Am revenit. A fost de vis. Citeva zile fara sex pentru mine si cu sex pentru Gina. O sa povestesc si asta, desi acum o face pe misterioasa si zice ca nu i-a placut. Cu toate astea, am stat la cafea la barul hotelului mai mult de doua ore, asteptind sa termine. Povestea agatamentului e foarte interesanta - aproape ma oftic ca nu mi s-a intimplat mie. Tipul nu mirosea a Cerutti, dar avea gropita in barbie. S-a asezat la masa noastra de la o taverna din cartierul vechi Plaka. Fara sa scoata o vorba, a comandat un cognac, si-a rulat tacticos o tigara, a lipit-o lingindu-i senzual marginea si si-a aprins-o uitindu-se fix in ochii Ginei. A fost ca-n filme. Omul nu stia nici o limba straina si ne-am inteles doar prin semne. Peste o jumatate de ora, se sarutau deja si Gina mi-a cerut pe sub masa cartela magnetica de la camera de hotel. I-am dat-o si si-am suierat amuzata printre dinti: “sa nu ma mai faci pe mine parasuta”. Dupa ce a iesit din camera, mi-a spus ca a fost prima oara cind a facut asta si ca crede ca grecul a hipnotizat-o. Sanchi. Ce sa zica si ea?
Ne-am cumparat pantofi de la Manolo Blahnik si am colindat tavernele din cartierul rezidential, comentind asupra fizicului si feselor grecilor. M-am hotarit sa ma interesez serios de pretul apartamentelor din cartierul Kolonaki. Cit or fi?
Azi ma odihnesc, dar de miine intru din nou in piine. Vae victis.







75 Responses
Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.
Se pare ca te-ai distrat. Bine ca s-a distrat si Gina ta. Las-o cu povestile de laba, posturile ca asta sunt mai tari decat alte fleacuri.
tare grecia….vizitati si http://2pros.wordpress.com
“Ne-am cumparat pantofi de la Manolo Blahnik …” hmmmmm …dupa cate cunosc eu Manolo Blahnik nu are reprezentanta în Grecia. http://www.manoloblahnik.com/ sectiunea Where To Buy…
produsele se vand si prin distribuitori nu doar in reprezentante, din categoria “cum s afacem sa ne bagam si noi in seama”
dar nu pui si o poza cu tine si cu gina??? arata`ne cum va distrati voi….
Chansonette esti cam proasta…Manolo Blahnik nu-si vinde produsele prin distribuitori, cel putin nu in Europa..din categoria “sunt proasta dar ma cred desteapta”.
:)) mica prostituata va povesteste ceva si voi dati fuga pe net sa cercetati ce si cum. Unde se vand pantofii Manolo Blahnik, mancarurile descrise sunt chiar servite in grecia? Ce ruptalai. Savurati povestea si gata ‘tiai dreq de labagii/oaice rupti/te :))
Bravo Curvette, sa va fie de bine, si tie si Ginei(mai ales).
E ok sa mai pleci de acasa din cand in cand, te mai speli pe creier, mai ales daca n-ai de muncit.
bai, numai curva de lux nu esti tu !!! ori te chinuie rau talentul narativ, ori frustarile nu te lasa sa dormi noaptea ! oricum, nu faci deloc prost ceea ce faci…ai dat viata unui personaj foarte interesant.
interesanta treaba cu satyrul… dar risti sa schimbi rolul cu Gina. acum, pntru tine o fi bine, dar pentru Gina?… nu cred
este absolut fascinant. cui ii pasa daca curvette exista sau e doar un personaj inventat?! daca e femeie sau barbat?! daca conduce range rover sau nu?! raspunsul e: celor cateva sute de mii de vizitatori. voua. astia de cautati sa demonstrati impostura acestui personaj. de fapt, sunteti cu toti vrajiti. de fapt, daca v-ati trezi cu adevarul ca aceasta curvette careia ii cresteti traficul zilnic nu exista, ce ati mai face?! unde ati lasa commenturi triste, frustrate, ieftine? oricine ar fi, aceasta curvette v-a facut pe toti. e foarte tare. si scrie minunat.cu talent. cu ironie, sarcasm si cuvinte pe care multi dintre voi nu le aveti in gura. iar daca este adevarata, este cu atat mai tare. dar asta e doar un amanunt. exista un segment de oameni, aia de urmaresc filmele “fiindca au fost facute dupa o poveste adevarata” ca si cum veridicitatea unei intamplari conteaza atunci cand e vorba de a povesti ceva, iar acest segment va incerca mereu sa gaseasca ochiurile fugite din tesatura asta, ca sa isi demonstreze lor insile ca asa ceva nu exista. mai exact de ce vreti sa dovediti ca povestea acestei femei nu e adevarata? pentru ca nu puteti accepta ideea ca exista curve destepte care sa scrie frumos? cu cat o sa va chinuiti mai tare, cu atat o faceti pe ea mai veridica, conform axiomei ca ceva enuntat ca real si perceput ca real devine real prin consecinte. traiti intr-o paradigma gresita si, parerea mea, nu aveti ce cauta aici. sunt mii de site-uri porno, dati fuga acolo. da repejor, sa nu vi se culce de la neologisme si ironii pe care sigur nu le percepeti…
@refresha,
Pacat ca e victima supararii.
Ba da, e de lux, crede-ma.
un blog interesant
deja fanteziile tale a atins cote maxime..acum se fute gina..hmm..mai ai putin si o sa ajungi virgina:P:P
Hmmm….citesc blogul de ceva timp, m a facut curioasa….sunt f sceptica in privinta ei dar pot spune ca intr-adevar scrie bine, are talent…..daca e curva sau nu….n as putea spune….
:-?? da … s-a futut cu un grec … metoda de agatzare a fost mai mult decat penibila …. daca eram fata si venea un tip la masa mea si isi rula o tzigara si se uita asa fix in ochii mei cand o aprindea cred k ma cracanam de ras
slabutz ….
da ce gina nu are voie? :))
discordia, toate le cunosti tu
in continuare frustrat/frustrati/frustrare sunt cele mai folosite cuvinte. va invit in galerie la Steaua. sunteti prosti lemn dar macar ne ingrosam randurile…
de ce vae victis? de ce latina cand vbesti de grecia? tendinta oamenilor in timpul unei calatorii pe meleaguru straine este aceea de a invata expresii specifice zonei, vai celor invinsi nu este tocmai “greceasca”
de ce blahnik? de ce cerutti? de ce sanchi? de ce vae victis? de ce latina? de ce clitoris? de ce gina? de ce fara sex? de ce? de ce? de ce?
da, deci da, am ajuns sa caut atena pe harta, si da DECI da, incerc sa-ti caut scuze pt latina pe care ai bagat-o pe aici, gen “gina dixit”, probabil alta limba cu o etate mai avansata decat latina nu ti-a venit in minte, dar da, DECI da, faci exces de zel. sa stii ca si greaca e destul de veche, sunt curioasa daca nu erai romanca si faceai o vizita in romania in ce limba incercai sa ne impresionezi? vechea limba daca?!
de ce-urile mele nu incearca sa demonteze niciun mit ci doar voiam sa subliniez faptu ca uneori…. daca taceai filosof ramaneai:). when i grow up i wanna be just like you
este careva care nu e proasta? :)) (vezi ca la mine tot nu or venit aia cu bile si le-am dat rendez-vu)
Are talent de curva, ce mai incoace si-ncolo … pacat ca strica piata =))
commentu asta il postezi la fiecare blog. si mai sunteti cativa.
…zise gheorghe a` scroafei care este de asemenea prost, pt ca e fireasca treaba, si-a recunoscut un seaman :). tu draga gigi, nu face forum, focus on curvette, lasa aprecierile critice asupra celorlalti pt alte vremuri.
gheorghe, d-zeu sa te ierte:))))))) restul e cancan=))
shmeny spune:
observati, poate, dragi cititori, cum atentia se intoarce treptat catre gina! gina incepe sa detina intaietatea pe aici, ca o fata cuminte. eu cred ca nu e asa de cuminte si ca in curand intamplarile de laba (stai linistita, curvette, nu e nicio SUPERintamplare de laba la tine, decat poate pentru aia carora le e teama sa faca laba) se vor transfera in curtea ginei. prilej si pentru fetele cumintele si devreme acasa sa aiba speranta ca intr-o buna se vor intalni cu Sf. Ciomag.
octombrie 14, 2008 at 6:35 pm
- Ia uite ce frumos!
Am dat peste pagina ta intamplator acum cateva zile, dar abia azi am reusit sa citesc primul articol. Citesc de 2 ore. Citesc incet si atent pentru ca savurez fiecare rand. E 7 dimineata dar cred ca nu o sa ma culc pana nu le citesc pe toate. Sunt intrigata, contrariata, fascinata. N-am citit pana acum un blog mai interesant. Marturisesc ca sunt totusi sceptica cu privire la autenticitatea autorului. Si asta pentru ca mi-e greu sa asociez orinialitatea, gandirea, inteligenta si cultura de care dai dovata in aceste randuri cu job-ul pe care-l prestezi. S-ar putea sa fiu cam limitata totusi.
By the way, English Patient este si filmul meu preferat
Succes!
Pacientule, de ce nu mergi sa te tratezi?who the fuck cares about your movie!…
http://www.zimbio.com/pilot?ID=DJsHsDlK5fV&ZURL=%2FManolo%2BBlahnik%2Fnews%2FDJsHsDlK5fV%2FAthens%2Bextends%2Bluxury%2Bscope&URL=http%3A%2F%2Fnews.google.com%2Fnews%2Furl%3Fsa%3DT%26ct%3Dus%2F5-0%26fd%3DR%26url%3Dhttp%3A%2F%2Fwww.iht.com%2Farticles%2F2008%2F10%2F05%2Fstyle%2Frgreece.php%26cid%3D0%26ei%3DZ9HoSOiwNIu-9gSrodCsDQ%26usg%3DAFQjCNFraKclBv64jhYfB5sW1uB75Iwlcg
Tocmai ce s-a deschis magazinul in Grecia, surpriza…chiar in Atena. Curvette….tot repectul pt tine!:)
@who…someone how enjoys cinema…that’s who!
si apropo…nu vrei sa o insotesti si tu sa va tratati impreuna?
doruledezi…..subscriu
@gina…si mie imi plac filmele bune dar nu postez titlurile lor pe bloguri, site-uri, forumuri doar ca sa ma bag in seama :)Eu ma tratez deja asa ca nu e nevoie sa merg cu ea.
eh…care e problema ta daca a gasit femeie un punct comun intre ea si o bloggerita?
hmmm…eu m-am decis sa iau tot ce povestesti tu drept fantezie…literatura semierotica…si n-o sa mai judec ce scrii si daca s-a intamplat…imi place stilul tau de a scrie: aparent detasat dar cu pasaje intense si cu ironie…si natural…
ar trebui sa iti scrii o carte gen jurnal, dar nu acum, peste 10 ani sa zicem…ca sa ai multe de povestit in ea, ca sa ajungi sa iti inregistrezi evolutia de-a lungul timpului si sa filtrezi totul prin perspectiva ta de atunci…dar povestile, sa nu uiti sa le inregistrezi, macar pe ciorne…sa le ai pastrate proaspete…daca ai vinde cartea aia, care eu cred ca ar prinde tare bine ( sa fie tradusa si in engleza si in spaniola - spaniolilor le place literatura erotica) si poate vanzand-o ai face mai repede milionul ala…
nu mai stiu…gina e single? sau are aventuri prin grecia?
mie imi place sa ma bas. who’s with me?
toti barbati…si lesbiencele cu masculinitatea exagerbata
ma-ta e cu tine, jimerino!
Zicea cineva mai sus ca tocmai s-a deschis o reprezentanta Manolo Blahnik la Atena si ne da un link. Iata ce putem citi la acea adresa:
“The Golden Hall, above, a $75 million renovation of a 2004 Olympics building, is to open in November with labels like Salvatore Ferragamo, Tod’s and Furla.”
Deci momentan nu exista nici o reprezentantza Manolo Blahnik in Atena. O sa existe din noiembrie cand se va deschide Mall-ul ala. E atat de evident ca toate chestiile astea sunt niste insailaturi facute cu atza alba. Nu se dau date concrete…si atunci cand se dau imediat se observa ca nu sunt reale.
Ce alta dovada mai aveti nevoie? Tipa zice ca si-a luat pantofi de la Manolo Blahnik dar in realitate nu ai de unde sa iti iei la Atena pentru ca reprezentanta se deschide abia luna viitoare. (punct)
love ya mom!
e ok
@Emilian
Thanks to Anastasia Tsoureka, the daughter of Marianna and her husband Zafiris, Rossi also is introducing Lanvin and Manolo Blahnik franchises. Lanvin opened in the Kolonaki neighborhood Oct. 4 and Blahnik is set to pen in the same area later in the month. —Inainte sa vorbesti(sa tastezi) citeste tot ce scrie acolo!
lol…esti nebun mah!
parca nu iti placeau blogurile. ma gandeam azi dimineata la blogu ala de ieri: si ala, desi bine scris, e repetitiv in ceea ce priveste tema.fiecare blog cate o femeie, toate futute colorat, dar in fond la fel, toate cu sani frumosi cu ah, “maria”
ar trebui sa te gandesti de ce iti plac doar blogurile cu actiune si restul te plictisesc 

in alta ordine de idei, sa nu imi spui ca acuma postezi tot cate un blog de replica la curvette
(imi place sa te critic ca esti porc :)) )
hai mai nu sterge urmele acuma, nu e corect =)
@ Gheorghe a’ Scroafei DECI DA TU ESTI TOTAL LIPSIT DE ACTIVITATI… REPET GET A LIFE !!! SERIOS AI NEVOIE DE UNA … GASESTE SI TU NISTE BLOGURI DE GENU DONAL DUCK MAKES O MICA LABA ACOLO E LOCUL DAU SI AL COMENTARIILOR TAU ACIDE SI DEA DREPTUL LIPSITE DE BUN GUST… CU CE DREPT TE TREZESTI TU COSAR MIC SI NESPALAT SA FACI O PERSOANA PROASTA?
chiar nu va lasati. chiar vreti sa imi demonstrati ca am dreptate. curvette, oamenii s-ar parui daca ar putea, unii sa te apere altii sa te denigreze. abia acum ai devenit cu adevarat reala.
mie imi pari foarte autentica, fiindca femeie fiind, inteleg trairi. noi toate, acelea care putem recunoaste, suntem curve. unele ordinare, altele extraordinare. mai sunt si cele care nu pot sa isi asume despre ele insile asa ceva. si o ard mironosite.
s-o intors ma, acuma e acasa. :))
a pus poze de la atena, pt a ne convinge pe noi ca ar fi fost acolo. pacat ca sta foarte prost cu psihologia! In plus il scoate de pe forum pe gheorghe pentru ca asta incepuse sa se cam prinda! cine urmeaza?!
esti prostituata de lux, da’ cand te duci in strainatate n-ai un aparat foto, faci poze cu un telefon la rezolutie VGA. p*la lux
nu suntetzi normali fratzilor…..:)))))))))
@ ELL@ DA TU ESTI NORMALA PUICUTZO =)))
nu… nu sunt!!!
fata vezi ca situ curvette . ro nu e luat….ia l repede pana nu il ia alta studenta care sta in camin si ia muie pt o paine ca tine si spune ca e prostituata de lux…repede …..fututi gatu matii de grasa si nefututa in gaurica ce esti…
ah si pt manolo ala …gatu matii …later that month poate sa insemne si 25 octombrie boule!!!! pe cand vaca asta sa intors deja ….tu ti gatuu matii de nefutut care esti….
apropo jimerino …sunt dezamagit…unde sunt injuriile tale de mare clasa…ooooof…
cat despre fx : in gatu matii de pizdar gaozar care esti.la calitatea aia …poate are un mobil mai bun…nu toata lumea se cara dupa ea cu ditamai aparatu….im mortii matii …nu toata lumea se duce in strainatate sa faca poze sa se laude in tara ca uite domnle unde a fost el ….mama matii !!!
PS : curvette….iao la muie…si daca esti colega mea din liceu …fata…teai scrantit…dansai pe holuri…si acum ce faci ?
Bonnie, inteligenta artificiala, nu tre’ sa cari ditamai aparatul profesional dupa tine, cu 4,5 obiective. Unul digital ajunge, nu cantareste mai mult de 300gr.
bonnie, mai invata cum e treaba cu limba romana, si-apoi poti sa injuri cat vrei, tu-ti gatu ma-tii!
Gagica e tare ce sa mai comentam… nu inteleg de ce va injurati pe aici ca inecatii… luati’va idurile de mess sau de ce vreti voi si injurati’va in 20 de limbi…
Tare Curvette…la mai mare!
am citit tot c ai sc tu p acest blog…nu cred k existi…eu nu fac nimik din c povestestii tu…dar ma regasesc in tine…ink nu fac nimic…am avut 3 relati d durata….toate destul d ok in felul lor…iar acum sunt intr-a 4 relatie p care nu stiu cum sa o numesc….in oras sunt privita ca o curva deoarece ies si vb cu multa lume…dar nu fac nimik…..asa ma simt…aiurea…cand citeam mi te imaginam….nu stiu cei cu tine si acest personaj dar parca sunt ma regasesc in c spui te pup
Prosti, frate prosti
toti spunem ( precum Gina) ca nnu ne-a placut cand noua nu ne mai trecea pofta
prosti da multi…si asta ii face masa..
comentatori frustrati si invidiosi….
comentatori frustrati si invidiosi….
prosti da multi…si asta ii face masa..
Prosti, frate prosti
poate ca ma numar printre gloata de mai sus descrisa de voi.
in numele gloatei, multumim, zdrentelor!
nu va place, nu cititi!
cam multi trolli pe aici:)
Sa-ti fie de bine, Curvette!
Esti extraordinara. Ma bucur ca am ajuns…pur intamplator….aici.
Mini Me: daca taceai, inocent pareai:)
Ai zis “pur intimplator” ca sa nu ne dam noi seama ca esti porn-addicted?
Zdrentelor.
serbane, depinde cum arata grecul… zisei io ca femeie…
imi lipseste naflio (nu stiu daca am scris bine) ptr care era mic, ptr ca era situat intr-un golf, ptr ca arata bine noaptea cu luminitele lui, ptr ca am gasit un magazin de unde am luat benzi desenate
e singura data cand am plecat din tara
hmmm…eu m-am decis sa iau tot ce povestesti tu drept fantezie…literatura semierotica…si n-o sa mai judec ce scrii si daca s-a intamplat…imi place stilul tau de a scrie: aparent detasat dar cu pasaje intense si cu ironie…si natural…
Continuing the Discussion