Mirosul de puroi si de singe

A fost una din cele mai grele saptamini din 2008. Cind nu am avut inexplicabile dureri care mi-au sfirtecat genunchiul sting m-am certat cu Gina. Cind am reusit, dupa indelungi discutii si retras ambasade, sa ajungem la un compromis (o sa scriu pe situl cel nou), am primit un pumn in plina figura de la un client foarte beat si foarte violent. Capul a descris o traiectorie previzibila si a izbit cu putere peretele din spatele lui. Acum, stau cu punga de gheata la falca. Am un ochi negru si nasul mi-a fost usor dislocat. Mi l-a pus la loc, dupa lovitura, un medic rezident cu costum verde si o alunita paroasa pe antebrat. Nasul a facut pac cam ca un capac de la bateriile unei telecomenzi, iar durerea mi-a aprins focuri de artificii in spatele ochilor.

Respectivul domn violent a fost pedepsit de Oleg, caruia i-am platit exact cu bancnotele pe care le-am primit de la clientul pugilist. Practic, banul a circulat bine, pe principii riguros capitaliste, numai ca eu m-am ales cu capul spart, lucru care ma pune pe bara pentru restul lunii.

Revelatiile pe care le poti avea in atari indezirabile situatii sint multiple: iti dai seama cit de putin importante sint lucrurile  pentru care te certai pina acum, iubirea e mai puternica si mai vocala decit oricind (La spital, dupa tomografie: “Te iubesc, Gina! Snif. Si daca mor, as vrea sa fii cu mine.” “Da, stiu, si eu te iubesc. Snif. Si daca mai vorbesti asa te mai pocnesc si eu o data”). Proximitatea mortii (spital, blonavi, singe, moarte) produce de fiecare data in mine o clatire interioara aproape balsamica. M-am simtit mai vie ca oricind, si capabila sa simt ca traiesc cu fiecare bataie a secundarului de plastic rosu al ceasului de perete chinezesc. Apreciam zimbetul fals al medicului, insotit de gindurile lui evident sexuale si i-am aratat sinii cind m-a consultat cu bucuria cu care dai 500 de mii politistului ca sa nu-ti ia carnetul. Ma bucuram ca traiesc si respiram cu nesat aerul cu gust dulceag de puroi si de singe din spitalul de urgente.