Trenul de noapte Bistrița-București pleca la 22:40, iar eu nu mai prinsesem un loc la vagonul de dormit în ultimii cinci ani, de când mă mutasem la mașină. Dar mașina rămăsese în service și, cum dimineața aveam o prezentare importantă la București, mi-am luat bilet la clasa întâi. Aveam treizeci și șase de ani, un costum șifonat și un laptop pe care îl ținusem în brațe toată ziua.
Compartimentul 7 avea două paturi suprapuse, o chiuvetă mică și o perdea groasă la geam. Când am deschis ușa, pe patul de jos stătea deja o femeie.
Să tot fi avut treizeci și opt de ani. Păr negru, lung, strâns lejer într-un coc din care îi scăpau șuvițe pe gât, ochelari cu ramă subțire și o rochie bleumarin, cu un decolteu discret, dar care nu putea ascunde cât de bine îi stătea. Citea ceva pe tabletă și a ridicat ochii spre mine cu o expresie între iritare și curiozitate.
– Compartiment mixt? A întrebat ea.
– Se pare că da. Îmi pare rău, nu am știut.
– Nici eu. Dar e în regulă. Sunt Daria.
– Dan.
Am pus geamantanul sus și m-am așezat pe marginea patului din față. Trenul s-a smucit și a pornit, iar luminile peronului au început să alunece pe geam.
Pentru prima oră am stat cuminți. Ea citea, eu mă prefăceam că răspund la mailuri. Pe la Beclean, cineva a trecut pe coridor cu un cărucior, iar Daria a oprit omul și a cumpărat două pahare de plastic și o sticlă de vin roșu, de la care aproape că nu aveam încredere să spun ceva despre etichetă.
– Nu beau singură, mi-a zis ea, și mi-a întins un pahar. Mai ales în tren.
Vinul era groaznic. Ne-am prefăcut amândoi că nu. Prima oară a râs când i-am spus ce prezentare am a doua zi: despre optimizarea lanțurilor de aprovizionare. Mi-a spus că ea e chirurg ortoped și că avusese o săptămână din care ar fi vrut să șteargă cel puțin patru zile.
– Am operat într-una, a zis ea. Am cusut oameni la loc de dimineața până seara. Iar acum nu mă mai pot opri din gândit. Știi senzația aia când corpul s-a oprit, dar mintea încă lucrează?
– Știu exact.
– Și ce faci cu ea?
Am ridicat din umeri.
– De obicei, nimic. O las să treacă.
Daria a lăsat paharul pe măsuță și m-a privit lung, cu capul ușor într-o parte.
– Eu am o altă teorie, a spus. Cred că mintea se oprește doar când corpul are altceva de făcut.
Se făcuse liniște. Trenul zdruncina ritmic, iar ea nu își dezlipea ochii de la mine. Am simțit cum mi se usucă gâtul.
– Daria…
– Dacă greșesc, spune-mi. Ne culcăm, dimineața ne despărțim la București și nu s-a întâmplat nimic.
– Nu greșești.
Și-a scos ochelarii, încet, i-a pus pe măsuță și s-a ridicat. Compartimentul era atât de mic încât a trebuit să facă un singur pas ca să fie în fața mea. M-a luat de cravată, ca de un lanț, și m-a tras în sus.
Sărutul a fost fierbinte de la prima secundă, cu gust de vin prost și de ceva mai bun dedesubt. Mi-a desfăcut cravata, apoi cămașa, nasture după nasture, cu o precizie de chirurg, iar eu am găsit fermoarul rochiei ei, la spate, și l-am coborât până jos. Rochia i-a alunecat de pe umeri și a căzut. Purta un set simplu de lenjerie neagră, iar sub ea corpul ei era mai plin și mai moale decât mă așteptasem, cu șolduri largi, cu sâni mari și grei care abia încăpeau în sutien.
– Perdeaua, a șoptit ea.
Am tras-o. Compartimentul a rămas doar cu veioza mică de deasupra patului, care arunca o lumină galbenă și caldă, tremurând odată cu trenul.
Am așezat-o pe pat și am rămas în picioare între genunchii ei, privind-o. Mi-a desfăcut centura și pantalonii, apoi lenjeria, și când m-a văzut, a scos un zâmbet de satisfacție.
– Ei bine, a murmurat ea. Asta e o veste bună.
Mi-a cuprins erecția în mână, mi-a smuls un geamăt cu o singură mișcare lentă și apoi și-a lipit buzele de vârf. Și-a plimbat limba în jurul lui, apoi m-a luat în gură, adânc și cald, privindu-mă în ochi, cu mâna mișcându-se în ritm cu gura. Eram sprijinit cu o palmă de peretele compartimentului, simțind trenul vibrându-mi în tălpi și gura ei pe mine, și nu mai știam care dintre ele mă face să tremur mai tare.
– Daria… o să mă faci să termin.
S-a retras, cu buzele roșii și umede.
– Nu încă. Întinde-te.
Am așezat-o eu pe ea, însă. Am ridicat-o în brațe și am pus-o pe spate, cu fundul la marginea patului. I-am desfăcut sutienul și i-am dat jos chilotul, iar ea și-a ridicat șoldurile ca să mă ajute. Se vedea cât de udă era, cu buzele ei umflate și strălucitoare în lumina veiozei.
Am îngenuncheat în fața ei, am ținut-o de coapse și am început să o sărut. Mai întâi pe interior, apoi tot mai sus, până când Daria și-a dus mâna la gură ca să-și înăbușe un geamăt. Am lins-o încet, de jos în sus, cu limba plată, apoi am început cercuri mici peste clitorisul ei, iar ea și-a arcuit spatele.
– Doamne… da, așa… Dan…
Mi-a prins capul între coapse. Când i-am strecurat două degete în ea, curbându-le în sus, a început să tremure, cu respirația tăiată și cu cealaltă mână strângând cearșaful. Șoldurile i se mișcau în ritmul gurii mele. Trenul a intrat într-un tunel, iar zgomotul roților a acoperit strigătul ei când a venit, cu tot corpul încordat și cu coapsele strivindu-mi urechile.
M-am ridicat, cu gura umedă, și am găsit-o zâmbind leneș.
– Ai fost foarte atent, a zis ea.
– Sunt abia la început.
– Atunci vino aici.
M-am așezat pe pat și am tras-o peste mine. S-a așezat călare pe șoldurile mele, cu mâinile pe pieptul meu, și s-a lăsat încet, centimetru cu centimetru, cu ochii închiși. Era caldă, strâmtă, perfectă. Am rămas așa o clipă, cu respirațiile amestecate, apoi ea a început să se miște. Încet, rotind șoldurile. Sânii îi tremurau la fiecare mișcare, iar eu i-am cuprins în palme și i-am sărutat, i-am supt sfârcurile întărite, cu gemetele ei în urechi.
– Mai tare, a șoptit. Vreau să mă faci să uit toată săptămâna asta.
Am întors-o pe spate. Patul era strâmt, dar ne-am descurcat. I-am ridicat un picior pe umărul meu și am intrat adânc, într-un ritm care a făcut patul să scârțâie în acordul roților. Daria își înfigea unghiile în brațele mele, își mușca buza, dar nu a reușit să-și țină gemetele, iar eu nu voiam să le țină.
– Spune-mi cum vrei, i-am șoptit.
– Din spate. Acum.
S-a întors, cu genunchii pe saltea și cu mâinile pe peretele de lângă pat. Priveliștea m-a lăsat fără suflare: spatele ei arcuit, părul negru scăpat din coc, fundul rotund ridicat spre mine. Am intrat în ea dintr-o mișcare, cu mâinile pe șoldurile ei, și am început să o iau tare, în ritmul trenului care ne legăna. Ea împingea înapoi, întâmpinându-mă la fiecare lovitură, iar zgomotul pielii noastre se amesteca cu al roților.
Mi-am strecurat mâna în față, pe clitorisul ei, iar al doilea orgasm a lovit-o cu un țipăt pe care și l-a înăbușit în mână. Tot corpul i s-a încordat în jurul meu, iar eu am simțit că nu mai pot rezista.
– Daria… vin.
– Vino în mine, a gâfâit ea. Sunt pe pilulă. Nu te opri.
Am cedat cu un geamăt adânc, cu fruntea lipită de spatele ei, pulsând în ea, cu mâinile încleștate pe șoldurile ei. Am rămas așa, tremurând amândoi, până când trenul a început să încetinească într-o gară, undeva pe la Brașov.
Ne-am prăbușit pe pat, cu trupurile lipite, într-un spațiu care abia ne cuprindea. Ea și-a lăsat capul pe pieptul meu, iar eu i-am mângâiat părul.
– Ei? Am întrebat. Mintea s-a oprit?
A râs încet.
– Total. Dar teoria mea mai are o a doua parte.
– Care?
– Că durează mai mult de o oră.
Am mai făcut dragoste de două ori în noaptea aceea. Prima dată, lent, pe o parte, cu fața ei lipită de a mea, cu respirații comune și cu picioarele încrucișate, privindu-ne în ochi în lumina veiozei. A doua oară, înspre zori, când Daria s-a trezit înaintea mea, s-a urcat peste mine fără o vorbă și m-a luat în ea, cu un zâmbet adormit, în timp ce lumina cenușie a dimineții începea să intre prin marginile perdelei. Ne-am mișcat încet, aproape fără sunet, cu mâinile împletite, și am venit împreună, cu fruntea ei lipită de a mea.
Trenul a intrat în Gara de Nord din București la 6:50. Ne-am îmbrăcat pe rând, în tăcere, râzând din cauza spațiului mic și a hainelor amestecate. Mi-am pus cravata strâmb, iar ea mi-a îndreptat-o fără să zică nimic, cu degetele ei îndemânatice de chirurg.
Pe peron, înainte să ne despărțim, mi-a întins o carte de vizită.
– Dacă ai vreodată nevoie de un doctor, mi-a spus. Sau de o altă teorie de testat.
– Mă gândeam că aș avea nevoie de o a doua opinie, am zis.
– Atunci sună-mă diseară.
Prezentarea de a doua zi mi-a ieșit excelent. Nimeni nu a înțeles de ce zâmbeam în timp ce vorbeam despre lanțuri de aprovizionare.
Am sunat-o la 19:03.




















