Succesul învăluit în secret al reţetei de drob a Ginei nu se poate compara decît cu cel al metodelor obscure prin care Oleg recuperează sume de bani fără să facă abuz de forţă (sanchi, cine îl crede?). Pentru mine, bucătăria este locul în care beau cafea, mă uit pe fereastră sau privesc tîmp la diversitatea coloristică a souvenirurilor cu magnet de pe uşa frigiderului. Pentru Gina, locul are valenţele unui laborator cu eprubete, retorte şi pahare Berzelius pentru un ucenic vrăjitor.
În timp ce pe aragaz clocotesc fierturi învăluite în mister, în cuptor capătă o culoare aurie membrana cu nervuri a drobului-minune iar blenderul amestecă ingrediente în proporţii matematic exacte. Mă aştept ca atunci cînd Gina adaugă ingredientele, fierturile să explodeze sau cel puţin să-şi intensifice activitatea clocotitoare, ca în desenele cu Tom şi Jerry. Nu se întîmplă niciodată asta. De cele mai multe ori, sînt izgonită din atriul născător de minuni culinare, sub pretextul că nu e suficient loc, sau că o să-mi miroasă pielea a mîncare gătită. Gina ştie că îmi spăl părul şi petrec cîteva ore în cadă, de fiecare dată cînd plec la un rendez-vous, dar tot nu mă lasă să o asist.
Eu mi-aş dori să stau pe un scaun, într-un colţ şi să o privesc în timp ce pregăteşte mîncarea ca pe o mamă cu şorţ pe care nu am avut-o niciodată, ca pe un Moş Crăciun 100% adevărat (care pentru mine a fost o mare decepţie: unchiul Vali cu barbă de vată şi sac de rafie albă), să o ascult ca pe basmul pe care nu mi l-a citit niciodată nici o bunică din lume înainte să adorm, să mă uit avid la ea ca la o hartă a comorii găsită într-un cufăr cu ivăre ruginite şi lacăt rotund, să încerc fără succes să-i descifrez descîntecele dintr-o limbă dispărută pe care le incantează cu voce joasă sau, pur şi simplu, să mă folosească la testarea salinităţii produselor finite.
Mă expediază cu un gest hotărît din cap, nedezlipindu-şi privirea de la cuţitul Solingen care taie precis ca un scalpel o legătură de usturoi verde, lipit periculos de buricul degetului Ginei. Nu o condamn. O fiinţă impură ca mine ar cauza o reacţie în lanţ, o maculare ireversibilă şi regretabilă a bucatelor sfinte. Eu aşa cred. Aş transmite drobului stricăciunea şi mirosul acru de transpiraţie al bărbaţilor care au trecut prin mine. Aş provoca scăparea de sub control a stabilităţii izotopului drobului, care basculează abrupt de la carbon-12 la carbon-14.
Bine că sună Oleg la interfon, altminteri, de plictiseală şi frustrare făceam o depresie. Vă urez un Paşte neîntinat.







56 Responses
Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.
ca un feedback in acelasi sens- nimic nu se compara cu mirosurile din bucataria mamei ( mele pt mine)…iti sugerez sa mai incerci, poate gina revine la sentimente mai ‘bune’ si te lasa sa o ajuti..pana la urma sunt o gramada de lucruri de facut… sarbatori calme iti doresc
extraordinar! de la penisuri “decapitate” la nervuri de drob..ntz ntz!
ai putea incerca sa gatesti si tu…sa fi o curva perfecta si pt acasa
Paste fericit! Nu conteaza cine esti, ce faci sau macar daca existi, eu si multi altii te apreciem pentru scrierile tale si pentru ceea ce reusesti sa transmiti dincolo de cuvinte.
Scrii misto, cam multa descriere, totusi. Mi-a spus cineva de blogul tau. Te ocupi si de virgini?
mmmmmmmmmmmm
Ai castigat o sora care ti-e mereu aproape si care honey, valoreaza mai mult decat averile din Forbes (deci, ai trecut de milionul de euro), un frate mai mare si protector care vegheaza asupra ta oferindu-ti aparate de socuri cu care sa prajesti curul clientilor necuviinciosi si in lumea virtuala ai o groaza de prieteni care te citim si apreciem! You have one big fuckin’ family! Cele mai frumoase sarbatori in sanul ei iti doresc, sanatate si un Iepuras plin cu clienti fooooaaarrrrteeeee generosi, manierati, prezentabili si dotati! Hai sa ne traiesti!
nimic nu se compara cu bucataria ca spatiu de rememorari, trairi sau creatie. e acea atmosfera calda, ciudat familiara combinata cu mirosuri innebunitoare si agitatia frenetica a gospodinei. in cazuri ideale si a gospodinului. ehe, mi-aduce aminte al dracu’ de multe lucruri bucataria minuscula, insa atat de familara… prea multe, poate.
sarbatori de Sfintele Pasti asa cum ti le doresti, curvette!
imi place povestea, clar ai imaginatie dar supralicitezi cu unchiul Vali, ingroapa-l o vreme ca bate la un ochi
din ce in ce mai mult am senzatia ca in Gina nu vezi o sora… muchia pe care inaintezi e foarte ingusta… ai grija ca s-ar putea sa te indragostesti de Gina, iar ea sa nu-ti raspunda… Oricum, Paste fericit si tie, si Ginei, si chiar lui Oleg.
sunt oameni care au si si intretin curatenia la care aspiram zilele astea in majoritatea timpului. si curatenia am senzatia ca i mai mult decat lipsa unui numar suficient de mare de trupuri care ti se lipesc de piele..
paste curat sa ai. si curajul fie pentru a merge tot pe drumul asta, fie pentru a schimba macazul, cand o sa simti nevoia.
Fie ca razele blande ale soarelui de primavara si primii muguri de floare sa te invete sin nou bucuria lucrurilor simple si cum sa caldesti fericirea ta si a celor sin jurul tau.
Lumina lina a Invierii, impreuna cu speranta, intelepciunea, generozitatea si celelalte daruri divine sa coboare in casa ra, purtate pe aripi de inger!
Paste Fericit, Curvette!
P.S. Survivor are dreptate, esti mult mai bogata decat crezi
ai reusit sa prinzi spiritul sarbatorilor ( ceea ce nu pot spune si despre mine). iti doresc sa poti sa razi cu pofta, bunatile pregatite de Gina sa va conduca intr-o alta lume si sa fii fericita.
sarbatori fericite!
Foarte frumos ţi-a scris survivor, ia aminte la el!
Un Paşte fericit, fato!
Paste fericit si luminos!
Sa ai un Super Paste ! cu oua frumoase si cozonac pufos …. si mult soare … si sa vina iepurasul !
Ce’i cu atata chimie in postu’ asta?
Paste Fericit!
Si chiar nu freci ouale clientilor sa le inrosesti de sarbatori? Nu le ciocnesti intre ele deloc? Ce Paste e asta la tine? S-au te relaxezi de sarbatori? hmmm…..interesant!
sarbatori fericite curvette.fa-o pe gina fericita si pe oleg relaxat
proportii matematic exacte? (sanchi)
Pastele este atunci cand:
ne oprim putin din agitatia vietii de zi cu zi si ne privim sufletele,
ne amintim si meditam la cuvinte precum: credinta, speranta, lumina, iertare, incredere, rabdare,
ne gandim la un sens al vietii si la un nou inceput,
ne propunem sa fim mai buni si mai ingaduitori cu semenii nostri,
reunim intreaga familie,
ne jucam cu copii nostri,
ne vizitam prietenii,
facem planuri de vacanta.
Fie ca Sfanta Sarbatoare a Pastelui sa va aduca, dvs. si celor dragi, sanatate, pace si liniste, sa va lumineze sufletul si viata, ocrotindu-va casele, iar Iepurasul sa va puna pe masa un cos mare cu cozonac, vin, oua rosii si multe bomboane de ciocolata.
Hristos a inviat !
Your words are ..most of the time..music to my ears. Te-as asculta nopti intregi asemeni Seherezadei iar cand zorii vor fi mijind nu te-as fi lasat sa taci sfioasa. Te pup oricine esti.
Oare de ce comentatorii fideli nu s-au inghesuit sa-ti ureze sarbatori fericite la fel de repede cum se inghesuiau sa “urle” la “texte de laba”? ce ti-e omu’…
Un Paste asa cum iti doresti!
welcome back
Fie ca Lumina gîndurilor bune să vă învăluie, alături de toţi cei dragi! Paşte fericit!
Hristos a inviat! Paste fericit iti urez!
Hristor a înviat! Sărbători liniştite să ai.
Hristos a Inviat!
Hristos a inviat! Iti doresc ca de acest Paste sa te simti macar pt o zi-doua linistita si impacata cu tine, ori-pe-unde ai fii! Sarbatori fericite!
Hristos nu a inviat.
Aberatii evreiesti. Nu sarbatoresc nimic. Hristos a fost asasinat de catre evrei acum 2000 de ani. Nu a inviat nimeni dupa aceea. Cum dracu sa invii, suntem la gradinita? Deci pentru mine aceasta “sarbatoare”, de fapt comemorare, are o dimensiune profund tragica.
Asta cu - s-a jertfit pentru “pacate” e o aberatie evreiasca. Noi de fapt traim un iudeo-crestinism nu un crestinism autentic, n-are nici o legatura cu Hristos.Nu a existat decat un singur crestin, si el a murit pe cruce.Cum bine spune mustaciosul…
Pe Hristos ca si pe Socrate, democratia l-a condamnat la moarte. Democratia evreiasca. Aristotel a spus ca democratia e un sistem degenerat.
.
Evanghelia dupa Ioan
Data scrierii: 85-90 d. Hr.
Autor: Ioan, pescar galileean.
Ioan 18.
33. Pilat a intrat iarasi in sala de judecata, L-a chemat iar pe Iisus si I-a zis:
“Esti tu imparatul iudeilor?”
34.Iisus i-a raspund: “De la tine insuti zici aceasta sau altii ti l-au spus despre mine?”
35. “Pilat a raspuns: “Sunt eu iudeu”? Neamul tau si arhiereii te-au dat in mana mea. Ce ai facut?”
36. “Imparatia Mea nu este din lumea aceasta. Daca Imparatia Mea ar fi din lumea ceasta, slujitorii mei ar lupta ca sa nu fiu dat in mainile iudeilor; dar acum imparatia mea nu este de aici
37. Atunci esti un imparat! ” i-a zis Pilat.
Da” a raspuns Iisus. Pentru aceasta m-am nascut si am venit in lume, ca sa marturisesc despre adevar. Oricine este din adevar asculta glasul meu.
38.Pilat i-a zis: “Ce este adevarul?”
Ma opresc aici pentru un scurt comentariu..Acesta este Pilat, doamnelor si domnilor, guvernatorul roman. El nu se lasa convins ca o problema evreiasca ar putea fi luata in serios. Un evreu mai mult sau mai putin- ce conteaza? Nobila ironie a unui roman, a acestui Pilat, imbogateste Noul Testament cu un cuvant imens- “ce este adevarul”?
CRESTINISMUL IUDAIC (adica asta cu inviatul) este una dintre cele mai mari nenorociri ale omenirii de pana acum.
Iudeo-crestinismul este o ciuma prin faptul ca da o speranta a unui “dincolo”, care nu exista (tocmai din cauza acestei capacitati de a-i amagi pe toti dobitocii, “Speranta” conta la vechii greci ca raul tuturor relelor, ca raul propriu-zis, perfid: numai ea a ramas in cutia relelor, cutia Pandorei).
Reiau stati , sa nu va plictisiti ca e foarte important ce redau acum, veti vedea mai incolo:
Ioan 18.
38. Dupa ce a spus aceste cuvinte, a iesit afara la iudei si le-a zis: Eu nu gasesc nicio vina in El.
39.Dar voi aveti obicei sa va eliberez pe cineva de paste. Vreti sa vi-L eliberez pe Imparatul iudeilor?
40.Atunci toti au strigat din nou: ” Nu pe el, ci pe Baraba!” Iar Baraba era un talhar.
Ioan 19.
1. Atunci Pilat l-a luat pe Isus si a pus sa-l bata.
2.Soldatii au impletit o coroana de spini, i-au pus-o pe cap si l-au imbracat cu o haina de purpura.
3.Apoi s-au apropiat de el si ziceau: “Salutare imparatul iudeilor!” Si-i dadeau palme.
4. Pilat a iesit afara si le-a zis evreilor: Iata vi-l aduc afara, dar sa stiti ca nu gasesc nicio vina in el.
5. Atunci Isus a iesit afara purtand coroana de spini si haina de purpura.
“Ecce Homo!” Le-a zis Pilat.
6. Cand l-au vazut arhiereii si garzile au inceput sa strige: Rastigneste-l! Rastigneste-l!
7.” Luati-l voi si rastigniti-l ” le-a zis Pilat “caci eu nu gasesc nicio vina in El.
Ma opresc aici, restul il cunoasteti. Si ce s-a intamplat dupa crucificare e irelevant , acolo incep basmele evreiesti. Am dat niste monstre, iar acum sa va spun mai departe.Ceea ce este mai important. Revin cu amanunte, fiindca nici nu stiti ce pierdeti.
Ah, am uitat sa pomenesc despre tradatorul Iuda, cal care l-a vandut pe Hristos in cel mai abjesct mod, sarutandu-l. Dar, ma rog, despre altceva vreau sa informez poporul. Revin in scurt timp.
Hristos a inviat curvo :))
vad ca iti mai tine vrajeala asta de blog, felicitari
….scrii bine !
sa nu te miri daca nush cate mii de fete (in mod sigur si baieti)ar vrea sa fie in locul tau si viseaza sa faca milionul.curvette e doar un personaj fictiv, simpatic pentru ca nu e o prostituata obisnuita care injura si face cu mana la tiruri,e una cu pretentii ,deosebit de sensibila si culta.Este neinteleasa de parinti atunci cand e copil,de unchiul Vali,de primul ei prieten si mai apoi de catre societatea care functioneza dupa niste principii ce le condamna pe cele de teapa ei,ea ramanand toata viata cu pecetea unei femei decazute… este un model de viata imperfect de la care poti invata multe(fiecare cat il duce bila)si despre care unii cred ca a avut sansa ..in realitate ea nu este decat proiectia tragica a unei femei care a ales un drum gresit ireversibil…tu,cea care postezi ,esti geniala…paste fericit!
barabim bam bum..a mai trecut un craciun. pardon. pastele!
eprubete, retorte, pahare berzelius, membrane, nervuri, atriuri, reactii in lant, stabilizarea izotopilor…multa biochimie si anatomie. exact ca o asistenta medicala
Setea omului de a citi despre sex, de a vedea scris cuv penis ii face sa ajunga intr-acolo incat sa creada in existenta unei femei de moravuri usoare, constienta de asta, violata de unchi, indragostita, cu o prietena foarte buna care-i accepta situatia si pe care o iubeste de fapt, in taina, miliardara in euro si care mai are timp si de posturi pe blog printre atatea runde de sex…eu vad o problema aici si nu a detinatorului blogului, ci al cititorului. Faceti niste sex mai bine! Serios:)
Dar voua nu vi se pare, hai sa nu spun - “lipsa de bun -simt”, ci sa fiu mai ingaduitor- nu vi se pare aiurea sa spuneti pe blogul unei femei care se ocupa cu ce se ocupa, pe un blog pornografic practic, cum dracu spuneti- Hristos a inviat!?! Cata ipocrizie.
Spun si eu parerea in mod democratic, ca sa n-avem discutii, da? Asa cum x spune ca e verde, y spune ca e rox, cutare spune ca e gri, spun si eu ca, de fapt e mov -lila poftim. Deci in mod democratic.
Adevaratul crestinism e pe muntele Athos. Adevaratul crestinism inseamna asceza. Asceza care vine din grecul “askesis”, insemnand- “exercitiu”, exercitiu spiritual ” de fapt. Va dati voi mari crestini, care bagati miei si oua in voi, pana va ia cu salvarea la spital? Apropo, nu carnea aia pe care o mancati e importanta in post. Mai mananci si carne… Pentru un crestin adevarat , carnea de la care trebuie sa se abtina , mai ales in aceasta perioada, este carnea femeii. Aia, nu neaparat alimentatia. Hai sa va spun eu ce inseamna crestinismul adevarat. Nu iudeo -crestinismul in care traim din pacate si pe care l-am demascat mai sus.Nu spun ca eu il urmez, sunt departe de vointa unui asemenea ins, poate o voi face vreodata, dar sa va informez..
Veritabilul spirit al crestinismului ca si al buddhismului, este de a recunoaste neantul fericirii terestre si de a-l dispretui. Repet: acesta este scopul si insusi inima crestinismului iar nu, cum isi inchipuie lumea, monoteismul. Astfel incat, in realitate, buddhismul ateu este mult mai aproape de crestinism decat iudaismul optimist si varietatea sa, islamul. Mari sunt doar religiile care, in loc sa amageasca omul cu iluzii de fericire si sa-l hraneasca cu fagaduieli inselatoare, au propovaduit renuntarea voluntare(crestinismul, buddhismul originar si profund al asiei, nu diverse susanele si secte care au aparut mai tarziu- cu energii sexuale, zeitati etc. Asa cum si crestinismul profund are variantele sale degenerate, cea mai degenerata fiind protestantismul). Numai ele au cunoscut marele adevar: sufletul lucrurilor este neantul. Recomandand abstinenta ( vezi muntele Athos, Tibet), ele n-au inteles intotdeauna bine ce anume face ca aceasta virtute sa fie suverana, nici pentru ce este atat de eroic sa rezisti naturii. Adesea ele n-au vazut decat ca desfasurarea unei energii fara scop, meritul de a ne supune unei legi fanteziste, de a suporta o privatiune gratuita. Sau, mai mult decat atat, au incununat prin celibat, o nu stiu ce puritate de neinteles, dand apa la moara, moralistilor, saint-simonienilor si tuturor celor ce-si revendica drepturile carnii si au drept meserie propovaduirea cailor fericirii. Fecioria este frumoasa nu pentru ca ea este o abstinenta ci pentru ca ea inseamna intelepciune, adica dejucarea tertipurilor naturii. Adevarata fericire e sa nu ne nastem spune Schopenhauer. Si poti sa-l contrazici?
Da, budismul si crestinismul adevarat sunt singurele religii cu adevarat divine ale umanitatii, caci amandoua au preamarit cultul durerii (si dupa cum spune Schopenhauer, maestrul meu- “orice placere e negativa, iar durerea e pozitiva”), amandoua au sfintele lor amaraciuni si amandoua propun dogme ce fac sa se infioare orice carne insufletita. Azi, fara indoiala, niste neo-crestini anosti, coplesiti de spiritul burghez si efeminati de caracterul vremurilor, inlatura ca pe o rugina straveche culoare sacra a cultului de sacrificiu, pentru a-l transforma intr-o nefericita devotiune din iubire. Ei se separa de Luther, marele nelinistit care, chiar si in vis, continua lupta impotriva “ingerului raului”; lor le trebuie mofturi bigote si un cer mieros unde se ajunge pe cai usoare.
Ah, corupatorii!! Cate constiinte au slabit cu ideile lor preafericite, degenerate! I-au pierdut pe toti cei din preajma pentru ca s-au lasat ei insisi sa se piarda, nu numai prin falsa bunatate a timpurilor noastre molesite, dar si din pricina unei carti esentialmente fatale, cartea erorii supreme, cartea evreilor!! Evreii! Fie blestemati!! Sunt chiar mai rai decat hegelienii, vorba lui Schopenhauer.
Adolfel, in general, oamenii iti spun din prima sau din a doua ca esti bolnav psihic? Si nu ne mai apela cu doamnelor si domnilor pentru ca nu esti in spatele unui patrat din lemn pe care tu il numesti TV sa ne povestesti ca un mare amator de cultura frunzarita si citita de prin ziare. Adolf este bolnav! Adevarat este bolnav!
Bine v-am regasit, doamnelor si domnilor.
In continuare ..pentru asa zisii crestini. Sa va scot eu iudeo-crestinismul vostru din cap cu: hai sa bagam cozonaci, miei si oua, pana ne ia salvarea si hai sa mergem in cluburi in noapte de inviere, ca sarbatorim un eveniment important domne, ce dracu…
In afara de elenism, iudaism si islam, care sunt total optimiste , toate religiile au cel putin un germene pesimist. Chiar si la evrei, ar fi dogma caderii… dar tot optimista e pana la urma si voi arata de ce. Schopenhauer sustine ca doctrinele religioase, in majoritatea lor, au exprimat propria sa morala sub o forma mitica. Astfel, spune el, mitul iudeo-crestin al arborelui binelui si al raului reprezinta afirmarea vointei de a trai, iar Adam este aceasta afirmare incarnata; prin ea incepe greseala si durerea. Insa cunoasterea, intrand in lume, face posibila eliberarea, negarea vointei de a trai. Isus este aceasta negare incarnata; el se jerfeste pentru a infaptui mantuirea. Adam reprezinta inclinatiile animalice si finite ale omului. Isus este omul liber si vesnic.
Toate religiile au predicat, mai mult sau mai putin abnegatia de sine. Cele mai bune au facut-o explicit. In aceasta privinta, crestinismul n-are ca rival decat budismul, iar printre confesiunile crestine, catolicismul, in ciuda tendintelor sale superstitioase, are meritul de a mentine ferm celibatul si ascetismul la preoti. Avea ma rog, acum vad au cam cam luat-o aiurea si ei. Protestantismul in schimb, suprimand celibatul si ascetismul, a distrus insasi inima crestinismului pentru a ajunge la un plat rationalism, care este o buna religie pentru pastorii comozi, dar care nu mai are nimic crestinesc. Crestinismul primitiv a avut intuitia clara a negarii vointei de a trai, predicand celibatul, desi l-a justificat prin motive rele. Schopenhauer a cules de la gnostici si de la primii parinti ai Bisericii texte curioase.
De exemplu, este evanghelia gnostica a Egiptenilor care spune: Mantuitorul a spus: “Am venit sa distrug lucrarile femeii, ale femeii, adica ale pasiunii; lucrarile sale, adica nasterea si moartea. ” (Bine , si in evangheliile noului testament, cele 4, putem gasi treburi de genul asta. Si la Pavel, nu-i nicio problema.)
Este Tertulian care pune in acelasi rand casatoria si desfraul: “Casatoria este ca si adulterul o impreunare carnala, caci domnul a asezat dorinta de aceasta pe aceeasi treapta cu adulterul.”
Este Sfantul Augustin care spune ca odata suprimata casatoria, cetatea lui dumnezeu va fi mai curand populata (nu dau citatul acum ca e in latina si nu stau sa traduc)
Aceasta cetate a lui Dumnezeu este ceea ce numeste Schopenhauer in lipsa unui alt termen mai convenabil, nirvana. Se stie ca interpretarea cuvantului “nirvana” este discutabil. Unii vad in el o anihilare absoluta. Canoanele buddhiste il definesc in sensul de “negarea obiectului care este cunoscut si a subiectului care cunoaste; vidul absolut. Nu numai al oricarei cunoasteri dar si a oricarei idei. Budistii, spune Schopenhauer intrebuinteaza cu temei pur negativ termenul de nirvana, care este negarea acestei lumi (samsara). Atunci deci, cand prin simpatie universala,omul a ajuns a intelege identitatea esentiala a tuturor fiintelor, sa suprime orice principiu iluzoriu de individuatie, sa recunoasca propriul sine in toate fiintele si toate fiintele in sine, cand si-a negat corpul prin ascetism si a lepadat orice dorinta, atunci se produce eutanasia vointei, acea stare de perfecta indiferenta, in care subiect si obiect dispar, in care nu mai exista nici vointa, nici reprezentare, nici lume. Asta inseamna ceea ce au exprimat hindusii prin cuvinte goale de sens ca - “resorbtie in brahman”, “nirvana” etc.
Acum poate veti citi cu alti ochi noul testament, unele fraze de-acolo- “Imparatia mea nu-i de-aici” etc etc. Poate veti intelege altfel crestinismul. Daca nu l-as fi citit pe Schopenhauer nu mi-as fi dat seama de unele treburi. Cred ca-i cel mai mare geniu.
Ah, stati asa ca mi-am adus aminte, ceva foarte interesant.
PS: Acum , bineinteles ca o sa-mi sara femeile in cap- impotentule, bolnavule, psihopatule, nebunule. Va astept cu drag.
@ iuda.. adolf isi exercita pur si simplu dreptul la libera exprimare.. el nu i-a facut bolnavi pe cei care s-au mormait p-aci cu hristosu lor. asa ca zat..
si revin, iuda..crezi ca tu esti posesorul unei culturi mai vaste?? posesorul unei asemenea culturi vaste ar avea bunul simt si intelepciunea sa nu puna eticheta pe un om fara sa il cunoasca macar..
Ce mi-am adus aminte, inainte de a mai scrie ceva, doamnelor si domnilor, despre prietenul, biograful si executorul testamentar al lui Schopenhauer. Si cel care care i-a facut autopsia. Nu numai lui ci si altor barbati geniali din vremea aceea. Transcriu imediat. Sa vedeti o curiozitate.
Gwinner asta, a facut nsite cercetari foarte minutioase asupra craniului si creierului lui Schopenhauer, si a concluzionat ca este , citez ” capul cel mai puternic din cate se cunosc”. Comparand cu altii. Altii pe care tot el i-a autopsiat. Mai jos:
Creierul lui Schopenhauer masura - 14, 16 cm
Kant- 13,09 cm
Talleyrand- 12,86 cm
Schiller - 12,64 cm
Napoleon- 11,96 cm
Tiedge-11,28 cm
Al unui cretin - 6,32 cm
Eu nu v-as fi stricat “sarbatorile”, in calitate de discipol al lui Schopenhauer, dar m-au enervat si m-a scos din sarite, bagaboantele care transmiteau din cluburi in noaptea de inviere, ouale alea imense pictate de pasti si sfintite in mijlocul strazii, salvarea chemata de porcii care au bagat la cozonac in ei pana au crapat, si-am zis: “Ia stai domne asa, sa iau atitudine”.
Stiu ca pentru femei, e cam nasol ce spun eu
…dar..n-am ce face. Asta este situatia.
Tie, Curvette iti urez sanatate, fericire si Hristos a inviat !
Da, dupa tot ce-am spus, spun si “Hristos a inviat!”. Care-i problema? Deci- “Hristos a inviat”. Tie si intregii echipe cu blogul , Gina etc.
Acum daca m-am apucat sa fac aici demonstratii filosofice, nu inseamnca ca sunt panteist sau accept panteismul. Sa nu cadem in latura comunista acum. Panteismul este inventia profesorilor de filosofie, sub influenta teologiei iudaice. Hegel a fost un panteist. Sistemul lui e ..protestant intr-un anumit sens. Marx n-a avut mare lucru de modificat la Hegel..
SChopenhauer nu era panteist ci era mai aproape de budism. In toate cazurile era un panteist al inimii , un filosof al fiintei depline si totale. Hegel era un panteist al inteligentei, adica al vidului. De-asta il si injura Schopenhauer cu tot cu sistemul lui .Repet ca sa nu fiu aiurea inteles. Panteismul este o prostie: un Dumnezeu impersonal este o nascocire a profesorilor de filosofie, un cuvant gol de sens, pentru a-i multumi pe nerozi.
Si inca un lucru, ca sa fie clar si sa n-avem discutii dupa aia: Cand mai auziti cuvinte ca: budism, yoghini, tibetani si mama dracu, sa va intre bine in cap, DOAMNELOR SI DOMNILOR despre ce e vorba , da? Deci adevaratul buddhism , brahmanism , de fapt ca sa spun asa, fac o paranteza- SChopenhauer a fost un fel de buddhist ratacit prin occident, un fel de hindu contemplativ. Pentru el , ca idealist si pesimist, spiritul semit concret si pozitiv, era ca un ultragiu si o provocare. el era pesimist, atentie, nu mizantrop. E o diferneta majora. Pentru el opinia evreilor ca “lumea este buna” (vezi Geneza- Si a vazut Dumnezeu ca este bine)- era o ironie amara.
Unde ramasesem, sa spun cu buddhismul, da? Deci aia sunt buddhisti, hindu, brahmanii adevarati. Chiar yoghini cum se mai numesc. Nu jegurile astea, care spun ca ei sunt buddhisti , yoghini, fac kama-sutra , buddha in ciakra a ciancea, ma refer la oligofrenii astia de la misa(misa lui bivolaru, nu missa solemnis a lui Beethoven). Aia se-aduna in spirale pe camp la Poiana Tapului, sex in grup cu Bivolaru, cu guru,cu curu, cu dracu sa-i cante, isi beau urina. Aia n-au nicio legatura, ca sa fim intelesi. Nici macar cu yoga sau eu stiu..ce-si imagineaza ei ca fac. Yoghini adevarati in India gasesti. Ah, batranii fachiri din India, nemiscati precum sfincsii…stiau ce stiau….
Adolfe, religiile se bazeaza in principal pe certitudinea ca nimeni nu poate dovedi nimic in materie de credinte. Nici pro, nici contra. Si ma refer aici la dovezi ingineresti, palpabile. Ca a existat Isus si ca a inviat poate fi adevarat sau nu. Nu mi se pare foarte important. Daca pe oameni ii face cat de cat suportabili credinta asta, atunci sa fie cat mai multa. Nu ca ar fi universal valabil.
Indiferent cine esti draga curvette, fascinant, e un cuvant marunt pentru ce ai facut pe blogul asta. E mai multa metafizica eficienta, umana, cu rost, decat in toate bisericile din tara asata in ultimul secol. Nu stiu cat sunt ei de dobitoci, dar stiu sigur ca i-ai batut la eficienta “darii de adevar semenilor tai”. Ca sa zic asa: Faina biserica facusi cu blogu’ asta. Cum ai putea sa le spui oare, ca tie, ti-ar sta mai bine sutana pe tine. Se oftica.
Sar ca arsi. Le iei elita.He,he… Iale-o! Asta e nota de plata pentru aroganta. Adevarul se spune cu smerenie, sinceritate. Ca de la om la om. Ma opresc, dar sunt dat pe spate de placere in admiratie. Mai mult sunt on om care sigur ti-ar face placere sa stii ca te admira. Si nu sunt arogant cand spun asta.
Mai demult povesteai ca atunci cand erai mica faceai sarbatorile in familie si aveati parte de mese imbelsugate. Acum ne spui ca nu ai avut parte de o mama gospodina!!!!
Orcum, vad ca ai tinut cont de sfatul meu si l-ai reinviat pe Oleg
Am aflat de blog acum 15 min, deci nu am citit foarte multe postari. Sunt totusi mirat ca multi din oamenii care intra aici isi versa frustrarile si arunca vorbe in stilul “nuca in perete”.
Inchide ochii cand trebuie inchisi si continua sa scrii ca scrii bine!
Ce atmosfera de familie…tu si gina
Interesanta opinia sau mai degraba convingerea (sper ca nu dogma) ta, Adolf! Dar sesizez un punct slab: nu voi incerca sa contest in vreun fel ce ai spus, nu am niciun motiv ori convingere imperioasa de a o face, dar daca la baza multor religii sta ceva central (Dumnezeu), chiar si la panteisti (Dumnezeu-cerb? :-)), o idee monista, la baza “religiei” tale si a lui nea Schopenhauer, ce sta? Nirvana, the void? Coincindenta? Povestea cu maimuta evoluata, sau ce? Nu sunt religios, dar m-ai facut curios prin filosofia “religiei” tale si opiniile interesante de mai sus.
Draga Balamuk,
Iti multumesc pentru aprecieri
Citeste domne mai bine si poate vei intelege. La baza religiei mele nu sta nici nirvava, nici ceva monist.
Eu sunt crestin.
Adolf,
Inteleg ce vrei sa spui, dar tot nu are prea mult sens in ansamblu. Deci crezi in Iisus Cristos si in povestirile despre el, crezi in ceea ce a facut, minuni s.a.m.d., dar nu crezi ca a inviat, a fost ucis de evrei si gata! Ce concluzie se poate trage de aici, adica invierea e o poveste de gradinita dupa spusele tale, dar sa schimbi apa in vin si sa inmultesti painea si pestele nu sunt.
Ce importanta are Iisus pentru tine crestin atunci, ce reprezinta?
Detaliaza un pic te rog, daca tot suntem la capitolul religie si filosofie. Mersi!
Interesanta opinia sau mai degraba convingerea (sper ca nu dogma) ta, Adolf!