Skip to content


Silhoueta domnului cu pipa

Zilele se scurg, egale intre ele, iar domnul cu ochelari silhouette a fost rechemat in tara sa. A fost parte a vietii mele mai bine de un an. Ma obisnuisem cu delicatetea lui de homosexual, cu miinile prelungi cu piele transparenta si cu plicurile lui cu antet. Stiam ca nu mi-ar face surprize, de nici un fel, niciodata. A fost clientul perfect, clientul pe care (imi dau seama acum) mai mult de jumatate din femei si-l doresc. Nu am nici un client mai bun decit el, drept pentru care vestea plecarii lui din tara m-a aruncat intr-o mini depresie.
Ca sa compenseze, domnul cabalin a petrecut citeva zile la Bucuresti, timp in care m-am regalat cu umorul sau de histrion si am depanat amintiri. Evident, pe bani (sex included). Pare mai intremat, desi zimbetul lui este cit se poate de timp, iar cu alcoolul e legat prin prietesug. M-a rugat sa vin sa petrec citeva saptamini la Brighton, cu copiii, insa am refuzat. Locul ala e lugubru iar copiii lui ma fac sa pling: unul pentru ca ma judeca, celalalt pentru ca e prea pur si-mi dau seama, prin comparatie, de cit de jos am ajuns eu.
Acum, cel mai bun client al meu a ramas domnul cu pipa, ultimul ciine din tabloul cu cartoforii. Ce pacat ca nu suport sa-l vad mai des de o data pe luna. Plateste regeste si e fascinant, insa…

Posted in GINDURI DE FEMEIE PIERDUTA, INTIMPLARI IN PAT. Tagged with , , , , .

62 Responses

Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.

  1. insa ce?
    ne lasi asa, mai ales ca ai zis ca e un personaj fascinant…

  2. Plateste regeste? Pe criza asta? :)

  3. te cam paraseste inspiratia, fato! las-o pe gina sa scrie postul viitor, poate-ti creste traficu’ ;)

  4. bai, da’ cum se evapora commenturile neapreciative! tocmai s-a evaporat (ca doamne fereste, n-as putea sa cred ca cineva nu suporta critica!) commentul lui karmapolice care spunea ceva de genul :”cel mai prost post de pana acum. no offence” scuze, karmapolice , daca nu te citez exact. anyway, posibil ca si commentul acesta sa se evapore la fel de repede, deci sa-l fi scris degeaba.

  5. Va rog, cititi cu atentie Regulile de postare a comentariilor. In cazul acesta, punctul 2.
    Gina

  6. am ajuns la concluzia ca blogul asta trebuie citit tot odata ca sa nu isi piarda din farmec.izul de roman cu iz coehlian e inevitabil prezent,iar pauzele astea dintre posturi te rup total din atmosfera-i.

    domnule autor,asa ca sugestie,de ce nu va publicati toate aceste posturi,intr-un roman?poate,cine stie,veti ajunge la suma dorita.

    sau va dezamageste cumva,deja prezenta pe piata,a romanelor “Belle de Jour. Aventurile intime ale unei prostituate de lux londoneze” sau “Belle de Nuit. Aventurile intime ale unei prostituate de lux bucurestene” care a avut ca sursa de inspiratia prima carte?
    sau blogul in sine a fost o sinteza a cartilor amintite mai sus?

  7. in cazul acesta, pct 2 din regulile sus amintite, ar trebui sa se aplice si posturilor, nu doar commenturilor si sa sune ceva de genul : nu sunt admise posturi seci, neargumentate bla bla .

  8. Epica said

    barbatii delicati sunt la fel de rari precum sunt fetele cuminti. nu vad de ce delicatetea trebuie sa fie neaparat o chestie gay. barbatii efeminati nu sunt delicati, sunt efeminati. nu e vb de delicatete aici, as zice eu, ci pur si simplu de o feminizare a gesturilor. in fine. eu personal apreciez delicatetea masculina poate mai mult decat orice alta trasatura. un barbat delicat e implicit si inteligent, deci am impuscat doi iepuri deodata…..

  9. 1881 said

    da, vorbiti mai mult despre aiureli, sosete de matase, despre evrei si alte chestii care nu au legatura cu postul lui curvette,postati replici gen “intra pe mess” , alea sunt farmecul acestui blog
    curvette, ai cititorii pe care`i meriti

  10. valul de critici inutile incepe iar

  11. R,R said

    ce dulce poti fi..”si vreau sa-ti dau cu acte inapoi ..dezastrul impartirilor la doi si ce inseamnsa sa fi singur pe pamant..”
    esti un suflet foarte singur…desi ai tot..n-ai nimic.

  12. tatiana stepa…
    frumoase versuri…
    continuarea era..” ce tineri am intrat si cu rost si ce batrani iesim din tot ce a fost..” nah asa e R.R!
    o seara buna , x!
    x= tu!
    curvette …nu mi place cum suna.

  13. dolita said

    nu pricep de ce mai cititzi blogul daca sunteti asa inversunati impotriva lui.in opinia mea e foarte bine scris si ma doare undeva daca e adevarat sau nu,eu citesc cu placere parerile cuiva care se exprima si isi dezvolta ideile interesant si elevat,in societatea asta plina de neanderthali care manifesta dificultati si in a forma cea mai simpla propozitie.

  14. Luana said

    Am postat linkul blogului pe facebook, sper sa fie mai multa lume curioasa sa citeasca tot ce am citit eu de la cap la coada azi. chiar ar fi bine sa aduni aceste posturi intr-o carte de povestiri scurte, nu trebuie sa le dai curs si sa le legi.
    Sper sa obtii efectul dorit prin scris. Eu cred k e cea mai buna terapie pt suflet.
    Succes cu cartea in cazul in care te hotarasti sa o scrii.

  15. Lupu Lupone said

    Prea-sfanta nasca-toaaaaa-reeeeee de po-ves-tiiiiri /
    Mi-lu-ieeeeee-steee-neeeee pe nooooooi!/
    Da-ne noua texte minunate (Doamne miluieste!) care sa ajuuuuute preacuratii enoriasi-vizitatori / Sa ju-i-seee-zeeeee
    in-de-luuuuuunggggg! Doamne mi-lu-ieee-steeee!
    (P.S. A se citi (textul de mai sus), usor nazal si cu intonatia adecvata (pe silabe unde e cratima). Amin!)
    Lupu Lupone

  16. si daca zilele se scurg in aceeasi mizerie in care orice straluceste ti se pare o piatra pretioasa…macar scrisul te detaseaza cumva,nu?

  17. Ma bucur ca ai revenit cu articole, dupa ce ne-ai lasat cateva zile sa asteptam :)
    Mi-ar placea sa gasesc macar 5 articole pe zi aici pentru ca, desi nu sunt deloc de acord cu genul asta de indeletnicire (nu e vorba de blogging), articolele sunt interesante si au mereu ceva neasteptat.

    Revenind la articol .. mi se pare interesant ca barbatii astia (clientii de “top” pe care ii ai), cu atatea calitati, inca au nevoie de “ajutor” din partea unei femei platite sa ii iubeasca. As crede ca isi rup damele bine gatul sa le intre in gratii, dar uite ca nu e asa.

    Sa speram ca va veti reintalni. Pana atunci savureaza intalnirile cu cei care au ramas si care sunt OK si scrie, sa avem si noi ce sa mai savuram, daca tot suntem la faza de placeri.

  18. me said

    Pleaca in Brighton! E cel mai bine asa;)

  19. just me said

    o intrebare ptr “Curvette”, cum ai petrecut de 1 Martie?

  20. donna alba said

    ceea ce vedem in ochii copiilor este propria noastra inocenta si dragoste neconditionata, iar sentimentul de smerenie pe care-l incercam in preajma lor nu poate decat sa ne ridice mai presus de iluzie…iluzia ca cineva este superior altcuiva, ca unul este mai “bun” ca celalalt, chestii de genul asta

  21. cristelino said

    Curvette
    Aste acuma un serial pe AXN ,”satisfaction”" pe numele lui.
    E lunea de la 11 seara
    O fi vechi in alte parti,dar eu acuma-l vad pentru prima data.
    De fapt eu cred ca merita vazut de oricine.

    De ce nu-ti faci o “casa de productie”??

    Sa stii ca toate fetele cu “talent” ca tine asta ar face.

    Cristelino

  22. Raluca said

    Mah da rea e lumea. Inteleg mesajele care critica , acuza, dau idei, dar mesajele rautacioase sunt chiar penibile.
    @Laura argumenteaza daca ai ceva valoros sa spui daca nu taci dracu din gura ca esti jalnica
    Curvette , scri frumos, bravo ;)

  23. cititi cu MARE atentie regulile de postare a comentariilor, da?

  24. R,R said

    esti frumoasa inside !!!
    ai sensibilitate!!!
    si de fapt vrei sa pari o …………dar nu esti!

  25. @Raluca : multumesc frumos pt sfatul de a argumenta ce spun si pt complimentul facut (by the way, vezi ca insulta si calomnia s-au reintrodus in codul penal;) ) si imi permit si eu sa-ti dau un sfat (rautacios, recunosc!) : repeta gramatica de cls aVa, poate urmatorul comment va contine mai putine greseli de ortografie.

  26. azi m-am hotarat sa fiu de folos si sa ajut la deblocarea canalelor de comunicare. asa ca va voi interpreta ce vrea sa zica fiecare dintre poaeti, ca sa nu mai existe neintelegeri. incepem cu Rest&Recuperation asta mic:
    inside=inauntru.
    deci, poetul vrea sa zicaca tu esti fata buna, pacat ca o faci pe tarfa.

  27. laura i-ar indesa un drug incins pe cur domnisoarei raluca. fair play.

  28. =)))) jim, sa nu exageram.

  29. nu l-ar indesa, l-ar introduce putin cate putin.

  30. ooo … discutia devine “incinsa” …. mai ales cand se pomeneste de introducerea diverselor instrumente incinse, prin zone …. hmmm … tentante :P In sfarsit ceva texte de laba be blogul asta :P

  31. Anonimus said

    Laura nici tu nu ai scris corect toate mesajele postate, asa ca vezi mai intai barna din ochiul tau si apoi paiul din ochiul altuia ;)

  32. cris said

    ” sa nu judeci niciodata un om, pentru ca nu ai fost niciodata in pielea acelui om”

  33. anonimus draga, ma indoiesc sincer ca n-as fi scris corect d.p.d.v. ortografic. dar daca ai gasit tu vreo greseala, indica-mi-o urgent, sa-mi fac mea culpa si sa pun mana pe carte ;) jim, nici nu i-as indesa nimic nicaieri domnisoarei in discutie, nici nu i-as introduce (tot nimic si tot nicaieri) putin cate putin. da’ fie cum spui tu, ca mi-esti drag .

  34. eu said

    nu ai scris la inceput de propozitie cu majuscula :))))))))

  35. ca bine zici! :))))))))

  36. Alinutza said

    Deja s-au creat simpatii pe blog. Curand se vor lega prietenii adevarate…
    Va certati pe blogul domnisoarei, aratati-i putin mai mult respect, ca merita :) Daca am scris gresit d.p.d.v. ortografic imi cer scuze anticipat :))

  37. ho, usor! rezumat:
    -warlock da una mica, de dimineata. bravo!
    -anonimums ii baga barna-n ochi lu’ laura. nu ar fi fost prima mea alegere, dar fie.
    -cris da citate din…ea, probabil.
    -laura imi da dreptate.
    -eu e cel mai clar.
    si eu sunt destul de clar.

  38. Cata said

    insa ce? hai no , nu ne tine in suspans

  39. lu’ cata i se stafideste coaili sau lindicutul de nerabdare ca pe vremuri, cand asteptam sa vedem cine l-a impuscat pe JR.

  40. nevermore said

    insa…. insa… lasa vrajeala mai bine zi cand mergem la striptease show ca vine 8 acuma, adica, rephrase: “curviiiiiiiiiii….iiii ;;), imi platesti si mie biletul la spectacolul de ;;) ca sa folosesc romana.

  41. Reguli said

    Pai mai Curvette , de ce nu respecti regulile… ai spus: Promovarea propriului blog in interiorul comentariului. Si daca dau click pe numele commentatorului si ajung pe blogul persoanei respective nu tot asta e ?
    Ce e site-ul tau promovare de alte bloguri de kkt?

  42. Anonymous said

    a disparut mai ceva ca david coperfield in flacari…. nu poti sa te exprimi liber…

  43. @jmerino
    Am rezolvat deja una scurta de dimineata … comment-urile astea le pastrez mai pe seara la recitire … pentru distractia de seara evident :P

  44. prea obositor, renunt. daca toti ar baieti de treaba si labagii ca warlock poate ne-am intelege mai bine. da’ asa…

  45. obositor sa-i decriptez pe toti astia ma, astfel incat sa se inteleaga. laba e usoara, sa fim seriosi. stii cand stai si te scarpini in cur? daca te suna careva si intreaba vesnicul “ce faci?”, ce-i zici? “o frec”. sau “laba”. de unde se vede cat de usoara e laba. sau, “am scris o laba de text”. spre deosebire de “un text de laba”, aia e mai greu.

  46. Varain said

    este primul post, posibil si ultimul, dar nu m-am putut abtine. Cred ca nu ati inteles inca rolul acestui blog si a blog-ului in general. Nu conteaza daca post-ul este sec, porcos, nu va place sau va excita, conteaza ca este scris de o persoana care decide singura ce vrea sa scrie. Mai ales pe autoarea noastra, care nu prea scrie pentru cititori, ci pentru ea. Cititi, si cand nu va mai place nu o mai faceti, cred ca este atat de simplu.

  47. Ralu said

    Indivizii acestia atrag atentia asupra lor si asupra blogurilor slabe pe care le detin, si care nu se vor ridica niciodata la nivelul blogului acesta.

  48. Ar fi ok cenzurarea comentariile off topic.

  49. sa le taiem o mana! ba, nu va refereati la mine, nu? ca va sectionez longitudinal!

  50. sweet said

    sa cenzureze comentariile off topic? :)) pai si trafic cum mai face don`shoara, ca o gramada lume intra sa citeasca comment-urile cretine off topic :))

  51. Lupu Lupone said

    @Jinx… Piei Uciga-l Toaca! Metehne comuniste… “ar fi ok cenzurarea…” Lume, lume! Auziti gandire de fata tanara!.. Se vede ca a fost “educata” in perioada laptelui praf! Sau e vorba de linguseala si lins la Prostituata? Spune, Linx!
    Si nu ne duce pe noi in ispita / Si ne izbaveste de cel rau! Amin.
    Lupu Lupone

  52. ba, hai sa mai scolesc si altii ca tarfette, fie ea cum o fi, scolita e.
    ba jinx, ce crezi tu ca inseamna “offtopic” ala? esti de acord ca un comentariu care nu are legatura cu subiectul propus de autor e “offtopic”? esti. superb. acum explica-ne ce legatura e intre clientii preferati ai tarfei si cenzurarea comentariilor care tie iti incurca ziua. merci. ai fost scolita. acum poti iesi pe strada.

  53. 1881 said

    iti dai seama ce disperata e curvette dupa publicitate de accepta toate comentariile astea de n`au nicio legatura cu ce scrie ea….ar trebui sa te concentrezi mai mult pe credibilitate mai curvette, ca altfel n`ai sa ai reclame deloc pe blog…si pe criza asta…

  54. inox said

    @1881 - ai prefera sa le cenzureze? eh lasa asta, mai bine spune-ne cum a fost la sapa azi

  55. Vai de mine, Gina, ce de talente!!!

  56. Curvette mie imi place ce scrii, si cum scrii. Mi se pare interactiv cu toate ca astea nu sunt noi pentru mine. Si imi place si cum se cearta lumea in commenturi pe blog. Sunteti geniali. Si asa zilele mele la birou sunt destul de amuzante pt ca am multi colegi care imi sunt unchi, matusi nasi etc. Si sa mai si citesc tot felul de comentarii + postarile tale… it makes my day! Keep up the good writing si continua sa ignori remarcile rautacioase. You’re a fighter.

  57. jimerino esti genial cu “tarfette”. =)))))

  58. 1881 said

    inox, esti singur , spune-ne implica doua persoane, nu ti-ai gasit persoana potrivita pentru un mic scandal virtual, incearca cu altii, mult succes

  59. @lupu lupone: ideea e foarte simpla - comentezi cu privire la articolul postat. Pt chat exista alte platforme.
    @jimerino: sugestia era la modul general, nu strict pe postul asta.

  60. ba jinx, tu si o-zone aia, ca sa fiti haiosi ar trebui sa fiti la misto. pai ce legatura are cu postul asta sau oricare altul discutia pe care tu o porti cu mine si cu tanarul lupu? are legatura? n-are. si totusi o porti. deci esti offtopic. da-ti cu apa rece pe fata ca am impresia ca esti in concediu si-ti prieste prea tare.

  61. @oana-in sfisit cineva cu simtul umorului
    @curvette-mami esti rea…daca vrei iti argumentez.
    1-nu are suflu nou
    2-te contrazici legat de cabalin
    3-ne enerveaza sfirsitul, dar recunosc e buna strategia
    4-nu are scinteie
    parerea mea…

  62. ceea ce vedem in ochii copiilor este propria noastra inocenta si dragoste neconditionata, iar sentimentul de smerenie pe care-l incercam in preajma lor

Some HTML is OK

(never shared)

or, reply to this post via trackback.