Încerc de cîţiva ani să-mi pulverizez în cuvinte deznădejdea şi nimeni nu înţelege.
Reflectez necontenit asupra nimicniciei mele ca persoană şi a destinului meu frînt de un unchi cu un neg. Ce previzibil mi se pare acum totul ! Devenirea mea e nu e nicidecum o filă de roman, ci una de dosar penal. Am comis infracţiuni, iar viaţa mea în sine e o contravenţie. Am rulat peste un million de euro fără să plătesc o para statului. Am practicat prostituţia cu dezinvoltură şi uneori cu frenezie. Am cerut ca oameni să fie schingiuiţi şi pedepsiţi pentru vini deseori minore. Am furat un obiect de artă (nu spui care) de la un om pe care îl respect. Am livrat cîteva ponturi spărgătorilor de case pentru sume ridicole. Am dat mită de nenumărate ori. Am plătit şi încasat taxe de protecţie. Am urît pe toată lumea, inclusiv pe mine. Am luat şi nu am dat nimic în schimb. Mîna generozităţii mi-a anchilozat ca o gheară, iar aerul salin din Rimini nu mă ajută decît să sesizez monstruosul bulion în care dau din branhii din ce în ce mai greu.







72 Responses
Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.
Ce cruda e viata :p
Dume de tocilara.
e timpul sa te intorci. …de unde ai plecat!
@TiBi: la unchiu Vali??!!
se putea si mai rau
mai ales, ai mancat de la mcdonalds de nenumarate ori si de la shaormeria din dristor
“şi nimeni nu înţelege.”
nimeni nu vrea sa inteleaga, pentru ca nu vor sa creada, pentru ca le e mai usor asa, pentru ca e un motiv de bascalie, pentru ca exista tendinta de a inchide ochii, pentru ca nu stiu ce sa creada, pentru ca nu stiu sa reactioneze, pentru ca… pentru ca…
textul asta mi-a placut! indiferent cine esti sau ce esti.
..:” nu SPUI care?? :)))))
ptr ca nu ai platit la stat te admir…
@warlock - la romanii onesti..:))
Personajul Curvette a inceput aceasta aventura a bloggingului cu menirea de a-si da singura seama ce fel de viata duce si poate cu speranta ca se va opri. Am citit acest blog ca pe un roman. Acum, simt ca personajul nostru nu a evoluat deloc, s-a amagit doar cu ideea unei evadari, cu sentimentul de iubire pentru un grec. Dar a redevenit Curvette, cu un fiu si cu un scandinav, pentru ca asa este ea, este identitatea ei, de care nu poate scapa.
Acum ar fi timpul sa inchei “romanul”. Am ramas cu ceva.
nu-ti face griji, ai rezervata posteritatea.
geezas! C. draga.. 90% din publicul tau e format din trogloditi!
@Alexandra
“nu SPUI care?” maaama ce ne mai spargem de ras!! E CARAGIALE, FA! Scoate dejtu` din nas, ochii din TV si sarcasmul tau de telijenta din sistem si pune drecu` mana de citeste ceva!
@loli
poate ar fi timpul sa te opresti dumneata din citit daca nu mai gasesti nimic interesant. Bloagele pot fi - dar acesta de fatza nu a anuntat o asemenea intentie - entertainment pt altii.
@ceilalti care merita …vai si amar!
nina…. ai cumva o prietena ..gina?
(nu spui care 
habar n-ai tu ca sunt oameni care chiar inteleg. si faptul ca ti-e sila de tine, ca realizezi, ca simti nevoia sa spui ce traiesti arata ca iti este din ce in ce mai greu in sgura.
poate, vreodata…
parca ziceai ca la un milion de euro te opresti, sau cel putin asa imi aduc eu aminte…
ziceai ca atunci cand strangi 1 milion te retragi. si oricum, nu cred ca ai urat pe toata lumea, de ex. pe gina. oricum, ai exprimat multe lucruri in putine cuvinte si asta era de fapt intentia.
“Doamne! pe ce franghie sa urc pana la tine, ca de nepasarea ta sa-mi sfaram trup si suflet?”
@ ov - viata e curva, nu cruda.
Mi se pare ridicol sa-ti para rau ca n-ai platit statului impozit….mai ales cand ideea ii apartine unei curve.
nashpa
nimeni nu vrea sa inteleaga, pentru ca nu vor sa creada, pentru ca le e mai usor asa
Chiar ca penal, penal devine si tot ce scri
acesto post este cumva o autocritica, sau un rezumat fugar al vietii tale ? Important este ca constientizezi tot ce ai facut, ca regreti si ca vrei ceva mai bun de la viata asta mizerabila pentru tine. La multi ani, femeie !
Prima oară când mă opresc aici… (Mizeria asta de Arial afiseaza mascari, asa ca renunt la diacritice…).
Am vayut cred cu un an in urma Nick-ul si am creyut ca e un fan al lui Kiritescu. Ma gandeam sa trec. Pe urma, am cam disparut de pe net. Faptic. Ca si din Romania. Tot faptic…
Am revayut insa Nick-ul, pe un blog: unsoricel. Care soricel, il stiu de pe brushvox, care…
Mda…
As fi stupid sa reiau idei (??) din comentariile precedente…
Imi pun o intrebare si caut un raspuns:
I = Ce caut eu aici?
R = Pe mine insumi. Toti de fapt, cautam acelasi lucru.
Am gasit in fine, curajul de a privi “The Dark Side of the Moon”.
E rau?
Te admir pentru ca ai curajul sa te diseci in public.
Deja stiu ca ai inceput sa zbori catre o alta lume.
Oricum, aici m-am convins ca am dreptate sa fiu sceptic cu 98% din termenii din vocabular. Ei au sens, doar într-o comunicare. Iar comunicarea, înseamna de la 2 (doi) participanti in sus.
Asta cauti. Poate ca o faci cam dur. Exista insa oameni pentru care a mai ramas varianta “tot sau nimic”.
Succes in calatoria catre tine insuti!
Dupa cat de jos ai gasit puterea sa cobori, o sa ajungi foarte sus.
Am spus asta pentru tine, pentru ca restul, aproape sigur, o sa comenteze savant si atat.
tipo, fie ca esti reala sau nu, fie ca povestile tale sunt experiente pe bune sau doar fictive, nu te-ai gandit sa scrii un roman cu toate povestile astea? so, ar prinde ft bine la public, ai deveni faimoasa si ai castiga multi bani, iar cel mai important vei ajuta multe femei, fie ele prostituate sau nu!
eu am dat cimentul anterior, uitasem sa ma semnez
comentul*:D
mda, de aia nu vreau sa traiesc in lumea asta… de aia nu consider pe nimen imai presus ca latul… si cu toate ca ai slujba pe care o ai, am o urma de respect… toata lumea fura…
@ anonymous: s-a scris deja o carte… s-a facut si un film….
blog asta e doar un re-run
Eu deja chem Politia! :))
Curvette, preda-te!
Tribunalul Roman te condamna la 5 ani de munca in folosul comunitatii, pentru faptele comise! Tot ce trebuie sa faci e sa continui ce faci acum, dar pe gratis!
ASL PLS.
gata curvette……stiu eu tu le recunosti numai pe alea prescrise!
aaaaah.și agonia continuă.,,,
e un sens ascuns aici in postul penal? să chemăm atunci garda financiară să-și tragă alea 5 milioane și data viitoare draga curvette,mica mea evazionistă, o să-i chemi tu singură dacă ești fată deșteaptă(chiar înainte să sune ei)..hehe. poate merge si barteru c garda,d ce nu??
nu pot asa. sunt prea multi. e distractiv si obositor in acelasi timp. cam ca o tarfa care face anal, dar doar anal. si fara lubrifiant. si fara oral inainte. si musai de 8 ori. si e de cauciuc. incins. sloboz, intelegi.
@balamuk, nu ti-ar fi rusine obrazului sa faci glumite asa nesarate ? mi-a venit sa borasc dupa ce-am citit ce-ai scris
povesteste-ne mai in detaliu cum te-a inceput unchiu’ Vali, cred ca asta chiar ar fi interesant
e clar.
s-a schimbat scriitorul (oarea).
devine din ce in ce mai penibil :))
esti curva de lux cum sunt si eu papa de la roma
tu chiar ai fost abuzata sexual de unchiul tau?
desi avem aceeasi varsta suntem total diferite, insa chiar si asa te inteleg perfect. Imi doresc să fi puternică, iar răutăţile celor din jur să nu te influenţeze, să nu distrugă sentimentele care au mai rămas in sufletul tău. Ar fi păcat, pentru că sunt convinsă că esti o tipă super. Si, să sti ca mi ar fi plăcut sa am o prietenă ca tine.
hey, dacă eram în locul tău făceam la fel. nu mai jeli trecutul, uită-te la viitor. poţi face atâtea, acuma ce ai trecut prin viaţă. acuma când e vremea să ajuţi umanitatea zici că respiri mai greu. deh, mai bine hai să colaborăm la ceva să pornim un institut de cercetare ştiinţifică în ro, poate compensăm pentru tot ce am făcut în trecut…
Şi cam da, am stat timp de ani lângă o persoană care a fost abuzată la vârsta de 6 ani, măcar am o idee cum e să-ţi trăieşti aşa viaţa. Dar merită, dacă vrei să merite.
Chiar dacă nu o să vorbim, îţi urez noroc. Şi spor
Asta-i viata si tu singura ti-ai creat-o.
spor şi baftă în continuare
mai, dar tu chiar vorbesti serios ? tu chiar faci sex contra cost? sunt socata!!!!!!!!
Cu blogul asta sigur nu faci 1 mil de euro daca nu incepi sa scrii mai des si mai bine. Reclame cam putine si puse cam alandala. Cred ca job-ul tau real te cam solicita de nu mai ai timp si rabdare sa fabulezi ca la inceput.
Mai dezgroapa din personaje, zi cu oleg cu unchiu cu copilaria haidi ca poti :))
… pai in cazul asta fa si tu o laba .. nu altora … tie !… si poate afli cit de buna sau rea esti cu tine ! … si daca mai simti ceva pt tine !
Curvette….mai scrie ceva…mi-e dor de tine…
Eu o sustin pe Curvette indiferent de corul de acneici onanisti care comenteaza. Sunt sigur ca exista mii de cititori de calitate care din pacate nu comenteaza nicodata. Sau o data, ca mine acum.
In aceasta “meserie” nici nu ai cum sa nu “comiti” infractiuni, trebuie sa ti le asumi si sa mergi mai departe. Exista si chestii mai grave, tot e bine ca nu ti s-au intamplat.
Mda, inteleg. Te plangi ca esti…la fel ca noi toti. Sa dea cu piatra cel ce n-a facut cel putin jumatate din ce-ai enumerat tu. Apoi strigam catalogul. E penibil. E jenant. E umilitor. Si poarta un nume…it’s called life. Deal with it. Asa cum facem toti. Fara sa ne plangem pe blog, jurnal, whatever. Respiri greu? Aaaa, pai atunci inteleg…fa si tu ce facem cu totii…look around, cauta o alta usa. Si cand nu gasesti niciuna, da-ti o palma si apoi keep on breathing. Noi supravietuim. Tu de ce n-ai putea?
ma intorc la vodka mea…pana gasesc usa pe care o caut si eu.
:)))))
foarte tare comentu lady :))))
vezi ba jminerino cum se atrage atentia ?:)) nu cu comenturi de alea ca a tale de 2 lei :)))
se numeste inteligentza :)))
aoleo … daca va spuneti/puneti si ‘lady’ … evident si sunteti.. tot mai mult blogul asta e pt femei singure ce se masturabeaza cu ce au ca altceva nu prea apuca - va lasam ‘inteligentza mastubarii’ voua chiar daca e doar mentala !! deal with that now !
nu eram mai simplu sa-i spuna: ‘blog de prostituata cu juma de scrupule ?’
acum e o moda, daca vrei sa dudui de proste, trebuie sa folosesti cuvantul ‘asumare’
‘trebuie sa iti asumi faptele !!!!!!’ si tot prostul foloseste cuvantul asta ca pe o sentinta, de parca el ar sti ce inseamna asumarea, si la ce foloseste
pa
@UnSoricel : Da-mi voie sa ma doara in cot de parerea ta insignificanta asupra alegerii username-ului. Daca ai ramas fara material de comentat, incearca sa ma dai pe spate cu ceva mai consistent decat masturbarea. Tu dai de femei singure pe blogul asta, eu dau de imbecili cu incredibil de putine cuvinte in vocabular. Fiecare cu durerea lui, si prin asta i mean deal tu cu durerea ta fara sa fiu nevoita eu sa te apostrofez, ca nu am deloc spirit umanitar si nu mi-e mila de cei mai slabi cu duhul.
Dar da, o zi buna si tie.
Nu poti fugi de ceea ce esti !
exact, inteligentza. :)))))))))))))))))))
xoxoxox
Sfinte Hristoase…
gia…grasutza mica , unde te-ai ascuns pana acum? la mcdonalds?
Ma,tu esti Solcanu!:D
Sigur, intuitie mica. Oricum contez pe prezenta ta absolut neintrerupta pe acest minunat blog, da?
In incheierea programului te las in continuare cu Jimerinos, desi dupa cum bine vezi nici macar el saracu’ nu se poate distra chiar pe seama oricui. Pup iu! Si iu next taim!
(scuze, adauga “…” si “:))))))))))))” ca sa intelege si tu)
in rest, nu s-a terminat acadeaua, a? toata lumea fericita. ma bucur.
‘la incheierea programului (virgula) te las in continuare cu jimerinos, des dupa cum bine vezi (virgula!) nici macar el (virgula…) saracu` (virgula, la naiba…) nu se poate distra pe seama oricui. ‘
Vezi ca shaorma nu ingrasa si creierul…
Cred ca am mai vizitat blogul asta insa nu am citit un articol. Interesant nu mi se pare, insa daca poti specifica daca e adevarat ce zici de personajul creator al blogului as putea fi interesat apoi.Imi poti raspunde pe mail, sau mai ok prin comentariu pe blog
Penal face referire la o parte a dreptului romanesc, prevazut in constitutie, cel mai probabil penibil.
COMPREHENSIBIL
Nu are legatura cu dreptul penal ci doar este o referire la un mod de viata, murdar. Este ca si cum ai spune curvette este o curva “penala”, si in realitate si in schizofrenia ei cea de toate zilele. Daca Curvette este o curva “penala”, folosind cateva teoreme mai mult sau mai putin demne de afirmat in acest context, Gina intra in penalitatea aceleiasi afirmatii.
Penala de-a dreptul intoarcerea unui ATRAGTOR
pff daca rulai tu 1 milion de coco soto nu mai stateai pe blog; pff uite unde stau delapidatorii, tortionarii, evazionistii, pe BLOG; PFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFF
asta e romania;
nu va mai uitati in gura tuturor .
Curvette, barbat-femeie ce esti tu de fapt nu ma intereseaza. e interesant pt mine modul in care scrii povesti. felicitari pentru texte!
Buna ziua, Ma numesc Andreea si sunt insarcinata in ultimul termen. de fapt maine ar trebui sa fiu internata pentru cezariana de catre medicul Gherasie Cristian. Tocmai
am aflat ca a fost demis cu 24 de ore inainte de a face cezariana. In acest moment incerc sa vorbesc cu alti medici care refuza sa ma supraveheze deoarece sunt la termen cu sarcina. Va rog din suflet sa ma ajutati. Astept cu interes un raspuns la adresa de email tutankamon_1987@yahoo.com O zi buna
Fie ca esti imaginativa pana la extrem, fie ca ceea ce povestesti e real, esti foarte tare! Bravo!
Continuing the Discussion