinde și trage un fum adânc în piept… întinde țigară către mine…
– Vrei. . ?
– Nu, mulțumesc frumos, nu fumez… Nu mă atrage. Dar, cum se face ca nu miroase a tutun și nici nu are un miros specific… Aaaa…
– Nu-i ce crezi, este o țigară fără nicotina și nu contine nici… Niște anumite ierburi… Se uita cu subinteles la mine și tinand țigară într-o parte, mă sărută ușor, expirand al doilea rând de fum din plamani, mă loveste un miros plăcut de menta amestecata cu eucalipt și ceva ierburi, pare ca anason sau lemn dulce, e dragut mirosul dar nu mă incanta…
– Doar atat… Parca ai luat foc după ce ai tras cele două fumuri din prima…
– Am luat eu foc din alte cauze, n-ai avut de-a face cu moldovence focoase până acu’?
– Ce-i drept, am avut dar nu așa… Focoasa ca tine…
– Sper și vreau să îmi confirmi ca n-ai prietena, iubita ca te las fără coite aici.. .
– N-am… Adica… Am, daca vrei și tu…
– Una, atat, eu să fiu aia… Daca te miros sau miros alt parfum de femeie pe tine… îți scot ochii aia frumosi și îi pun la mezat…
– Oh, rea ești și abia ne cunoastem…
– Și posesiva, când pun labuta pe ceva, nu-i dau drumul în veci și amin…
– Și nu te plictisesti de acel ceva…
– Niciodata și ai grija ca am imaginatie bogata… și mi-a dovedit ca are și în seara aceea și în urmatoarele luni.
– Te cred…
– Crede-mă ca daruiesc tot și aștept la fel…
Se îmbracă, și îi zaresc fata hotarata, aveam să îi devin sclav și iubit și trebuia să învăț cum să fiu extrem de precaut în tot ceea ce faceam sau spuneam…
– Vrei să ne îmbrăcăm… Daca îți este rece îți dau bluza mea să o pui pe umeri.
– Hai să ne îmbrăcăm, nu trebuie bluza și chiloteii îi poti baga în buzunar, prima amintire de la mine… în timp ce o ajut să își traga fermoarul la spate și după ce îmi sterg urmele de ciprina de pe pubis și trag boxerii și pantalonii, sta și admira marea care sclipea pe alocuri în larg sub luna ce statea bine de tot cocotata…
– Uite acolo vreau jos, pe plaja, pe dig, să alergam goi, chiar daca ne vede cineva. Să fim nebuni…
– Chiar acolo, nu se poate dar știu câteva locuri unde… E posibil.
Credeam ca glumeste, la acel moment și chiar încercăm să îi fac pe plac, uneori femeile spun lucruri, doar ca să le spuna, aveam să aflu ca nu este așa tot timpul.
« Partea 9: banca de lângă Eminescu· Partea 11: drumul spre 3 Papuci »




















Comments 1