Lili e sora mea, cu patru ani mai mare. Ne înțelegem excepțional, a rămas și acum prietena și confidenta mea. Chiar dacă îi place să fie dominantă, fiindcă țin mult la ea, o las să creadă că se bucură de beneficiul vârstei. Nu ne văzusem de multă vreme, peste un an.
Era început de sezon estival și ea avea o pensiune în Vrancea. Eu terminasem primul an de rezidențiat și aveam concediu, așa că m-a invitat la ea. Bucurie mare, ne-am strâns în brațe, ne-am sărutat, abia ne-am dezlipit din brațe. Am mers direct la restaurantul casei, fiind vremea prânzului unde am vorbit vrute și nevrute.
– Cum merge afacerea ?
– Tot mai bine. Am organizat saună mixtă, fără separație pe sexe, cum se cere acum. Cu animatoare ; fetele întrețin atmosfera, își plimbă nurii, se lasă pipăite, servesc răcoritoare. Salon de masaj, la cerere și erotic. Pentru clienții casei, servicii personalizate, domnișoare selecționate, tarife pe măsură, discreție totală. Lucrăm în două schimburi. Dar cred că ești cam obosit de drum. Mergi la saună, cabina 3, să te refaci. Tocmai am renovat și am extins-o. Vin și eu mai târziu.
Ușa se deschide și Lili apare goală cum a făcut-o mămica noastră. O fi greșit cabina, îmi zic. Nu, n-a greșit, pune un prosop pe banchetă și se așează comod.
– Ce-ai rămas așa ? Aici e saună, vroiai să intru în blugi și geacă ? Ai uitat de câte ori m-ai văzut în pizda goală ? De când erai un mucos și mă rugai să te las în baie, când făceam duș, ca să ți-o iei la labă . Să-ți spun eu cum îți luceau ochii când mă rugai să mă crăcesc, ca să-mi vezi pizda mai bine și să te las să-mi ejaculezi pe țâțe sau pe cur ?
– Cum să uit, ești cea mai minunată soră de pe planetă !
– Uite, ce podoabă de pulă ai acum, dacă te-ai antrenat de când erai junior mic, mulțumită mie, recunoști ?
– Sigur ! Tu ai aceleași țâțe superbe și același trup splendid, la care mă bucur să privesc . Acum nu m-aș mulțumi cu atât, acum chiar te-aș fute !
– Ești nebun, ai fi în stare după cum văd, ți s-a și sculat pula. Hai să ne jucăm ca atunci, n-o să rămâi cu ea așa !
– Adică, să fac o labă, cu ochii beliți în pizda ta belită, ca pe vremuri ?
– Exact !
Propunerea mă amuză.
– Bine, stai acolo, în față și zâmbește-mi vertical.
– Cum adică, ce vrei să spui ?
– Desfaci cracii, să-ți văd buzele pizdei zâmbind la mine.
– Golanule ! Îndepărtează picioarele, desface buzele pizdei și își scoate labiile interioare mai la vedere, ca două petale răsfrânte.
– E bine așa ? întreabă împingând din bazin înainte, privindu-și încântată opera.
– Da, sora mea scumpă. Ce floare frumoasă a răsărit între flocii tăi, trebuie stropită des, să nu se ofilească ! Pregătesc furtunul ? întreb, belindu-mi pula.
– Termină cu ideile astea și freacă-ți-o mai departe ! O să-ți țin companie, îmi frec și eu lindicul, că mi-ai făcut poftă. Sunt nefutută de două săptămâni.
– Mă bucur să îți întorc serviciul pe care mi l-ai făcut odată. Tu arăți bestial, cum de n-ai nu una, două-trei pule la discreție ?
– Momentan, nu. Ultimul partener, care se dădea mare om de afaceri, a încercat să mă pună pe piață, cocotă de lux. Am rupt-o cu el pe loc.
– Escortă ?
– Zi cum vrei. Eu nu mă mai fut decât de plăcere. Să aibă pulă să-mi rupă pizda . Te deranjează, sunt prea slobodă la gură ?
– Dimpotrivă, ne potrivim ca frații ! Totuși, n-ai și tu un vibrator, pentru perioadele de secetă, ca acum ?
– Nu știu dacă o să iau. Câteva săptămâni de post din când în când nu strică. Dar pula-i pulă, poți și să-o sugi, că e bio, fără e-uri, nu ?
Are umor sor-mea.
– Știi ceva ? Dacă mai faci mult pe virtuoasa, avem de pierdut amândoi. Ce să mai cauți jucării sau un amant ? Ia pune mâna pe măciuca asta !
– Să ți-o frec ? Au, ce noduroasă e ! ! Uf, mă trec căldurile ! ! Ai dreptate, sunt o proastă, pula n-are c.n.p., ce mai contează la trecutul meu ? Bine, vino și bagă-ți pula în mine !
Se lasă ușor pe spate, sprijinită pe coate, cu picioarele flexate în lături și-și scarpină flocii. Mă pun între cracii ei desfăcuți ca o poartă deschisă pentru vizitatori. Mi-o ia în mănă, o plimbă între labii și o freacă de lindic de câteva ori.
– Hai ! zice și închide ochii.
Împing grăbit, alunecă ca unsă până la fund, dintr-o mișcare, de fapt pizda îi mustea, de se îmbibase tot prosopul de sub ea, nu cred că doar de transpirație. Mă simt confortabil, ca un șarpe în culcușul lui subteran.
– Ah, ce pulă groasă ai, îmi umple pizda așa cum îmi place mie !
– Ce pizdă strâmtă ai, îmi strânge pula așa cum îmi place mie !
– Vrei să te întorc pe toate părțile, ca în filmele porno, ce poziție preferi ?
– Lasă regia , nu vreau spectacol, acum fute-mă cum m-ai prins , mi-a fost dor de pulă. Tu vrei ?
– Dacă te am pe tine în brațe și pula în pizda ta, altceva nu-mi trebuie !
– Bun, dă-i înainte, rupe-mă, poți să te descarci în mine.
Terminăm, ne revenim și ne îmbrățișăm.
– S-a închis cercul, zice.
– Ce vrei să spui ?
– Pe mine m-a dezvirginat tata, la 16 ani, după alți 16 ani mă fute fratele meu. O fi un destin. Dacă-i așa, trebuie să fac un copil, îl pun să mă fută la 16 ani, încă o să fiu bună de pulă.
– Cum așa, ce tot spui ?
– Să vezi. Tu erai în tabără, la mare. Într-o zi mă ia deoparte, mă sărută și începe să mă întrebe dacă am un prieten, dacă e băiat bun, cum ne înțelegem, cât de intimi suntem și așa mai departe. În final îmi spune că de dragul meu, ca să mă bucur pe deplin în relația mea, o să mă ajute el. Acum ești destul de mare, dar fără experiență, eu o să te fac femeie, știi ce înseamnă ? Sigur că știam, dar fac pe prostuța. Adică o să te fut ! zice, așa, de-a dreptul. Am rămas blocată, nu știam cum să reacționez. În zăpăceala mea mă trezesc spunând : cu pula ? Văd că ești foarte isteață ! Da, iubito, cu pula sculată. Te-ai mai jucat cu o pulă până acum ? Eu dau din cap că nu, atunci o scoate și mi-o pune în mână. Atunci, joacă-te puțin cu asta. M-a trecut un fior, abia puteam s-o cuprind.
– O bagi toată în mine ?
Îmi revine și azi imaginea primei puli, pe care o priveam speriată și curioasă cum îmi dispare între picioare. A făcut și poze, cu pula lui și cu pizda mea însângerate. Le are în telefon.
– Dacă tot erai spartă, cu mine de ce nu te-ai futut ?
– Erai prea mic. Dacă te lua gura pe dinainte, o încurcam și tu și eu, eram minori. Și nici nu simțeam nevoia, pe lângă pula ce mi-o servea tata, prinsesem gustul și îmi plăcea și să experimentez. În timpul școlii aveam o gașcă, cinci pule la trei fete, săptămânal intram, prin rotație, la poștă. M-a avut și dirigintele. Ăsta era de trei ori mai în vârstă. După ce îmi lingea pizda, mă punea să mă piș în gura lui, ca să i se scoale. M-a dat tata la schimb lui unchiu, ca să-i fută și el lui fata, pe verișoara noastră. Nu-ți mai spun că mă futeam pe scenă, într-un club de noapte clandestin, pe bani frumoși. Am și filmulețe pe net. De atunci – nu mă ascund – am parcurs mulți kilometri de pulă, cred că înconjor ecuatorul.
Mama știa ?
– Că mi-a dat cep ? Da, îmi procura anticoncepționale, îmi dădea sfaturi, m-a învățat cum se suge o pulă. Îl lăsa o dată pe săptămână, noaptea, la mine în cameră. Te-am șocat cu povestea mea ?
– Nu, de loc. Te iubesc. Să știi ca și mama și-a luat revanșa cu mine. După ce ai plecat tu de acasă, la facultate, eu nu mai aveam natură vie pentru labă. Ea arăta încă mișto și eu, cu ochii după ea, eram tot cu pula sculată, nu știam cum să mă mai feresc. Umbla prin casă în capoate lejere, goală pe dedesubt, când se apleca îi scăpa o țâță afară, cordonul nu era legat bine, se desfăcea fără să vrea și-i zăream flocii. Mereu îi cădea ceva din mână și tot căuta, aplecată, legănând curul în direcția mea.
Când se schimba sau la baie uita ușile deschise. Trucuri de astea. Într-o zi trece pe lângă mine și-mi atinge pula sculată ca din greșeală. Se oprește și o prinde cu mâna : ce-i asta ? Uită-te în ochii mei : tu vrei să mă fuți, așa-i ? Te-am simțit de mult, lasă rușinea, te înțeleg. Eu am înlemnit. Își dă jos capotul. Dezbracă-te și tu! Tot așa direct, fără alt comentariu, cum ți-a pus și tata ție pula în mână, când te-a inaugurat. Ooo, ce-mi văd ochii ! ? Să pupe mama pula asta frumoasă, ce tare ești, vrei să mă fuți, drăguțo ? Mi-o ia în gură , ejaculez repede, îți dai seama, dar nu-i dă drumul până n-o întărește din nou. Acum o să reziste mai mult în pizdă, așa cum vrei și tu, hai în pat să ne futem ! Ce strigăte scotea în pulă, parcă o aud și acum ! După asta o făceam poștă împreună cu tata, era cea mai fericită. Povestea mea te-a șocat ?
Ne simțim și mai intim atașați unul de altul. Rămânem mult timp strâns îmbrățișați. Simt pe piept sânii ei fermi, eu îi prind fesele în mâini și le strâng cu putere.
– Ce cur superb ai ! E piesa ta de rezistență. Mă excita rotunjimea lor , carnea pietroasă, finețea pielii. Simt pula lipită de abdomenul ei, cum crește ca o șopârlă care se cațără pe un perete.
– Iar vrei să mă fuți ? Mă privește zâmbitoare : o să-mi cunoști fața nevăzută. Îmi place grozav de mult să sug pula. Niciuna nu mi-a trecut prin pizdă, fără să-mi treacă și prin gură, înainte sau după. O ia în mână, o belește și o ia pofticioasă în gură. O linge pe toate părțile. La fel și coaiele, le ia în gură, parcă vrea să le înghită. Revine la capul pulii, îl suge. Mă privește în ochi :
– Îți place ?
– Nota zece, dar mai vreau să te fut în gât, gurița mare ! Îmi dă drumul la pulă și așteaptă cu gura deschisă ca la dentist. O prind cu ambele mâini de cap și înfig pula adânc. Ea mă trage de coaie și pula rămâne belită tot timpul.
Se îneacă, îmi scot pula : poți să respiri ? Trage aer în piept, dă din cap afirmativ și o înghite din nou, nesătulă. Scena se repetă de câteva ori. În fine, îi umplu gura cu spermă, care i se prelinge printre buzele care-mi zâmbeau drăgălaș, conștientă că mi-a făcut o plăcere și așteaptă acum felicitări. O sărut lung și îmi transferă din sperma amestecată cu salivă, în timp ce ne strecurăm reciproc limbile în gura celuilalt și ni le încolăcim. O sărut pasional pe tot corpul. O privesc adânc în ochi.
– Ești divină ! Mă tem că m-am îndrăgostit de tine.
– Mulțumesc de compliment, sper că e sincer.
– Îți jur. Ești sora și curva ideală ! Curvă, în sensul bun, că ești bună de pulă, ireproșabilă, e un compliment. Cuvântul peiorativ este târfă.
– Nu mă deranjează de loc, spune-mi curvă, îmi place și mă mândresc.
– Însă vreau să te cunosc și mai profund.
– Ce pula calului mai vrei ?! Nu m-ai futut destul de profund și-n gură, și-n pizdă ?
– Vreau să te fut în cur.
– Nu acum, am să-ți explic. Fute-l cu limba dacă vrei, îmi și place.
– Bine, pentru început, hai ridică curul, să te ling !
Se pune în genunchi, cu curul în sus și încep să i-l sărut, o ling ,o fut cu limba, după care îi bag un deget, îl răsucesc. O simt că-i place. Bag două degete.
– E bine ?
– Da, merge.
– Încercăm cu pula?
– Nu acum, trebuie să mă pregătesc, ai răbdare.
Schimbăm poziția, stau întins pe spate, ea își pune capul pe pieptul meu, mă ia de pulă, eu rămân cu degetul între buci.
– Să-ți povestesc : când tata a încercat prima dată să mă fută în cur, s-a grăbit, a forțat, probabil obișnuit cu mama. M-a durut tare, m-a iritat, am și sângerat. N-a apucat nici să strecoare capul pulii de tot și am luat-o la fugă. De atunci nu am mai lăsat pe nimeni. Cu tine mai încerc o dată, știu că bărbații sunt înebuniți, vreau să-ți fac plăcerea, că ești fratele meu.
– Am mai destupat curi de muiere, o să-ți placă și ție. Acum, mai fă un număr, trupul tău de curvă mortală mă provoacă tot timpul.
Mă încalecă și se înfige în pulă.
– Că m-ai întrebat mai devreme, asta-i poziția mea preferată.
– Fă-te că greșești și înfige-o alături.
– Lasă, mâine, cum am vorbit. Azi fute-mi pizda cât vrei.
După ce ejaculez, o sărut lung pe gură, ca un efluviu de mulțumire și satisfacție, poate chiar și iubire.
– Acum vreau să văd ce gust are pizda ta răsfutută. Nici mie nu mi-a scăpat vreo pizdă nelinsă, înainte sau după.
Își îndepărtează , ostentativ, picioarele cu mâinile.
– Servește, va fi tacâmul complet acum.
Îmi bag capul între cracii ei, după ce îi curăț pizda de spermă, mă concentrez pe lindic și-i mai provoc un orgasm.
– Ah…ce bine faci… Știi, mai am o poziție preferată, o aud în șoaptă.
Se răsucește și sa poziționează în figura 69. Îmi sărută capul pulii.
Eu îi bag limba în pizdă și degetul în cur.
– Poți să respiri ? îmi întoarce grijulie replica.
Frumoasa poveste 🙂
Super. Aș fi vrut sa fac parte din aceeași familie. Și eu sunt înnebunit sa fac sex oral și sa ma fut în toate pozițiile.
Adore sex anal cur mare barbati si femei whatsap
Vrei ?? badeamihai31@ymail.com
Si eu imi fut fica pe Ramona
Salut,vrei SA vorbim?